ÎCCJ, Secția penală, decizia din 18.02.2026 — cale de atac împotriva sentinței nr. 49/2025 a Tribunalului Bistrița-Năsăud

Ședința publică din data de 18 februarie 2026 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 49/F/2025, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 27 iunie 2025, în dosarul nr. x/2021, printre altele, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă calificată, faptă prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, printre alții, inculpatul A.. Prin decizia penală nr. 1899/A din data de 19 decembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2021, printre altele, a fost admis apelul declarat de către inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 49/F/27.11.2025 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pe care a desființat-o în latură penală în ceea ce privește legea penală favorabilă inculpatului și durata pedepselor aplicate acestuia și, pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, a stabilit că legea penală favorabilă apelantului inculpat este legea în vigoare în vigoare în perioada 25.06.2018-01.11.2020. A fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1) - alin. (2) lit. a) din C. pen.

rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție. Au fost menținute celelate dispoziții ale sentinței apelate în măsura în care nu contravin acestei decizii. ******* Împotriva deciziei din apel, nr. 1899/A din data de 19 decembrie 2025, la data de 12.01.2026, a formulat recurs în casație inculpatul A., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., având în vedere că decizia recurată i-a fost comunicată la adresa de domiciliu în perioada în care acesta se afla deja încarcerat în Penitenciarul Mărgineni, astfel încât termenul de recurs în casație nu a început să curgă. Conform art. 439 alin. (2) din C. proc.

pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - ST Cluj, către inculpatul B., persoana vătămată C. și către Serviciul de Probațiune Bistrița - Năsăud, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar. La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație de față. După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat Înaltei Curți și înregistrat la data de 10.02.2026 pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în cameră de consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc.

pen., la data de 18.02.2026, dată până la care s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză. Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., prin prisma dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. Decizia recurată - nr. 1899/A din data de 19 decembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2021 - face parte din categoria hotărârilor împotriva cărora se poate formula recurs în casație, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpat, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 alin. (1) și art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc.

pen. De asemenea, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții, domiciliul procesual ales, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestuia, respectiv semnătura celui care a exercitat calea de atac. În ceea ce privește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație, iar pe fond, admiterea recursului în casație, cu consecința achitării pentru săvârșirea infracțiunii imputate, conform dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. În motivarea cererii de recurs, inculpatul a invocat lipsa tipicității obiective și a elementului material, invocând faptul că intenția deplasării victimei a aparținut altor persoane, inculpatul nefiind implicat direct, nu a solicitat bani, nu a cerut practicarea de activități necorespunzătoare și nu ar fi exercitat vreo constrângere, întrucât nu ar exista niciun act material de recrutare sau inducere în eroare, astfel încât acțiunea inculpatului nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Un alt motiv în susținerea cererii de recurs, îl constituie lipsa intenției ca element subiectiv, inculpatul precizând că, pentru existența intenției directe, ar fi fost necesar ca acesta să fi cunoscut scopul exploatării, ori să fi urmărit realizarea acestuia, condiție care, în opinia recurentului inculpat, nu s-a îndeplinit în cauză. Făcând trimitere la probele din dosar, inculpatul a considerat că acestea nu dovedesc intenția acestuia în săvârșirea infracțiunii, astfel încât latura subiectivă nu este întrunită. A considerat că soluția de condamnare s-a întemeiat exclusiv pe raționamente inductive și prezumții, ceea ce ar contraveni cerințelor legale privind stabilirea vinovăției. Concluzionând, față de lipsa tipicității obiective și lipsa intenției directe, a considerat că soluția de condamnare a reprezentat o eroare de drept gravă, solicitând astfel admiterea recursului în casație declarat.

Înalta Curte, judecătorul de filtru, reamintește că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege. Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și poate fi exercitată numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Așadar, prin recursul în casație se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, aspectele privind netemeinicia deciziei instanței de apel neputând fi analizate în prezenta cale de atac, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a probatoriului și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt. Or, în coordonatele anterior redate, în speță, se constată din cuprinsul cererii de recurs în casație că argumentele invocate de apărarea recurentului A. prin prisma cazului de casare prevăzut la pct. 7 al art. 438 din C. proc.

pen. și în raport de care se solicită achitarea inculpatului, faptul că se contestă în realitate netemeinicia deciziei din apel, starea de fapt, aducându-se critici inclusiv laturii subiective a infracțiunii de trafic de minori, aspecte care însă nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs în casație. În acest sens, se constată că recurentul inculpat, față de infracțiunea imputată, a invocat lipsa intenției ca element subiectiv, susținând că acesta nu ar fi cunoscut scopul exploatării și nici nu ar fi urmărit realizarea acestuia. Analiza laturii subiective presupune în mod necesar analiza probatoriului administrat, ceea ce excede prezentei căi extraordinare de atac. Totodată, în ceea ce privește solicitarea de suspendare a deciziei atacate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 441 din C. proc.

pen. prevăd posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completului care judecă recursul în casație să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă, fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect și nu se justifică pronunțarea distinctă asupra acesteia, situație incidentă și în speță. Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1899/A din data de 19 decembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1899/A din data de 19 decembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2021. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2026.