ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 8 din data de 20.01.2025 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2023, printre altele, în temeiul art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. d) și art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 88 alin. (3) din C. pen., s-a revocat amânarea aplicării pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 122 din data de 06.08.2021, pronunțată de Judecătoria Macin în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă la data de 24.08.2021 prin neapelare.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 122 din data de 06.08.2021, pronunțată de Judecătoria Macin în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă la data de 24.08.2021 prin neapelare și s-au repus în individualitatea lor pedepsele, astfel:

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prevăzută de art. 92 alin. (2) din Legea nr. 123/2013

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică, prevăzută de art. 228 alin. (3) din C. pen.

S-a constatat că infracțiunile săvârșite de inculpat a căror amânare a fost revocată sunt concurente, iar în temeiul art. 40 din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate și s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 8 luni închisoare (reprezentând o treime din totalul celorlalte 2 pedepse cu închisoarea), rezultând în total 2 ani și 8 luni închisoare.

S-a dispus executarea pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., s-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii de la data de 25.01.2023, orele 12:00 până la 26.01.2023, orele 12:00, privind pe inculpatul A..

În baza art. 45 alin. (1), alin. (3) lit. a) cu referire la art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani, ce se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) cu referire la art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, ce se va executa doar în condițiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1020/P din data de 31 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minor și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 8/20.01.2025 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 423 alin. (2) din C. proc. pen., s-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând s-au înlăturat dispozițiile art. 41 alin. (1) din C. pen. din cuprinsul dispozitivului și considerentelor sentinței penale apelate în ceea ce îl privește pe apelantul inculpat A..

S-a redus pedeapsa aplicată apelantului inculpat A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat împreună cu un minor, prevăzută de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. b) și d) raportat la art. 77 lit. d) din C. pen. de la 2 ani la 1 an închisoare.

În baza art. 40 din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și art. 88 alin. (3) din C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care s-a adăugat sporul de 8 luni închisoare (reprezentând o treime din totalul celorlalte două pedepse cu închisoarea de 1 an), rezultând în total 1 an și 8 luni închisoare.

S-a dispus executarea pedepsei rezultante de 1 an și 8 luni închisoare în regim de detenție.

S-au menținut pedepsele complementare și accesorii.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut, în ceea ce privește motivul de apel referitor la trimiterea cauzei spre rejudecare pentru lipsa motivării hotărârii instanței de fond, că hotărârea este suficient și succint motivată pentru a evidenția raționamentul logico-juridic al judecătorului fondului, precizându-se mijloacele de probă pe care se sprijină concluzia judecătorului că sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii penale a inculpatului, chiar dacă succint, indicarea acestora, trimiterile făcute de judecător la elemente de fapt cheie pentru acesta într-un probatoriu care nu este complex, conduce la concluzia că acest motiv de apel nu este întemeiat.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, Curtea a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului A., fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.

Analizând întreg probatoriul administrat, Curtea a constatat că săvârșirea infracțiunii de furt calificat de către inculpatul A. a reieșit, fără dubiu, atât din declarațiile de recunoaștere ale celorlalți inculpați care se coroborează cu declarațiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșa foto, procesele-verbale de redare a înregistrărilor video de la camerele de supraveghere din zonă și procesele-verbale de restituire a bunurilor recuperate.

Curtea a apreciat că din probele administrate a rezultat, fără echivoc, că în seara zilei de 09.01.2023, în jurul orei 20:30, după lăsarea întunericului, inculpatul A. împreună cu inculpatul minor B., prin efracție și escaladare, au sustras o cantitate de cablu de telecomunicație cu sârma din cupru, dintr-o magazie aparținând persoanei vătămate C. S.A., situată în orașul Măcin, județul Tulcea.

