ÎCCJ, Secția penală, decizia din 11.02.2026 — recurs în casație împotriva sentinței nr. 412/2024 a Tribunalului Constanța

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 412 din data de 6 septembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2023, prima instanță a hotărât următoarele: În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpatul A. (cu datele personale de identificare), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 81 C. pen. a fost aplicat inculpatului A., un avertisment. A fost atrasă atentia inculpatului asupra dispozițiilor art. 82 alin. (3) C. pen. în sensul că, dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei se descoperă că săvârșise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracțiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, renunțarea la aplicarea pedepsei se anulează și se stabilește pedeapsa pentru infracțiunea care a atras inițial renunțarea la aplicarea pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A., la plata sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel D.N.A. și inculpatul A.. Prin decizia penală nr. 938/P din data de 17 iulie 2025, Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul A. împotriva sentinței nr. 412 din data de 6 septembrie 2024, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2023 În temeiul art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul formulat de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva sentinței nr. 412 din data de 6 septembrie 2024, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2023, sentință pe care a desființat-o în parte și, rejudecând, a dispus: În temeiul art. 396 alin. (1) și (4) din C. proc.

pen., a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații - faptă prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000. În temeiul art. 83 alin. (1) din C. pen., a amânat aplicarea pedepsei de 1 an închisoare față de inculpatul A. și a stabilit termenul de supraveghere de 2 ani, potrivit art. 84 alin. (1) C. pen., termenul de supraveghere astfel stabilit curgând de la data pronunțării hotărârii.

În conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (1) C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Constanța, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe serviciului de probațiune, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice serviciului de probațiune schimbarea locului de muncă; e) să comunice serviciului de probațiune informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; A atras atenția inculpatului A. asupra următoarelor dispoziții din C. pen.: • art. 88 alin. (1), în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere, instanța va revoca amânarea și va dispune aplicarea și executarea pedepsei; • art. 88 alin. (2), în sensul că în cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, instanța va revoca amânarea și va dispune aplicarea și executarea pedepsei, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; • art. 88 alin. (3), în sensul că dacă după amânarea aplicării pedepsei săvârșește o nouă infracțiune,

cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care se pronunță o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța va revoca amânarea și va dispune aplicarea și executarea pedepsei, iar pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni. A înlăturat din cuprinsul sentinței apelate dispozițiile privind renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul A., potrivit art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen., precum și aplicarea avertismentului potrivit art. 81 C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, care nu contravin deciziei, respectiv stabilirea cheltuielilor judiciare în sarcina inculpatului, în cuantum total de 4000 de RON, aferente urmăririi penale și judecății în primă instanță.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 500 de RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cheltuielile judiciare avansate de stat pentru judecarea apelului parchetului au rămas în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de casare prev. de art. 438. alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. În esență, recurentul inculpat a susținut că unul dintre elementele constitutive esențiale ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 este caracterul nepublic al informațiilor, iar în speță informațiile furnizate de acesta către presă, din dispoziția procurorului de caz, nu pot fi calificate ca fiind nepublice în sensul normei de incriminare.

În acest sens, a menționat că procurorul de caz, B., care avea în lucru dosarul penal nr. x/2023 în care inculpatul era delegat să desfășoare activitățile de urmărire penală, a dispus comunicarea datelor respective către presa locală, autorizându-l pe inculpat să transmită datele în calitate de coordonator al acțiunii. A susținut că dosarul penal nr. x/2023 era în partida proprie de urmărire penală a procurorului B. de la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța care avea independența dispunerii măsurilor delegate către inculpat, această cauză nefiind în lucru la nivelul DNA - S.T Constanța pentru a aprecia asupra legalității măsurilor dispuse de alt procuror în cauzele sale.

În opinia recurentului inculpat, în lipsa caracterului nepublic al informațiilor, lipsește elementul material al infracțiunii, iar comunicarea s-a realizat cu drept, în baza unui ordin legal al procurorului și în temeiul competențelor legale conferite recurentului în calitate de coordonator al acțiunii. În ceea ce privește lipsa scopului de a obține foloase necuvenite, a susținut că legea impune dovada scopului de a obține pentru sine sau altul de foloase necuvenite, patrimoniale sau nepatrimoniale. În acest sens, a susținut că nu există nicio probă privind vreun folos patrimonial sau de imagine pentru inculpat ori pentru publicația C., doar supoziții nereale. Scopul real al comunicării inculpatului cu presă, confirmat de procuror, a fost obținerea reacției publice pentru susținerea unei propuneri judiciare, deci unul strict procesual, nu personal.

