ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 martie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 9/PI/2025 din data de 25 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2025, în baza art. 166 alin. (3) și (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de autoritățile judiciare din Danemarca de transferare a persoanei condamnate A., în prezent aflat în stare de detenție în Centrul Penitenciar Kobenhavns Faengsler, pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

În baza art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței nr. 8058/2024 din data de 05.12.2024 pronunțată de Tribunalul Frederiksberg din Danemarca, rămasă definitivă la data de 05.12.2024, prin care s-a aplicat persoanei condamnate A. o pedeapsă de 1 an închisoare în regim de detenție pentru încălcarea prevederilor art. 59b alin. (2) din Legea privind statutul străinilor, având corespondent în legea română în infracțiunea de neexecutarea sancțiunilor penale prev. de art. 288 alin. (1) din C. pen. și a sentinței nr. 10133/2023 din data de 14.11.2023 pronunțată de Tribunalul Frederiksberg din Danemarca, definitivă, prin care s-a aplicat persoanei condamnate A. o pedeapsă de 3 luni închisoare în regim de detenție pentru comiterea infracțiunii de furt prin efracție, prevăzută de art. 276a din C. pen. al Danemarcei, având corespondent în legea română în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) din C. pen.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă cererea de transfer a persoanei condamnate A. în vederea continuării executării pedepsei totale de 442 zile închisoare în regim de detenție și s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România.

S-a constatat că persoana condamnată A. se află deținută în Centrul Penitenciar Kobenhavns Faengsler - Danemarca.

S-a dedus din pedeapsa de 442 zile de închisoare în regim de detenție, perioada executată în Danemarca din 05 decembrie 2024 și în continuare la zi.

În temeiul prevederilor art. 555 din C. proc. pen. s-a dispus emiterea, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a mandatului de executare pentru pedeapsa de 442 zile închisoare în regim de detenție pe numele persoanei condamnate A., astfel cum a fost recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României conform prevederilor prezentei hotărâri.

În baza art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., suma de 1.163 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat B., se plătește din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Bihor, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 580/24.02.2025, urmând ca, în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., această sumă să rămână în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-a făcut mențiunea căii de atac a apelului în 10 zile de la pronunțare cu procurorul și comunicare cu persoana condamnată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, ulterior prezentării sesizării formulate și a situației de fapt reținute prin hotărârile de condamnare, a constatat că sunt realizate condițiile prevăzute de articolul 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, pentru transferarea persoanei condamnate.

A constatat că hotărârile de condamnare sunt definitive și executorii (lit. a), faptele pentru care s-au aplicat pedepsele constituie infracțiuni în cazul în care ar fi fost săvârșite pe teritoriul României (fiind vorba de infracțiunea de neexecutarea sancțiunilor penale prev. de art. 288 alin. (1) din C. pen. și infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) din C. pen.) și autorul ar fi fost sancționabil (lit. b), condamnatul este cetățean român cu domiciliul în România (lit. c), și-a dat consimțământul pentru transferul executării pedepsei din Danemarca în România, aceasta fiind cetățean român și trăiește în România.

Totodată, a reținut că cele două pedepse contopite prin total aritmetic în pedeapsa totală de 442 zile de închisoare corespund ca natură cu pedepsele reglementate de legea penală română, iar durata acesteia nu depășește limita maximă specială a pedepselor prevăzute de legea penală română pentru aceleași infracțiuni.

Ca atare, a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale privind transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

De asemenea, Curtea a constatat că persoana condamnată A. a executat din pedeapsa aplicată de către autoritățile judiciare din Danemarca, conform înscrisurilor de la dosar, 13 zile de arest preventiv care însă au fost scăzute din totalul celor două pedepse la care a fost condamnat, întrucât, potrivit calculului pedepsei, pedeapsa totală cu privire la care se solicită recunoașterea și continuarea executării în România este de 442 zile, respectiv 1 an și 77 zile (cu 13 zile mai puțin decât 1 an și 3 luni). Executarea pedepsei totale 442 zile, de mai sus, a început la data de 05.12.2024, A. fiind în prezent în executarea pedepsei.

Împotriva sentinței penale nr. 9/PI/2025 din data de 25 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, a declarat apel persoana condamnată A..

În esență, apelantul, prin apărător desemnat din oficiu, a susținut că prevederile art. 59b alin. (2) din Legea privind statutul străinilor, respectiv nerespectarea interdicției de a reintra pe teritoriul Danemarcei nu se regăsește în incriminarea prevăzută de art. 288 alin. (1) din C. pen.

A arătat că fapta de nerespectare a interdicției de a reintra pe teritoriul Danemarcei nu este reglementată de lege lata, iar în absența unei dispoziții legale exprese se încalcă principiul fundamental al legalității incriminării prevăzute de art. 1 alin. (1) din C. pen., ce nu permite incriminarea sau aplicarea prin analogie a unei dispoziții penale în detrimentul persoanei acuzate.

