ÎCCJ, Secția penală, decizia din 12.02.2026 — apel împotriva sentinței nr. 8/2026 a Curții de Apel Bacău

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 8 din data de 20 ianuarie 2026, printre altele, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondată, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău privind recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 2004/676 din data de 15.05.2024 a Tribunalului de Primă Instanță Anvers, departamentul Turnhout, definitivă la data de 24.06.2024.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că pe rolul Curții de Apel Bacău s-a înregistrat, la data de 13.01.2026, sub nr. x/2026, adresa cu nr. 17006/II/5/2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău având ca obiect cererea autorităților judiciare din Belgia de transferare a persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de autoritățile judiciare din Belgia.

Analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că, în fapt, persoana transferabilă A. a fost condamnată prin sentința penală nr. 2004/676 din data de 15.05.2024 a Tribunalului de Primă Instanță Anvers, departamentul Turnhout, definitivă la data de 24.06.2024, la pedeapsa de 50 de luni închisoare, cu acordarea suspendării executării pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 5 ani, dar numai pentru o parte de 10 luni, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: A. furt simplu cu circumstanțe agravante, comis prin efracție, constând în aceea că, în localitățile Beerse, Ravels, Zoersel, Kasterlee, Zandhoven, Malle, Lille, Retie și Vorselaar, în perioada iulie - septembrie 2023, persoana transferabilă A. împreună cu numitul B. au sustras mai multe bunuri constând în unelte, echipamente tehnice și accesorii profesionale aferente.

B. tentativă de furt simplu cu circumstanțe agravante, comise prin efracție, escaladare sau utilizarea de chei false, în perioada iulie 2023- septembrie 2023, în localitățile Beerse, Ravels, Oud-Tumhout, Kasterlee și Vorselaar. C. furt simplu, constând în aceea că, în perioada iulie 2023- septembrie 2023, persoana transferabilă A. împreună cu numitul B. au sustras mai multe scule electrice și motorizate, unelte de mână, echipamente profesionale și materiale consumabile. D. tentativă de furt simplu, în perioada 30 august 2023 - 31 august 2023, în localitatea Ravels. E. de a fi făcut parte dintr-o asociere înființată în scopul săvârșirii unor infracțiuni asupra persoanelor sau bunurilor, altele decât cele care sunt pedepsite cu închisoarea pe viață sau închisoare de la 10 ani la 15 ani sau o perioadă mai lungă, în perioada 30 iulie 2023 la 23 septembrie 2023 în Belgia.

Notând dispozițiile prevăzute de art. 162, art. 163, art. 166 alin. (3), art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a procedat la analiza condițiilor prevăzute de lege și a constatat că nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune admiterea sesizării formulate. În concret, curtea de apel a reținut că persoana transferabilă a fost condamnată printr-o hotărâre penală definitivă și executorie, întrucât potrivit mențiunilor din certificat, sentința penală nr. 2004/676 din data de 15.05.2024 a Tribunalului de Primă Instanță Anvers, departamentul Turnhout, a rămas definitivă la data de 24.06.2024, intimatul aflându-se în prezent în executarea pedepsei într-un penitenciar din Belgia.

A mai reținut că faptele pentru care intimatul a fost condamnat prin sentința penală anterior menționată la pedeapsa de 50 de luni închisoare (1500 de zile) au corespondent în legea penală română în infracțiunile de furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen., furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen., art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C. pen., și tentativă de furt calificat, prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 228 alin. (1) din C. pen., art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C. pen. Curtea a apreciat că fapta persoanei transferabile de a fi făcut parte dintr-o asociere înființată în scopul săvârșirii unor infracțiuni asupra persoanelor sau bunurilor, în perioada 30 iulie 2023 - 23 septembrie 2023, împreună cu numitul B., și prevăzută de art. 322, 323, 324 alin. (1) și (3) din C. pen.

belgian, nu are drept corespondent în legislația penală infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Astfel, a reținut că din descrierea faptei, dar și din modalitatea de reglementare a infracțiunii în legislația statului solicitant, rezultă că la această asociere au participat două persoane, iar pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 367 din C. pen. român este necesară constituirea unui grup format din 3 sau mai multe persoane. În ceea ce privește pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare, curtea a constatat că persoana transferabilă a fost condamnată la 50 de luni (1.500 zile) închisoare, din care 10 luni (300 zile) cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani, iar din considerentele hotărârii rezultă că, în cazul comiterii unor noi infracțiuni în perioada de probă, suspendarea acordată poate fi revocată.

