ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 30 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 131 din 28 octombrie 2022 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2021, printre altele, s-au dispus următoarele:
În baza art. 210 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, împotriva persoanei vătămate B. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoana vătămată, pe o durată de 5 ani. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoana vătămată, în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 210 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, împotriva persoanei vătămate C.. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoana vătămată, pe o durată de 5 ani. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoana vătămată, în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. a) rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, împotriva persoanei vătămate D.. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b și n C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoana vătămată, pe o durată de 5 ani. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b și n C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoana vătămată, în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 213 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (29 acte materiale) a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată față de E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. și GG. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 49 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen. (139 acte materiale), a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, în formă continuată. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3, respectiv 7 ani, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare în regim de detenție.
În baza art. 45 alin. (2) rap. la art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victimele B., C. și D., pe o durată de 5 ani.
În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă rezultantă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victimele B., C. și D., în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. rap. la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă, durata reținerii de la 19-20 noiembrie 2020, durata arestării preventive de la 20 noiembrie 2020 până la 18 ianuarie 2021 și de la 22 octombrie 2021 până la zi. În baza art. 399 alin. (1) și (4) cu aplicarea art. 362 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 208 alin. (2), (3) și 4 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 7 cu ref. la pct. 1 din anexa Legii nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a sentinței în vederea introducerii acestora în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Prin decizia penală nr. 1477 din 06 septembrie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Gorj și de către apelanții inculpați HH. și A. împotriva sentinței penale nr. 131 din 28.10.2022, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2021, a fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare, printre altele:
A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor.
A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 6 ani și 6 luni închisoare la 7 ani închisoare.
A fost redusă pedeapsa aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1), lit. a) și b) C. pen., săvârșită asupra persoanei vătămate B., fostă B., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
A fost redusă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) săvârșită asupra persoanei vătămate C. de la 5 ani închisoare, la 4 ani închisoare.
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de ă art. 213 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.
A fost redusă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1), lit. a) și b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen. de la 5 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen., rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv sporul de 5 ani și 8 luni, astfel că, în final, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. pen. și art. 72 C. pen., s-a dedus în continuare măsura arestării preventive de la 28 octombrie 2022 la zi.
Au fost menținute dispozițiile sentinței atacate care nu contravin deciziei.
Prin decizia penală nr. 231/RC din 11 aprilie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021, printre altele, a fost admis recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1477 din 06 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, a fost casată, în parte, decizia penală atacată, în ce îl privește pe inculpatul A. numai sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen.
A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 12 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. și au fost respuse în individualitatea lor pedepsele componente.
S-a dispus rejudecarea cauzei de către instanța de apel, Curtea de Apel Craiova, în ce îl privește pe inculpatul A. numai sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen., rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost recontopite pedepsele repuse în individualitatea lor, respectiv 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., împotriva persoanei vătămate D., 3 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1), lit. a) și b) C. pen., săvârșită asupra persoanei vătămate B., 4 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) săvârșită asupra persoanei vătămate C., 6 ani închisoare pentru infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 11 ani și 4 luni închisoare (compusă din pedeapsa cea mai grea de 7 ani la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 ani și 4 luni închisoare).
S-a dispus anularea MEPI nr. 150 emis la 06.09.2023 de Tribunalul Gorj, secția penală și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei pentru inculpatul A., conform deciziei.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A., durata reținerii de la 19-20 noiembrie 2020, durata arestării preventive de la 20 noiembrie 2020 până la 18 ianuarie 2021, precum și perioada arestării preventive și perioada executată în baza mandatului de executare a pedepsei anulat, de la 22.10.2021 la zi.
Au fost menținute celelalte dispoziții referitoare la inculpatul A. care nu contravin deciziei.
Prin decizia penală nr. 285 din 07 martie 2025 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021, printre altele, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza I C. proc. pen.. raportat la art. 425 alin. (3) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 131 din 28.10.2022 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția Penală în dosarul nr. x/2021 privind și pe intimatele părțile civile B., fostă B. și D. și persoana vătămată C., a fost desființată, în parte, sentința penală nr. 131 din 28.10.2022 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția Penală în dosarul nr. x/2021 și, în rejudecare:
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 126/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (131 de acte materiale), de la 5 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare.
