ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din data de 04.04.2024, Tribunalul Călărași, secția Penală, în baza art. 199 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., a fost condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de violență în familie în varianta normativă a omorului asupra unui membru de familie.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani, ce va fi executată după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea acelorași drepturi de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei cu închisoarea aplicată prin prezenta hotărâre perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv din 20.07.2022 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., s-a menținut măsura arestării preventive sub care se află inculpatul.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 și pct. 1 din Anexa la Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al inculpatului.

S-a luat act că în cauză nu există constituire de parte civilă.

Prin decizia penală nr. 195/A din 10 februarie 2025 a Curții de Apel București, secția penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-a respins ca nefondat apelul declarat de către apelantul inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 21/04.04.2024 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 422 C. proc. pen.. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, respectiv: de la data de 20.07.2022 la zi.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat încetată de drept măsura arestului preventiv sub imperiul căreia se află inculpatul, la data pronunțării prezentei decizii.

Decizia penală nr. 195/A din 10 februarie 2025 a Curții de Apel București, secția penală, a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de apel București la data de 18 februarie 2025, inculpatului A. la data de 04 martie 2025, la locul de deținere - Penitenciarul Slobozia și celorlalte părți din dosar.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A. la data de 02 aprilie 2025, prin intermediul unui avocat ales, prin poșta electronică.

Cererea de recurs în casație inculpatul A. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de apel București la data de 06 mai 2025 și nu au fost formulate concluzii scrise de către Ministerul Public.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 08 iulie 2025. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererilor de recurs în casație, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 30 septembrie 2025.

În cererea de recurs în casație, apărarea a solicitat admiterea cererii de recurs în casație, casarea decizie penale nr. 195/A din data de 10.02.2025 pronunțată de către Curtea de Apel București, și rejudecarea cererii de apel prin admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 199 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. în infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 C. pen. Apărarea a arătat că instanța de apel, la termenul din data de 23.10.2024, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice, urmând să delibereze asupra acesteia odată cu fondul cauzei în data de 11.12.2024. Prin decizia penală nr. 195/A a Curții de Apel București nu se face, însă, nici o referire la cererea de schimbare a încadrării juridice ce a fost formulată de către apărătorul ales al inculpatului și nici nu rezultă că instanța de apel s-a pronunțat cu privire la această cerere. Astfel, prin lipsa unei soluții de admitere/respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului se încalcă art. 438 alin. (2) ultima teză C. pen., în sensul că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra acestei cererii. În opinia apărării, această omisiune nu poate atrage decât sancțiunea casării decizie penale nr. 195/A din data de 10.02.2025 a Curții de Apel București și rejudecarea cauzei cu privire la admiterea/respingerii cererii de schimbare de încadrare juridică.

În susținerea cererii de schimbare a încadrării juridice, apărarea a susținut că probele pe care se sprijină soluția de condamnare sunt minimale și nu pot conduce la o soluție de condamnare decât prin raportare la expertiza medico - legală realizată în faza fondului. Astfel, s-a apreciat că în mod corect este reținut în motivarea sentinței penale că fundamentul materialului probator este fragil, neexistând o probă directă care să conducă la intenția inculpatului de a suprima viața mamei sale. Cu toate că acest material probatoriu este insuficient pentru a conduce la o soluție de condamnare dincolo de orice dubiu, ci doar se constată, prin supoziții și/sau probe indirecte, că este vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni, instanța de fond a dispus o soluție de condamnare, motivată de raportul medico - legal, de declarațiile date atât de către inculpat și soția acestuia în faza de urmărire penală și în fondul cauzei. Apărarea arată că nu a fost avut în vedere principiul "in dubio pro reo" regăsit în art. 4 C. proc. pen.. Apărarea a solicitat a se avea în vedere și starea de degradare fizică accentuată a persoanei decedate din cauza bolilor ce se regăsesc menționate în actele medicale, a declarațiilor martorilor, dar și cercetării la fața locului efectuate de către organele de cercetare penală privind dispersia particulelor de sânge, ce nu indică aplicarea unor lovituri. În fapt, s-a susținut că este doar o prezumție care nu conduce la "dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat".

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen..:

(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 C. proc. pen.., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

(4) În cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, se examinează condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante pentru concordanța deciziei definitive cu regulile de drept aplicabile.

Deși în cauză sunt îndeplinite condițiile de formă ale unui recurs în casație, nu există corespondență între cazul de recurs în casație invocat și motivele de fapt susținute de recurent în dezvoltarea criticilor sale, ceea ce face ca solicitările recurentului să depășească competența instanței care soluționează un recurs în casație.

În ceea ce privește cerințele de formă, se constată că cererea de recurs în casație este formulată în scris de inculpatul A., prin avocat ales, B., cuprinde hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 195/A din 10 februarie 2025 a Curții de Apel București, secția penală), semnătura avocatului. Este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză.

Cererea de recurs în casație întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul și locul de detenție al recurentului (Penitenciarul Slobozia), este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În raport de data și locul comunicării deciziei din apel, se constată că cererea de recurs în casație este formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație nu a fost indicat vreun caz de casare de drept dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., solicitându-se admiterea recursului în casație și rejudecarea cererii de apel prin admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 199 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. în infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de dispozițiile art. 192 C. pen.

Încadrarea juridică a faptei invocată de către recurent în cererea de recurs în casație excedează analizei recursului în casație, motivele invocate reprezentând chestiuni ce intră în puterea lucrului judecat (în acest sens este și jurisprudența instanței supreme, decizia penală nr. 210/RC/06.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

De asemenea, starea de fapt reținută cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare. Recursul în casație nu are drept scop soluționarea cauzei penale prin reaprecierea probelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Prin urmare, se constată că motivele recursului în casație nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.., acestea vizând chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel, pe baza materialului probator administrat, aspecte ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 195/A din data de 10 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 195/A din data de 10 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2025.