ÎCCJ, Secția penală, decizia din 01.10.2025 — apel împotriva sentinței nr. 154/2025 a Curții de Apel Craiova

Furt prin efracție cu caracter deosebit de grav prevăzut de art. 276a, cf. art. 286 alin. (1) din legea penală, deoarece între 5 și 6 septembrie 2024, dintr-o magazie de pe adresa Villingerødvej 54 din Dronninglund, acesta împreună și după ce se înțelesese dinante cu complici neindentificați, în cadrul unor infracțiuni contra patrimoniului organizate și sistematice, au furat boxe de antenă, ecrane și modem de la 5 tractoare, în valoare totală de cel puțin 700.000 DKK.

Furt prin efracție cu caracter deosebit de grav prevăzut de art. 276a, cf. art. 286 alin. (1) din legea penală, deoarece între 7 și 8 septembrie 2024, pe adresa Gundslevmaglevej 3 din Eskilstrup, dintr-o magazie împreună și după ce înțeleseseră dinainte în cadrul unor infracțiuni contra patrimoniului organizate și sistematice au furat boxe de antenă, ecrane și modem de la 4 tractoare în valoare totală de cel puțin 400.000 DKK.

Furt și furt prin efracție cu caracter deosebit de grav prevăzut de art. 276 și art. 276a, cf. art. 286 alin. (1), din legea penală deoarece la data de 29 septembrie 2024 în jurul orei 01:30, pe adresa Venslev Huse 9 din Skibby din mai multe magazii, împreună și după ce se înțeleseseră dinainte, în cadrul unor infracțiuni contra patrimoniului organizate și sistematice, au furat două seturi GPS de la două tractoare marca x precum și diverse unelte electrice în valoare totală de aproximativ 500, 000 DKK.

Furt prin efracție cu caracter deosebit de grav prevăzut de art. 276a, cf art. 286 alin. (1), din legea penală deoarece în intervalul dintre 30 septembrie 2024 ora 18:30 și 1 octombrie 2024 ora 7:00, împreună și după ce se înțeleseseră dinainte, în cadrul unor infracțiuni contra patrimoniului organizate și sistematice, dintr-o hală de mașini agricole de pe adresa Sørisvej 2A din Ølstykke au furat diverse unelte electrice și un ventil de reglare a presiunii care era montat pe un tractor, în valoare totală de aproximativ 30000 DKK.

Furt prin efracție cu caracter deosebit de grav prevăzut de art. 276a, cf. art. 286 alin. (1) din legea penală, deoarece în intervalul dintre 30 septembrie și 5 octombrie 2024, pe adresa Sperrestrupvej 30 din Ølstykke, împreună și după ce se înțeleseseră dinainte, în cadrul unor infracțiuni organizate și sistematice, au furat diverse unelte electrice în valoare totală de aproximativ 25000 DKK.

Furt prevăzut de art. 276 din legea penală, deoarece la data de 1 octombrie 2024, în jurul orei 21:50, la supermarketul B. de pe strada x din Hillerød a furat un pachet de baterii în valoare de 18 DKK.

Furt cu caracter deosebit de grav prevăzut de art. 276, cf. art. 286 alin. (1), din legea penală deoarece la data de 3 octombrie 2024 pe strada x din Hørshølm împreună și după ce se înțeleseseră dinainte, în cadrul unor infracțiuni contra patrimoniului organizate și sistematice au furat aproximativ 40 litri de combustibil de o valoare necunoscută.

Furt prin efracție cu caracter deosebit de grav prevăzut de art. 276a, cf. art. 286 alin. (1) din legea penală deoarece la data de 8 octombrie 2024 în jurul orei 03:00, pe adresa Hyrdemosevej 5 din Lemming dintr-o hală de mașini agricole, împreună și după ce se înțeleseseră dinainte, în cadrul unor infracțiuni contra patrimoniului organizate și sistematice au furat diverse unelte electrice, aproximativ 40 litri de motorină, un poanson și o daltă, în valoare totală de aproximativ 20000-30000 DKK.

Furt prin efracție cu caracter deosebit de grav prevăzut de art. 276a, cf. art. 286, alin. (1) din legea penală, deoarece între 8 și 9 octombrie 2024, pe adresa Kaerby Møllevej 101 din Gjerlev, dintr-o magazie încuiată, împreună și după ce se înțeleseseră dinainte, în cadrul unor infracțiuni contra patrimoniului organizate și sistematice, au furat 2 seturi GPS pentru 2 tractoare în valoare totală de aproximativ 200000 DKK.

