ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 185/F din data de 9 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 292 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații (fapta din data de 05 mai 2010).

În baza art. 292 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații (fapta din data de 03 aprilie 2013).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. din 1968 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1968 s-au contopit cele două pedepse, în final, aplicând inculpatului A., pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1968 s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. din 1968 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. din 1968 s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 82 C. pen. din 1968.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1968.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-au desființat parțial declarațiile tehnoredactate și semnate olograf de către inculpatul A. din datele de 05 mai 2010 și 03 aprilie 2013, respectiv mențiunea "și nu am colaborat cu acestea".

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2015 din 25 iulie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la data de 16 august 2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în declarații, prevăzute de art. 292 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1968 și art. 5 alin. (1) C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, că, în calitate de procuror, inculpatul A. a participat la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, în perioada 16 aprilie - 06 iulie 2010, fiind admis pentru funcția de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, ocazie cu care a dat o declarație tehnoredactată și semnată olograf, în data de 5 mai 2010, având următorul cuprins:

"Subsemnatul A., prim-procuror adjunct delegat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște (...), declar pe proprie răspundere și sub sancțiunile prevăzute de art. 292 C. pen., că nu am făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 și nu am colaborat cu acestea.

Prezenta declarație o dau și o semnez în conformitate cu dispozițiile art. 48, alin. (10) și (11), raportate la prevederile art. 49, alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor."

S-a arătat faptul că inculpatul A. a dat această declarație conform obligației prevăzute de art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (10)-(11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și că, prin Hotărârea nr. 300 din data de 8 iulie 2010, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, luând act de rezultatele obținute la concursul pentru numirea în funcție de conducere organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii, în perioada 16 aprilie - 06 iulie 2010, în temeiul art. 40 lit. b) din Legea nr. 317/2014 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a hotărât numirea inculpatului A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, în funcția de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 15 iulie 2010.

Tot în sarcina inculpatului A. s-a reținut că a participat la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, în perioada 22 martie - 19 iunie 2013, fiind admis pentru funcția de prim - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, ocazie cu care a dat o declarație tehnoredactată și semnată olograf, în data de 3 aprilie 2013, având următorul cuprins:

"Subsemnatul A., prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște (...), declar pe proprie răspundere și sub sancțiunile prevăzute de art. 292 C. pen. că nu am făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 și nu am colaborat cu acestea.

Prezenta declarație o dau și semnez în conformitate cu dispozițiile art. 48, alin. 10 și 11 raportate la prevederile art. 49, alin. (11) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor".

Inculpatul A. a dat această declarație conform obligației prevăzute de art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (10)-(11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Prin Hotărârea nr. 285 din data de 27 iunie 2013, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, luând act de rezultatele obținute la concursul pentru numirea în funcție de conducere organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii, în perioada 22 martie - 19 iunie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 40 lit. b) din Legea nr. 317/2014 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a hotărât numirea inculpatul A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în funcția de prim - procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 15 iulie 2013.

S-a mai arătat prin rechizitoriu faptul că s-a întocmit de către Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității - Direcția Investigații nota de constatare nr. DI/I/1021 din 7 mai 2012 și, în baza art. 2 lit. b), art. 3 lit. l), art. 8 lit. a) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, art. 30, art. 31 alin. (2), art. 35 alin. (5) lit. a) din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.SAS., adoptat prin Hotărârea nr. 2/2008 și art. 112 C. proc. civ., s-a formulat acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâtul A., solicitând instanței să se constate că acesta a avut calitatea de colaborator al Securității.

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a arătat în motivarea acțiunii că notele furnizate Securității de pârâtul A. permit reținea calității de colaborator al Securității, astfel cum este aceasta definită de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pârâtul A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

- "(...) că nu a avut apartenență și nu a colaborat cu Securitatea în perioada 1986 - 1987, cum se reține în Nota de Constatare emisă de Direcția de Investigații din cadrul C.N.SAS. nr. D/I/1021 din 7 mai 2012, în temeiul art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008";

- "(...) că nu a întocmit și semnat olograf cu numele real Angajamentul din 21 martie 1986, prin care să preia numele conspirativ "B.", contestând atât semnătura, cât și scrisul;

- "(...) că nu a întocmit și semnat notele informative de la filele 2, 3, 4, 5, 6 și 7 din mapa anexă, cuprinzând materialele informative furnizate de "B." (nume conspirativ) și nici alte note informative;

- "(...) că toate materialele informative cuprind exprimări generale: ex. "unele comentarii negative la adresa conducerii superioare de partid și de stat", fără să se precizeze în ce au constat comentariile, pentru a se verifica veridicitatea sau "căuta să explice superioritatea tehnică, economică a sistemului capitalist."

