ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 15 aprilie 2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost înregistrată, sub nr. x/2025, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din 27 ianuarie 2025, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală în dosarul nr. x/2023, menținută prin ordonanța nr. 50/II-2/2025 din 31 martie 2025 a procurorului șef al aceleiași unități de parchet.

În argumentarea plângerii întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 340 C. proc. pen., petentul a susținut, în esență, că ordonanța atacată este nelegală și netemeinică întrucât soluția de clasare a fost dispusă fără a se efectua minime cercetări cu privire la faptele sesizate și în lipsa administrării oricăror probe, organele de anchetă refuzând să ia în considerare chiar și mijlocele de probă pe care le-a indicat sau transmis la dosar.

În acest sens, a arătat că, fără a evalua probele noi pe care le-a propus a fi administrate în cauză în legătură cu infracțiunile de înșelăciune imputate Consiliului de Administrație și funcționarilor S.C. B. S.A., procurorul de caz nu a efectuat niciun fel de cercetări cu privire la aceste acuzații, reținând în mod neîntemeiat că, întrucât împrejurările în care a fost majorată valoarea nominală a acțiunilor acestei bănci au fost evaluate în cadrul dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care a fost dispusă o soluție de clasare confirmată atât de procurorul ierarhic superior, cât și de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Brașov, reluarea anchetei cu privire la faptele sesizate nu se impune, în lipsa conturării oricăror elemente factuale și probatorii noi care să permită o astfel de procedură.

Deopotrivă, a susținut că, în aceeași manieră, procurorul de caz nu a efectuat niciun fel de anchetă nici cu privire la faptele concrete de abuz în serviciu imputate procurorului C., respectiv judecătorilor D. și E., după cum nu a efectuat cercetări nici cu privire la faptele reclamate în sarcina judecătorilor din cadrul Tribunalului București detașați la Oficiul Registrului Comerțului.

Pentru argumentele prezentate, petentul a solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței de clasare atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale cu privire la faptele efectiv reclamate.

În anexa plângerii, petentul a atașat: documentul intitulat "Confirmare înregistrare tranzacție din 31.03.2014" și decizia civilă nr. 5607A din 29.03.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2022.

*****

Cauza a fost repartizată aleatoriu completului C30 C. pen., având fixat termen de judecată la data de 22 mai 2025.

În urma diligențelor instanței supreme, la data de 29 aprilie 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală a înaintat dosarul de urmărire penală nr. 19/158/P/2023 și lucrarea nr. 235/II-2/2025 ale aceleiași unități de parchet.

La data de 12 mai 2025, petentul A. a transmis la dosar un memoriu prin care a solicitat, în esență, ca evaluarea ordonanței atacate să se realizeze și prin prisma Deciziei CEDO din 15 aprilie 2025 pronunțată în cauza Bădescu și alții contra României.

La termenul fixat în cauză, 22 mai 2025, constatând lipsă de procedură cu intimata E., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte a amânat cauza pentru termenul din 5 iunie 2025.

Cererea de recuzare formulată de petentul A., la data de 4 iunie 2025, împotriva judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte învestit cu judecarea cauzei, a fost respinsă prin încheierea instanței supreme de la aceeași dată, pentru argumentele detaliat expuse în cuprinsul acesteia.

La termenul din 5 iunie 2025, petentul A. și reprezentantul Ministerului Public au formulat concluzii cu privire la plângerea ce formează obiectul cauzei, acestea fiind detaliat expuse în încheierea de la aceeași dată.

******

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară reține următoarele:

În acest sens, au arătat, în esență, că, după ce, la 26 iulie 2017, au formulat o plângere penală împotriva Consiliului de Administrație al B. S.A. pentru lipsirea lor de drepturile la moștenire și proprietate asupra a 206 acțiuni emise de unitatea bancară sus-menționată, pentru săvârșirea infracțiunilor continuate de fals în acte publice, înșelăciune și furtul dividendelor care li se cuvin, în condițiile în care în respectiva cauză nu s-au efectuat niciun fel de cercetări, au constatat, în anul 2020, că în activitatea infracțională reclamată sunt implicați și judecătorii de la Tribunalul București delegați la Oficiul Registrului Comerțului care au facilitat publicarea în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, a procedurii ilegale de mărire de capitalului S.C. B. S.A. (care a avut ca efect pierderea dreptului lor de proprietate asupra acțiunilor sus-menționate).

