ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 20 martie 2024
Deliberând asupra căii de atac de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin decizia penală nr. 1605/A din data de 13 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 240/A din data de 26.02.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că la data de 10.07.2023 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II- a Penală, sub nr. x/2023, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 240/A din data de 26.02.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.
În susținerea cererii formulate, contestatorul a arătat, în esență, că în cauza penală de față sunt incidente motivele de contestație în anulare prevăzute de dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. proc. pen.
În ceea ce privește motivul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., contestatorul a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că nu a fost citat în mod legal la adresa pe care instanța de judecată o cunoștea, context în care judecarea cauzei a fost făcută în lipsa sa.
Referitor la motivul de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., contestatorul a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că la dosarul cauzei există un document, respectiv o adresă emisă de către Brigada Rutieră în care se arată în mod clar că era deținătorul unui permis de conducere, aspect care nu a fost cunoscut la acel moment.
Cu privire la cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen., prima instanță a constatat că există identitate de persoană, de temei legal, de motive și apărări, întrucât contestatorul a mai formulat deja o contestație în anulare pe același temei, care a fost respinsă ca inadmisibilă de către instanța de judecată prin decizia penală nr. 465/A din data de 06.03.2023 a Curții de Apel București, secția a I-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2023.
În ceea ce privește cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a apreciat că aspectele invocate țin de temeinicia acuzației, analiza și aprecierea probelor, inclusiv a înscrisurilor, încadrarea juridică, elemente care nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege în ceea ce privește contestația în anulare.
Pentru aceste motive, contestația în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă.
II. Împotriva acestei hotărâri a declarat cale de atac (intitulată contestație) contestatorul A..
Prin motivele căii de atac formulate în scris, contestatorul, în esență, a reiterat aspectele invocate prin contestația în anulare, susținând faptul că a fost condamnat pe nedrept deși deținea permis de conducere valabil.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30.01.2024, fiind repartizată aleatoriu cu prim termen de judecată la data 20.03.2024, când procurorul a invocat excepția inadmisibilității căii de atac declarate de contestatorul A..
III. Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac declarate de contestatorul A., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 129 din Constituția României: Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit art. 425
1
alin. (1) C. proc. pen.: Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel, iar, conform art. 431 alin. (2) C. proc. pen.: Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
Nu în ultimul rând este de menționat și faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.: Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Interpretând sistematic aceste dispoziții, Înalta Curte constată că în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului sau a contestației.
În acest sens s-a pronunțat și instanța supremă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care, în considerentele Deciziei nr. 5/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10 aprilie 2015, a statuat că: hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.
Analizând circumstanțele factuale ale speței de față în raport de considerațiunile anterior precizate, Înalta Curte constată că prin decizia penală nr. 1605/A din data de 13 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 240/A din data de 26.02.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, hotărârea fiind definitivă.
Prin urmare, contestatorul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, pentru care legea nu mai prevede posibilitatea de reformare prin căile de atac.
Or, hotărârea judecătorească nu este susceptibilă de a fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Prin urmare, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză contestatorul a declarat contestație împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 425
1
C. proc. pen. prin raportare la Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 1605/A din data de 13 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană condamnată, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 1605/A din data de 13 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană condamnată, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2024.