ÎCCJ, Secția penală, decizia din 21.01.2026 — Prin plângerea formulată la data de 17.12.2025, în baza art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., petentul A. a atacat ordonanța de clasare nr. 75/76/P/2025 din…

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată la data de 17.12.2025, în baza art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., petentul A. a atacat ordonanța de clasare nr. 75/76/P/2025 din data de 23.10.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 154/II-2/2025 din 02.12.2025 a procurorului-șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea plângerii, desființarea ordonanțelor atacate și trimiterea cauzei la parchet în vederea reluării urmăririi penale și efectuării unei cercetări, reale și complete.

În esență, a susținut că în ordonanța atacată nu se analizează dacă, în raport de datele concrete expuse în sesizare, exista obligația declanșării urmăririi penale in rem, ci se limitează la reiterarea tezei potrivit căreia sesizarea nu ar conține descrieri suficiente ale faptelor, aplicând un standard de admisibilitate vădit excesiv și contrar dispozițiilor art. 289 și art. 305 din C. proc. pen., standard care, în fapt, transformă sesizarea penală într-un act de probare completă a infracțiunii, deși rolul organelor de urmărire penală este tocmai acela de a verifica existența sau inexistența faptelor penale prin efectuarea actelor de cercetare prevăzute de lege.

A evidențiat că întreaga motivare a ordonanței atacate este complet străină de obiectul sesizării penale întrucât argumentația procurorului este construită pe ideea potrivit căreia nemulțumirile sale ar trebui valorificate exclusiv pe calea căilor de atac judiciare, or, ceea ce se critică în cadrul sesizării este conduita concretă a persoanelor indicate, și nu actele jurisdicționale în sine. Pe de altă parte, a subliniat că nu a fost efectuat nici măcar vreun act minimal de verificare factuală, din moment ce atât procurorul de caz, cât și procurorul ierarhic superior au omis să explice de ce probele deja propuse, respectiv înregistrările audio-video, înscrisurile din dosare, nu ar constitui cel puțin indicii rezonabile care să justifice începerea urmăririi penale in rem.

În opinia petentului, este cu atât mai evident caracterul formal al soluției cu cât față de celelalte persoane s-a dispus disjungerea și declinarea competenței, în timp ce pentru B., soluția de clasare s-a întemeiat exclusiv pe pretinsa insuficiență a descrierii faptelor, fără a se explica de ce aceleași fapte, analizate în ansamblul lor, nu ar impune măcar verificări elementare. Totodată, a susținut că invocarea deciziilor Curții Constituționale privind caracterul subsidiar al abuzului în serviciu este complet nerelevantă în cauză, față de obiectul sesizării. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18.12.2025 și repartizată aleatoriu Completului C6 C. pen., cu termen de judecată la data de 21.01.2026.

La termenul de judecată din data de 21.01.2026, Judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul în dezbateri, susținerile petentului și ale reprezentantului Ministerului Public fiind redate în practicaua prezentei încheieri. Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată următoarele: La data de 09.09.2025 a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, sub nr. x/2025, plângerea formulată de A. împotriva numiților C., B. (judecător la Curtea de Apel Galați) și D. (avocat al numitei C.), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și loviri sau alte violențe.

Prin adresa din 09.09.2025, plângerea a fost trimisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de urmărire penală, întrucât aceasta privește printre alții pe B., judecător în cadrul Curții de Apel Galați, fiind înregistrată pe rolul acestei ultime unități de parchet la data de 13.10.2025. În conținutul plângerii, petentul a susținut, în esență, că asupra minorei E. au fost exercitate acte de violență fizică și psihică de către cei trei făptuitori pentru a o constrânge pe aceasta să aibă o conduită specifică în fața organelor judiciare și a instituțiilor statului cu sarcini în protecția copilului, scopul fiind acela de a împiedica relațiile personale dintre petent și fiica sa, drept ce rezultă din programul de relații stabilite de instanță prin sentința civilă nr. 1807/2025 a Judecătoriei Buzău (cauză ce se află în calea de atac a apelului).