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri și expertiza grafică, în raportul de expertiză criminalistică nr. 207 din data de 17 iunie 2013, întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București din cadrul Ministerului Justiției, concluzionându-se că "notele informative aflate la filele 2 - 7 în mapa anexă R 214708, vol. 2 și angajamentul aflat la fila 2 în Dosarul personal R 214708, vol. 1, au fost scrise și semnate literal de A.".

Prin Sentința civilă nr. 3058 din data de 14 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, așa cum a fost formulată și, în consecință, a constatat că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securității, în accepțiunea prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței nr. 3058 din data de 14 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 873 din data de 26 februarie 2015.

În rechizitoriu, s-a reținut că, în drept, fapta inculpatului A., care, la data de 5 mai 2010, a declarat necorespunzător adevărului, în vederea producerii consecinței juridice prevăzute de art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (10)-(11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (participarea la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, în perioada 16 aprilie - 06 iulie 2010, pentru ocuparea funcției de prim - procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște) că nu a colaborat cu serviciile de informații înainte de 1990, depunând declarația la Consiliul Superior al Magistraturii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a mai reținut că fapta inculpatului A. care, la data de 3 aprilie 2013, a declarat necorespunzător adevărului, în vederea producerii consecinței juridice prevăzute de art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (10)-(11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (participarea la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, în perioada 22 martie - 19 iunie 2013, pentru ocuparea funcției de prim - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița), că nu a colaborat cu serviciile de informații înainte de 1990, depunând declarația la Consiliul Superior al Magistraturii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În faza camerei preliminare, inculpatul A. a formulat cereri și excepții, care au fost respinse prin încheierea din data de 04 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016/a1, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și prin care s-a dispus începerea judecății cauzei.

Încheierea mai sus indicată a fost contestată de inculpat, contestația fiind respinsă prin încheierea nr. 15 din 10 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016/a1, de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Sentința penală nr. 15/F din data de 31 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2016, s-a dispus următoarele:

"În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. din anul 1968, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., desființează, în parte, declarația tehnoredactată și semnată olograf de A., la data de 5 mai 2010, în sensul înlăturării, din cuprinsul acesteia, a mențiunii "nu am colaborat cu acestea".

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., desființează, în parte, declarația tehnoredactată și semnată olograf de A. la data de 3 aprilie 2013, în sensul înlăturării, din cuprinsul acesteia, a mențiunii "nu am colaborat cu acestea".

La termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2016, inculpatul A. a declarat că solicită ca, în baza art. 374 alin. (4) C. proc. pen., judecata să aibă loc. numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor pe care le-a depus la termenul menționat.

Curtea a încuviințat ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., procedând apoi la ascultarea inculpatului și primirea înscrisurilor depuse de acesta, în apărare, respectiv Hotărârea nr. 449 din 15 septembrie 2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, caracterizarea nr. 8252/VI/1/2016 emisa de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, caracterizarea nr. 662/VI/1/2016 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, fișa de evaluare a activității profesionale a procurorului A., deciziile nr. 51/2008 și nr. 308 din 28 martie 2012 ale Curții Constituționale.

Analizând materialul probator administrat în ambele faze procesuale, s-a apreciat că faptele inculpatului A. din datele de 05 mai 2010 și 03 aprilie 2013 nu sunt prevăzute de legea penală, reprezentând o componentă a litigiului de contencios administrativ dintre acesta și reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, soluționat prin Sentința civilă nr. 3058 din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 873 din 26 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2/2012.

Astfel, s-a arătat că, pentru ca declarațiile date de A. la 05 mai 2010 și 3 aprilie 2013 să realizeze elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. din 1969, ar fi fost necesar ca, la acele date, să se fi stabilit deja, cu certitudine, că acesta a colaborat cu serviciile de informații înainte de 1990, în accepțiunea dată acestei noțiuni de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, or, în cauză, până la data de 26 februarie 2015, când a fost soluționat definitiv Dosarul nr. x/2/2012, respectiva împrejurare era una nesigură, discutabilă, supusă unei contestații judiciare.