Examinând sentința penală apelată în raport cu actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că apelul formulat de persoana condamnată A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile reglementate în titlul VI intitulat "Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană", Capitolul II "Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene", Secțiunea a 2-a "Transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România".

Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, în mod judicios instanța de fond dispunând recunoașterea sentinței nr. 8058/2024 din data de 05.12.2024 pronunțată de Tribunalul Frederiksberg din Danemarca, rămasă definitivă la data de 05.12.2024, prin care s-a aplicat persoanei condamnate A. o pedeapsă de 1 an închisoare în regim de detenție pentru încălcarea prevederilor art. 59b alin. (2) din Legea privind statutul străinilor, și a sentinței nr. 10133/2023 din data de 14.11.2023 pronunțată de Tribunalul Frederiksberg din Danemarca, definitivă (la o dată neprecizată), prin care s-a aplicat persoanei condamnate A., o pedeapsă de 3 luni închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de furt prin efracție, prevăzută de art. 276a din C. pen. al Danemarcei și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei totale de 442 zile închisoare în regim de detenție.

În fapt, s-au reținut următoarele:

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie

Astfel cum rezultă din actele dosarului, A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare prin sentința nr. 8058/2024 din data de 05.12.2024 pronunțată de Tribunalul Frederiksberg din Danemarca, rămasă definitivă la data de 05.12.2024, și la o pedeapsa de 3 luni închisoare prin sentința nr. 10133/2023 din data de 14.11.2023 pronunțată de Tribunalul Frederiksberg din Danemarca, definitivă (la o dată neprecizată).

Din actele dosarului rezultă că persoana condamnată A. se află în executarea pedepsei de 442 zile închisoare de la data de 05.12.2024.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte).

Faptele pentru care a fost condamnat A. ar fi constituit infracțiuni și dacă ar fi fost săvârșite pe teritoriul României având corespondent în legislația penală română în infracțiunea prev. de art. 288 alin. (1) din C. pen. și în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) din C. pen.

În ceea ce privește fapta prev. de art. 59b alin. (2) din Legea privind statutul străinilor, Înalta Curte, contrar susținerilor apărătorului desemnat din oficiu, constată că aceasta are corespondent în infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) din C. pen. - neexecutarea sancțiunilor penale (și deopotrivă poate avea corespondent și în infracțiunea prev. de 262 alin. (2) lit. b) din C. pen. - trecerea frauduloasă a frontierei de stat).

Potrivit dispozițiilor art. 288 alin. (1) din C. pen. "Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare ori accesorii sau a măsurii de siguranță prevăzute în art. 108 lit. b) și lit. c), de către persoana fizică față de care s-au dispus aceste sancțiuni se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă".

Potrivit art. 66 alin. (1) din C. pen. "pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau a mai multora dintre drepturi: lit. c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României.

Înalta Curte observă că potrivit legislației din România fapta pentru care a fost condamnat A. nu are o corespondență perfectă între toate elementele componente ale infracțiunii, în sensul că nu este vorba de dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României, ci dreptul străinului de a se afla pe teritoriul Danemarcei, însă procesul de conversie implică o anumita flexibilitate în cadrul căreia fapta respectivă este examinată prin trimitere la infracțiunile disponibile în statul de executare.

Astfel, în acest sens, în cauza Jozef Grundza contra Cehiei - cauza C-289/15, Curtea de Justițe a Uniunii Europene a statuat că: Articolul 7 alin. (3) și articolul 9 alin. (1) litera (d) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificată și completată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretate în sensul că, (...), condiția dublei incriminări trebuie considerată îndeplinită în cazul în care elementele de fapt care stau la baza infracțiunii, astfel cum sunt reflectate în hotărârea judecătorească pronunțată de autoritatea competentă din statul emitent, ar fi pasibile, ca atare, de o sancțiune penală și pe teritoriul statului de executare dacă s-ar fi produs pe acest teritoriu. Or, în considerentele hotărârii în Cauza Jozef Grundza contra Cehiei s-a precizat că: "Astfel cum reiese din chiar modul de redactare a acestui articol 7 alin. (3), condiția necesară și suficientă pentru aprecierea dublei incriminări este ca faptele pentru care s-a pronunțat pedeapsa în statul emitent să constituie infracțiune și în statul de executare. Prin urmare, nu este necesar ca infracțiunile să fie identice în cele două state membre vizate.

Această interpretare este confirmată de termenii "oricare ar fi elementele constitutive ale acesteia și oricum ar fi descrisă" infracțiunea în statul de executare, de unde reiese cu claritate, (….), că o corespondență perfectă nu este necesară nici între elementele constitutive ale infracțiunii, astfel cum este descrisă de dreptul statului emitent și de cel al statului de executare, nici în denumirea sau în clasificarea acestei infracțiuni potrivit legislațiilor naționale respective.

Prin urmare, această dispoziție consacră o abordare flexibilă din partea autorității competente din statul de executare cu ocazia aprecierii condiției dublei incriminări, atât în ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii, cât și descrierea acesteia.

