ÎCCJ, Secția penală, decizia din 20.01.2026 — sesizare

Deliberând asupra sesizării formulată de Tribunalul București - secția I penală prin încheierea din data de 11 septembrie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2015 privind verificarea legalității încheierilor prin care au fost autorizate activitățile specifice culegerii de informații, a mandatelor emise în baza acestora, a modului de punere în executare a autorizării, precum și a înregistrărilor rezultate, constată următoarele: Prin încheierea din data de 11 septembrie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2015 Tribunal București, secția I penală, a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de desființare a încheierii pronunțate de Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București, secția penală, la data de 23.03.2016, în dosarul nr. x/2015, definitivă prin încheierea nr. 518/CP pronunțată de Curtea de Apel București - secția a II a penală, la data de 18.11.2016.

În temeiul art. 139 1 din C. proc. pen. cu referire la Decizia CCR nr. 802 din 5 decembrie 2017, s-a constatat că cererea formulată de către inculpatul A., prin apărător ales, vizează nulitatea absolută și legalitatea încheierilor prin care s-au autorizat activități specifice culegerii de informații, a mandatelor emis în baza acestora, a modului de punere în executare a autorizării, precum și a înregistrărilor rezultate.

S-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării legalității încheierilor prin care s-au autorizat activitățile respective, a mandatelor emise în baza acestora, respectiv: mandatul cu din data de 21.09.2010; mandatul cu din data de 09.08.2011; mandatul cu din 09.11.2011; mandatul cu din data de 07.05.2012; mandatul cu nr. x/29.01.2013; mandatul cu nr. x/26.04.2013; două mandate cu nr. x/07.02.2012; mandatul cu nr. x/06.12.2011; mandatul cu nr. x/02.08.2012; două mandate cu nr. x/13.09.2011, a modului de punere în executare a autorizării, precum și a înregistrărilor rezultate. În temeiul art. 139 1 alin. (3) din C. proc.

pen., s-a suspendat judecarea cauzei, până la rămânerea definitivă a încheierii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin cererea formulată în scris și susținută la termenul din 23.06.2025, inculpatul A. a solicitat desființarea încheierii pronunțate de Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București, secția penală, la data de 23.03.2016, în dosarul nr. x/2015, definitivă prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București - secția a II a penală și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 139 1 din C. proc.

pen., în vederea verificării legalității încheierilor prin care s-au autorizat activități specifice culegerii de informații, a mandatelor emis în baza acestora, respectiv: mandatul cu din data de 21.09.2010; mandatul cu din data de 09.08.2011; mandatul cu din 09.11.2011; mandatul cu din data de 07.05.2012; mandatul cu nr. x/29.01.2013; mandatul cu nr. x/26.04.2013; două mandate cu nr. x/07.02.2012; mandatul cu nr. x/06.12.2011; mandatul cu nr. x/02.08.2012; două mandate cu nr. x/13.09.2011, a modului de punere în executare a autorizării, precum și a înregistrărilor rezultate. Tribunalul a reținut în ceea ce privește cererea de desființare a încheierii pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București, secția penală la data de 23.03.2016, în dosarul nr. x/2015, definitivă prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București - secția a II a penală că aceasta este posibilă în baza art. 386 indice 1 C. proc.

pen., care condiționează desființarea actului prin care s-a dispus începerea judecății de constatarea nulității a procedurii de cameră preliminară. Or, motivele invocate de inculpatul A., respectiv neverificarea legalității încheierilor prin care s-au autorizat activități specifice culegerii de informații și a mandatelor emise în baza acestora, în baza art. 20 și 21 din Legea nr. 535/2004 și art. 3 lit. f) și l) din Legea nr. 51/1991, nu constituie cauze de nulitate absolută așa cum sunt ele prevăzute de art. 281 C. proc. pen.

Mai mult, prin examinarea încheierii pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București, secția penală, la data de 23.06.2016 în, dosarul nr. x/2015, definitivă prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București - secția a II a penală, s-a constatat că inculpatul nu a invocat nulitatea absolută și nelegalitatea încheierilor prin care s-au autorizat activități specifice culegerii de informații, a mandatelor emis în baza acestora, a modului de punere în executare a autorizării, precum și a înregistrărilor rezultate. Pe cale de consecință, Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 386 indice 1 C. proc. pen. pentru constatarea nulității a procedurii de cameră preliminară.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 139 1 din C. proc. pen., în vederea verificării legalității încheierilor prin care s-au autorizat activități specifice culegerii de informații și a mandatelor emis în baza acestora, s-a constatat că în cuprinsul deciziei nr. 802 din 5 decembrie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 și art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea Constituțională preciza că "o verificare a loialității/legalității administrării probelor, din această perspectivă, este admisă și în cursul judecății, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal.