Au mai arătat că, în același context au fost săvârșite fapte de abuz în serviciu, de favorizare a făptuitorului și de corupție atât la nivelul polițiștilor secției 3 Poliție din Brașov, cât și la nivelul procurorilor și judecătorilor care trebuiau să cerceteze grupul infracțional organizat constituit inițial din Consiliul de Administrație al S.C. B. S.A., organele judiciare sus-menționate fiind deopotrivă atrase în gruparea infracțională.

Deopotrivă, a solicitat cercetarea judecătoarei G. de la aceeași instanță, susținând, în esență, că întrucât aceasta a respins "cu totul irațional" cererea de recuzare a judecătorului D., care se afla într-o situație evidentă de incompatibilitate, se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor de "complicitate la complicitatea" magistratului recuzat, dar și a celei de abuz în serviciu și complicitate la abuzul în serviciu comis de același magistrat, respectiv de aderare la grupul infracțional organizat reclamat.

În cadrul declarației date, A. a precizat că înțelege să mențină acuzațiile formulate împotriva Consiliul de Administrație al S.C. B. S.A., împotriva magistraților procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov care au tergiversat timp de 7 ani cercetările în cauza sa, împotriva organelor de cercetare penală din cadrul secției 3 Poliție Brașov care au instrumentat plângerile penale formulate, dar și împotriva magistraților judecători de la Tribunalul București delegați la Oficiul Registrului Comerțului.

În acest sens, a arătat:

"Cu privire la Consiliul de Administrație al B., deși s-a emis o soluție de clasare în cauză de către magistrații procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, la propunerea organelor de cercetare penală din cadrul secției 3 poliție Brașov, apreciez că organul de cercetare penală menționat anterior, în soluția adoptată, a preluat înșelăciunea celor de la B. prin care susțineau că în Legea 31/1990 ar fi existat termenii de acțiuni consolidate și acțiuni neconsolidate, precum și procedura de consolidare a valorii nominale a acțiunilor, devenind astfel complici la înșelăciunea acestora.

În fapt, în Legea 31/1990, există o procedură de mărire de capital, cu aport de capital și mărirea valorii nominale a acțiunilor. Acțiunile sunt expresia capitalului pe care o societate comercială o împarte cu acționarii săi și sunt motivul pentru care acționarii sunt îndreptățiți să primească dividende. Cei de la B., în momentul în care am mers să depun actele aferente succesiunii și dovada că suntem acționari, mi-au comunicat că mama mea nu mai figurează în registrul acționarilor de la B., acesta fiind motivul pentru care m-am îndreptat către instituțiile statului, parchet/instanțe, pentru a mi se recunoaște două drepturi constituționale, dreptul de moștenire și dreptul de proprietate.

Deși s-a emis soluție de clasare de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov cu privire h magistratul procuror H. și magistratul judecător I., precum și cu privire la organele de cercetare penală din cadrul Poliției secției 3 Brașov, eu apreciez că trebuie să se efectueze în continuare cercetări față de persoanele antereferite, deoarece magistratul procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov H. nu avea competența legală să dea o soluție în cauză deoarece în cauză erau implicați judecătorii de la Registrul Comerțului detașați de la Tribunalul București. La fel s-a întâmplat și în cazul magistratului judecător I., nici aceasta nu avea competența legală . Consider că era competent în acest caz doar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Deși n-am făcut vorbire la început despre magistrații de la Tribunalul București, era de datoria procurorului și a organelor de cercetare penală să administreze probe în legătură cu felul în care s-a desfășurat presupusa procedură de mărire a valorii nominale a acțiunilor. Consider că procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov trebuia să-și verifice competența și să trimită la parchetul competent și nu să se pronunțe. Consider că atât timp cât ei nu și-au verificat competența, aceștia nu au administrat niciun fel de probă și au dispus evident ilegal clasarea în lipsă de competență legală".