După repartizarea aleatorie, cauza a fost înregistrată pe rolul Completului C1 filtru la data de 16 septembrie 2025, sub numărul 3283/118/2023. La data de 26 august 2025, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost comunicată Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța. La data de 09 august 2025, au fost transmise la dosar concluzii scrise de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, prin care s-a solicitat respingerea recursului în casație ca neîntemeiat.

Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2025, verificând condițiile de admisibilitate ale cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 938/P din data de 17 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte - Judecătorul de filtru a apreciat că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen. și, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia, stabilind termen de judecată pentru data de 14 ianuarie 2026. Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente: Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând ultimul grad de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 Cod vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Decizia nr. 505/RC din 09 noiembrie 2021, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 331/RC din 28 iunie 2022 și nr. 332/RC din 28 iunie 2022, nr. 668/RC din 22 octombrie 2025, nr. 454/RC din 18 septembrie 2025 și altele).

Examinând criticile formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul întemeiat al acestora pentru considerentele care vor fi redate în continuare. Recurentul-inculpat A. a invocat, ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., lipsa caracterului nepublic al informațiilor pe care le-a transmis cotidianului C., în calitate de ofițer de poliție judiciară, condiție a tipicității obiective a infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește acuzația adusă inculpatului A., Înalta Curte reține că acestuia i se impută că, la data de 22.02.2023, în calitate de ofițer de poliție judiciară, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a transmis reprezentanților cotidianului C. informații nedestinate publicității, respectiv detalii privind prinderea în flagrant a unui presupus contrabandist de țigarete, autoturismul folosit de acesta, cantitatea și marca țigaretelor, efectuarea unei percheziții domiciliare, adresa la care se efectua, unitatea de parchet care efectua urmărirea penală și identitatea procurorului de caz și a sugerat trimiterea de îndată a unui fotoreporter la adresa respectivă pentru a efectua filmări și fotografii, ceea ce s-a și întâmplat, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru sine și pentru S.C.

D. S.R.L., care deține cotidianul C.. În aceste coordonate factuale și de drept, stabilite în mod definitiv de instanța de apel, și având în vedere critica invocată de recurentul-inculpat, în sensul că informațiile furnizate de acesta către presă, din dispoziția procurorului de caz, nu mai pot fi calificate ca fiind nepublice în sensul art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, instanța de casare este chemată să se pronunțe dacă, din punct de vedere al dreptului, fapta inculpatului se circumscrie elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000. Procedând în acest sens, instanța de casare reține că disp.

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 incriminează folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Pentru deplina configurare a infracțiunii supuse analizei și a conținutului legal a acesteia, Înalta Curte are în vedere că o cerință esențială a laturii obiective a infracțiunii, care "condiționează existența laturii obiective a infracțiunii" este reprezentată de caracterul nepublic al informațiilor divulgate. Dacă datele transmise de inculpat nu se încadrează în categoria informațiilor nedestinate publicității, fapta sa iese din sfera de incidență a normei penale.

Problema definitorie este, așadar, delimitarea sintagmei "informații ce nu sunt destinate publicității". Legiuitorul nu a oferit o definiție expresă în cuprinsul Legii nr. 78/2000. Cu toate acestea, prin jurisprudența sa, Curtea Constituțională a României (CCR) a clarificat sfera acestei noțiuni, în cadrul controlului de constituționalitate exercitat asupra art. 12 lit. b). Astfel, Curtea a reținut că sintagma "informații ce nu sunt destinate publicității" vizează toate informațiile nepublice, care pot fi, în esență, de două categorii: Informații clasificate, care intră sub incidența Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Acestea includ secretele de stat și secretele de serviciu, conform art. 15 lit. c) din Legea nr. 182/2002.

Secretele de stat sunt informații a căror divulgare neautorizată poate prejudicia siguranța națională, iar secretele de serviciu (uneori denumite și informații "administrative" clasificate) sunt acele informații aflate în sfera de activitate a unei autorități/instituții publice sau private a căror divulgare este de natură să prejudicieze persoana juridică de drept public sau privat deținătoare. Regimul acestor informații este strict reglementat: ele trebuie marcate, protejate și pot fi comunicate doar persoanelor autorizate, în condițiile legii și ale hotărârilor de Guvern aplicabile (H.G. nr. 585/2002 privind standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate, H.G. nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu etc.).

Cu alte cuvinte, intră aici informațiile formal clasificate, la nivel de secret de stat sau de serviciu, potrivit procedurilor legale. Informații confidențiale neclasificate, pentru care există obligația legală sau contractuală de păstrare a confidențialității.