A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 11 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin decizia penală nr. 231/RC pronunțată la 11 aprilie 2024 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2021 și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele cu închisoarea componente de: 7 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., împotriva persoanei vătămate D.; 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., împotriva persoanei vătămate B., fostă B.; 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), împotriva persoanei vătămate C.; 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost recontopite pedepsele cu închisoarea repuse în individualitatea lor, respectiv: de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. a) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., împotriva persoanei vătămate D., de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., împotriva persoanei vătămate B., fostă B.; de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), împotriva persoanei vătămate C. și de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin. (1) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 126/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (131 de acte materiale), urmând ca inculpatul A. să execute în regim de detenție pedeapsa rezultantă de 12 ani și 8 luni închisoare, compusă din pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea, respectiv 5 ani și 8 luni închisoare.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 150/2022 emis la 12 aprilie 2024 de Tribunalul Gorj, secția Penală, în dosarul nr. x/2021 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru inculpatul A., conform deciziei.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 12 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului A., perioada executată în baza mandatului de executare a pedepsei anulat, de la 11 aprilie 2024 la zi.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 131 din 28.10.2022 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția Penală în dosarul nr. x/2021, referitoare la inculpatul A., care nu contravin deciziei.
Au fost menținute dispozițiile deciziei penale nr. 231/RC pronunțată la 11 aprilie 2024 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2021, referitoare la inculpatul A., care nu contravin deciziei.
Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație II., sora inculpatului A., la 10 aprilie 2025 (dată e-mail - dosar nr. x/2021 C.A. Craiova).
Prin motivele formulate, în esență, II. a susținut că, din analiza hotărârii judecătorești rezultă că infracțiunea de spălare de bani reținută în sarcina fratelui său, A., nu îndeplinește condițiile cerute de lege, nefiind identificată o infracțiune predicat clară sau un bun cu proveniență infracțională, așa cum prevede legea. Astfel, a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
Totodată, II. a solicitat desemnarea unui apărător din oficiu, dacă se apreciază că este necesar pentru apărarea intereselor fratelui său, A..
Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova și părților, însă nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data 12 mai 2025.
În cuprinsul raportului întocmit de magistratul asistent, s-a menționat că cererea de recurs în casație apare ca fiind inadmisibilă, întrucât II., sora inculpatului A., nu se regăsește printre persoanele enumerate de art. 436 alin. (1) C. proc. pen.., care pot formula recurs în casație, aceasta nedepunând la dosar dovada privind calitatea de reprezentant al inculpatului.
Prin încheierea din 17 iunie 2025, având în vedere că recursul în casație a fost formulat de II., sora inculpatului A., pentru acesta din urmă, s-a dispus acordarea unui nou termen, la 30 septembrie 2025 și s-a pus în vedere recurentei II. să depună la dosar dovada privind calitatea de reprezentant al părții.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, Înalta Curte reține următoarele:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.
Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.
În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație."
Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate, rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală, se examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.
Prin urmare, admiterea în principiu este condiționată, între altele, de constatarea că hotărârea împotriva căreia este declarată calea de atac este formulată de o persoană care are calitate procesuală.
Conform dispozițiilor art. 436 alin. (1) C. proc. pen.., pot formula cerere de recurs în casație: a) procurorul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă; b) inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal; c) partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă.
Instanța învestită cu soluționarea unei căi de atac o examinează raportat la persoana care o declară și numai în limitele calității procesuale pe care o are. Raportat la textul de lege menționat anterior, se constată că cererea de recurs în casație este formulată de o persoană căreia legiuitorul nu i-a conferit legitimitate procesuală, având în vedere că II. nu a deținut niciuna din calitățile enumerate de dispozițiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen.., iar aceasta nu a depus la dosar o dovadă privind calitatea de reprezentant al inculpatului A..
Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, constatând că II. nu are o calitate procesuală care să-i permită declanșarea căii extraordinare de atac, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de II. pentru inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 285 din 07 martie 2025 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligată recurenta II. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de II. pentru inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 285 din 07 martie 2025 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurenta II. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2025.