În acest sens, făcând referire la prevederile art. 8 lit. a), art. 11 și art. 12 din O.U.G. nr. 24/2008, precum și la considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008, judecătorul fondului a precizat că stabilirea, în mod neechivoc și cu putere de adevăr, a colaborării unei persoane cu serviciile de informații înainte de 1990, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b) din același act normativ, reprezintă sarcina exclusivă a instanței de contencios administrativ, prevăzută expres de ordonanța menționată, neputând fi considerată o obligație a vreunui subiect de drept, sub sancțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. din 1969 privind falsul în declarații.

Ca argument suplimentar în susținerea acestei opinii a fost invocată și jurisprudența Curții de Apel București și a instanței supreme în materia acțiunilor promovate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, existând un număr mare de hotărâri judecătorești prin care cele două instanțe au respins acțiunile promovate de reclamant pentru constatarea calității unor persoane de colaboratori ai serviciilor de informații înainte de 1990, în accepțiunea prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, situație în care s-a apreciat că pregătirea juridică a inculpatului A. este irelevantă pentru soluționarea conflictului, pretins penal, dedus judecății în prezenta cauză.

În plus, pornind de la faptul că Parchetul a indicat ca probe esențiale în acuzare Sentința nr. 3058 din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel București și Decizia nr. 873 din 26 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, date ulterior faptelor pentru care A. a fost trimis în judecată, judecătorul fondului a considerat că, înainte de pronunțarea acestor hotărâri de către instanța de contencios administrativ, nici Ministerul Public și nici inculpatul nu erau legal abilitați să califice activitatea anterioară anilor 1990 ca fiind una de colaborare cu serviciile de informații, în sensul dat acestei noțiuni de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Ca atare, s-a apreciat că faptele reținute în sarcina acuzatului prin rechizitoriu nu sunt prevăzute de legea penală, cele două declarații făcute de acesta (din 05 mai 2010 și 3 aprilie 2013) fiind anterioare datei de 26 februarie 2015, când s-a pronunțat, în recurs, instanța supremă, singura entitate abilitată prin dispozițiile normative să stabilească, cu valoare de adevăr și într-o procedură prevăzută de lege, îndeplinirea cerințelor reglementate de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pornind de la aceleași argumente, s-a reținut că nici sub aspectul laturii subiective nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de fals în declarații, prevăzute de art. 292 C. pen. din 1968, atâta timp cât la datele de 05 mai 2010 și 03 aprilie 2013, inculpatul A. nu avea cum să știe că faptul colaborării cu serviciile de informații înainte de 1990 se circumscrie dispozițiilor anterior menționate, singura entitate care avea competența legală sa analizeze acest aspect fiind instanța de judecată. Astfel, la acele momente, lui A. nu i se putea cere decât să cântărească colaborarea sa cu serviciile de informații anterior anului 1990 prin prisma opticii și argumentelor personale și nicidecum sub sancțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. din 1968 privind falsul în declarații, sens în care judecătorul fondului a făcut din nou trimitere la cele statuate prin decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008.

Sub același aspect, s-a mai arătat că inculpatul și-a exercitat cu bună-credință dreptul la apărare garantat de lege pe parcursul soluționării dosarului de contencios administrativ nr. x/2/2012, formulând întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea acțiunii reclamantului C.N.SAS. și a prezentat argumentele pentru care a apreciat că acțiunea intentată de acesta este neîntemeiată, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Relevantă a fost considerată, totodată, și Hotărârea nr. 449/2015 a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a constatat faptul că nu există indicii cu privire la neîndeplinirea condiției de bună reputație de către procurorul A., reținându-se buna sa credință întrucât, la momentul soluționării definitive a Dosarului nr. x/2/2012, prin Decizia nr. 873 din 26 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, acesta și-a înaintat, de îndată, demisia din funcția de conducere.