Prin aceeași declarație, petentul A. a completat plângerea penală inițială, susținând că înțelege să solicite cercetarea penală și a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov care a dispus "nelegal" disjungerea cauzei în dosarul nr. x/2022, având în vedere că instituția disjungerii este un atribut al judecătorului, nu al procurorului, considerând că în acest fel a fost săvârșit un abuz în serviciu și în legătură cu acest aspect.

În argumentarea acestei soluții, după ce a făcut un scurt istoric al parcursului sesizării, procurorul de caz a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește faptele penale pretins comise de reprezentanți ai S.C. B. S.A. și membrii consiliului de administrație ai acestei bănci au mai fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în cadrul dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, fiind analizate împrejurările în care a fost majorată valoarea nominală a acțiunilor cu încălcarea prevederilor legale în materie, cu consecința pierderii calității de acționar a mamei persoanelor vătămate, soluția de clasare dispusă în cauză fiind menținută de procurorul ierhic superior și confirmată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Brașov. Ca atare, în aceste condiții, o reluare a cercetărilor în raport cu aspectele semnalate de persoanele vătămate față de funcționarii și membrii Consiliului de Administrație al S.C. B. S.A. nu se impune, în lipsa conturării oricăror elemente factuale și probatorii noi care să permită o astfel de procedură.

În ceea ce privește faptele imputate magistraților judecători din cadrul Tribunalului București detașați la Oficiul Registrului Comerțului " se reține că activitatea acestora este guvernată prin reglementările legale instituite prin regulamente, ordine, ordonanțe și legi, nefiind însă relevate acte și acțiuni care să se circumscrie elementelor de tipicitate ale unor infracțiuni de serviciu. Simpla afirmație conform căreia au fost încălcate atribuțiile de serviciu de către judecătorii delegați să efectueze activități în cadrul Oficiului Registrul Comerțului nu este suficientă pentru a fi contura caracterul penal al activităților desfășurate de către magistrați. De altfel, persoanele vătămate nu au indicat în concret care au fost atribuțiile de serviciu încălcate, limitându-se să precizeze că judecătorii delegați au aprobat o pretinsă procedură ilegală de mărire nominală a acțiunilor de către funcționarii B., însă, așa cum a rezultat în cursul cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pretinsele acțiuni ilegale ale funcționarilor băncii nu au fost confirmate pe calea ilicitului penal, ceea ce cu atât mai mult face neverosimilă acuzația formulată împotriva judecătorilor delegați prin actul de sesizare".

În ceea ce privește aspectele sesizate cu privire la magistratul procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov care ar fi dispus nelegal disjungerea în dosarul nr. x/2022, se reține că procedura de disjungere este prevăzută inclusiv în faza de urmărire penală, constituind o prerogativă atribuită organului de urmărire penală prin art. 63 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 46 C. proc. pen., astfel încât nu poate fi pusă în discuție o încălcare a acestor prevederi procesual penale de către procurorul de caz.

În referire la activitatea de judecată desfășurată de către magistratul judecător din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București " se reține că la nivelul acestei instanțe de judecată s-a înregistrat dosarul civil nr. x/2018 având ca obiect obligarea B. S.A. de a transfera dreptul de proprietate asupra acțiunilor moștenite de către persoanele vătămate de la mama acestora, acțiunea civilă fiind judecată de către judecătorul D. și soluționată prin sentința civilă nr. 8698/01.10.2021, prin care s-a respins cererea formulată de persoanele vătămate ca fiind neîntemeiată. În același dosar, persoanele vătămate au formulat acuzații și împotriva magistratului procuror G., urmare a faptului ca ar fi respins în mod irațional cererea de recuzare a judecătorului cauzei întrucât se afla într-o stare de incompatibilitate, fiindu-le astfel încălcat dreptul la un proces echitabil."

În acest sens, se va reține că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către magistrații judecători, pentru a se contura vreo vinovăție penală este necesar ca aspectele semnalate să fie susținute de probe solide, certe, care să conducă fără niciun dubiu la concluzia că magistrații reclamați au urmărit sau acceptat prejudicierea persoanelor vătămate cu ocazia soluționării cauzei cu care a fost învestiți. Or, din chiar conținutul sesizării nu se pot releva astfel de aspecte de natură penală, care să fie susținute de elemente probatorii în sensul că magistrații reclamați și-ar fi exercitat atribuțiunile de serviciu cu rea-credință.

