Decizia nr. 25/2026 — ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cererii formulate de contestatorul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin decizia penală nr. 69/RC din data de 31 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2022, a fost respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 685/A din data de 03 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București - secția I penală, în dosarul nr. x/2017. În esență, pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut că inculpatul A. a formulat recurs în casație împotriva deciziei Curții de Apel București, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în concret, recurentul inculpat criticând hotărârea atacată întrucât nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă în cazul formulării unui denunț, în opinia recurentului inculpat, fiindu-i astfel aplicate pedepse în alte limite prevăzute de lege.

A menționat instanța supremă că, reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. De asemenea, s-a precizat că, aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă este o chestiune de fond, ce trebuia avută în vedere de instanță la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un criteriu obiectiv, în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.

În concret, prin decizia de recurs în casație, s-a arătat că nu se poate reține critica inculpatului A. referitoare la neaplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât aceasta nu poate fi examinată prin prisma cazului de recurs în casație invocat și anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., ca urmare a faptului că, reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, fie în primă instanță, fie în apel În consecință, Înalta Curte a respins recursul în casație formulat ca nefondat. v Împotriva deciziei penale nr. 69/RC din data de 31 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2022, inculpatul A. a formulat prezenta contestație în anulare, invocând cazul prevăzut de dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc.

pen. În esență, prin conestația în anulare formulată, contestatorul inculpat A. a solicitat admiterea contestației în anulare împotriva deciziei penale nr. 69/RC din 31 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2022, arătând că prezenta cerere se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanței supreme de a judeca, în sensul că nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal, pentru care existau probe la dosar, solicitând în final, pentru motivele expuse în cerere, să se constate că a intervenit prescripția răspunderii penale. Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 17.12.2025, fiind fixat termen de judecată, urmare a repartizării aleatorii, la data de 14.01.2026.

La termenul de judecată de astăzi, contestatorul A. a participat prin videoconferință de la Penitenciarul Ploiești, fiind asistat de apărător desemnat din oficiu și totodată, la acest termen, s-au luat concluziile apărării contestatorului, ale reprezentantului parchetului și ale contestatorului, asupra admisibilității prezentei căi extraordinare de atac. Analizând contestația în anulare, în raport cu dispozițiile art. 431 din C. proc. pen. și actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Cu titlu preliminar, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale.

Limitarea exercitării căii de atac la anumite cazuri și condiții este expresia și consecința principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive. În cuprinsul dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen. sunt prevăzute expres și limitativ cazurile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestației în anulare. Conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației. Instanța examinează dacă respectiva contestație în anulare privește o hotărâre definitivă, este declarată de persoanele prevăzute de art. 427 din C. proc.

pen., dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar și dacă motivele și probele în baza cărora a fost formulată cererea au mai făcut obiectul unei contestații în anulare. În aceste coordonate, Înalta Curte constată că, prezenta contestație în anulare formulată de contestatorul A. vizează decizia penală nr. 69/RC din data de 31 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2022.

Astfel, se constată că, prin decizia penală contestată, nr. 69/RC din data de 31 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2022, a fost respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 685/A din data de 03 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București - secția I penală, în dosarul nr. x/2017. Din interpretarea dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen. rezultă că această cale extraordinară de atac poate fi folosită doar împotriva hotărârilor judecătorești rămase definitive, prin care cauza a fost soluționată pe fond, respectiv numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care se rezolvă acțiunea penală printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.

Or, în cauză, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva unei hotărâri ce nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dezlegării unui raport juridic de drept substanțial conform dispozițiilor art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., ci, împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus respingerea căii extraordinare de atac a recursului în casație. Rezultă, așadar, că decizia împotriva căreia contestatorul A. a formulat prezenta contestație în anulare nu este o hotărâre pronunțată în apel, respectiv o hotărâre prin care s-a soluționat fondul cauzei și astfel nu se încadrează în categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate exercita, potrivit art. 426 din C. proc. pen., această cale extraordinară de atac.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016 și Decizia nr. 804 din 5 decembrie 2017, prin care instanța de contencios constituțional a statuat în mod expres că "indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei". Așadar, în speță, contestatorul A. a exercitat calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva unei hotărâri pentru care legea nu prevede posibilitatea de reformare prin prezentul demers juridic, astfel că hotărârea contestată (prin care s-a respins cererea de recurs în casație) nu se încadrează în dispozițiile art. 426 din C. proc.

pen., reținându-se totodată, că decizia atacată este o hotărâre judecătorească ce a fost pronunțată, la rândul său, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în casație. Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. O atare constatare atrage inadmisibilitatea cererii formulate și face inutilă examinarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. Concluzionând, în condițiile în care calea de atac de față a fost exercitată împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă contestației în anulare, Înalta Curte va constata că prezenta cerere de contestației în anulare este inadmisibilă, urmând a o respinge ca atare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 431 din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 69/RC din data de 31 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2022. Față de soluția dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 69/RC din data de 31 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2022. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2026.