În plus, în susținerea nevinovăției inculpatului A., au fost exemplificate acele situații în care, deși se dispune trimiterea în judecată a unor persoane pentru săvârșirea anumitor infracțiuni, ulterior, acestea sunt achitate, în mod definitiv, de instanțe, ceea ce nu înseamnă că procurorul semnatar al actului de sesizare răspunde pentru fals intelectual sau abuz în serviciu, în condițiile în care, în cuprinsul rechizitoriului, a expus propria sa interpretare a probelor și dispozițiilor legale, trăgând concluzia necesității trimiterii în judecată. Până la soluționarea conflictului de drept, printr-o hotărâre definitivă, acuzarea și apărarea își expun argumentele în fața instanței, fără a însemna că se implică într-o activitate infracțională de fals sau abuz. Astfel, într-o situație similară a fost și inculpatul A. care, la datele de 05 mai 2010 și 03 aprilie 2013, a arătat, în cuprinsul înscrisurilor sub semnătură privată trimise C.S.M., că nu a colaborat cu serviciile de informații înainte de 1990, fapt în care a crezut și pe care 1-a arătat și ulterior, în mod constant, în fata instanței de contencios administrativ, până la pronunțarea Deciziei nr. 873/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu privire la faptul că inculpatul A. s-a prevalat de dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen., prima instanță a apreciat că acesta nu o împiedică să adopte o soluție de achitare, atâta timp cât textul de lege face referire la recunoașterea de către acuzat a faptelor reținute în sarcina sa, iar nu a infracțiunii, noțiune cu semnificație fundamental diferită, definită de legiuitor în art. 15 C. pen. Or, în cauză, inculpatul a recunoscut faptele imputate prin actul de sesizare, motiv pentru care Curtea a procedat la judecată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor depuse la primul termen, în condițiile în care A. nu era obligat, potrivit art. 374 alin. (4) C. proc. pen., să recunoască și împrejurarea ca acestea ar reprezenta infracțiuni și că ar fi fost comise cu vinovăția cerută de norma de incriminare. De altfel, s-a arătat că nici dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. nu impun instanței să rețină aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de inculpat și nici să pronunțe o hotărâre de condamnare.

Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a constatat că faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată nu corespund întocmai tiparului sau modelului existent în norma de incriminare și, deci, nu sunt prevăzute de legea penală, iar mijloacele de probă administrate nu au dovedit cu caracter de certitudine latura subiectivă a infracțiunii (intenția).

Totodată, având în vedere că, în prezent, față de conținutul Deciziei nr. 873 din 26 februarie 2015 a instanței supreme, declarațiile semnate de A. la 05 mai 2010 și 03 aprilie 2013, depuse la Consiliul Superior al Magistraturii, apar ca necorespunzătoare realității, judecătorul fondului a apreciat că este necesară înlăturarea lor din circuitul civil, motiv pentru care, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desființarea parțială a acestora, în sensul înlăturării, din cuprinsul lor, a mențiunii "nu am colaborat cu acestea".

Împotriva sentinței penale anterior menționate, în termenul prevăzut de lege, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2/2016, la data de 10 martie 2017.

Prin Decizia penală nr. 246/A din data de 30 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2016, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 15/F din data de 31 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul A., fiind desființată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, contrar celor reținute de judecătorul fondului, că inculpatul A. nu a recunoscut faptele, așa cum au fost expuse prin actul de sesizare a instanței, având în vedere că a contestat, în declarația dată la termenul din data de 20 ianuarie 2017, că angajamentul încheiat înainte de 1990 cu fosta Securitate ar putea fi calificat ca fiind "poliție politică", întrucât informațiile furnizate "erau utile apărării unor interese de natură economică", deși, prin rechizitoriu, ceea ce i se impută a fost declararea necorespunzătoare adevărului, cu ocazia înscrierii la concursurile pentru ocuparea unor funcții de conducere la nivelul unor unități de parchet, în perioadele aprilie - iulie 2010 și martie - iunie 2013, a faptului că nu a colaborat cu serviciile de informații anterior anului 1990. Nu în ultimul rând, inculpatul s-a apărat cu faptul că nu a putut să realizeze, la momentul depunerii declarațiilor ce fac obiectul acuzației, în ce măsură colaborarea cu Securitatea putea să se circumscrie noțiunii de poliție politică, cu atât mai mult cu cât "singurul organism abilitat să verifice îndeplinirea celor două condiții prevăzute în lege" este Curtea de Apel București, prin Secția de contencios administrativ.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că, în mod greșit, judecătorul fondului a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen., deși inculpatul A. nu a recunoscut integral și necondiționat faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, cu consecința admiterii cererii formulate în acest de sens de acuzat.