Astfel, a constatat că legislația statului solicitant are un sistem mixt de executare a pedepsei, permițând executarea unei fracții în mod efectiv în penitenciar și suspendarea sub supraveghere, pentru o durată determinată, a restului de pedeapsă. Or, potrivit legislației naționale, executarea pedepsei se face fie în regim de detenție, fie se suspendă executarea acesteia pentru o anumită perioadă de timp, fără a fi posibilă combinarea acestor două modalități de executare a pedepsei. Având în vedere aceste considerente, curtea a apreciat că pedeapsa aplicată persoanei transferabile prin prisma modului de executare nu poate fi adaptată, conform art. 166 alin. (6) lit. b), alin. (8) și (9) din Legea nr. 302/2004, legislației naționale.

Suplimentar, curtea a reținut că nu se impune recunoașterea pedepsei aplicate doar în ceea ce privește fracția executabilă de 1.200 de zile, întrucât fracția de 300 de zile ar rămâne neexecutată, statul solicitant neavând posibilitatea ulterior să procedeze la punerea în executare a acesteia, deoarece, în temeiul art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română odată recunoscută hotărârea de condamnare. Pe de altă parte, prin recunoașterea în integralitate a pedepsei de 1.500 de zile închisoare, cu consecința executării acesteia într-un penitenciar, chiar cu posibilitatea liberării condiționate, presupune aplicarea unui regim sancționator mai sever persoanei transferabile decât cel aplicat prin hotărârea de condamnare, fapt ce contravine dispozițiilor art. 166 alin. (9) din Legea nr. 302/2004.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a respins, ca nefondată, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău privind recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 2004/676 din data de 15.05.2024 a Tribunalului de Primă Instanță Anvers, departamentul Turnhout, definitivă la data de 24.06.2024, fără a mai analiza incidența în cauză a motivelor obligatorii ori facultative de refuz.

Împotriva sentinței penale nr. 8 din data de 20 ianuarie 2026 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, solicitând, în esență, admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 8/20.01.2026, pronunțată în dosarul nr. x/2026 al Curții de Apel Bacău, reținerea cauzei spre rejudecare, iar în fond, admiterea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și, în temeiul dispozițiilor art. 166 alin. (6) lit. b), alin. (8) lit. a) din Legea nr. 302/2004 recunoașterea sentinței penale nr. 2024/676 din 15.05.2024 pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță Anvers, Belgia, definitivă la data de 24.06.2024, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de 1.500 de zile închisoare, din care 300 de zile cu suspendare, pentru săvârșirea a 64 de infracțiuni ce au corespondent în legea penală română în infracțiunile prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C. pen.

și art. 367 din C. pen., adaptarea pedepsei în sensul că persoana transferabilă va executa numai pedeapsa de 1.200 de zile închisoare într-un penitenciar din România, și deducerea perioadei deja executată în statul emitent, începând cu data de 22.09.2023 la zi. În argumentare, parchetul a susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, deoarece din conținutul hotărârii străine de condamnare rezultă că o activitate infracțională mai complexă (în care se încadrează și cea pentru care au fost condamnați A. și B.), desfășurate pe teritoriul belgian și olandez și cu implicarea mai multor persoane, cu atât mai mult cu cât, chiar și în hotărârea străină care face obiectul prezentei cauze, a fost condamnată și o a treia persoană, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de tăinuire privind bunuri provenite din furturi.

În raport de aceste argumente, parchetul a apreciat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 și cu privire la această faptă, care are corespondent în legislația penală națională în infracțiunea prev. de art. 367 din C. pen. Pe de altă parte, făcând trimitere la art. 166 din Legea nr. 302/2004, parchetul a arătat că prima instanță trebuia să solicite statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din Ministerul Justiției, să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială, precum și dacă își retrage certificatul, apreciind, totodată, că pedeapsa aplicată persoanei transferabile A. poate fi adaptată legislației naționale, care nu prevede un regim mixt de executare a unei pedepse, în sensul ca persoana transferabilă să execute numai o durată de 1.200 de zile închisoare.