Infracțiunile de abuz în serviciu, sub aspectul laturii obiective, presupun ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, funcționarul să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod defectuos și prin aceasta să cauzeze o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Prin Decizia nr. 405 din data de 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016, Curtea Constituțională a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare Ia atribuții de serviciu reglementate expres în legislația primară, legi și ordonanțe ale Guvernului. Curtea a reținut că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecințele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave. În opinia Curții, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege, neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului, de natură să substituie normele juridice.

Totodată, Curtea a reținut că, în exercitarea competenței de legiferare în materie penală legiuitorul trebuie să țină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul "ultima ratio".

Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de Ia Veneția) a arătat că:

"de vreme ce judecătorii pot fi trași la răspundere penală pentru interpretarea unei legi, stabilirea faptelor sau evaluarea probelor, o asemenea răspundere operează doar în cazurile în care există rea-credinfă și dacă se poate demonstra, neglijență gravă. Judecătorii nu ar trebui trași la răspundere pentru erorile judiciare care nu presupun existența relei-credințe și pentru diferențele de interpretare a dreptului; remediul principal pentru asemenea erori îl reprezintă procedura de contestare, în concluzie: doar eșecurile provocate cu intenție printr-un abuz deliberat sau, dacă se poate demonstra, printr-o neglijență gravă, repetată și serioasă ar trebui să dea naștere acțiunilor disciplinare și sancțiunilor, răspunderii penale sau răspunderii civile".

Or, prin modul în care sunt reglementate aceste proceduri, magistrații care îndeplinesc activitatea de jurisdicție, în cadrul căreia pronunță o anumită soluție, se supun numai legii și reglementărilor în materia respectivă, beneficiind de protecție în fața oricăror ingerințe. înțelegând astfel, sesizarea penală nu poate fi transformată într-o cale de atac neprevăzută de lege.

În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, magistrații trebuie să aplice legea la anumite situații de fapt date. Această activitate presupune un proces amplu care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe bază de probe a situației de fapt supusă actului de justiție, de interpretare a dispozițiilor legale și, în final, de identificare și aplicare a dispozițiilor legale la cazul concret.

Împrejurarea că soluțiile pronunțate de către magistrați în cadrul atribuțiilor de serviciu sunt nefavorabile unei persoane nu constituie un indiciu care să pună la îndoială modalitatea în care aceștia și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu. în ceea ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Pentru argumentele învederate, concluzionând că nu existe fapte sau elemente concrete care să indice existența relei-credințe în desfășurarea activității judiciare, nefiind precizate acțiuni exterioare procesului de interpretare și aplicare a legii de către magistrați, prin care să fi fost încălcate dispozițiile legale ce reglementează activitatea acestora, procurorul a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin ordonanța nr. 50/II-2/2025 din 31 martie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 339 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus respingerea plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonanței nr. 19/158/P/2023 din 27 ianuarie 2025 a aceleiași unități de parchet, ca nefondată.

În argumentarea soluției dispuse, pornind de la reținerea că, prin plângerea formulată în temeiul art. 339 C. proc. pen., petentul A. a susținut că procurorul de caz nu a efectuat o anchetă efectivă, astfel că ordonanța emisă de acesta este netemeinică întrucât urmărirea penală este incompletă, procurorul ierarhic superior a constatat, în esență, următoarele:

În cauză, procurorul a reținut în mod corect, printr-o motivare clară și cu argumente convingătoare, că este incident cazul de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Elementele existente în cuprinsul sesizării și în actele dosarului au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste a procurorului de caz, neexistând factori de natură a întrezări necesitatea unei suplimentării a probațiunii. Prin raportare la conținutul concret al faptelor sesizate, analiza efectuată a fost suficientă pentru lămurirea cauzei în toate aspectele. Procurorul are libertatea de a dispune soluția în cauză pe baza propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor în mod coroborat.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În practica Înaltei Curte de Casație și Justiție s-a reținut că, de principiu, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla nemulțumire a uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, procurorul ierarhic superior a concluzionat că soluția de clasare atacată este legală și temeinică, motiv pentru care plângerea formulată de petent împotriva acesteia este nefondată.

