- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 28 octombrie 2025
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 28.10.2025 — cale de atac împotriva deciziei nr. 700/2025 a Curții de Apel București
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 700/A din 08 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 431 C. proc. pen.., a fost repsinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 704/10.04.2023, pronunțată Curtea de Apel București, secția a II a Penală, în dosarul nr. x/2022. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, în cauză, prin decizia penală nr. 704/10.04.2023 împotriva căreia a fost formulată contestația în anulare, Curtea de Apel București s-a pronunțat cu privire la o cerere având ca obiect o contestație în anulare formulată de către numita B.. Astfel, contestatorul A. nu a fost parte în calea de atac soluționată prin hotărârea atacată, nefiind vizat de dispozitivul acestei hotărâri, iar niciuna dintre măsurile dispuse prin aceasta nu îl privește.
Împotriva deciziei penale nr. 700/A din 08 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025, au formulat căi de atac (intitulate "contestație") petenții C., D. și A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția Penală la data de 07 august 2025. Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată în procedura prevăzută de dispozițiile art. 426 și următoarele C. proc. pen.., calea de atac a fost înregistrată pe rolul instanței ca fiind apel. La termenul din data de 28 octombrie 2025, petenții C., D. și A., fiind asistați de apărători desemnați din oficiu, au precizat că își retrag căile de atac, solicitând să se ia act de manifestarea lor de voință.
Examinând solicitările privind retragerea căilor de atac formulate de C., D. și A., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 415 alin. (1) C. proc. pen.., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel. La termenul din 28 octombrie 2025, C., D. și A. au precizat că înțeleg să își retragă căile de atac formulate împotriva deciziei penale nr. 700/A din 08 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025.
Înalta Curte, văzând, pe de o parte, solicitarea privind retragerea căilor de atac formulate de petenții C., D. și A., aceasta reprezentând manifestarea lor unilaterală de voință, iar pe de altă parte, că formularea oricărei cereri este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât partea care formulat o anumită cerere poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de manifestarea de voință a petenților. În raport cu considerentele expuse, Înalta Curte va lua act de retragerea căilor de atac formulate de contestatorii C., D. și A. împotriva deciziei penale nr. 700/A din 08 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025 Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc.
pen.., vor fi obligați contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatori, în cuantum de câte 377 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Ia act de retragerea căilor de atac formulate de contestatorii C., D. și A. împotriva deciziei penale nr. 700/A din 08 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2025. Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatori, în cuantum de câte 377 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2025.