ÎCCJ, Secția penală, decizia din 20.01.2026 — cale de atac împotriva sentinței nr. 80/2025 a Judecătoriei Dragomirești

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 80/2025, pronunțată de Judecătoria Dragomirești, la data de 28.02.2025, s-au dispus următoarele: În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc.

pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal (fapta din 20.07.2021), prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal și pedepsită de art. 452 alin. (2) lit. c) Codul fiscal, cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea, alăturat, în baza art. 67 alin. (2) C. pen., a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice ale funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, precum și a pedepsei accesorii a interzicerii acelorași drepturi, prevăzută de art. 65 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul A.. Prin decizia penală nr. 1454/A/2025 din data de 02 octombrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de inculpații A. și B., împotriva sentinței penale nr. 80/28.02.2025, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr. x/2023, pe care a desființat-o în parte, în latură penală, exclusiv cu privire la cuantumul pedepselor principale aplicate acestora și, rejudecând în aceste limite: S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. de la 2 ani și 6 luni la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, cu reținerea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 555 C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatelor de executare a pedepsei închisorii corespunzător prezentei decizii. S-a constatat că inculpatul A. a achitat sumele de 26.000 RON (prin chitanța seria x nr. x din 03.09.2025 emisă de Trezoreria Vișeul de Sus) și 9.000 RON (prin chitanța seria x nr. x din 26.09.2025 emisă de Trezoreria Vișeul de Sus), parte din prejudiciul de 60.067 RON, la care se adaugă dobânzi și penalități aferente de la data nașterii datoriei (20.07.2021), rămânând de achitat diferența de 25.067 RON la care se vor adăuga accesoriile fiscale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare dispozițiilor prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 1454/A/2025 din data de 02 octombrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 17 noiembrie 2025. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția Penală la data de 11 decembrie 2025, când s-a stabilit termen la data de 16 decembrie 2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, prin prisma dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) teza I și d) C. proc.

pen. Astfel, în cuprinsul cererii sunt menționate numele și prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 1454/A/2025 din data de 02 octombrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori), cazul de casare, motivarea recursului în casație și semnătura apărătorului inculpatului. Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". În susținerea cererii de recurs în casație, a arătat că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere a produselor accizabile în afara antrepozitului fiscal, însă ca urmare a ansamblului probatoriu administrat în cauză, nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal.

A apreciat că în cauză nu există elemente de tipicitate obiectivă cu privire la infracțiunea pentru care s-a dispus soluția de condamnare, lipsind acțiunea de deținere a bunurilor accizabile. În acest sens, a arătat că instanța supremă a constatat în practica judiciară consolidată că fapta nu este tipică dacă nu se probează existența elementului material al laturii obiective a infracțiunii. (decizia penală nr. 768/RC/2023 pronunțată de ICCJ la data de 16.11.2023). Or, în opinia recurentului inculpat, la dosarul cauzei nu există o probă certă care să confirme întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii, cu referire la latura obiectivă a infracțiunii care presupune o acțiune de deținere a bunurilor accizabile în afara antrepozitului fiscal.

Soluția de condamnare este fundamentată, în mod exclusiv pe prezumții, fără a exista vreo probă directă cu privire la acțiunea de deținere a bunurilor accizabile în afara antrepozitului fiscal. În acest context, a apreciat că dispunerea unei soluții de condamnare în mod exclusiv pe baza unor prezumții conferă hotărârii pronunțate un caracter de nelegalitate. A precizat că pentru a se putea reține săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal este necesar să se dovedească, fără dubiu, faptul că inculpatul a deținut coletele cu țigări de contrabandă. Practic, este necesar ca acesta să aibă în stăpânire/posesie bunurile respective, or din conținutul probelor la care fac referire instanțele de fond și de apel, niciuna dintre acestea nu confirmă că inculpatul s-ar fi aflat vreodată în posesia coletelor de țigări.

