ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6/PI/REV din data de 02 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 78/PI din 13 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia penală nr. 154/A din data de 19 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că revizuentul A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 78/P.I. din data de 29.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2023, definitivă prin respingerea apelului prin decizia penală nr. 154/A din 19.04.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând prevederile art. 453 alin. (1) lit. a), b) C. proc. pen., deoarece a pledat pentru procedura simplificată a recunoașterii vinovăției și a solicitat să i se reducă pedeapsa de 10 ani ce o are de executat, cu o treime, respectiv să rămână la pedeapsa de 7 ani.

Potrivit celor de mai sus, prin sentința penală nr. 78/P.I. din data de 29.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2023, s-au dispus recunoașterea sentinței penale nr. C/1122/2021 a Curții de Apel din Anvers, pronunțată la data de 14.07.2021, rămasă definitivă la data de 16.08.2021, prin care A. a fost condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 3650 zile (10 ani) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "furt cu violență sau amenințare, cu circumstanțe agravate", conform C. pen. belgian, care își regăsește corespondența în infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) și f) din C. pen. român și s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3650 zile închisoare.

Astfel, instanța de fond a reținut că sentința Curții de Apel Timișoara nu este o hotărâre ce soluționează fondul cauzei, împotriva căreia să se poată formula o cerere de revizuire.

S-a reținut că revizuirea ca și cale extraordinară de atac în condițiile art. 453 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen. poate privi numai hotărârile judecătorești definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța penală rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se și în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii. La acestea se adaugă și soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât și în aceste ipoteze instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) și (4) din C. proc. pen.. Prin urmare, se reține că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluționat fondul cauzei este inadmisibilă. (în sensul celor anterioare sunt și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 126/2016, parag. 43).

Totodată, Curtea a reținut că, în condițiile art. 452 și următoarele C. proc. pen., sentința penală nr. C/1122/2021 a Curții de Apel din Anvers, pronunțată la data de 14.07.2021, rămasă definitivă la data de 16.08.2021- fiind pronunțată de autoritățile judiciare din Belgia, nu poate forma obiectul unei cereri de revizuire în fața autorităților judiciare din România. Această hotărâre pronunțată de autoritățile judiciare din Belgia, în baza principiului suveranității statale, poate fi supusă căilor de atac numai pe teritoriul statului belgian, potrivit normelor legale ale acestui stat.

Astfel orice critică privind legalitatea și temeinicia sentinței penale nr. C/1122/2021 a Curții de Apel din Anvers poate fi adusă doar în căile de atac permise de legislația națională a statului de solicitant (Belgia), principiul suveranității naționale opunându-se ca o autoritate judiciară dintr-un stat să cenzureze o hotărâre sau decizie a unei autorități judiciare dintr-un alt stat ori să își asume competențele unei instanțe de control al unei asemenea hotărâri sau decizii. Singura posibilitate prevăzută de legea procesual penală română în care o instanță română poate proceda la o verificare a actelor emise de o autoritate judiciară dintr-un alt stat este cea a recunoașterii hotărârilor judecătorești, în cazurile și condițiile strict arătate în legea procesuală.

Împotriva sentinței penale nr. 6/PI/REV din data de 02 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024 a formulat apel revizuentul A..

Concluziile apărătorului din oficiu și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și poziția apelantului revizuent din ultimul cuvânt au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul formulat prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar și în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, se constată că sentința a cărei revizuire se solicită, a fost pronunțată în baza dispozițiilor Legii nr. 302/2004 care reglementează cooperarea judiciară internațională în materie penală. Această formă de cooperare are la bază principiul încrederii reciproce între state, iar prin sentință nu s-a statuat cu privire la fondul cauzei, scopul pentru care aceasta s-a pronunțat a fost acela de a permite ca persoana condamnată să execute pedeapsa în România.

Înalta Curte constată că revizuentul condamnat A., prin cererea formulată, a solicitat să i se reducă pedeapsa de 10 ani ce o are de executat, cu o treime, respectiv să rămână la pedeapsa de 7 ani, deoarece a pledat pentru procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 156 alin. (4) rap. la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rezultă neechivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativele unei revizuiri a fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce țin exclusiv de executarea acesteia după transfer.

Aceasta, întrucât, așa cum în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigențele legii interne), cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu îi pot fi recunoscute, în procedura de revizuire, prerogative suplimentare de repunere în discuție a fondului soluției. Așadar, soluționarea cererii de revizuire a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare belgiene nu este de competența organelor judiciare române.

Pe de altă parte, legea procesual penală reglementează în mod amănunțit fiecare caz de revizuire în parte, instituind condiții de fond și formă ce se cer a fi îndeplinite, însă motivele invocate de revizuent, astfel cum s-a reținut anterior, neaflându-se printre aceste cazuri expres prevăzute de C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât pe calea revizuirii nu se poate dispune nici rejudecarea cauzei și nici schimbarea pedepsei la care revizuentul a fost condamnat.

Așadar, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile belgiene, însă nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătorești care nu au fost pronunțate de către o instanță română chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanța română a rezolvat fondul cauzei.

Ca atare, revizuentul condamnat A. a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri prin care nu s-a dispus asupra fondului și atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 302/2004, se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 6/PI/REV din data de 02 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-revizuent, în cuantum de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 6/PI/REV din data de 02 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2024.