În acest context, s-a arătat că, pentru a fi urmată procedura abreviată, apare ca fiind obligatoriu ca inculpatul să manifeste un comportament procesual pe deplin sincer, nepermițându-i-se să recunoască parțial sau nuanțat faptele ce i-au fost imputate, în vederea diminuării sau absolvirii sale de răspundere penală. Chiar dacă legea permite ca, în această procedură, să se poată pună în discuție o recalificare juridică a faptelor, este interzisă modificarea împrejurărilor factuale cu ocazia ascultării în condițiile art. 375 alin. (1) C. proc. pen., motiv pentru care orice atitudine a inculpatului de a tăgădui, fie și numai în parte, elemente de natură obiectivă sau subiectivă este incompatibilă cu desfășurarea judecății în procedura simplificată a recunoașterii de vinovăție, cu consecința respingerii unei asemenea cereri fundamentate pe dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte a reținut că, pe lângă faptul că inculpatul A. nu a recunoscut activitatea infracțională, așa cum a fost descrisă prin rechizitoriu, acesta, prin apărările formulate, a urmărit să obțină o soluție de achitare pentru lipsa elementelor de tipicitate ale infracțiunii de fals în declarații sub aspectul laturii subiective, împrejurare care reprezintă, în realitate, o modificare a bazei factuale din actul de sesizare a instanței, operațiune ce nu este permisă în procedura simplificată, întrucât forma de vinovăție cerută de lege pentru ca un anumit comportament să intre în sfera ilicitului penal întregește circumstanțele care caracterizează faptele ce i-au fost imputate.

Astfel, prima instanță a procedat, în mod eronat, când a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 374 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul a adoptat o poziție nuanțată cu privire la acuzațiile ce i-au fost aduse, sens în care a încercat să găsească atât o justificare pentru activitatea de colaborare cu organele Securității, cât și o explicație pentru acțiunile sale de la momentul înscrierii la cele două concursuri de promovare în funcții de conducere, precum și că, o dată admisă cererea de judecare în procedură simplificată, legea nu-i mai permitea să dispună, pe fondul cauzei, o soluție de achitare pentru lipsa intenției și a laturii obiective.

Într-o atare situație, existând o contradicție între măsura de realizare a judecății în procedura simplificată a recunoașterii de vinovăție, ce s-a fundamentat doar pe probele administrate la urmărire penală și pe înscrisurile noi depuse de inculpat la instanță, și modul în care a fost dezlegat raportul juridic de drept penal substanțial, prin pronunțarea unei hotărâri de achitare pentru lipsa elementelor de tipicitate, inclusiv a intenției, sub aspectul infracțiunilor de fals în declarații, s-a arătat că singura soluție ce se impune a fi dată de instanța supremă este aceea de trimitere a cauzei spre rejudecare, având în vedere că, în raport cu atitudinea procesuală a inculpatului, trebuia efectuată cercetarea judecătorească, conform proceduri comune, care implica administrarea de probe atât în acuzare, cât și în apărare, cu consecința rezolvării acțiunii penale în una din modalitățile prevăzute de art. 396 C. proc. pen.

S-a reținut că o interpretare contrară ar echivala cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat atât de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în art. 6 parag. 1, cât și de legislația națională în art. 8 C. proc. pen., dar și a principiilor aflării adevărului și a dublului grad de jurisdicție în materie penală, garantat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenție, întrucât, în eventualitatea pronunțării unei soluții de condamnare, pentru prima dată, direct în apel, ca urmare a rejudecării fondului cauzei și administrării de probe potrivit procedurii de drept comun, s-ar ajunge la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului A., precum și la eludarea dispozițiilor legale și convenționale privind dublul grad de jurisdicție.

Urmare a Deciziei nr. 246/A din data de 30 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2016, cauza a fost trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția I penală, dosarul fiind reînregistrat sub nr. x/2/2016* la data de 11 iulie 2017.

La termenul de judecată din data de 06 octombrie 2017, fiind întrebat, în conformitate cu dispozițiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen., inculpatul A. a învederat instanței împrejurarea că nu dorește parcurgerea procedurii simplificate, ci solicită soluționarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

De asemenea, a arătat că nu dorește să dea o declarație în fața instanței de judecată și nici nu solicită administrarea de probe în al doilea ciclu procesual, solicitând să fie reținute înscrisurile atașate la dosarul cauzei până la acest moment.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea a reținut următoarea situație de fapt:

În calitate de procuror, inculpatul A. a participat la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, în perioada 16 aprilie - 06 iulie 2010, fiind admis pentru funcția de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, ocazie cu care a dat o declarație tehnoredactată și semnată olograf, în data de 5 mai 2010, având următorul cuprins:

"Subsemnatul A., prim-procuror adjunct delegat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște (...), declar pe proprie răspundere și sub sancțiunile prevăzute de art. 292 C. pen., că nu am făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 și nu am colaborat cu acestea.

Prezenta declarație o dau și o semnez în conformitate cu dispozițiile art. 48, alin. (10) și (11), raportate la prevederile art. 49, alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor."