În ceea ce îl privește pe B., în sesizare se precizează faptul că acesta exercită acte de violență psihologică asupra fetiței și facilitează comportamentele violente ale celorlalte două făptuitoare exercitate asupra copilului, prin prisma profesiei pe care o are, respectiv aceea de judecător al Curții de Apel Galați, aspect ce îi asigură o influență asupra organelor abilitate ale statului, dar și a judecătorilor ce au în soluționare cauzele privind custodia copilului. Tot cu privire la implicarea magistratului, petentul a arătat că în cadrul dosarelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești a solicitat efectuarea unei expertize psihologice asupra minorei, însă numita C. s-a opus și consideră că, prin influențele numitului B., cererea sa a fost respinsă.

În susținerea sesizării, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, înregistrări audio-video, planșe foto, martori, evaluarea psihologică a minorei. Prin ordonanța nr. 75/76/P/2025 din 23 octombrie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 46, art. 63 alin. (1) și art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de A. împotriva judecătorului B., întrucât nu sunt întrunite condițiile de fond ale sesizării, sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen.

Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați sub aspectul infracțiunilor de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen. și rele tratamente aplicate minorului prev. de art. 197 din C. pen., pretins comise de C. și D. (avocat). În motivarea ordonanței, s-a reținut, în esență, că în cadrul plângerii formulate în ceea ce îl privește pe B. (judecător la Curtea de Apel Galați) lipsește descrierea unor fapte concrete ce ar putea fi cercetate penal, astfel că s-a dispus clasarea cauzei. S-a mai reținut că petentul nu expune infracțiuni sau situații de fapt concrete cu privire la posibile fapte penale săvârșite de vreun magistrat, iar la dosar nu există înscrisuri sau alte mijloace de probă depuse de acesta în susținerea plângerii cu privire la vreun judecător sau procuror.

Analizând actul de sesizare, cu privire la magistrați, s-a constatat că nu îndeplinește cerințele de admisibilitate prevăzute de lege, în sensul că nu sunt descrise situații de fapt concrete, de natură să definească prin conținut anumite infracțiuni, motiv pentru care nu s-a dispus începerea urmăririi penale in rem. În continuare, făcând trimitere la dispozițiile art. 289 din C. proc. pen., procurorul a evidențiat că faptele sesizate trebuie descrise într-o modalitate care să permită, pe de o parte, determinarea cu precizie a limitelor învestirii organului judiciar, iar pe de altă parte, realizarea unei analize inițiale din perspectiva dispozițiilor art. 16 din C. proc. pen.. Astfel, din cuprinsul plângerii trebuie să rezulte data faptei, împrejurările în care a fost comisă și urmarea produsă, încât să se poată stabili dacă fapta este prevăzută de legea penală sau dacă s-a împlinit termenul de prescripție.

Totodată, a reținut că, potrivit Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, infracțiunea de abuz în serviciu nu poate fi reținută atunci când pentru faptele concrete învederate remediile sunt extrapenale, cum ar fi căile de atac împotriva ordonanțelor emise de procuror sau împotriva hotărârilor judecătorești. S-a mai reținut că eventualele erori apărute în procesul de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege pentru fiecare caz în parte, nefiind permis ca pe calea plângerii penale să se tindă la desființarea unei soluții.

Împotriva acestei soluții, petentul A. a formulat plângere pe cale ierarhică, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin ordonanța nr. 154/II-2/2025 din 02 decembrie 2025 a procurorului-șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu motivarea că, procurorul a reținut în mod corect, printr-o motivare clară și cu argumente convingătoare, că este incident cazul de clasare prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. S-a reținut că elementele existente în cuprinsul sesizării și în actele dosarului au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste a procurorului de caz, neexistând factori de natură a întrezări necesitatea unei suplimentări a probațiunii sau a formulării unor alte concluzii.