Pe cale de consecință, din probatoriul administrat Curtea a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că infracțiunea de furt calificat există, a fost săvârșită cu vinovăție de inculpatul A., în calitate de autor, fiind îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii penale a acestuia, astfel încât nu poate fi incident cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 1020/P din data de 31 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat recurs în casație recurentul A., invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că ar fi fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, prin cererea de recurs în casație, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și achitarea sa, invocând ca și caz de casare art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., precum și suspendarea executării hotărârii penale atacate până la soluționarea definitivă a cauzei.

În susținerea cererii sale, recurentul a arătat că, nu s-ar realiza o corespondență deplină între situația de fapt și configurarea legală a infracțiunilor pentru care a fost condamnat, întrucât faptele așa cum au fost reținute nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Astfel, a susținut că singura probă avută în vedere de instanță care să susțină comiterea infracțiunii de furt calificat ar fi declarația coinculpatului B., care s-a schimbat pe parcursul derulării procesului penal. A arătat că, prioritar, ar trebui avută în vedere declarația sa din care ar rezulta că a recunoscut transportul de cabluri și ajutorul la vânzarea lor, însă nu s-a dovedit că a participat efectiv la infracțiunea de furt sau că a pătruns în incinta persoanei vătămate și din acest motiv nu ar rezulta o corespondență între situația reală, de fapt, și configurarea infracțiunii prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b), d) din C. pen.

Recurentul a făcut trimitere la fotografiile din dosarul de urmărire penală din care, în opinia sa, se observă locația din a ridicat acele cabluri, respectiv un teren viran, plin de gunoaie, pe care l-a considerat un loc părăsit, nicidecum proprietatea persoanei vătămate. A mai învederat că a avut întotdeauna convingerea fermă că inculpatul B. i-a solicitat ajutorul pentru a transporta niște cabluri pe care le-a găsit într-un loc părăsit.

Având în vedere considerentele acestea, recurentul a solicitat să se constate că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de furt calificat, comis în timpul nopții și prin efracție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 03.10.2025, când s-a stabilit termen la data de 21.10.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța o respinge, prin încheiere definitivă.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 1020/P din data de 31 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), domiciliul recurentului, precum și semnătura.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, respectiv acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte, judecătorul de filtru, amintește faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Așadar, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În susținerea cererii sale, recurentul a arătat că, nu s-ar realiza o corespondență deplină între situația de fapt și configurarea legală a infracțiunilor pentru care a fost condamnat, întrucât faptele așa cum au fost reținute nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Astfel, a susținut că singura probă avută în vedere de instanță care să susțină comiterea infracțiunii de furt calificat ar fi declarația coinculpatului B., care s-a schimbat pe parcursul derulării procesului penal. A arătat că, prioritar, ar trebui avută în vedere declarația sa din care ar rezulta că a recunoscut transportul de cabluri și ajutorul la vânzarea lor, însă nu s-a dovedit că a participat efectiv la infracțiunea de furt sau că a pătruns în incinta persoanei vătămate și din acest motiv nu ar rezulta o corespondență între situația reală, de fapt, și configurarea infracțiunii prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b), d) din C. pen.

Înalta Curte constată că recurentul nu invocă critici ce ar putea fi subsumate lipsei condițiilor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de furt calificat împreună cu un minor, prevăzută de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. b) și d) raportat la art. 77 lit. d) din C. pen., ci acesta solicită o rejudecare a cauzei, prin reinterpretarea probelor administrate, care să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanțele de fond și ulterior la achitarea sa, aspect care nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. întrucât acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă și stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cu privire la sfera de incidență a acestui motiv de recurs, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală -, având în vedere definiția legală a infracțiunii, așa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., precum și modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea în continuare a acțiunii penale, se reține că, prin prisma acestuia, instanța de casație verifică dacă faptele, astfel cum au fost reținute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina persoanei condamnate.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei reținute în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

În concluzie, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

În procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. În speță, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casație către parchet și către celelalte părți din dosar, la consumabilele folosite de instanță (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum și cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casație de la instanța de apel la instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1020/P din data de 31 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1020/P din data de 31 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2025.