Inculpatul A. a dat această declarație conform obligației prevăzute de art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (10)-(11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Prin Hotărârea nr. 300 din data de 8 iulie 2010, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, luând act de rezultatele obținute la concursul pentru numirea în funcție de conducere organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, în perioada 16 aprilie - 06 iulie 2010, în temeiul art. 40 lit. b) din Legea nr. 317/2014 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a hotărât numirea inculpatului A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, în funcția de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 15 iulie 2010.

De asemenea, inculpatul A. a participat la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, în perioada 22 martie - 19 iunie 2013, fiind admis pentru funcția de prim - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, ocazie cu care a dat o declarație tehnoredactată și semnată olograf, în data de 3 aprilie 2013, având următorul cuprins:

"Subsemnatul A., prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște (...), declar pe proprie răspundere și sub sancțiunile prevăzute de art. 292 C. pen. că nu am făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 și nu am colaborat cu acestea.

Prezenta declarație o dau și semnez în conformitate cu dispozițiile art. 48, alin. 10 și 11 raportate la prevederile art. 49, alin. (11) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor".

Inculpatul A. a dat această declarație conform obligației prevăzute de art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (10)-(11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Prin Hotărârea nr. 285 din data de 27 iunie 2013, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, luând act de rezultatele obținute la concursul pentru numirea în funcție de conducere organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, în perioada 22 martie - 19 iunie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 40 lit. b) din Legea nr. 317/2014 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a hotărât numirea inculpatului A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 15 iulie 2013.

Ca urmare a notei de constatare nr. DI/I/1021 din 07 mai 2012 a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității - Direcția Investigații și, în baza art. 2 lit. b), art. 3 lit. l), art. 8 lit. a) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, art. 30, art. 31 alin. (2), art. 35 alin. (5) lit. a) din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.SAS., adoptat prin Hotărârea nr. 2/2008, s-a formulat acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâtul A., solicitând instanței să se constate că acesta a avut calitatea de colaborator al Securității.

Prin Sentința civilă nr. 3058 din 14 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, așa cum a fost formulată și, în consecință, a constatat că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securității, în accepțiunea prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, s-a reținut de către instanța de contencios administrativ că probatoriul administrat a demonstrat că inculpatul A. a colaborat cu Securitatea, furnizând informații prin care se denunțau activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, prin informațiile furnizate vizându-se îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Acesta a întocmit și a semnat angajamentul olograf la data de 21 martie 1986, cu numele real, preluând numele conspirativ"B." și obligându-se să colaboreze în secret cu organele de securitate, în sensul informării acestora despre activitatea ostilă a unor elemente care intenționează să aducă, în orice mod, atingere securității statului sau să creeze pagube importante economiei naționale.

S-a constatat că angajamentul și notele informative au fost scrise și semnate de inculpat, potrivit raportului de expertiză criminalistică întocmit, iar informațiile furnizate s-au referit la ascultarea și colportarea de către anumite persoane a conținutului știrilor difuzate de"Vocea Americii"și "Europa Liberă", precum și la comentarii negative asupra calității vieții din România și la adresa conducerii superioare de partid, întrucât tindeau la dezvăluirea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Recursul declarat de pârâtul A. împotriva acestei sentințe civile a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 873 din 26 februarie 2015.

Curtea a constatat că, în cauză, cele două declarații tehnoredactate și semnate sunt necorespunzătoare adevărului, inculpatul colaborând cu Securitatea înainte de 1990, iar sub aspectul laturii subiective a acționat cu intenție directă și anume, cunoștea caracterul neconform cu adevărul al acestor două declarații, dându-le în scopul participării la concursul pentru ocuparea unor funcții de conducere în cadrul Ministerului Public, Legea nr. 303/2004 interzicând numirea în funcții de conducere a procurorilor care au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea.

Apărarea inculpatului, în sensul că aceste două declarații au natura unor acte administrative, supuse verificării în cadrul unei proceduri contencioase, Curtea de Apel fiind cea care stabilește calitatea de colaborator al Securității, la momentul întocmirii declarațiilor nefiind clară această calitate întrucât nu se pronunțase instanța de contencios administrativ asupra acestuia aspect, nu pot fi primite.

Curtea a observat că hotărârea instanței de contencios administrativ nu este constitutivă de drepturi, de natură a crea o situație juridică de la momentul rămânerii definitive, ci constată o situație juridică existentă deja, inculpatul având din momentul întocmirii notelor informative către organele de securitate reprezentarea faptului că este colaborator al acesteia.