Așadar, interdicția categorică a legii în obținerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competența judecătorului de fond de a examina și în cursul judecății aceste aspecte.

Altfel spus, probele menținute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecății din perspectiva constatării inadmisibilității procedurii prin care au fost obținute și a aplicării nulității absolute asupra actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate, în condițiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalității procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită" (par. 29)." În prezenta cauză, s-a constatat că la volumul 21 U.P., filele x, sunt atașate mandatul cu din data de 21.09.2010; mandatul cu din data de 09.08.2011; mandatul cu din 09.11.2011; mandatul cu din data de 07.05.2012; mandatul cu nr. x/29.01.2013; mandatul cu nr. x/26.04.2013; două mandate cu nr. x/07.02.2012; mandatul cu nr. x/06.12.2011; mandatul cu nr. x/02.08.2012; două mandate cu nr. x/13.09.2011 acte procedurale emise de Judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție în baza art. 20 și 21 din Legea nr. 535/2004 și art. 3 lit. f) și l) din Legea nr. 51/1991.

Tribunalul a constatat că în prezenta cauză s-a invocat nulitatea absolută a probelor obținute prin procedeele probatorii prevăzute de art. 20 și art. 21 din Legea nr. 535/2004 și art. 3 lit. f) și l) din Legea nr. 51/1991, iar verificarea legalității acestora nu poate fi realizată de instanța de fond, dat fiind caracterul secret al acestora și, mai mult decât atât, prin prevederile art. 139 1 din C. proc. pen., s-a stabilit că această verificare este de competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a apreciat că, deși la acest moment cauza se află în faza de judecată, verificarea nulității absolute și a legalității încheierilor prin care s-au autorizat activități specifice culegerii de informații și a mandatelor emis în baza acestora este obligatorie prin raportare la Decizia CCR nr. 802 din 5 decembrie 2017, dar este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit art. 139 1 din C. proc.

pen. În ceea ce privește suspendarea judecării cauzei, s-a constatat că potrivit art. 139 1 alin. (3) din C. proc. pen. aceasta nu este facultativă, fiind și necesară, având în vedre că dosarul urmează a fi înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție iar ulterioarele cereri de probatorii urmează a fi analizate în funcție de menținerea sau nu la dosar a probelor contestate în această procedură. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție examinând sesizarea înaintată constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece nu îndeplinește condițiile legale imperativ prevăzute de art. 139 1 alin. (2) din C. proc. pen. pentru următoarele considerente: Prin încheierea din data de 23.03.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015 Judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului București, sectia I Penala, în baza art. 345 alin. (1) C. proc.

pen., a respins cererile și excepțiile formulate în procedura de cameră preliminară de inculpați, a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, iar prin încheierea nr. 518/CP din data de 18.11.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015 Judecătorul de cameră preliminară al Curții de Apel București sectia I Penala, în baza art. 347 din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A., B., C., D., E., S.C. F. S.R.L.,S.C. G. S.A., S.C. H. S.A., S.C. I. S.R.L. și S.C. I. S.R.L. împotriva încheierii din data de 23.03.2016, pronunțată de judecătorul de camera preliminară, în dosarul nr. x/2015, al Tribunalului București, secția I Penală, în prezent cauza aflându-se în faza de judecată.

Art. 139 1 în C. proc. pen. a fost introdus prin Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 618 la data de 06 iulie 2023. Rațiunea introducerii acestui text se regăsește în jurisprudența în materie a Curții Constituționale a României, în special în Decizia CCR nr. 284/2023, punctele 82 și următoarele. Art. 139 1 în C. proc. pen. are ca obiect introducerea controlului de legalitate a încheierii emise în temeiul Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României de către Înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță specializată în domeniul autorizării activității specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului.