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază fondat apelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în considerarea următoarelor argumente: Prealabil oricărei analize a sentinței atacate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că obiectul judecății constă în cererea autorităților belgiene de transferare a persoanei condamnate A., deținut în penitenciarul Wortel de pe teritoriul Belgiei, stat membru al Uniunii Europene, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 2004/676 din data de 15.05.2024 a Tribunalului de Primă Instanță Anvers, departamentul Turnhout, definitivă la data de 24.06.2024, prin care s-a stabilit ca persoana condamnată să execute o pedeapsă de 1500 de zile închisoare din care 300 de zile cu amânare.

Se constată că prima instanță a respins cererea autorităților judiciare din Belgia privind continuarea executării pedepsei aplicate de instanța statului emitent de către persoana condamnată într-un penitenciar din România fără a proceda la o analiză a tuturor condițiilor de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești străine de condamnare prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, pe considerentul că nu este îndeplinită condiția dublei incriminări în privința infracțiunii de grup infracțional organizat și că pedeapsa aplicată nu poate fi adaptată, întrucât legislația belgiană permite un sistem mixt de executare, combinând detenția efectivă cu suspendarea sub supraveghere a restului de pedeapsă, în timp ce legislația națională prevede fie executarea integrală în regim de detenție, fie suspendarea pedepsei pentru o durată determinată, fără posibilitatea combinării celor două modalități.

Înalta Curte reține că procedura judiciară de recunoaștere și punere în executare a hotărârii autorității judiciare străine în cazul transferării persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România este reglementată în prezent prin dispozițiile art. 165 -170 din Legea nr. 302/2004, republicată. Potrivit art. 166 alin. (3)-(9) din Legea nr. 302/2004, ce poartă denumirea "Durata și obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești", "(3) Obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri. (4) În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești. În acest caz, anterior pronunțării sentinței prevăzute la alin. (6), instanța solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din Ministerul Justiției, să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială, precum și dacă își retrage certificatul.

(5) Dacă, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, statul emitent își retrage certificatul, instanța respinge cererea ca nesusținută. (6) Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții: a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent; b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9); c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

(7) În vederea pronunțării uneia din soluțiile prevăzute la alin. (6), instanța poate consulta, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, autoritatea competentă a statului emitent, fără ca procedura consultărilor să prelungească durata prevăzută la alin. (1). (8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când: a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română; b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare. (9) Pedeapsa stabilită de instanța română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară.". Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 "Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă și executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil.

În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; c) persoana condamnată are cetățenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163." Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale menționate rezultă că, în cadrul acestei proceduri, în cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, instanța este obligată să verifice condițiile de recunoaștere pentru fiecare infracțiune în parte, iar atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești străine de condamnare.

Totodată, subsecvent constatării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, deci implicit a exigenței dublei incriminări (art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004) a fiecăreia dintre faptele pentru care autoritățile judiciare străine au dispus condamnarea, în vederea punerii în executare a hotărârii judecătorești recunoscute, instanța investită cu cererea de transferare a persoanei condamnate are obligația de a analiza compatibilitatea dintre natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină și natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare.

Înalta Curte reține, sub un prim aspect, că din actele dosarului rezultă că intimatul a fost condamnat, printre altele, și pentru săvârșirea infracțiunii de a fi făcut parte dintr-o asociere înființată în scopul săvârșirii unor infracțiuni asupra persoanelor sau bunurilor, altele decât cele care sunt pedepsite cu închisoarea pe viață sau închisoare de la 10 ani la 15 ani sau o perioadă mai lungă constând în aceea că, de la 30 iulie 2023 la 23 septembrie 2023, împreună cu numitul B., a comis mai multe infracțiuni de furt prin efracție în mai multe localități din Belgia, respectiv în Ravels, Kasterlee, Lille, Retie, Vorselaar, Oud-Tumhout, Beerse, si, cu consecventă, la Zoersel, Zandhoven și Malle, în districtul judiciar Anvers, divizia Anvers și în alte părți ale Regatului.