În acest sens, elementul relevant pentru aprecierea dublei incriminări constă, potrivit chiar textului articolului 7 alin. (3) din Decizia-cadru 2008/909, în corespondența dintre, pe de o parte, elementele de fapt care stau la baza infracțiunii, astfel cum sunt reflectate în hotărârea judecătoreasca pronunțată în statul emitent, și, pe de altă parte, definirea infracțiunii conform legislației statului de executare.

Rezultă din considerațiile care precedă că, în cadrul aprecierii dublei incriminări, autorității competente din statul de executare îi revine sarcina de a verifica dacă elementele de fapt care stau la baza infracțiunii, astfel cum sunt reflectate în hotărârea judecătorească pronunțată de autoritatea competentă din statul emitent, ar fi de asemenea, ca atare, în ipoteza în care ar fi avut loc pe teritoriul statului de executare, pasibile de o sancțiune penală pe acest teritoriu".

Astfel, din această perspectivă, Înalta Curte consideră că este necesar a se verifica dacă fapta reținută în sarcina persoanei sancționate de autoritățile daneze, care potrivit legislației statului emitent constituie infracțiunea prevăzută de art. 59b alin. (2) din Legea privind statutul străinilor, ar fi pasibilă de o sancțiune penală și pe teritoriul României, ca stat de executare, dacă s-ar fi produs pe acest teritoriu.

În aceste condiții, Înalta Curte reține, pe de o parte, că fapta pentru care persoana condamnată A. a fost condamnată în Danemarca constă în aceea că înainte de data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 02:30, pe adresa Frimestervej 65, st.th. din Copengaha, acesta a intrat în Danemarca, deși prin sentința pronunțată de Tribunalul Frederiksberg pe data de 14 noiembrie 2023 fusese condamnat la 3 luni închisoare și expulzat cu punerea interdicției de reintrare pentru o perioadă de 6 ani, interdicție valabilă până pe data de 28 noiembrie 2029.

Pe de altă parte, potrivit art. 288 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. c) din C. pen. sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare (...), în speță, a interzicerii exercitării dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României de către persoana fizică față de care s-au dispus aceste sancțiuni se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă nu constituie o infracțiune mai gravă.

În acest caz pedeapsa complementară face referire la teritoriul statului român. Or, este normal ca legislația internă care reglementează pedeapsa complementară în ipoteza amintită să facă referire la statul român.

Însă, statul de executare, cât timp incriminează fapte identice pentru a-si proteja aceleași valori situate pe teritoriul său, nu ar putea refuza să recunoască protecția similara acordată valorilor proprii de legea si jurisdicția statului emitent.

Astfel, recunoașterea reciprocă în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală bazată numai pe Decizia - Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008 ar putea avea impedimentul lipsei dublei incriminări, nu pentru că legea națională nu ar proteja, de plano, aceste valori, ci pentru că cele lezate nu sunt aferente unui subiect național al statului de executare.

În această ordine de idei, Înalta Curte apreciază că este îndeplinită condiția dublei incriminări, fapta reținută în sarcina persoanei condamnată A. având corespondent în legislația penală română, aceasta realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) din C. pen. (putând deopotrivă să realizeze și conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 262 alin. (2) lit. b) din C. pen.).

De asemenea, în cauză nu rezultă că persoanei condamnate i-ar fi fost aplicată o pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social. Totodată, cu privire la persoana condamnată nu există vreun motiv pentru care să nu fi fost sancționată penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României.

c) persoana condamnată are cetățenie română

Persoana condamnată A. este cetățean român, cu ultimul domiciliu în sat Tinca, com. Tinca, str. x, jud. Bihor (a se vedea fișa D.E.P.A.B.D. aflată la dosar Curte).

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România).

Persoana condamnată a fost de acord cu transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului, a menționat că nu are nicio rudă în Danemarca și a informat Administrația Națională a Penitenciarelor cu privire la adresa din România, unde locuiește cu soția și cei doi copii (certificat, dosar Curte).

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată

Verificând motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute în articolul anterior menționat, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză.

În acest sens, se observă că A. nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar; nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; pedeapsa nu a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; pedeapsa aplicată de 442 zile închisoare este de natură să fie executată în România; nu a intervenit prescripția executării pedepsei; persoana condamnată a fost prezentă personal la judecată; nu a intervenit amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptelor; nu este cercetat pe teritoriul țării pentru aceleași fapte.

Totodată, se constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 163 alin. (2) din Legea 302/2004, în sensul că nu a intervenit amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptelor reținute în sarcina persoanei condamnate.

Referitor la situația executării pedepsei, se reține că persoana condamnată a început executarea pedepsei la data de 05.12.2024.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 167 din Legea 302/2004.

Față de cele menționate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 9/PI din data de 25 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1.108 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 9/PI din data de 25 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1.108 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2025.