*****

În raport de aceste rețineri factuale, procedând la analiza plângerii formulate de petentul A., în termen legal, împotriva ordonanței de clasare din 27 ianuarie 2025, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală în dosarul nr. x/2023, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, în considerarea următoarelor argumente:

În contextul parcursului sinuos al cauzei anterior descris, care se întinde pe parcursul a mai mult de 4 ani, se constată că soluția de clasare dispusă prin ordonanța nr. 19/158/P/2023 ce face obiectul cenzurii Înaltei Curți în cauza de față este limitată la următoarele fapte și persoane reclamate de petentul A.:

- faptele imputate Consiliului de Administrație al B. S.A. și funcționarilor acestei unități bancare, precum și judecătorilor de la Tribunalul București delegați la Oficiul Registrului Comerțului implicați în publicarea în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, a procedurii de mărire de capitalului S.C. B. S.A. (care, în opinia petentului, ar fi avut ca efect pierderea dreptului lui de moștenire și de proprietate asupra acțiunilor deținute de mama sa la unitatea bancară nominalizată) prin plângerea penală formulată la 16 noiembrie 2020 (împreună cu F.), reiterate prin declarația petentului din 23 septembrie 2024;

- faptele imputate judecătorilor D. și G. de la Judecătoria Sectorului 1 București prin completarea plângerii penale inițiale transmise Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov la data de 29 iulie 2022;

- faptele imputate magistratului procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov care a dispus disjungerea cauzei în dosarul nr. x/2022, C. (care în prezent își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și care a atras competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție) prin completarea adusă plângerii inițiale prin declarația dată în fața Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la data de 23 septembrie 2024.

În limitele astfel stabilite, Înalta Curte constată că, sub aspectul primelor două acuzații formulate de petent în maniera fidel redată anterior în prezentele considerente, singurul act de urmărire penală efectuat în cauză a constat în audierea petentului A. la data de 23 septembrie 2024 (în fața Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București), documentele invocate în motivarea soluției de clasare atacate fiind transmise la dosar de către petent sau la cererea organelor de anchetă, însă în legătură cu faptele pentru care s-a dispus clasarea prin ordonanța nr. 195/P/2022 din 28 decembrie 2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

În ceea ce privește ultima acuzație, în cauză nu s-a efectuat niciun act de urmărire penală, în motivarea soluției de clasare dispusă cu privire la această faptă facându-se trimitere la soluția de clasare/disjungere emisă de magistratul procuror reclamat ca și organ de anchetă în competența căruia s-a aflat, la un moment dat, prezenta cauză.

În contextul acestor constatări, Înalta Curte apreciază că urmărirea penală efectuată în aceste condiții a avut un caracter pur formal, fiind inaptă să asigure, în mod real, clarificarea conținutului concret al faptelor reclamate, a particularităților lor obiective și subiective și, pe cale de consecință, a concordanței lor cu tiparul legal desprins din normele de incriminare invocate de petent. Drept urmare, ancheta penală declanșată la sesizarea petentului A. nu a avut aptitudinea de a permite realizarea obiectului său legal, conform art. 285 din C. proc. pen., și nici aflarea adevărului, lipsindu-i efectivitatea și rigurozitatea.

Sub un prim aspect, constată generalitatea extremă a analizei realizate de procuror cu privire la faptele sesizate, incompatibilă cu exigențele art. 5 din C. proc. pen.

Faptele și persoanele reclamate de petentul A. nu au făcut, în mod individual, obiectul unei veritabile evaluări critice din partea procurorului, în scopul clarificării necesare a coordonatelor lor obiective principale, a circumstanțelor în care au acționat persoanele indicate ca potențiali făptuitori și a calității, identității sau contribuției acestora din urmă.

Concluzia inexistenței faptelor se relevă ca fiind una pur teoretică, lipsită de un minimum fundament probatoriu, de vreme ce abordarea extrem de generală a organului de urmărire penală nu a permis nici identificarea explicită a conținutului fiecărei presupuse fapte și nici a persoanelor responsabile de săvârșirea acestora.

În al doilea rând, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, reține caracterul incomplet al urmăririi penale.