Controlul vizează deopotrivă mandatul emis în baza încheierii, modul de punere în executare a autorizării, precum și înregistrările rezultate din activitatea de culegere de informații. Activitatea de culegere de informații, potrivit art. 8 raportat la art. 1 din Legea nr. 51/1991, are ca obiect exclusiv realizarea securității naționale a României, prin care se înțelege starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție.

Așadar, sesizarea Înaltei Curți întemeiată pe dispozițiile art. 139 1 din C. proc. pen. poartă asupra verificării a posteriori a legalității autorizării activității specifice culegerii de informații ori a modalităților de punere în executare a mandatului de securitate națională. Potrivit dispozițiilor art. 139 1 alin. (1)-(3) din C. proc. pen., înregistrările rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) și au fost respectate prevederile legale care reglementează obținerea acestor înregistrări.

(2) Legalitatea încheierii prin care s-au autorizat activitățile respective, a mandatului emis în baza acesteia, a modului de punere în executare a autorizării, precum și a înregistrărilor rezultate se verifică, după caz: a) în procedura de cameră preliminară; b) în procedura plângerii împotriva soluției de clasare, în condițiile art. 341 alin. (7); c) în procedura prevăzută la art. 139 2 . (3) În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), dacă s-au formulat cereri și excepții ori, după caz, judecătorul de cameră preliminară a ridicat din oficiu excepții cu privire la înregistrările rezultate din activitățile autorizate, acesta sesizează prin încheiere Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea verificării legalității acestor activități și transmite dosarul cauzei, împreună cu cererile și excepțiile formulate.

Până la rămânerea definitivă a încheierii Înaltei Curți de Casație și Justiție, procedura de cameră preliminară ori, după caz, cea de soluționare a plângerii împotriva soluției de clasare se suspendă. Astfel, potrivit art. 139 1 C. proc. pen., cu denumirea marginală Înregistrările obținute din activități specifice culegerii de informații, în cazul folosirii într-o cauză penală a informațiilor rezultate din punerea în executare a unui mandat de securitate națională, legalitatea încheierii prin care s-au autorizat activitățile, a mandatului emis în baza acesteia, a modului de punere în executare a autorizării, precum și a probelor rezultate, se verifică în faza de cameră preliminară, în situația în care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu, iar competența de a realiza această verificare de legalitate aparține în toate cazurile numai judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 139 1 alin. (3) C. proc. pen., competența de soluționare în procedura specială reglementată de acest text legal aparține judecătorului de cameră preliminară din cadrul instanței supreme. Având în vedere dispozițiile anterior menționate, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție reține că verificarea legalității încheierilor prin care s-au autorizat activitățile respective poate fi analizată în procedura de cameră preliminară, în procedura plângerii împotriva soluției de clasare, în condițiile art. 341 alin. (7) din C. proc. pen., și în procedura prevăzută la art. 139 2 din C. proc. pen., situație ce nu se regăsește în prezenta cauză, întrucât procedura camerei preliminare a fost depășită, iar cauză se află în faza de judecată.

Judecătorul de cameră preliminară observă că în ceea ce privește paragraful 29 din Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 și art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea Constituțională a precizat: "Curtea constată că nerespectarea interdicției absolute statuată în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 102 alin. (1) - potrivit căreia probele obținute prin tortură, precum și probele derivate din acestea nu pot fi folosite "în cadrul procesului penal" - și a dispozițiilor art. 101 alin. (1) - (3) din C. proc. pen. privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate și excluderea necondiționată a probei în faza camerei preliminare.

Întrucât nerespectarea dispozițiilor cuprinse în normele precitate cade sub incidența inadmisibilității care produce efecte prin intermediul nulității absolute, Curtea constată, totodată, că o verificare a loialității/legalității administrării probelor, din această perspectivă, este admisă și în cursul judecății, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal. Așadar, interdicția categorică a legii în obținerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competența judecătorului de fond de a examina și în cursul judecății aceste aspecte.

Altfel spus, probele menținute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecății din perspectiva constatării inadmisibilității procedurii prin care au fost obținute și a aplicării nulității absolute asupra actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate, în condițiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalității procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită. De altfel, potrivit art. 346 alin. (5) din C. proc. pen., doar probele excluse în camera preliminară nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei." În paragraful 27 al aceleiași decizii se rețin următoarele: "Curtea subliniază că probele reprezintă elementul central al oricărui proces penal, procedurile legale de administrare a acestora garantând faptul că realitatea obiectivă este reflectată în probele astfel obținute.