CCR a explicat că "în sfera informațiilor confidențiale intră acele informații care, fără a avea caracter clasificat, sunt supuse unui regim restrictiv de circulație, unor limitări și îngrădiri legale, impuse de interese sociale superioare". Aici se includ, de exemplu, secretul profesional (cum este obligația avocatului de a păstra confidențialitatea asupra cauzei clientului său, prevăzută de Legea nr. 51/1995 - secret profesional de ordine publică), secretul bancar (prevăzut de legislația bancară), datele confidențiale medicale ale pacienților (prevăzute de Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003) și alte informații prevăzute în legi speciale, regulamente interne sau clauze contractuale de confidențialitate.

Aceste informații nu sunt accesibile publicului larg și persoanele care le gestionează au obligația legală sau contractuală de a le menține confidențialitatea. CCR a subliniat că nu orice diseminare a unor informații confidențiale atrage automat incidența normei penale, întrucât legiuitorul a incriminat doar divulgarea sau folosirea acestora în scopul obținerii de foloase necuvenite. Rezultă așadar că nu orice informație internă sau de serviciu a unei instituții este automat "nedestinată publicității" în sensul legii penale, ci numai acele informații care fie beneficiază de un regim juridic special de secretizare, fie sunt protejate de o obligație clară de confidențialitate, impusă de lege sau de regulament.

Curtea Constituțională a arătat că legiuitorul nu putea enumera exhaustiv în textul incriminator toate tipurile de informații vizate, dată fiind diversitatea lor, identificarea acestora urmând să se facă "în funcție de domeniul specific prevăzut în legile speciale, regulamente ori convenții sau angajamente ale subiectului activ". Prin urmare, instanța care aplică legea trebuie să verifice, în concret, dacă informația pretins divulgată se încadrează într-una din categoriile protejate și dacă exista în mod efectiv o interdicție legală de a o da publicității. Aplicând aceste repere la speța de față, se impune să stabilim natura juridică a informațiilor despre percheziția domiciliară viitoare pe care inculpatul le-a comunicat jurnalistului.

În principiu, informațiile dintr-un dosar de urmărire penală aflată în curs nu sunt destinate publicității prin însăși natura și faza nepublică a procedurii de urmărire penală (conform art. 285 alin. (2) C. proc. pen.: "procedura în cursul urmăririi penale este nepublică"). Motivele care stau la baza caracterului nepublic al anchetei țin de necesitatea protejării eficienței strângerii probelor, a confidențialității unor surse și a evitării periclitării rezultatului urmăririi penale. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public prevede și ea, la art. 12 lit. e), că se exceptează de la comunicare informațiile privind "procedura în timpul anchetei penale […] dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol" diverse valori ocrotite.

Așadar, datele din anchetă au, cel puțin, caracter confidențial (dacă nu chiar clasificat oficial, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză) pe durata urmăririi, iar divulgarea lor neautorizată ar putea, în abstract, să intre sub incidența sintagmei "informații nedestinate publicității". Totuși, definirea abstractă a caracterului nepublic al anchetei penale suferă în practică anumite nuanțe și derogări controlate. Organele judiciare pot comunica public informații din dosarele aflate în curs, atunci când acest lucru este necesar sau util, cu respectarea legii. De regulă, comunicarea către presă se realizează instituțional, prin intermediul purtătorilor de cuvânt sau al comunicatelor oficiale, tocmai pentru a asigura o informare obiectivă și a evita prejudicierea anchetei.

În speța noastră, inculpatul susține - iar acest fapt a fost confirmat de martori că procurorul de caz i-a dat acordul verbal pentru a furniza presei anumite informații legate de percheziția planificată (de exemplu, data aproximativă și faptul că viza un caz important). Această aprobare nu a fost formalizată printr-un comunicat oficial, ci a fost urmată de o comunicare neoficială către un singur jurnalist. În consecință, suntem în prezența unei situații atipice: pe de o parte, regula generală indică faptul că detaliile despre o percheziție neefectuată încă și despre un dosar pendinte sunt confidențiale/nepublice; pe de altă parte, procurorul care supraveghea urmărirea penală, singurul în măsură a evalua dacă poate fi afectată ancheta penală, a consimțit la aducerea unor informații la cunoștința publicului, însă nu în modalitatea uzuală și oficială, ci cu nerespectarea procedurilor administrative interne.

De vreme ce organul judiciar competent a autorizat comunicarea, informațiile respective nu mai intrau în categoria celor nedestinate publicității. Ceea ce se impută inculpatului este, așadar, încălcarea unei proceduri interne de comunicare (destinate să asigure transparența egală către toată media și să evite scurgerile necontrolate), și nu dezvăluirea unor informații nedestinate publicității. Diferența este fundamentală: o abatere administrativă sau disciplinară (comunicare în afara canalelor oficiale) nu echivalează automat cu elementul material al unei infracțiuni, câtă vreme informația în sine, cu acordul procurorului, nu mai era tratată ca strict confidențială.

