ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.10.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
15.10.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 15 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 59/A din data de 16 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 48/11.08.202, Tribunalul Călărași, secția Penală, în baza art. 188 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de violență în familie în varianta normativă a omorului asupra unui membru de familie.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani, ce va fi executată după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei cu închisoarea aplicată perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv din 11.06.2020 la 28.04.2022.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. a menținut măsura controlului judiciar sub care se află inculpatul.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 și pct. 1 din Anexa la Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al inculpatului.

În baza art. 19 alin. (2) și (5) și a art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1357 din C. civ., a admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile B., C. și D..

În baza dispozițiilor art. 1381 alin. (1) și (2) din C. civ., art. 1385 - 1386 din C. civ. și art. 1391 alin. (2) din C. civ., a obligat inculpatul A. la plata sumelor de 40.000 RON către fiecare dintre părțile civile B., C. și D., sume care reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial suferit de părțile civile prin infracțiunea săvârșită de inculpat.

Împotriva acestei sentințe penale, a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 59/A din 16 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 48 din data de 11.08.2022 a Tribunalului Călărași, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Împotriva deciziei penale nr. 59/A din 16 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 20 februarie 2023, data poștei, indicând ca temei de drept pe care se întemeiază calea de atac, art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Prin încheierea nr. 228/RC din 06 aprilie 2023 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 59/A din data de 16 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală și a fost obligat recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale nr. 59/A din 16 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, inculpatul A. a formulat o nouă cerere de recurs în casație, transmisă, la data de 14 aprilie 2025, prin poștă.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. la data de 14 aprilie 2025 (f10) a fost comunicată părților din dosar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 20 iunie 2025.

Prin cererea scrisă, recurentul inculpat a solicitat admiterea cererii de recurs în casație, fiind îndeplinite condițiile art. 434-438 din C. proc. pen., casarea deciziei penale și îndreptarea erorii de judecată.

În susținerea cererii de recurs în casație, recurentul inculpat a depus mai multe memorii în susținerea nevinovăției sale despre care afirmă, în esență, că rezultă inclusiv din materialul probator administrat în cauză, care a stabilit clar faptul că moartea victimei a fost neviolentă, fără să se stabilească, în concret, că persoana decedată a fost victima unei violențe în familie. De asemenea, a apreciat că aspectele reținute de instanța de apel sunt greșite, atât prin raportare la situația de fapt care a fost reținută, cât și față de soluția pronunțată, aceea de menținere a condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de omor, bazându-se doar pe supoziție sau bănuială. În susținere, a arătat că expertizele au confirmat că manevrele de transport și manipulare a corpului victimei au fost necorespunzătoare.

Totodată, a solicitat în conformitate cu art. 441 din C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 59/A din data de 16 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit cărora în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Astfel, recurentul inculpat A. a mai formulat anterior o cerere de recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 59/A din data de 16 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, cerere care a format obiectul dosarului nr. x/2020, soluționat prin încheierea nr. 228/RC din 06 aprilie 2023 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În cuprinsul cererii anterioare, recurentul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., fără să facă referire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care excludea inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal și fără să invoce excepția de neconstituționalitate a acestor din urmă dispoziții legale anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 50 din 18 februarie 2025.

În aceste condiții, calea extraordinară de atac promovată de recurentul inculpat A. și întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. ar fi putut fi analizată doar în situația în care termenul de recurs în casație nu ar fi fost expirat la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional și doar dacă nu era incidentă ipoteza prevăzută de art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

A admite formularea unui nou recurs în casație în situația modificării unui caz de casare, ar însemna o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, fără o justificare generată de necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil.

Față de soluția pronunțată, nu se mai impune analizarea oportunității solicitării vizând suspendarea executării hotărârii care, în conformitate cu art. 441 din C. proc. pen., prevede că instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 59/A din data de 16 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2020 nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovat cu încălcarea prevederilor art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., îl va respinge ca inadmisibil.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 59/A din data de 16 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-02
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 02 octombrie 2025 Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 53 din data de 01.08.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2
ÎCCJ 2025-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 30 septembrie 2025 Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 21 din data de 04.04.2024, Tribunalul Călărași, secția Penală, în baza art. 199 alin. (1) C. pen. rap. la
ÎCCJ 2025-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală
5 ani închisoare. În baza art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și drep
ÎCCJ 2023-03-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 28 martie 2023 Deliberând asupra cererii de recurs în casație de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 238 din data de 15.03.2022 a Tribunalului București –
ÎCCJ 2025-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 03 decembrie 2025 Deliberând asupra apelurilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 17 din 21 iunie 2024, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru c
Sursă