În plus, în momentul întocmirii declarației din data de 03 aprilie 2013, Dosarul nr. x/2/2012 având ca obiect acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității era deja înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Vârsta pe care a avut-o la întocmirea angajamentului, perioada scurtă de colaborare și anume, 1986 - 1987, natura obligatorie a colaborării, neputând fi refuzată colaborarea cu Securitatea, precum și faptul că informațiile furnizate nu erau importante, conținutul acestora neîncălcând drepturile fundamentale al persoanelor respective, invocate de inculpat, nu înlătură caracterul penal al faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Raportat la legea penală mai favorabilă, Curtea a constatat că aceasta este Codul penal din 1968 prin prisma condițiilor suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de art. 81 C. pen. din 1968 față de condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 91 C. pen.

Prin urmare, în drept, fapta inculpatului A., care, la data de 5 mai 2010, a declarat necorespunzător adevărului, în vederea producerii consecinței juridice prevăzute de art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (10)-(11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (participarea la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, în perioada 16 aprilie - 06 iulie 2010, pentru ocuparea funcției de prim - procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște) că nu a colaborat cu serviciile de informații înainte de 1990, depunând declarația la Consiliul Superior al Magistraturii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii fals în declarații, prevăzute de art. 292 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În drept, fapta inculpatului A. care, la data de 3 aprilie 2013, a declarat necorespunzător adevărului, în vederea producerii consecinței juridice prevăzute de art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (10)-(11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (participarea la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, în perioada 22 martie - 19 iunie 2013, pentru ocuparea funcției de prim - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița), că nu a colaborat cu serviciile de informații înainte de 1990, depunând declarația la Consiliul Superior al Magistraturii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Curtea a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii pentru fiecare infracțiune săvârșită, la individualizarea pedepselor ținând seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. din 1968, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea de săvârșire, precum și persoana inculpatului, care nu a avut o atitudine sinceră și care a comis faptele deduse judecății având calitatea de procuror, în scopul ocupării unor funcții de conducere în ierarhia profesională, fiind adusă atingere încrederii societății în magistrați, cei care trebuie să dea dovadă de o înaltă probitate.

Totodată, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție.

Împotriva Sentinței penale nr. 185/F din data de 9 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat apel inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea pe motiv că faptele pentru care a fost trimis în judecată nu sunt prevăzute de legea penală și nu au fost comise cu vinovăția prevăzută de lege.

În subsidiar, inculpatul a solicitat încetarea procesului penal cu privire la fapta din data de 5 mai 2010, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale și achitarea pentru infracțiunea din data de 3 aprilie 2013 întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, cu consecința aplicării unei amenzi administrative.

Examinând apelul declarat de inculpatul A. în raport de motivele invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzut de art. 292 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că atât la data de 5 mai 2010, cât și la data de 3 aprilie 2013 a declarat necorespunzător adevărului, în vederea producerii consecinței juridice prevăzute de art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (10)-(11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, că nu a colaborat cu serviciile de informații înainte de 1990, depunând declarațiile la Consiliul Superior al Magistraturii.

Declarațiile, tehnoredactate și semnate olograf, au fost date de inculpat cu ocazia participării, în calitate de procuror, la concursurile organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, în perioada 16 aprilie - 06 iulie 2010 și 22 martie - 19 iunie 2013 pentru ocuparea funcțiilor de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și cea de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Urmare a notei de constatare nr. DI/I/1021 din 07 mai 2012 a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității - Direcția Investigații, s-a formulat acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâtul A., solicitându-se instanței să se constate că acesta a avut calitatea de colaborator al Securității, iar prin Sentința civilă nr. 3058 din 14 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securității, în accepțiunea prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Hotărârea Curții de Apel București a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 873 din 26 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin care s-a respins recursul declarat de pârâtul A.

S-a reținut de către instanța de contencios administrativ că probatoriul administrat a demonstrat că inculpatul A. a colaborat cu Securitatea, furnizând informații prin care se denunțau activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, prin informațiile furnizate vizându-se îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Curtea a constatat că, în cauză, cele două declarații tehnoredactate și semnate sunt necorespunzătoare adevărului, inculpatul colaborând cu Securitatea înainte de 1990, iar sub aspectul laturii subiective a acționat cu intenție directă întrucât cunoștea caracterul neconform cu adevărul al acestor două declarații, dându-le în scopul participării la concursul pentru ocuparea unor funcții de conducere în cadrul Ministerului Public, în condițiile în care Legea nr. 303/2004 interzice numirea în funcții de conducere a procurorilor care au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea.