Tentativă de furt prin efracție cu caracter deosebit de grav prevăzut de art. 276a, cf. art. 286 alin. (1) cf. art. 21 alin. (1) din legea penală deoarece la data de 10 octombrie 2024 aproximativ între orele 01:00 și 04:00 la adresa Tryvej 14 din Hjallerup, dintr-o hală de mașini agricole, împreună și după ce se înțeleseseră dinainte în cadrul unor infracțiuni contra patrimoniului organizate și sistematice au încercat să fure sisteme GPS de pe mai multe tractoare, valoarea totală fiind considerabilă. Curtea a reținut că potrivit certificatului pentru executarea de hotărâri rezultă că sentința penală 1-107/2025 pronunțată la data de 07.03.2025 de Tribunalul Nykobing Falster, ce face obiectul cererii de recunoaștere, a rămas definitivă la data de 07.03.2025, înscriindu-se din această perspectivă în tiparul prevăzut de dispozițiile legale privind cooperarea judiciară în materie penală. În raport cu situația de fapt expusă pe larg în cuprinsul hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare daneze, Curtea a apreciat ca fiind îndeplinită și cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 rep., în sensul că faptele pentru care a fost condamnat cetățeanul român A. ar fi constituit infracțiuni și dacă ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, având corespondent în legislația penală română în infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 228 alin. (1)-229 alin. (1) lit. b), d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. Din actele dosarului și din verificările efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rezultă că persoana condamnată A. este cetățean român, cu ultimul domiciliu pe teritoriul României în Com. Breznița - Ocol, jud. Mehedinți. Curtea a constatat că persoana condamnată se află în prezent încarcerată în Regatul Danemarcei și nu a fost de acord cu transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului, însă prin hotărârea de condamnare a fost luată împotriva sa măsura expulzării, cu interdicție permanentă de reintrare pe teritoriul acestui stat. În acest sens, s-a arătat că potrivit dispozitivului sentința penală 1-107/2025 pronunțată la data de 07.03.2025 de Tribunalul Nykobing Falster, cetățeanul român A. este expulzat din Danemarca și i se pune interdicția de reintrare pentru totdeauna (conform art. 32 alin. (4) nr. 7 din legea privind străinii). De asemenea, autoritățile judiciare daneze au reținut din informațiile existente privind situația personală a persoanei condamnate că acesta nu are astfel de legături cu Danemarca încât expulzarea să poată fi considerată ca fiind contrară principiului proporționalității definit la art. 27 alin. (1) liniuța a doua din Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004. Astfel, Curtea a reținut faptul că persoana condamnată nu dorește să fie transferată în România în vederea executării pedepsei, iar în această ipoteză în privința sa operează principiul specialității prevăzut de art. 169 din Legea nr. 302/2004 rep. În urma emiterii certificatului (potrivit mențiunii de la lit. k) din certificat - persoana condamnată se află în statul emitent și a fost de acord cu transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului), consimțământul a fost retras, iar autoritățile judiciare au transmis documentul ce prevede schimbarea ulterioară a consimțământului acesteia. Din această perspectivă, Curtea a reținut dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit cărora consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Față de aceste aspecte, Curtea a apreciat că situația cetățeanului român A. se circumscrie acestor dispoziții, consimțământul acestuia pentru transferul către autoritățile judiciare române în vederea continuării executării restului de pedeapsă nefiind necesar, atât timp cât prin hotărârea de condamnare a fost luată împotriva sa măsura expulzării. Cu privire la durata privării de libertate în statul emitent s-a avut în vedere mențiunea din înscrisul înaintat de către Direcția Administrației Națională a Penitenciarelor din Regatul Danemarcei, privind calculul pedepsei (aflat la dosar) potrivit căruia persoana condamnată a fost privată de libertate în timpul procesului penal din data de 10 octombrie 2024, inclusiv, până la data de 6 martie 2025, inclusiv, iar executarea pedepsei se consideră că a început la 7 martie 2025 și se încheie la data de 10 ianuarie 2027. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, persoana condamnată A.. Analizând apelul declarat de persoana condamnată A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Titlul VI din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală - republicată, reglementează, în art. 164 și urm., procedura transferării persoanelor condamnate, deținute în alte state ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România. Potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (3) și (4) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 din aceeași lege și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești străine transmise de statul emitent. De asemenea, art. 162 din Legea nr. 302/2004 prevede că hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român. Potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 302/2004, care reglementează condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă și executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; c) persoana condamnată are cetățenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163. În conformitate cu dispozițiile art. 163 din Legea nr. 302/2004, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când: a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții; b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României; c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate; f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei; g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa: (i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, și că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac. Totodată alin. (2) al aceluiași articol stabilește că hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege. În cauză se constată că prima instanță a analizat judicios actele dosarului și a concluzionat întemeiat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru recunoașterea hotărârii străine de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare daneze, dispunând transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei stabilite prin hotărârea definitivă recunoscută în cauză. Astfel, similar primei instanțe, Înalta Curte constată că prin hotărârea de condamnare a cărei recunoaștere s-a dispus în cauză, respectiv sentința penală 1-107/2025 pronunțată la data de 07.03.2025 de Tribunalul Nykobing Falster, definitivă la data de 07.03.2025, cetățeanul român A. , a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea a 10 infracțiuni de furt, furt cu caracter deosebit de grav, tentativă la furt prin efracție cu caracter deosebit de grav și furt prin efracție cu caracter deosebit de grav prevăzut de art. 276 și art. 276a, cf. art. 286 alin. (1) cf. art. 21 alin. (1) din C. pen. danez, (având corespondent în legislația românească în infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 228 alin. (1)-229 alin. (1) lit. b), d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. De asemenea, se constată că prima instanță a reținut, în mod legal, întrunirea tuturor condițiilor pentru admiterea cererii de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile din Danemarca, respectiv: caracterul definitiv și executoriu al hotărârii, existența dublei incriminări (fapta comisă de apelantul persoană-condamnată A. fiind prevăzută și de legea penală română în infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 228 alin. (1)-229 alin. (1) lit. b), d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.), statutul condamnatului de cetățean român, precum și neincidența vreunuia dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată. Totodată, în cauză, se reține că persoana condamnată nu și-a dat consimțământul în vederea transferării într-un penitenciar din România și dorește executarea pedepsei într-un penitenciar din Danemarca, precum și că potrivit actelor dosarului față de persoană-condamnată A. s-a luat măsura expulzării din Danemarca și a interdicției de a se afla pe teritoriul danez pentru totdeauna potrivit dispozitivului sentința penală 1-107/2025 pronunțată la data de 07.03.2025 de Tribunalul Nykobing Falster. Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune recunoașterea și executarea pedepsei în România, avându-se în vedere că, deși persoana condamnată nu și-a dat consimțământul în vederea transferării într-un penitenciar din România, apelantul A. este cetățean român, cu domiciliul în România, astfel că recunoașterea în România a hotărârii prin care acesta a fost condamnat, se poate dispune chiar și în lipsa consimțământului său, deoarece așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, autoritățile din Regatul Danemarcei au luat împotriva sa măsura expulzării, cu interdicție permanentă de reintrare pe teritoriul acestui stat. În aceste condiții, se constată îndeplinită în cauză și condiția prevăzută de dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată. De asemenea, similar primei instanțe, se reține că în cauză nu există vreunul dintre cazurile de nerecunoaștere prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. c) - f ori alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată. De altfel, în cadrul prezentului demers judiciar, persoana condamnată A. nu contestă argumentele care susțin soluția instanței de fond, ci, exclusiv împrejurarea că dorește să rămână în statul de condamnare și să execute pedeapsa în Regatul Danemarcei, însă aceste aspecte nu constituie motive de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 sau vreun impediment la transfer, împotriva sa fiind emis, așa cum s-a arătat, și un ordin de expulzare. În ceea ce privește solicitarea apărării privitoare la reindividualizarea pedepsei, Înalta Curte urmează a o respinge, având în vedere că în această procedură nu se poate realiza o astfel de operațiune. Drept urmare, Înalta Curte constată că, în mod legal, prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. și transferul acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate, hotărârea atacată fiind așadar legală și temeinică, iar apelul de față nefondat, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Danemarca pedeapsa cu închisoarea este definitivă și executorie, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, (apelantul răspunde penal, nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție, nu a intervenit prescripția executării pedepsei, amnistia sau grațierea), fapta care a atras condamnarea sa de către instanța din Danemarca constituie infracțiune și potrivit legii penale a statului român, iar durata condamnării pe care cel condamnat o mai are încă de executat este mai mare de 6 luni, conform art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenție. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței nr. 154 din data de 05 septembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-persoana condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din același cod, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-persoana condamnată, în cuantum de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.