Decizia nr. 24/2026 — ÎCCJ, Secția penală — cale de atac împotriva sentinței nr. 133/2025 a Curții de Apel Timișoara

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 133/F din data de 23 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția penală, printre altele, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale 253/PI/19.08.2011 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2011, definitivă la 05.09.2011 prin decizia ÎCCJ 2391/05.09.2011. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat. S-a făcut mențiunea căii de atac a contestației în 3 zile de la comunicare pe fond.

Pentru a decide astfel, s-a reținut, că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 04.04.2025, persoana condamnată A. a formulat contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., împotriva sentinței penale nr. 253/PI/19.08.2011 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 2931/05.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care a fost recunoscută pe cale incidentală hotărârea penală nr. 10/01302/11.10.2010 a Curții de Apel din Aix En Provence.

În esență, apărarea a susținut că în mod greșit au fost aplicate retroactiv prevederile Legii nr. 118/2019 față de petent, având în vedere că acesta a comis fapta înainte de anul 2007, a fost condamnat în anul 2010 și a executat atât pedeapsa principală, cât și pedepsele complementare, precum și măsurile de siguranță, până la intrarea în vigoare a legii mai sus menționate, pe de o parte, iar pe de altă parte că obligațiile impuse sunt veritabile sancțiuni cu caracter preventiv-penal, dispuse de către organele de poliție, în afara unei proceduri judiciare contradictorii, atribut exclusiv al justiției, prin intermediul instanțelor de judecată. Analizând admisibilitatea căii de atac formulate, Curtea de Apel a reținut că partea nu a indicat nicio nelămurire a hotărârii care se execută și nici vreo împiedicare la executare.

Mai mult, a reținut că deși petentul a invocat, în motivarea contestației la executare, elemente de fapt ce țin, aparent, de faza de executare a unei hotărâri, acestea vizează, în realitate, o stare de fapt ulterioară executării efective, din perspectivă procesual penală, subsumată unor texte de lege care nu sunt incidente în cauză, care nu au legătură cu executarea efectivă a hotărârii penale, ci sunt norme generale de organizare și funcționare a Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, respectiv înființarea Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. Astfel, a apreciat că ceea ce se contestă este o procedură administrativă, fără incidență în materia executării hotărârii definitive de condamnare, fără consecințe în ceea ce privește executarea din perspectiva normelor ce reglementează această materie.

Procedura invocată nu are înrâurire asupra executării hotărârii de condamnare pentru a fi avută în vedere ca temei al contestației la executare, nu are consecințe în planul executării pedepsei, fiind vorba de o procedură administrativă, ulterioară fazei de executare. Curtea a reamintit că hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se schimba conținutul hotărârii puse în executare în acord cu situația obiectivă prin operarea modificărilor corespunzătoare în procedura executării.

Contestația la executare este acțiunea îndreptată contra executării pedepsei, iar nu contra hotărârii, aceasta conferindu-i natura juridică de sine stătătoare, neputând fi inclusă în categoria căilor de atac. Nelămurirea ivită vizează limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privința textelor de lege și a principiilor aplicate. De exemplu, caracterul echivoc al dispozitivului hotărârii și lipsa acestuia de precizie, pot legitima formularea unei contestații la executare în baza acestui temei (de exemplu, existența nelămuririi în privința perioadei privării de libertate din cursul procesului penal, ce trebuie dedusă, sau mențiunea generică de confiscare a bunurilor utilizate în vederea comiterii infracțiunii, fără ca acestea să fie identificate).

Procedura vizată și criticată de contestator nu are nicio legătura cu procedura punerii în executare a hotărârilor, nici din perspectiva pedepselor principale, nici din cea a pedepselor complementare sau a măsurilor de siguranță, cum acreditează contestatorul. Potrivit Legii 118/2019, Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatarea a unor persoane sau asupra minorilor este organizat în scopul prevenirii și combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. Conform art. 5 din lege registrul se organizează de MAI și se ține de unitățile Poliției Române, prin structurile specializate în acest domeniu.

Potrivit art. 11, în scopul înscrierii în acest registru, persoana este fotografiată, amprentată și supusă prelevării de probe biologice fără a fi necesar consimțământul său. Toate aceste elemente normative au condus instanța spre concluzia mai sus expusă, anume aceea că toate criticile ce vizează procedurile operaționalizate prin Legea 118/2019 excedează cadrului legislativ ce reglementează procedura executării și nu pot fi avute în vedere ca temei al unei contestații la executare în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, în termen legal, petentul A., fără a indica în scris motivele de contestație. La termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2025, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri, susținerile apărătorului ales al contestatorului și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la aceeași dată.