În consecință, s-a constatat că soluția de clasare emisă este legală și temeinică, având în vedere că în cauzele încredințate spre soluționare magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și în raport cu propriile raționamente logico-juridice. Judecătorul de cameră preliminară apreciază ca fiind fondată plângerea formulată în raport de următoarele considerente: Plângerea prevăzută de art. 340 din C. proc. pen. poate fi formulată, în principiu, numai împotriva unei soluții de clasare dispuse prin ordonanță sau prin rechizitoriu. Prin urmare, nu sunt supuse controlului judiciar nici dispozițiile referitoare la disjungerea, suspendarea urmăririi penale, restituirea dosarului la organul de cercetare penală, soluționarea declarațiilor de abținere ori a cererilor de recuzare, restituirea unor plângeri informe.

În aceste condiții, judecătorul de cameră preliminară consideră că a fost învestit numai cu privire la verificarea a posteriori a legalității și temeiniciei soluției de clasare dispuse prin ordonanța nr. 75/76/P/2025 din 23 octombrie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, iar nu și cu privire la dispoziția din același act procesual de disjungere a cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen. și rele tratamente aplicate minorului prev. de art. 197 din C. pen., presupus a fi comise de C. și de D. (avocat).

În ceea ce privește soluția de clasare, Judecătorul de cameră preliminară observă că în cuprinsul ordonanței, după ce procurorul constată că lipsește descrierea faptei, în sensul că nu sunt expuse situații de fapt concrete cu privire la posibile fapte penale săvârșite de un magistrat și că la dosar nu există înscrisuri sau alte mijloace de probă depuse de petent în susținerea plângerii, acesta se concentrează pe ideea că infracțiunea de abuz în serviciu nu poate reținută în sarcina magistraților pentru raționamentul logico-juridic avut în vedere la pronunțarea soluțiilor.

Cu alte cuvinte, întreaga motivare este străină de obiectul cauzei, având în vedere că petentul nu a formulat plângere împotriva magistratului judecător B. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât acesta ar fi pronunțat anumite soluții, în raport de care să își exprime nemulțumirea, ci a formulat plângere în considerarea faptului că acesta ar exercita acte de violență psihologică asupra fetiței petentului, în contextul în care este căsătorit cu C., fosta soție a petentului, și ar facilita comportamentele violente ale celorlalte două făptuitoare (C. și de D.) exercitate asupra copilului, prin prisma profesiei pe care o are, respectiv aceea de judecător în cadrul Curții de Apel Galați, aspect ce i-ar asigura o influență asupra organelor abilitate ale statului, dar și a judecătorilor ce au în soluționare cauzele privind custodia copilului.

Judecătorul de cameră preliminară reține că soluția pronunțată în dosar trebuie să fie temeinic argumentată pentru a fi acceptată de destinatar ca reflectând adevărul judiciar, standard ce nu este îndeplinit în prezenta cauză. De asemenea, observă că în motivarea soluției procurorul reține, pe lângă faptul că nu sunt expuse situații de fapt concrete, că la dosar nu există înscrisuri sau alte mijloace de probă depuse de petent în susținerea plângerii, cu toate că petentul a indicat în sesizarea inițială că înțelege să depună la dosar un suport optic DVD și înscrisuri, în susținerea aspectelor relatate. Astfel că, pentru stabilirea cu exactitate a elementelor de fapt referitoare la infracțiunile care formează obiectul sesizării, se impunea o analiză și verificare a susținerilor petentului în integralitatea lor.

Din actele dosarului nu rezultă însă că organele de urmărire penală au analizat mijloacele de probă propuse de petent, respectiv dacă acestea prezintă relevanță în raport cu infracțiunile sesizate, iar din ordonanța atacată nu reiese dacă acestea au fost avute sau nu în vedere la pronunțarea soluției. În plus, potrivit dispozițiilor art. 306 din C. proc.

pen., organele de urmărire penală au rol activ în desfășurarea anchetei penale, având obligația ca, după sesizare, să caute și să strângă datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunilor și identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiuni, să ia măsuri pentru limitarea consecințelor acestora, să strângă și să administreze probele cu respectarea prevederilor art. 100 și 101. Astfel, în cauză nu putea fi dispusă o soluție care să se întemeieze pe faptul că la dosar nu există înscrisuri sau probe depuse de petent, pe de o parte, pentru că petentul a depus probe în susținerea sesizării, iar pe de altă parte, față de împrejurarea că organele de urmărire penală au rol activ în desfășurarea unei anchete penale.

