ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.02.2024

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 116/2024

HOTĂRÂRE
08.02.2024
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 116/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Deliberând asupra admisibilității căii de atac de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 223/CO din data de 31 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 585 C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 370 din 27 iulie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș, dispunându-se obligarea contestatorului la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și plata din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Timiș, a sumei de 340 de RON, reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 370 din 27 iulie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș, în temeiul art. 585 alin. (1) C. proc. pen. și art. 147 alin. (2), (3) din Legea nr. 302/2004, s-a respins cererea condamnatului A. de recunoaștere, pe cale incidentală, a sentinței penale din 27 iunie 2018, pronunțată în dosar nr. x/1053 de Tribunalul Chambre des Appels Correctionnels de la Cour D'Appel D'Aix en Provence -19 CH din Franța, definitivă la 8 august 2018 și de contopire a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin aceasta cu pedeapsa de 5 ani și 1 lună închisoare aplicată prin sentința penală nr. 438 din 15 iulie 2019 pronunțată de Tribunalul Timiș, definitivă prin decizia penală nr. 815/A din 11 septembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, constatându-se că nu este îndeplinită condiția prev. de art. 147 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, ca pedeapsa (a cărei recunoaștere se solicită) să fie executată în întregime sau considerată ca fiind executată în statul străin, iar acest aspect să fie confirmat de autoritățile străine.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație persoana condamnată A..

Analizând contestația formulată de condamnat, Curtea de Apel Timișoara a constatat, prioritar, că sentința penală din 27 iunie 2018, pronunțată în dosar nr. x/1053 de Tribunalul Chambre des Appels Correctionnels de la Cour D'Appel D'Aix en Provence -19 CH din Franța, definitivă la 8 august 2018, prin care numitului A. i s-a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare, a fost recunoscută, pe cale incidentală, prin sentința penală nr. 203 din 31 august 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2022, astfel că cererea condamnatului de recunoaștere a acesteia a rămas fără obiect.

În ceea ce privește solicitarea condamnatului de contopire a pedepsei recunoscute (de 4 ani închisoare) cu pedeapsa de 5 ani și 1 lună închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 438 din 15 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 815 din 11 septembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât faptele pentru care a fost condamnat A. prin cea din urmă hotărâre au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la data rămânerii definitive a hotărârii statului francez, astfel că nu sunt întrunite condițiile concursului de infracțiuni.

Pentru argumentele prezentate, instanța a respins, ca nefondată, contestația persoanei condamnate.

****

Împotriva deciziei penale nr. 223/CO din data de 31 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la data de 22 noiembrie 2023, a formulat "recurs" contestatorul condamnat A..

Cauza a fost înregistrată ca și "contestație" pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 11 decembrie 2023, sub nr. x/2022, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului C10.

La termenul fixat, 8 februarie 2024, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac, concluziile acestuia și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat fiind fidel redate în practicaua prezentei încheieri.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că obiectul prezentei contestații îl constituie decizia penală nr. 223/CO din data de 31 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin care, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 585 C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 370 din 27 iulie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș, prin care s-a respins cererea acestuia de recunoaștere, pe cale incidentală, a unei hotărâri de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare franceze și de contopire a pedepsei recunoscute cu pedeapsa în executarea căreia se află.

Această hotărâre, fiind pronunțată în calea de atac a contestației prev. de art. 597 alin. (7) C. proc. pen. (dispoziție comună în materia executării hotărârilor penale) raportat la art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., este definitivă.

Astfel, potrivit art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen., contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Totodată, potrivit art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Pentru considerentele prezentate, constatând că, în speță, contestatorul condamnat A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 597 alin. (7) și art. 585 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de acesta.

În consecință, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 340 RON, se fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 223/CO din data de 31 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 februarie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-08-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 10.04.2020, sub nr. x/2020, persoana condamnată A. a solicitat recunoașterea
ÎCCJ 2024-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 6/PI/REV din data de 02 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Tim
ÎCCJ 2023-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală
proiectile ce au fost depuse la IPJ Timiș - S.CJ.S.E.O cu dovada seria x din data de 12.03.2020. În baza art. 19 C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen. și art. 397 C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de par
ÎCCJ 2025-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală
considerată ca executată. În temeiul art. 404 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 7 luni perioada reținerii inculpatului pe o durată de 24 de ore, din data de 05.11.2023 până î
ÎCCJ 2025-06-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 415/2025
Ședința publică din data de 10 iunie 2025 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 40/PI din data de 04 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, sec
Sursă