Examinând contestația formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 133/F din data de 23 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția penală, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente: Prin contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc.

pen., contestatorul a solicitat, în esență, să se constate că în mod greșit au fost aplicate retroactiv prevederile Legii nr. 118/2019 în ceea ce îl privește, având în vedere că el a comis fapta înainte de anul 2007, a fost condamnat în anul 2010 și a executat atât pedeapsa principală, cât și pedepsele complementare, precum și măsurile de siguranță, până la intrarea în vigoare a legii mai sus menționate, pe de o parte, iar pe de altă parte că obligațiile impuse sunt veritabile sancțiuni cu caracter preventiv-penal, dispuse de către organele de poliție, în afara unei proceduri judiciare contradictorii, atribut exclusiv al justiției, prin intermediul instanțelor de judecată. Analizând admisibilitatea căii de atac formulate, Curtea de Apel a reținut că procedura contestată este una administrativă și nu afectează executarea pedepsei stabilite prin hotărârea penală definitivă, neputând fi analizată ca o contestație la executare.

Înscrierea în Registrul național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale presupune fotografierea, amprentarea și prelevarea de probe biologice, fără consimțământ, însă aceste chestiuni nu țin de executarea pedepsei, ci de o procedură administrativă distinctă, motiv pentru care nu pot fi atacate pe calea contestației la executare. Contrar opiniei primei instanțe, Înalta Curte apreciază că aceste chestiuni se impun a fi lămurite de instanța penală Deși măsurile prevăzute de Legea nr. 118/2019 sunt calificate formal ca fiind administrative, ele sunt indisolubil legate de existența unei hotărâri penale definitive de condamnare. Competența instanței penale se justifică prin faptul că doar aceasta are plenitudinea de jurisdicție asupra efectelor condamnării.

În argumentare, Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 10 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 118/2019 una din ipotezele în care se dispune radierea persoanei fizice din acest registru este aceea când faptele săvârșite nu mai sunt prevăzute de lege ca infracțiuni. Or, în atare condiții, se observă că numai o instanță penală poate stabili dacă o faptă nu mai este prevăzută de legea penală ca infracțiune, din moment ce o asemenea constatare presupune o analiză asupra caracterului infracțional al faptei, respectiv interpretarea normei de incriminare, evaluarea modificărilor legislative intervenite și aplicarea instituției dezincriminării, și nu o analiză formală care să poată fi făcută de o instanță din alte materii decât cea penală.

Cu alte cuvinte, Legea nr. 118/2019 operează cu instituții de drept penal material și nu poate fi chemată o instanță din alte materii să analizeze chestiuni prevăzute în competența instanței penale. Și în doctrină a fost exprimată ideea potrivit căreia prevederile Legii nr. 118/2019 coroborate cu prevederile art. 598 și art. 599 din C. proc. pen. conduc la concluzia exprimată în mod constant în jurisprudență, respectiv aceea că instanțele penale sunt cele mai în măsură să se pronunțe asupra cererilor de radiere a persoanelor înscrise în registru, în cadrul contestației la executare.

Similar, Înalta Curte reține că și contestațiile și criticile vizând legalitatea și temeinicia înscrierii persoanelor în cadrul acestui registru se impun a fi analizate tot de instanța penală pe calea contestației la executare, ca incident privind efectele hotărârii penale, chiar dacă pedeapsa principală a fost executată, din moment ce temeiul înscrierii în registru îl constituie însăși existența unei hotărârii penale definitive de condamnare sau prin care s-au luat măsuri cu caracter penal sau procesual penal, aspect ce rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 118/2019 în care se prevede că în registru se ține evidența "persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) ...". În argumentare, Înalta Curte are în vedere și Decizia nr. 393 din 17 noiembrie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura hotărârii prealabile, prin care s-a stabilit, în interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (6) și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii,

că judecătorii care formează completul de judecată din cadrul curții de apel, ce soluționează contestația formulată împotriva hotărârii pronunțate de Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, sunt judecători specializați în materie penală. În considerentele acestei decizii s-a reținut că analiza acestor cereri reclamă în multe privințe o cunoaștere aprofundată a legii penale, cum este în cazul cererii de asistență juridică gratuită solicitată de membrii familiei persoanelor decedate, iar în unele cazuri se impune o mai bună conexiune cu dosarul penal de bază, în legătură cu care este formulată cererea de asistență juridică gratuită - atunci când soluționarea acesteia presupune observarea și cunoașterea evoluției complexității cauzei penale.

Or, deși decizia invocată nu are aplicabilitate în cauză, rațiunea este aceeași. Astfel că, aceleași argumente impun ca și în prezenta cauză, în care se verifică legalitatea și temeinicia înscrierii într-un registru ce derivă din hotărârea de condamnare, să fie avută în vedere legătura indisolubilă cu dosarul penal. Astfel fiind, Înalta Curte, având în vedere pe de o parte că cererea petentului nu a fost soluționată pe fond de prima instanță, iar pe de altă parte, că soluționarea aspectelor invocate este de competența instanței penale pe calea contestației la executare, va admite contestația formulată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 597 rap.

la art. 425 1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., va admite contestația formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 133/PI din data de 23 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția penală, în dosarul nr. x/2025. Va desființa sentința penală atacată numai în ceea ce privește soluția ce vizează contestația la executare formulată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite contestația formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 133/PI din data de 23 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția penală, în dosarul nr. x/2025. Desființează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2026.