În acest sens, remarcă faptul că, așa cum s-a arătat anterior, singurele înscrisuri administrate de organul de urmărire penală în prezenta cauză (respectiv de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov) sunt cele de la dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și constau în fișele Ecris ale dosarelor nr. x/2017 și nr. y/2018 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, ordonațele dispuse în respectivele cauze și încheierea nr. 12 din 2 aprilie 2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Brașov în dosarul nr. x/2019, care au fost transmise la dosar la data de 29 noiembrie 2022.

Ulterior acestui moment, pe parcursul a mai mult de 2 ani și deși petentul A. și-a completat plângerea penală inițială cu noi acuzații, în cauză nu a fost efectuat un minimum de verificări probatorii.

Cu toate acestea, concluzia sumară exprimată în ordonanța atacată - în sensul imposibilității reluării cercetărilor cu privire la faptele imputate Consiliului de Administrație al B. S.A. și funcționarilor acestei unități bancare, ca urmare a faptului că, anterior, au mai fost efectuate cercetări sub același aspecte în cadrul dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, fiind analizate împrejurările în care a fost majorată valoarea nominală a acțiunilor băncii precitate și care ar fi avut drept consecința pierderii calității de acționar a mamei persoanelor vătămate, soluția de clasare dispusă în cauză fiind menținută de procurorul ierhic superior și confirmată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Brașov - nu poate fi susținută, la nivel rezonabil, doar de înscrisurile anterior menționate.

În acest sens constată ca fiind evident faptul că, raportat atât la conținutul oronanței de clasare dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2018, cât și al ordonaței procurorului ierarhic superior, respectiv al încheierii nr. 12 din 2 aprilie 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Brașov în dosarul nr. x/2019, prin care a fost menținută soluția de clasare sus-menționată, o eventuală concluzie cu privire la incidența principiului ne bis in idem obliga la stabilirea prealabilă a elementelor factuale concrete circumscrise de petentul A. acestei acuzații în prezenta cauză și la compararea lor cu cele invocate de acesta în dosarul sus-menționat.

Or, neprocedând, prioritar, la clarificarea acuzațiilor efective reclamate de petent în prezenta cauză, procurorul de caz a expus concluzia inexistenței unor elemente factuale și probatorii noi care să justifice reevaluarea faptelor imputate Consiliului de Administrație al B. S.A. și funcționarilor acestei unități bancare doar pe baza înscrisurilor anterior menționate, apreciate de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind insuficiente a susține o astfel de concluzie.

În aceeași manieră a procedat procurorul de caz și cu privire la faptele imputate de petent judecătorilor de la Tribunalul București delegați la Oficiul Registrului Comerțului implicați în publicarea în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, a procedurii de mărire de capitalului S.C. B. S.A., magistratul ajungând la concluzia că acestea nu există, fără a afectua însă o prealabilă veritabilă evaluare critică a acuzațiilor în scopul clarificării necesare a coordonatelor lor obiective principale, a circumstanțelor în care se pretinde că au acționat persoanele indicate ca potențiali făptuitori și a calității, identității sau contribuției acestora din urmă.

În fine, și în privința celorlalte acuzații, fără a stabili în prealabil conținutului concret al faptelor reclamate și particularitățile lor obiective și subiective și a administra un minimum de probatoriu, procurorul de caz a constatat că acestea nu există, deși argumentele expuse în acest sens par a susține, mai degrabă, concluzia neîndeplinirii elementelor de tipicitate a infracțiunilor reclamate.

Or, în actuala procedură, judecătorul de cameră preliminară este îndrituit să constatate caracterul incomplet al anchetei în cauza de față și să valorifice acest element în vederea aflării adevărului.

Aceasta deoarece urmărirea penală nu se poate rezuma la o analiză formală a conținutului plângerii ca mod de sesizare, ci reclamă o verificare riguroasă atât a elementelor de conținut, cât și a fundamentului aspectelor sesizate, în scopul de a asigura efectivitatea obiectului acestei faze a procesului penal, astfel cum este definit de art. 285 din C. proc. pen.

Dispoziția legală anterior menționată definește obiectul urmăririi penale ca fiind "strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată"; textul reliefează, astfel, caracterul indispensabil al probațiunii în activitatea de urmărire penală.

