ÎCCJ, Secția penală, decizia din 12.02.2026 — cale de atac împotriva deciziei nr. 1044/2025 a Curții de Apel Galați

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 33/18.02.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2020, printre altele, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Tribunalul Vrancea a încetat procesul penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. și ped. de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. (80 acte materiale), și delapidare, prev. și ped. de art. 295 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

(37 acte materiale). A admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă UAT Nereju, jud. Vrancea și a obligat pe inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 676.798,05 RON reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale. A obligat pe inculpatul A. la plata către stat a sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare. A pronunțat soluții pe latură penală și pe latură civilă și cu privire la inculpații B., C. și D.. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul A.. Prin decizia penală nr. 1044/A din data de 11.11.2025, printre altele, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și de inculpatul A., a desființat, în parte, sentința penală nr. 33/18.02.2025 a Tribunalului Vrancea, și, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc.

pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. Conform art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă întemeiată pe săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. formulată de partea civilă UAT Nereju împotriva inculpatului A., vizând plata sumei de 2.157.046,61 RON. A modificat dispozițiile privind obligarea inculpatului A. la plata de despăgubiri civile către partea civilă UAT Nereju, jud. Vrancea, în sensul obligării inculpatului la plata sumei de 127.351,23 RON cu titlu de prejudiciu produs prin săvârșirea infracțiunii de delapidare.

A menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin sentința penală apelată asupra bunurilor imobile ale inculpatului A. până la concurența valorii de 620.887,38 RON. A modificat temeiul achitării în ceea ce îi privește pe inculpații B., C. și D. și a dispus cu privire la aceștia și pe latură civilă. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contraveneau prezentei decizii.

La data de 10 decembrie 2025, inculpatul A. a declarat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 1044/A/11.11.2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, prin apărători aleși, criticând tipicitatea obiectivă și subiectivă a infracțiunii de delapidare, cu argumentarea, în esență, că acordarea de tichete de masă sau tichete cadou către salariații primăriei, chiar dacă ulterior se stabilește că acestea au fost acordate cu încălcarea prevederilor legale incidente, nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de delapidare, putând fi incidentă eventual un alt tip de răspundere, respectiv răspundere administrativă.

Totodată, a criticat modalitatea de stabilire a prejudiciului în cauză raportat la probele administrate în dosar și a susținut că instanțele de condamnare au reținut în mod greșit o parte din actele materiale atât la infracțiunea de delapidare, cât și la cea de abuz în serviciu, precum și faptul că sumele au fost recuperate integral, astfel cum a comunicat Primăria Nereju, care s-a conformat deciziei emise în acest sens de Curtea de Conturi. În concret, recurentul a apreciat că în mod greșit atât instanța fondului, cât și instanța de apel au reținut în sarcina sa infracțiunea de delapidare sub forma însușirii pentru suma de 31.000 RON cu titlu de tichete de masă, făcând trimitere la Raportul de constatare științifică din 03.02.2012 al DIICOT-BT Vrancea coroborat cu expertizele contabile întocmite în cauză.

De asemenea, a mai susținut că acordarea de tichete de masă și tichete cadou către mai mulți salariați ai primăriei nu intră sub incidența articolului 57 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, ca legislație încălcată, cu argumentarea că acest text de lege îi vizează doar pe primar și pe viceprimar, că interdicția prevăzută de articolul menționat vizează doar sporuri prevăzute de lege, nicidecum tichetele de masă și tichetele cadou -care nu sunt sporuri, iar motivarea curții se circumscrie eventual infracțiunii de abuz în serviciu, nicidecum celei de delapidare.

Așadar, susținând că actul nu este de însușire, ci de dispoziție administrativă, fondurile fiind folosite pentru un scop public (fie și eronat interpretat), iar intenția de a frauda statul sau de a sustrage fonduri nu poate fi dovedită din simpla dispoziție publică de plată, constatarea Curții de Conturi nepresupunând ipso facto existența unei infracțiuni penale, recurentul a apreciat că starea de fapt reținută prin hotărârea instanței de apel se înscrie în sfera ilicitului administrativ-patrimonial (greșeală în utilizarea fondurilor publice, sancționată prin măsura de recuperare), iar nu în sfera ilicitului penal (sustragerea, folosirea sau traficarea pe nedrept a fondurilor).

Conchizând, recurentul a apreciat că, întrucât fapta descrisă (emiterea unei dispoziții administrative nelegale care acordă un beneficiu) nu întrunește elementul material de însușire specific delapidării, condamnarea s-a pronunțat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, impunându-se, pe cale de consecință, casarea în parte a hotărârii în ceea ce privește actele materiale vizând acordarea de tichete cadou și tichete de masă în valoare de 67.000 RON și pronunțarea unei soluții de achitare raportat la aceste acte materiale conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., cu consecința exonerării de la plata acestor sume cu titlu de prejudiciu penal. În drept, a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen. După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, la data de 28.01.2026, sub nr. x/2020. Prin referatul din 28.01.2026, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 12.02.2026. Raportul întocmit de către magistratul asistent desemnat în cauză a fost depus la dosar la data de 09 februarie 2026. Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1044/A din data de 11 noiembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, din perspectiva dispozițiilor art. 440 din C. proc.

pen., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., purtând titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casație este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc.

pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație. Din examinarea cererii de recurs în casație rezultă și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., fiind formulată de recurentul inculpat A., care a declarat și apel în cauză, precum și pe cele prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele recurentului, domiciliul, hotărârea atacată, deopotrivă, cererea fiind semnată atât de către recurent, cât și de apărătorul său ales (cu împuternicire avocațială aflată în original la dosar). Procedând la verificarea dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc.

pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), se constată că, în cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Se reține că prin decizia penală recurată, Curtea de Apel Galați a achitat pe inculpatul A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., menținând, totodată, soluția de încetare a procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru comiterea infracțiunii de delapidare, prev. și ped.

de art. 295 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale, și nu a pronunțat o soluție de condamnare (cu executare în regim de detenție sau cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei), renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei pentru o faptă care se presupune că nu este tipică. Or, cazul de casare invocat nu poate fi analizat nici măcar formal în condițiile în care în cauză nu a fost pronunțată o soluție de condamnare, așa cum s-a arătat în cele ce preced, cererea neavând aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

Constatarea anterior menționată face neutilă verificarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1044/A din data de 11 noiembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând obligarea acestuia, conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1044/A din data de 11 noiembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2026.