În susținerea aspectelor învederate, a arătat că potrivit procesului-verbal de constatare din data de 20.07.2021, organele de poliție au observat doar un autoturism, fără număr de înmatriculare și nu există nicio informație pe baza căreia să poată fi identificat proprietarul mașinii și, cu atât mai puțin, persoana care conducea la momentul respectiv. În acest sens, Curtea de Apel Cluj a reținut că nu s-au putut stabili cu exactitate persoanele care s-au deplasat efectiv cu cele două autovehicule, ambele aparținând inculpatului Timiș, însă este dovedită pe deplin implicarea acestuia în activitatea de deținere a țigaretelor, în afara antrepozitului fiscal. A făcut referire și la procesul-verbal de cercetare la fața locului pentru fapta din data de 20.07.2021, din care reiese că nu s-a găsit niciun colet de țigări în autoturism, ci doar în apropierea autovehiculului s-au găsit două colete de țigări și la o distanță de aproximativ 150 de metri, s-au găsit alte 9 colete.

Astfel, în opinia recurentului inculpat, este imposibil de stabilit cui aparțineau aceste colete, putând fi lăsate de unul dintre șoferii celor două mașini sau chiar, de o terță persoană. De asemenea, în susținerea cererii de recurs, a amintit și declarațiile inculpatului, declarațiile martorei C., ale martorului D. din data de 16.08.2021, ale martorului E., procesul-verbal de "experiment judiciar", activitățile de supraveghere tehnică și rezultatele acestora consemnate în procesele-verbale de redare. În acest context, a precizat că este incident principiul in dubio pro reo, având în vedere că în cauză mijloacele de probă administrate în prezenta cauză nu satisfac standardul probator, neexistând probe din care să reiasă existența unei acțiuni de deținere a coletelor de țigări, care să poată fi asociată inculpatului.

Pentru toate aceste aspecte, a solicitat admiterea cererii de recurs în casație, casarea deciziei penale atacate, achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. De asemenea, a solicitat și suspendarea executării pedepsei, având în vedere că are în întreținere 4 copii minori, a achitat suma de 35.000 RON din prejudiciul total de 60.067 RON și nu există riscul săvârșirii de noi infracțiuni sau riscul sustragerii de la executarea pedepsei. Examinând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., prin prisma dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 C. proc.

pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. Procedând, în acest cadru, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, constată că decizia penală nr. 620/A/2025 din data de 30 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, cererea de recurs în casație a fost depusă în termen, însă nu respectă dispozițiile art. 437 lit. c) C. proc.

pen. Criticile invocate de către recurentul inculpat A., vizează în esență, lipsa unui probatoriu apt a fundamenta o soluție de condamnare a recurentului inculpat și incidența principiului in dubio pro reo, aspecte în raport de care a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. În acest cadru, se constată că susținerile privind imposibilitatea identificării persoanei care a condus autovehiculul utilizat pentru transportul coletelor cu țigări de contrabandă, faptul că bunurile nu au fost găsite în interiorul mașinii, ci în proximitatea acesteia, precum și lipsa unei determinări certe a persoanei care le deținea sau le avea în posesie vizează, în realitate, o reevaluare a situației de fapt, definitiv stabilită de instanța de apel.

Totodată, trimiterile la declarațiile martorilor, la înscrisurile aflate la dosar și la aplicarea principiului in dubio pro reo - care presupune absența unui material probator apt să susțină o soluție de condamnare - echivalează cu o nouă apreciere a probelor administrate, or, asemenea critici excedează competenței instanței de recurs în casație, aceasta fiind chemată exclusiv să verifice legalitatea hotărârii atacate, în limitele strict și expres prevăzute de art. 438 C. proc. pen., fără a putea proceda la reanalizarea fondului cauzei sau a probatoriului.

Examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, iar Înalta Curte poate cenzura situația de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

În cauză, în raport de susținerile recurentului inculpat, se apreciază că în realitate, recurentul nu urmărește să supună cenzurii Înaltei Curți nelegalitatea hotărârii, ci solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen. De asemenea, apreciază Înalta Curte că în raport de soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casație, apare ca redundantă solicitarea formulată de recurentul inculpat de a dispune suspendarea executării deciziei penale atacate.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1454/A/2025 din data de 02 octombrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE În baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1454/A/2025 din data de 02 octombrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2026.