În ceea ce privește încadrarea în drept a faptei, în cuprinsul certificatului au fost menționate mai multe articole din C. pen. belgian, cu relevanță în cauză fiind, în esență, următoarele: - art. 322: "Orice asociere constituită în scopul de a comite acte împotriva persoanelor sau asupra bunurilor reprezintă o infracțiune sau un delict, existând prin simplul fapt al organizării grupului." - art. 323: "Dacă asocierea a avut ca scop comiterea de infracțiuni pedepsite cu închisoarea pe viață sau cu detenție de zece până la cincisprezece ani ori cu o pedeapsă mai mare, instigatorii acestei asocieri, liderii grupului și cei care au exercitat orice formă de conducere în cadrul acesteia vor fi pedepsiți cu închisoare de cinci până la zece ani.

Aceștia vor fi pedepsiți cu închisoare de doi până la cinci ani dacă asocierea a fost constituită pentru comiterea altor infracțiuni, și cu închisoare de șase luni până la trei ani dacă asocierea a fost formată pentru săvârșirea unor delicte." - art. 324: "Orice alte persoane care fac parte din grup și cei care, cu știință și în mod voluntar, au pus la dispoziția acestuia sau a subdiviziunilor sale arme, muniții, instrumente de comitere a infracțiunilor, locuințe, adăposturi sau locuri de reuniune, vor fi pedepsiți astfel: În primul caz prevăzut de articolul anterior, cu închisoare de șase luni până la cinci ani; În al doilea caz, cu închisoare de la două luni până la trei ani; În al treilea caz, cu închisoare de o lună până la doi ani." - art. 324bis: "Se consideră organizație criminală un grup structurat, format din mai mult de două persoane, stabil în timp, care are ca scop comiterea concertată de infracțiuni și delicte pedepsite cu închisoare de trei ani sau cu o pedeapsă mai mare, în vederea obținerii, direct sau indirect, de avantaje patrimoniale.

O organizație al cărei obiect real este exclusiv de natură politică, sindicală, filantropică, filosofică sau religioasă, sau care urmărește exclusiv orice alt scop legitim, nu poate fi considerată, în această calitate, o organizație criminală în sensul alineatului anterior.". - art. 324ter: " Orice persoană care face parte, cu știință și voluntar, dintr-o organizație criminală ce utilizează intimidarea, amenințarea, violența, manevre frauduloase sau corupția sau care recurge la structuri comerciale ori alte mijloace pentru a disimula sau facilita săvârșirea infracțiunilor, se pedepsește cu închisoare de unu până la trei ani și amendă de 100 până la 5.000 de euro, sau cu una dintre aceste pedepse, chiar dacă nu intenționează să comită o infracțiune în cadrul organizației și nici să se asocieze în modurile prevăzute de articolele 66-69.

Orice persoană care participă la pregătirea sau realizarea oricărei activități aparent licite a organizației criminale, știind că participarea sa contribuie la atingerea obiectivelor acesteia, conform art. 324bis, se pedepsește cu închisoare de unu până la trei ani și amendă de 100 până la 5.000 de euro, sau cu una dintre aceste pedepse. Orice persoană care participă la luarea deciziilor în cadrul activităților organizației criminale, știind că acțiunea sa sprijină obiectivele acesteia, conform art. 324bis, se pedepsește cu închisoare de cinci până la zece ani și amendă de 500 până la 5.000 de euro, sau cu una dintre aceste pedepse.

Orice conducător al organizației criminale se pedepsește cu închisoare de zece până la cincisprezece ani și amendă de 1.000 până la 200.000 de euro, sau cu una dintre aceste pedepse.". În cuprinsul sentinței penale nr. 2004/676 din data de 15.05.2024 a Tribunalului de Primă Instanță Anvers, departamentul Turnhout, s-a reținut de către instanța de judecată străină la pct. 2.1.1., cu denumirea "În prealabil: Formarea unei bande infracționale - acuzații A. și B.", din cadrul 2.1. "Aprecierile instanței", fila x, printre altele, următoarele: " Elementele dosarului penal indică un grup făptuitor format din persoane de cetățenie română care au stat în principal în Belgia pentru a comite furturi, cu sau fără efracție sau tentative de furt pe teritoriul belgian (și olandez).