Judecătorul de cameră preliminară reține că potrivit dispozițiilor art. 289 din C. proc. pen., plângerea ca modalitate de sesizare trebuie să cuprindă în cazul persoanei fizice numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului, indicarea reprezentantului legal sau convențional, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute. În cauză, procurorul a dispus clasarea cu argumentarea că nu au fost indicate fapte concrete, însă întreaga motivare este străină de obiectul sesizării, concentrându-se, astfel cum s-a reținut mai sus, pe ideea că infracțiunea de abuz în serviciu nu poate reținută în sarcina magistraților pentru raționamentul logico-juridic avut în vedere la pronunțarea soluțiilor, deși petentul reclamă presupusa săvârșire a infracțiunilor de lovire sau alte violențe și rele tratamente aplicate minorului.

Este adevărat că în planul soluțiilor, se poate dispune clasarea ca soluție de neurmărire penală, însă doar în următoarele situații: a) din cuprinsul actului de sesizare legal întocmit rezultă în mod evident existența unui impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale dintre cele prevăzute de art. 16 din C. proc. pen. b) din cuprinsul actului de sesizare întocmit de organele de constatare cu privire la o infracțiune flagrantă urmărită la plângerea prealabilă nu rezultă în mod evident existența unui impediment dintre cele prevăzute de art. 16 din C. proc.

pen., însă persoana vătămată arată în mod explicit în fața organelor de urmărire penală că nu înțelege să formuleze plângere prealabilă; c) plângerea, denunțul sau plângerea prealabilă nu îndeplinește condițiile de formă și de fond esențiale prevăzute de lege; în ceea ce privește sesizarea din oficiu această ipoteză are caracter pur teoretic, altfel ar trebui să releve o carență structural a activității organelor de urmărire penală. Cu toate acestea, verificarea efectuată cu privire la îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de lege ori referitor la descrierea faptei nu poate fi una formală, astfel cum s-a realizat în prezenta cauză, ci trebuie să se analizeze riguros aspectele sesizate în cuprinsul plângerii.

Astfel, având în vedere că motivarea ordonanței este străină de obiectul cauzei și că nu a fost efectuată o verificare reală cu privire la descrierea faptei, se impune admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror pentru a se efectua o astfel de verificare în ceea ce privește sesizarea depusă de petent, în sensul de a fi analizate și mijloacele de probă depuse în susținere. Mai mult, Judecătorul de cameră preliminară are în vedere că atunci când se apreciază că descrierea faptei este incompletă sau neclară, organul de urmărire penală are obligația să ceară date lămuritoare petentului potrivit art. 294 alin. (2) din C. proc. pen., putând chiar să procedeze la audierea acestuia strict în acest scop al lămuririi aspectelor sesizate.

Deși nu a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem, lămuririle necesare pot fi obținute și prin audierea petentului, audiere cu caracter informativ menită exclusiv clarificării sesizării în vederea stabilirii existenței indiciilor prev. de art. 305 alin. (1) din C. proc. pen. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. b) din C. proc. pen., Judecătorul de cameră preliminară va admite plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 75/76/P/2025 din data de 23.10.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 154/II-2/2025 din data de 02.12.2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Va desființa ordonanța nr. 75/76/P/2025 din data de 23.10.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de urmărire penală și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, în vederea începerii urmăririi penale. Conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 75/76/P/2025 din data de 23.10.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 154/II-2/2025 din data de 02.12.2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Desființează ordonanța nr. 75/76/P/2025 din data de 23.10.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de urmărire penală și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, în vederea începerii urmăririi penale. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 21 ianuarie 2026.