Dispozițiile art. 97 alin. (1) din C. proc. pen. definesc noțiunea de "probă" ca fiind orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

În conținutul aceluiași articol, la alin. (2), sunt enumerate limitativ mijloacele de probă ca fiind: declarațiile suspectului sau ale inculpatului; declarațiile persoanei vătămate; declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente; declarațiile martorilor; înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege. Deși nu toate mijloacele de probă anterior enumerate sunt necesare sau utile pentru justa lămurire a unei cauze, organul judiciar bucurându-se de o largă marjă de apreciere sub acest aspect, totuși, indiferent de mijlocul ales, el trebuie să fie apt să permită stabilirea, cel puțin, a faptelor esențiale subsumate obiectului probațiunii, respectiv, existența infracțiunii și săvârșirea ei de către o anume persoană.

În fine, aprecierea probelor, scop și rațiune a activității de probațiune, constituie o etapă obligatorie în construirea și, ulterior, expunerea raționamentului logico-juridic pe care se grefează soluția dată acțiunii penale, indiferent dacă o atare soluție survine în faza de judecată și este dispusă de instanța competentă sau dacă, dimpotrivă, ea aparține organului de urmărire penală. Soluția dată acțiunii penale reflectă întotdeauna existența sau inexistența unui raport juridic de conflict, astfel că ea trebuie să fie temeinic argumentată și susținută probator pentru a fi acceptată de destinatari.

Din perspectiva acestor argumente de principiu, Înalta Curte apreciază că soluția de clasare dispusă în cauza de față, întemeiată preponderent pe înscrisuri, este lipsită de temeinicie, de vreme ce ea a finalizat o anchetă formală, lipsită de efectivitate și inaptă a clarifica faptele sesizate de către petent ori de a asigura în mod real aflarea adevărului.

Așa cum s-a subliniat, mutatis mutandis, în jurisprudența Curții Europene, pentru ca o anchetă penală să fie considerată efectivă, ea trebuie să fie independentă, desfășurată cu o promptitudine rezonabilă, capabilă să conducă la stabilirea caracterului licit sau ilicit al mijloacelor reclamate de victime și să ofere condiții suficiente pentru ca publicul să poată controla ancheta (cauza "Hugh Jordan împotriva Regatului Unit", nr. 24746/94, hotărârea din 04.05.2001).

Notând că aceste principii au fost dezvoltate de Curte pe tărâmul art. 2 din Convenția Europeană și, prin urmare, nu se aplică integral și necritic în cauze în care atingerea pretinsă nu vizează dreptul la viață, Înalta Curte apreciază, totuși, că promptitudinea și rigurozitatea anchetei exprimă cerințe general aplicabile oricărei urmăriri penale, de natură a garanta, în final, alături de alte elemente, echitatea procedurii.

Prin urmare, pentru a se asigura clarificarea faptelor ce fac obiectul cauzei și lămurirea completă a tuturor împrejurărilor necesare aflării adevărului, se impune cu necesitate trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea de verificări suplimentare sub aspectul fiecărei fapte sesizate.

În acest sens, se impune ca organul de urmărire penală să determine ab initio conținutul concret al faptelor și potențialii participanți, după care să procedeze la ascultarea persoanei (persoanelor) vătămate, la administrarea probelor cu înscrisuri, inclusiv a celor stocate pe link-urile indicate de petentul A. în cadrul plângerilor formulate împotriva ordonanței de clasare, evident, în limita exclusivă a acuzațiilor care fac obiectul cercetărilor, și, după caz, a oricăror altor acte de urmărire penală necesare pentru lămurirea acuzațiilor.

Numai subsecvent unor atare verificări efective se poate concluziona cu privire la existența lor materială sau eventuala concordanță dintre faptele existente în realitatea obiectivă și tiparul lor legal ori, după caz, a suportului lor probator.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție va admite plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din 27 ianuarie 2025, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală în dosarul nr. x/2023 și menținută prin ordonanța nr. 50/II-2/2025 din 31 martie 2025 a procurorului șef al aceleiași unități de parchet.

Va desființa ordonanța atacată și va trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din 27 ianuarie 2025, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală în dosarul nr. x/2023 și menținută prin ordonanța nr. 50/II-2/2025 din 31 martie 2025 a procurorului șef al aceleiași unități de parchet.

Desființează ordonanța atacată și trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 19 iunie 2025.