În acest sens, ei au vizat în principal materiale de lucru de mare valoare, pe care le-au furat din magazii, șoproane și altele asemenea. Urmele de spargere găsite indică aducerea materialului necesar pentru comiterea unei spargeri. Parteneriatul avea vehicule închiriate în Țările de Jos, prin intermediul unui intermediar, pentru a transporta prada și autorii furturilor. În dosarul în curs, vehiculul x a intrat în scenă, dar inculpații A. și B. au fost, de asemenea, găsiți în Țările de Jos într-o casă în care se aflau materiale de lucru furate și unde au fost găsite mai multe vehicule și plăcuțe de înmatriculare false. O parte din prada provenită din investigațiile curente a fost dusă la o adresă fixă, mai exact Henninglaan 50, în Loenhout, unde a fost depozitată și fotografiată pentru vânzare.

De asemenea, rezultatele anchetei arată, în mod concludent, că gruparea deținea un număr suficient de membri și un grad suficient de organizare pentru a putea vorbi despre o asociere în sensul articolelor 322 și următoarele din C. pen.." Ca atare, în mod eronat, prima instanța a respins cererea autorităților belgiene de transferare a persoanei condamnate A., deținut în penitenciarul Wortel de pe teritoriul Belgiei, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 2004/676 din data de 15.05.2024 a Tribunalului de Primă Instanță Anvers, departamentul Turnhout, definitivă la data de 24.06.2024, pe considerentul că nu ar fi îndeplinită condiția dublei incriminări pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, fără a solicita autorității emitente informații suplimentare necesare clarificării încadrării juridice a faptelor săvârșite de intimat și a verificării efective a condiției dublei incriminări, în condițiile în care legislația statului emitent prevede mai multe posibile încadrări în drept pentru aceeași conduită infracțională.

În plus, atunci când persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, simpla constatare că nu ar fi îndeplinită condiția dublei incriminări pentru una dintre acestea nu poate constitui un temei de respingere a cererii de executare pe teritoriul României a hotărârii judecătorești străine, întrucât, conform art. 166 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel de situații pot conduce, cel mult, la recunoașterea parțială a hotărârii, cu acordul autorității judiciare emitente, fără a împiedica continuarea executării pedepsei pe teritoriul național.

Cât privește motivul de respingere a cererii de executare în România a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent întrucât legislația națională nu permite o modalitate de executare mixtă a pedepsei aplicate intimatului, Înalta Curte reține că prima instanță a procedat în mod nelegal, deoarece, așa cum s-a arătat în cele ce preced, legiuitorul național a prevăzut, în art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, că "în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, instanța adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9)". Așadar, constatând că prima instanță nu a efectuat o verificare concretă asupra condițiilor de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești cu privire la care a fost sesizată, demersul analitic al acesteia are un caracter incomplet și pur formal, motiv de nelegalitate care impune desființarea hotărârii și rejudecarea cauzei de către prima instanță, în considerarea faptului că lămurirea aspectelor anterior arătate exclusiv în calea de atac excedează efectului devolutiv specific căii de atac.

Astfel, realizarea controlului judiciar, chiar și în condițiile caracterului devolutiv al unei căi de atac, are ca premisă posibilitatea realizării unei reevaluări a condițiilor legale relevante în materie, iar nu substituirea integrală a judecății în primă instanță, situație care ar echivala cu eliminarea unui grad de jurisdicție prevăzut de lege. În rejudecare, prima instanță urmează a solicita informații suplimentare autorității judiciare din Belgia referitoare la infracțiunea de participare la un grup constituit în scopul săvârșirii de infracțiuni împotriva persoanelor sau bunurilor, altele decât cele pedepsite cu închisoare pe viață sau cu detenție de 10-15 ani ori mai mult, pentru a verifica în mod efectiv dacă se verifică sau nu condiția dublei incriminări cu privire la această infracțiune, precum și pentru a solicita statului emitent să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială, în contextul particular al cauzei.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 166 și urm. din aceeași lege, Înalta Curte va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. 8 din data de 20 ianuarie 2026 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță, Curtea de Apel Bacău. În temeiul art. 160 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina sa. În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată, în sumă de 1217 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. 8 din data de 20 ianuarie 2026 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Desființează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Bacău. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată A., în cuantum de 1217 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2026.