Prin apelul declarat împotriva sentinței de condamnare, inculpatul a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații prevăzute de art. 292 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C. pen. întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală și nu au fost comise cu vinovăția prevăzută de legea penală.

A susținut inculpatul că pentru fapta din 5 mai 2010 a intervenit prescripția răspunderii penale, iar cu privire la cea din data de 3 aprilie 2013 urmează a se constata că la data respectivă nu exista o hotărâre definitivă și irevocabilă a instanței care să constate că a colaborat cu securitatea înainte de anul 1990. În plus, în momentul în care a dat cea de a doua declarație pe proprie răspundere, Consiliul Superior al Magistraturii avea cunoștință de faptul că inculpatul se afla în litigiu cu C.N.SAS.

A mai solicitat inculpatul să se constate că, în ceea ce privește fapta din 3 aprilie 2013, potrivit art. 18

1

C. pen. anterior, aceasta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, că la momentul la care a dat declarația, a avut convingerea că nu a colaborat cu securitatea în accepțiunea O.U.G. nr. 24/2008 și că nu a urmărit să aducă vreun prejudiciu de imagine Consiliului Superior al Magistraturii sau corpului magistraților.

În apărare, apelantul inculpat a depus la dosar Nota de constatare nr. DI/I/102107 mai 2012 emisă de C.N.SAS. - Direcția investigații, adresa nr. 21345/1154 din 25 iulie 2012 a C.N.SAS. către Consiliul Superior al Magistraturii, copii ale hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, acte de stare civilă și biletul de ieșire din spital din data de 24 noiembrie 2017.

Din materialul probator existent la dosar rezultă că inculpatul A. a participat la concursul pentru ocuparea funcției de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii în perioada 16 aprilie - 6 iulie 2010, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (10)-(11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, astfel că la data de 5 mai 2010 a declarat pe proprie răspundere și sub sancțiunile prevăzute de art. 292 C. pen. că nu a făcut parte din serviciile de informații înainte de anul 1990 și nu a colaborat cu acestea.

Aceeași declarație pe proprie răspundere a fost dată de inculpat la data de 3 aprilie 2013 cu ocazia participării la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru ocuparea funcției de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Având în vedere rezultatele obținute la cele două concursuri, precum și declarațiile date în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (10)-(11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, prin Hotărârea nr. 300 din data de 8 iulie 2010, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a hotărât numirea inculpatului A. în funcția de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 15 iulie 2010, iar prin Hotărârea nr. 285 din data de 27 iunie 2013 a hotărât numirea inculpatul A., în funcția de prim - procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 15 iulie 2013.

Potrivit art. 292 C. pen. (1968) declarația necorespunzătoare adevărului făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

În cauza de față, declarațiile date de inculpat la datele de 5 mai 2010 și 3 aprilie 2013 în conformitate cu obligațiile prevăzute de art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (10)-(11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt necorespunzătoare adevărului în raport de prevederile art. 292 C. pen. (1968).

Aceste declarații au fost date de inculpat cu ocazia participării la concursurile pentru ocuparea unor funcții de conducere în ierarhia profesională, în condițiile în care avea cunoștință că a colaborat cu Securitatea înainte de anul 1990, iar Legea nr. 303/2004 interzice numirea în funcții de conducere a procurorilor care au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea.

Astfel cum a constatat instanța de contencios administrativ în baza probatoriului administrat, inculpatul A. a întocmit și a semnat angajamentul olograf la data de 21 martie 1986, cu numele real, preluând numele conspirativ "B." și obligându-se să colaboreze în secret cu organele de securitate, în sensul informării acestora despre activitatea ostilă a unor elemente care intenționează să aducă, în orice mod, atingere securității statului sau să creeze pagube importante economiei naționale.

S-a constatat că angajamentul și notele informative au fost scrise și semnate de inculpat, potrivit raportului de expertiză criminalistică întocmit, iar informațiile furnizate s-au referit la ascultarea și colportarea de către anumite persoane a conținutului știrilor difuzate de "Vocea Americii" și "Europa Liberă", precum și la comentarii negative asupra calității vieții din România și la adresa conducerii superioare de partid, întrucât tindeau la dezvăluirea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, prin informațiile furnizate vizându-se îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Inculpatul A. a recunoscut faptele în materialitatea lor, dar s-a apărat în sensul că acestea nu sunt prevăzute de legea penală și nu au fost comise cu vinovăția cerută de lege, solicitând achitarea sa î