ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 martie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 149/F din data de 04 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 185/F din data de 09.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 53/A din data de 07.03.2018 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, formulată de revizuentul A..

Pentru a se dispune în acest sens, Curtea a constatat că revizuentul a invocat nelegalitatea raportului de expertiză întocmit de B., aspect constatat, astfel cum susține acesta prin încheierea din data de 07.04.2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2020, definitivă și că susținerile revizuentului nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen.

Curtea a constatat că Judecătoria Sectorului 5 București, prin încheierea din data de 07.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. b) din C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petentul A. și a desființat soluția de clasare dispusă prin ordonanța din data de 09.02.2020, întocmită în dosarul nr. x/2020, menținută prin ordonanța nr. 243/II-2/2020 din data de 23.11.2020 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București și a trimis cauza la procuror în vederea completării cercetărilor, avându-se în vedere că la data de 17.07.2021 secția 17 Poliție a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, București, cu privire la plângerea formulată de numitul A. prin care solicita efectuarea de cercetări împotriva expertului criminalist autorizat B. din cadrul Laboratorului Interjudețean Expertize Criminalistice București, care a întocmit raportul de expertiză criminalistică nr. 207 din data de 17.06.2013, considerând că nu au fost respectate condițiile de întocmire a unui astfel de raport, iar concluziile sunt eronate.

S-a reținut că judecătorul de cameră preliminară a menționat că un prim aspect de nelegalitate al soluției adoptate de către organele de urmărire penală îl reprezintă faptul că acestea nu au dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracțiunea de mărturie mincinoasă, deși, petentul într-adevăr, a solicitat organelor de urmărire penală să efectueze cercetări și sub aspectul tipicității infracțiunii de mărturie mincinoasă comisă de către expert, constând în aceea că expertul nu a analizat nimic în legătură cu înscrisurile din perioada 1980-1990 când au fost scrise notele informative și angajamentul.

Curtea a reținut că în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, judecătorul de cameră preliminară a precizat că petentul A., la data de 17.07.2020 a formulat o plângere prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de expert criminalistic autorizat B. din cadrul C. sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, constând în întocmirea necorespunzătoare a raportului de expertiză criminalistică nr. x/17.06.2013, depus la dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin care a concluzionat că notele informative și angajamentul de la dosarul personal x au fost scrise și semnate literal de A.. Din motivarea judecătorului de cameră preliminară a reieșit că doctrina și practica în materie consideră, raportat la caracterul extrem de general al elementului material a infracțiunii de abuz în serviciu, că această infracțiune are un caracter subsidiar, urmând a fi reținută doar în situația în care nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale altei infracțiuni - în speță mărturia mincinoasă. Astfel, s-a apreciat că nu se poate dispune o soluție cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, câtă vreme nu a fost începută urmărirea penală de către organele de cercetare penală pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă și nici nu s-a dispus vreo soluție de clasare față de această infracțiune și nici nu a fost analizat de către organele de urmărire penală caracterul subsidiar al infracțiunii de abuz în serviciu față de infracțiunea de mărturie mincinoasă, având în vedere că aspectele învederate de către petent s-ar putea circumscrie doar infracțiunii de mărturie mincinoasă raportat la caracterul subsidiar al infracțiunii de abuz în serviciu.

Curtea a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada săvârșirii de către experta B. a infracțiunii de mărturie mincinoasă sau a infracțiunii de abuz în serviciu.

Cât privește cel de al doilea aspect invocat, din actele depuse de revizuent la dosarul cauzei, Curtea a arătat că prin decizia nr. 4033 din data de 21.09.2023, irevocabilă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 653 din data de 3 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În contextul celor arătate, Curtea a constată că revizuientul A. nu a menționat fapte probatorii noi și de natură a stabili existența unei erori judiciare, ci mijloacele de probă cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

De altfel, s-a observat că în considerentele hotărârii pronunțate de instanța de apel se reține că inculpatul A. a recunoscut faptele în materialitatea lor, dar s-a apărat în sensul că acestea nu sunt prevăzute de legea penală și nu au fost comise cu vinovăția cerută de lege, susținând că nu a acționat cu intenție directă, întrucât la data când a dat respectivele declarații a avut convingerea că nu a colaborat cu securitatea, ca poliție politică, ci informațiile furnizate organelor de securitate au vizat aspecte legate de apărarea unor interese de natură economică.

Curtea a concluzionat că în calea de atac a revizuirii nu este posibilă readministrarea și reanalizarea probelor, prelungirea ori reinterpretarea probatoriului administrat, reaprecierea vinovăției sau nevinovăției persoanei condamnate, a încadrării juridice și a pedepsei aplicate, întrucât există autoritate de lucru judecat.

Împotriva sentinței penale nr. 149/F din data de 04 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, a declarat apel revizuentul A., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, admiterea în principiu a cererii de revizuire formulate și în urma rejudecării cauzei să se dispună achitarea sa pentru infracțiunea de fals în declarații.

În motivele scrise, revizuentul a arătat în ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. că printr-o hotărâre judecătorească civilă s-a stabilit că nu a colaborat cu securitatea, ceea ce conduce la aplicare dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., fapta neexistând în materialitatea sa.

Examinând apelul declarat de apelantul revizuent A., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri, și, în același timp, având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu, instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Conform dispozițiilor art. 453 din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi solicitată când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Pentru a fi incident temeiul invocat de către revizuent, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale art. 453 alin. (3) și (4) din C. proc. pen., astfel cum au fost reconfigurate prin Decizia Curții Constituționale nr. 2/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 05 mai 2017, rezultă că revizuirea întemeiată pe acest caz este supusă unei duble condiționări, respectiv ca faptele sau împrejurările învederate să fie noi, complet necunoscute instanței care a soluționat cauza și să poată dovedi netemeinicia hotărârii pronunțate, adică să conducă la o soluție diametral opusă celei dispusă prin aceasta.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, judecătorul fondului a stabilit că împrejurările la care revizuentul a făcut trimitere în cererea formulată nu sunt de natură a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea și nu au aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate, motiv pentru care, în cauză, nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.