Momentul procesual, reglementat expres de normele în vigoare, în care, în cursul procesului penal, se verifică legalitatea administrării probelor de către organele de urmărire penală este cel al camerei preliminare (art. 342 din C. proc. pen.), în acest sens, instanța de control constituțional reținând că verificarea legalității administrării probelor este atributul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară, acesta procedând în mod suveran asupra stabilirii legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire, fiind singurul care poate aprecia asupra acestor elemente (Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 59), actele pe care acesta le îndeplinește având o influență directă asupra desfășurării și echității procesului propriu-zis.

Din această perspectivă, în cursul judecății nu s-ar mai putea aprecia asupra legalității administrării probelor ce au rămas câștigate procesului, de vreme ce nu este admisibil a se face proba împotriva unor aspecte definitiv validate, după încheierea procedurii de cameră preliminară, cu privire la legalitatea administrării probațiunii realizată de către organele de urmărire, operând autoritatea de lucru judecat." În Revista nr. 2/2018 J. s-au menționat următoarele aspecte relevante, fundamentate juridic în opinia Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție: "Astfel, Curtea, prin decizia nr. 802/2017 face o demarcare între vicierile de probe, pe de o parte referindu-se la aspectele de nelegalitate și tratând separat aspectele de neloialitate…

Astfel, se afirmă la par. 27 că verificarea legalității administrării probelor este atributul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară, acesta procedând în mod suveran asupra stabilirii legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire, fiind singurul care poate aprecia asupra acestor elemente (decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, par. 59), actele pe care acesta le îndeplinește având o influență directă asupra desfășurării și echității procesului propriu-zis. Din această perspectivă, în cursul judecății nu s-ar mai putea aprecia asupra legalității administrării probelor ce au rămas câștigate procesului, de vreme ce nu este admisibil a se face proba împotriva unor aspecte definitiv validate, după încheierea procedurii de cameră preliminară, cu privire la legalitatea administrării probațiunii realizată de către organele de urmărire, operând autoritatea de lucru judecat.

Paragraful 29 concluzionează însă, oarecum contravenind regimului unic al nulităților și al finalității constatării acestora că nerespectarea interdicției absolute statuată în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 102 alin. (1) - potrivit căreia probele obținute prin tortură, precum și probele derivate din acestea nu pot fi folosite "în cadrul procesului penal" - și a dispozițiilor art. 101 alin. (1) - (3) C. proc. pen. privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate și excluderea necondiționată a probei în faza camerei preliminare." Relativ la cele ce precedă, Judecătorul de cameră preliminară și-a format convingerea că la acest moment procesual susținerile inculpaților nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 139 1 din C. proc.

pen., demersul judiciar fiind inadmisibil, iar solicitarea de retrimitere a dosarului în procedura de cameră preliminară nu are suport legal excedând prezentei proceduri. Pe de altă parte, după pronunțarea Deciziei nr. 802 din 5 decembrie 2017 și a Deciziei nr. 284/2023 de către Curtea Constituțională (aceasta din urmă fiind rațiunea pentru care s-au introdus dispozițiile art. 139 1 din C. proc. pen.), dacă legiuitorul ar fi considerat necesar, prin Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum și pentru modificarea altor acte normative ar fi prevăzut în mod expres și o atare posibilitate, de a supune verificării legalității încheierilor prin care s-au autorizat activități specifice culegerilor de informații inclusiv în faza judecății.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile art. 139 ind. 1 din C. proc. pen. pentru declanșarea controlului de legalitate de către Înalta Curte Judecătorul de cameră preliminară va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București - secția I penală prin încheierea din data de 11 septembrie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2015 privind verificarea legalității încheierilor prin care au fost autorizate activitățile specifice culegerii de informații, a mandatelor emise în baza acestora, a modului de punere în executare a autorizării, precum și a înregistrărilor rezultate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București - secția I penală prin încheierea din data de 11 septembrie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2015 privind verificarea legalității încheierilor prin care au fost autorizate activitățile specifice culegerii de informații, a mandatelor emise în baza acestora, a modului de punere în executare a autorizării, precum și a înregistrărilor rezultate. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații E., S.C. K. S.R.L., S.C. K. S.R.L. prin administrator și S.C. L. S.R.L., în cuantum de câte 377 RON fiecare, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2026.