ÎCCJ, Secția penală, decizia din 11.12.2025 — apel împotriva deciziei nr. 418/2025 a Curții de Apel Constanța

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 418/P/2025 din data de 14 aprilie 2025, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestatorul condamnat A. împotriva deciziei nr. 141/P din data de 06.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul penal nr. x/2023, și a obligat pe contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că a fost înregistrată pe rolul său, sub număr dosar x/2025, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei nr. 141/P din data de 06.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul penal nr. x/2023 S-a mai reținut că, în motivarea căii extraordinare de atac, s-a arătat, în esență, că, deși prescripția a fost discutată, aceasta a fost analizată în temeiul unui alt text de lege, cu argumentarea că, în concret, în deliberare, instanța a invocat prescripția raportat la un alt text de lege, fără a mai pune această chestiune în discuția părților, iar mai mult decât atât, în cuprinsul hotărârii nu se regăsesc indicii cu privire la calcularea termenului de prescripție pentru fiecare faptă și pentru fiecare persoană vătămată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. Analizând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a căii extraordinare de atac, curtea a reținut, în esență, că prin sentința nr. 1201 din data de 16 octombrie 2024, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr. x/2023, definitivă prin decizia nr. 141/P din data de 06.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, printre altele, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă principală de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare, în regim de detenție, și la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârșirea în concurs real a două infracțiuni de agresiune sexuală în formă continuată (persoane vătămate B. și C.), prev. de art. 219 alin. (1) și (2) lit. a), b), c) din C. pen., cu aplic.

art. 35 alin. (1) din C. pen. și cu ref. la art. 5 din C. pen., și două infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului (persoane vătămate B. și C.), prev. de art. 197 din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen. A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen. În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă durata reținerii de o zi din data de 20.01.2021. Notând dispozițiile prevăzute de art. 426 și următoarele din C. proc. pen., curtea de apel a constatat că în cauza de față nu sunt întrunite toate condițiile cumulativele prevăzute de lege. Astfel, a reținut că, deși temeiul de drept invocat în susținerea căii de atac este reprezentat de art. 426 lit. b) din C. proc.

pen., potrivit căruia "împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: (...) b) când inculpatul a fost condamnat deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;", ceea ce critică în concret contestatorul este condamnarea sa în dosarul penal nr. x/2023, apreciind că instanța de apel ar fi trebuit să analizeze intervenirea prescripției răspunderii penale a celui acuzat, pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina sa și în raport de fiecare persoană vătămată. Or, din cuprinsul deciziei nr. 141/P reiese că instanța de apel a analizat și a înlăturat apărările inculpatului referitoare la prescripția răspunderii penale și chiar în raport de fiecare persoană vătămată în parte, situație față de care curtea a reținut că nu sunt îndeplinite toate condițiile impuse de art. 431 din C. proc.

pen., prezenta contestație în anulare urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă. Împotriva deciziei penale nr. 418/P/2025 din data de 14 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a declarat apel persoana condamnată A., prin apărător ales, fără a motiva în scris calea de atac promovată. Examinând, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac formulată de persoana condamnată A., invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele: Înalta Curte este învestită cu soluționarea apelului exercitat de persoana condamnată A. împotriva unei decizii pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu a contestației în anulare, reglementată de art. 431 din C. proc.

pen. Potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului poate fi exercitată exclusiv împotriva sentințelor și încheierilor pronunțate în primă instanță. În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cărora "Sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.", jurisprudența a statuat în mod constant că această dispoziție vizează hotărârile pronunțate în procedura de judecare a contestației în anulare după admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen. În acest sens sunt relevante argumentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 5/2015, având ca obiect incidența dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc.

pen., în etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare. Astfel, deși dezlegarea vizează ipoteza pronunțării unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare formulată împotriva unei sentințe definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel, considerentele sunt valabile, mutatis mutandis, în toate situațiile în care instanța respinge contestația în anulare ca inadmisibilă. De altfel, instanța supremă reține în decizia amintită că hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc.

pen. Așadar, etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare este reglementată de art. 431 din C. proc. pen., dispoziții în cuprinsul cărora nu se prevede posibilitatea atacării hotărârii pronunțate cu apel, iar dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., privesc exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare ulterior admiterii în principiu. Ca atare, decizia atacată de contestator este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunțată. Or, hotărârea judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 418/P/2025 din data de 14 aprilie 2025 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelant la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 418/P/2025 din data de 14 aprilie 2025 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă pe apelant la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul A., în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2025.