Astfel, în acord cu prima instanță, Înalta Curte observă că revizuentul a invocat doar în mod formal motivul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., de vreme ce, în cuprinsul cererii de revizuire, nu a făcut referire la fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanțele care au dispus condamnarea.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în jurisprudența instanței supreme, s-a reținut că expresia fapte sau împrejurări vizează probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare (decizia nr. 983 din 10 martie 2011, www.x.ro).

Deopotrivă, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., se impune ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă vizând o faptă sau împrejurare ce a fost cunoscută și avută în vedere de către instanță la soluționarea cauzei (Decizia nr. 3050 din 28 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, redată în extras în D., Adina Vlășceanu, E. - C. proc. pen.. Texte. Jurisprudență. Hotărâri C.E.D.O., ediția a 2-a, F., 2008), căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice, componentă a procesului echitabil.

Elementele de probă noi la care se referă textul de lege trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi considerate "noi", în sensul cerut de lege, probele care aduc doar argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială (printre altele: deciziile penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, nr. 32/A din 28 ianuarie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014, nr. 152/A din 27 aprilie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 și nr. 40/A din 14 februarie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017, nepublicate).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în mod constant, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un defect fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când este/devine cunoscut în cursul procesului, părțile au la îndemână căile ordinare de atac. Altfel, în această ultimă situație, modificarea unei hotărâri definitive pe calea unui recurs extraordinar ar constitui o violare a dreptului de acces la justiție. Simpla divergență de păreri asupra aceleiași chestiuni pusă în discuție nu va putea reprezenta un asemenea "defect fundamental" și nu poate justifica desființarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat (cauzele Stanca Popescu împotriva România, hotărârea din 7 iulie 2009, și Pravednaya împotriva Federației Ruse, hotărârea din 18 noiembrie 2004).

Pentru a se putea examina caracterul nou și necunoscut al faptelor sau împrejurărilor prezentate instanței învestită cu soluționarea cererii de revizuire, criteriul îl reprezintă lucrările dosarului, întrucât doar astfel se poate verifica dacă aceste elemente au fost cunoscute de către instanțele ordinare care au pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Analizând, în raport cu aceste considerații, cererea formulată, se observă că, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, revizuentul nu a invocat împrejurări noi, în sensul mai sus menționat, ci a adus critici hotărârilor judecătorești de condamnare și modului în care instanțele au interpretat probatoriul administrat pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești. Astfel, în cuprinsul cererii, revizuentul a formulat apărări cu privire la existența unor hotărâri judecătorești ce ar constata faptul că nu a fost colaborator cu securitatea, făcând trimitere la încheierea penală din data de 07 aprilie 2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2020 și la decizia civilă nr. 4033 din data de 21.09.2023, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Practic, prin acest aspect de pretinsă noutate, revizuentul urmărește repunerea în discuție a probatoriului administrat în cauză, în sensul de a i se da o altă interpretare, pentru dovedirea unei situații contrare celei constate, susținând că acesta relevă inexistența infracțiunii de fals în declarații pentru care a fost condamnat.

Hotărârile judecătorești la care revizuentul face trimitere nu reprezintă material probator care să permită identificarea unei erori juridice și înlăturarea ei. Prin încheierea penală din data de 07 aprilie 2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2020 s-a admis plângerea formulată de revizuentul din prezenta cauză; s-a desființat soluția de clasare dispusă prin ordonanța din data de 09.02.2020 în dosarul nr. x/2020, menținută prin ordonanța nr. 243/II/2/2020 din data de 23.11.2020 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București și s-a trimis cauza la procuror în vederea completării cercetărilor. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București a reținut că nu s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracțiunea de mărturie mincinoasă, deși s-a solicitat organelor de urmărire penală să efectueze cercetări și sub aspectul tipicității infracțiunii de mărturie mincinoasă comisă de către expert, și prin urmare nu se poate dispune o soluție cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu și nici nu a fost analizat de către organele de urmărire penală caracterul subsidiar al infracțiunii de abuz în serviciu față de infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Prin decizia civilă nr. 4033 din data de 21.09.2023, irevocabilă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 653 din data de 3 februarie 2023 a Curții de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru ca în rejudecare să fie respinsă cererea de revizuire formulată.

Conținutul acestor hotărâri la care revizuentul face trimitere în susținerea cererii sale nu afectează fondul cauzei penale și nu privește circumstanțe de care instanța să nu fi avut cunoștință atunci când a pronunțat hotărârea în cauză, întrucât instanța de judecată s-a pronunțat asupra tipicității faptei de fals în declarații săvârșită la data de 03 aprilie 2013, cunoscând aceste aspecte.

Or, în condițiile în care toate aspectele învederate în cuprinsul cererii de revizuire au fost cunoscute de către instanța de condamnare și au fost analizate atât în fond, cât și în apel, în mod corect, Curtea de Apel București a reținut că revizuentul nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să fie de natură a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea și să aibă aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate, așa cum cer dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e) raportat la art. 453 alin. (4) din C. proc. pen.

În concluzie, Înalta Curte reține că motivele invocate de revizuent au fost analizate de instanța de apel la pronunțarea hotărârii de condamnare și nu constituie împrejurări care să justifice reformarea hotărârii, astfel că cererea de revizuire formulată de revizuent nu este adminsibilă în principiu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuent A. împotriva sentinței penale nr. 149/F din data de 04.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 149/F din data de 04.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2024.