În cuprinsul hotărârii atacate s-a reținut în mod expres că se impunea ca inculpatul, în calitate de persoana mandatată sau persoana abilitată în relațiile cu presa, să organizeze o conferință de presă sau să facă o informare pe grupul de comunicare format, să aducă la cunoștința tuturor ziariștilor informația de presă și că, în fapt, interesul era altul și anume, să comunice informația unui singur ziarist care să aibă exclusivitate, la un moment dat, iar fapta a fost comisă în scopul obținerii pentru sine a unui avantaj de imagine, la acel moment sau la un alt moment similar, iar pentru cotidianul în cauză, obținerea unor foloase necuvenite, urmare a vizualizărilor înregistrate.

Or, tipicitatea faptei este condiționată de caracterul nepublic al informațiilor, iar nu de modalitatea selectivă de diseminare a acestora, în analiza tipicității prezentând relevanță exclusiv caracterul informațiilor ca fiind nedestinate publicității, iar nu împrejurarea că acestea au fost comunicate într-o anumită modalitate. În jurisprudența sa, CCR a reținut că persoanele care, prin funcția lor, au acces la date nepublice, știu sau sunt avertizate cu privire la caracterul confidențial al acestora și la interdicția de a le disemina către persoane neautorizate. Or, în prezenta cauză, inculpatului nu i s-a indicat în mod clar că informația respectivă ar trebui păstrată secretă - dimpotrivă, superiorul ierarhic (procurorul de caz) l-a însărcinat la modul general să o comunice presei.

În concluzie, caracterul de "informație nedestinată publicității" nu rezultă cu suficientă certitudine în cazul de față. Informația despre iminența percheziției, deși nepublică la origini, a fost tratată chiar de organul competent ca fiind difuzabilă (cel puțin către un anumit organ de presă). Dacă legea penală ar fi aplicată și unor asemenea situații ambigue, s-ar ajunge la o extindere a sferei infracțiunii dincolo de scopul ei legitim. Standardul de claritate și previzibilitate a normei penale, impus atât de Constituție (art. 1 alin. (5): calitatea legii) cât și de Convenția ECHR (jurisprudența CEDO privind "quality of law"), cere ca destinatarii legii să poată distinge clar ce este interzis de lege.

Or, în speță, chiar autoritățile au creat o confuzie cu privire la regimul informației. Într-o atare situație, principiul legalității și interpretarea strictă a normei penale impun ca dubiul să profite acuzatului. Pe cale de consecință, instanța constată că fapta descrisă în rechizitoriu nu este prevăzută de legea penală în sensul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât lipsește unul dintre elementele esențiale ale tipicității obiective. A sancționa penal o asemenea conduită ar echivala cu extinderea sferei infracțiunii dincolo de litera și spiritul legii, ceea ce ar contraveni principiului legalității incriminării și clarității legii penale, consacrate constituțional și în jurisprudența instanței supreme și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Legea penală trebuie interpretată strict, fără analogie în defavoarea acuzatului; dacă ea lasă loc mai multor interpretări privind incriminarea, se impune alegerea interpretării in favorem. Ca atare, activitatea infracțională a inculpatului, astfel cum a fost descrisă, nu se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, sub aspectul laturii obiective. În ceea ce privește criticile vizând lipsa scopului prevăzut de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, acestea vizează latura subiectivă a infracțiunii, iar în contextul soluției care urmează a fi pronunțată, analiza acestora nu ar mai fi oricum justificată.

Pentru considerentele expuse, constatând întemeiate criticile recurentului inculpat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 938/P din data de 17 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023. Va casa decizia penală nr. 938/P din data de 17 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023 și sentința penală nr. 412 din data de 06 septembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2023 și în rejudecare: În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații - faptă prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000. Va anula formele de executare emise în baza deciziei penale nr. 938/P din data de 17 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, față de recurentul - inculpat A.. Va înlătura dispoziția privind obligarea inculpatului A. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 938/P din data de 17 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023. Casează decizia penală nr. 938/P din data de 17 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023 și sentința penală nr. 412 din data de 06 septembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2023 și în rejudecare: În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc.

pen., achită pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații - faptă prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000. Anulează formele de executare emise în baza deciziei penale nr. 938/P din data de 17 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, față de recurentul - inculpat A.. Înlătură dispoziția privind obligarea inculpatului A. la plata cheltuielilor judiciare către stat. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2026.