ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1205 din data de 13.10.2023 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. x/2023, în temeiul art. 272 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 43 alin. (5) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea la data de 03.11.2022 a infracțiunii de influențarea declarațiilor.

În temeiul art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 43 alin. (5) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea la data de 03.11.2022 a infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., s-a interzis inculpatului A., pe lângă pedeapsa închisorii aplicată pentru săvârșirea infracțiunii lovire sau alte violențe, pe o durată de 5 ani exercitarea dreptului de a comunica cu persoana vătămată B. sau cu membri de familie ai acestuia, precum și de a se apropia de aceștia.

În temeiul 64 din C. pen., s-a interzis inculpatului A. exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 1 an și 2 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestului preventiv de la data de 14.11.2022 la zi.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen., s-au contopit pedepsele complementare aplicate și s-a interzis inculpatului A. exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-au contopit pedepsele accesorii aplicate și s-a interzis inculpatului A. exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei stabilită prin prezenta sentință.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 208 alin. (4) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpat prin încheierea nr. 1370 din 15.11.2022 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți în dosarul x/2022, măsură pe care a menținut-o pentru o durată de 60 de zile.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 22 din C. proc. pen., s-a luat act că persoana vătămată B. a renunțat la pretențiile civile.

S-a luat act că persoana vătămată nu solicită cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 3.000 RON au reprezentat cheltuieli judiciare efectuate pe parcursul urmăririi penale

Împotriva sentinței penale nr. 1205 din data de 13.10.2023 pronunțate de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. x/2023 a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 333/P din 02 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. , împotriva sentinței penale nr. 1205 din data de 13.10.2023 pronunțate de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr. x/2023

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata măsurii arestării preventive de la data de 13.10.2023 la zi.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat apelantul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial acordat apărătorului desemnat din oficiu-av. C. în cuantum de 250 RON, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

Împotriva deciziei penale nr. 333/P din 02 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a formulat cerere de recurs în casație A..

Prin motivele formulate s-a solicitat, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., admiterea în principiu a recursului în casație, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

În cuprinsul cererii de recurs în casație a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În susținerea cazului de recurs în casație invocat s-a apreciat că singurele probe administrate la dosar sunt declarațiile persoanei vătămate și cele ale inculpatului, neexistând alte probe directe care să lămurească ce s-a discutat, în ce manieră și ce a generat ca și consecință agresarea persoanei vătămate la finalul acestor discuții.

Recurentul a considerat că în ce privește infracțiunea de influențare a declarațiilor, nu este realizată latura obiectivă a acesteia (nu sunt realizate aspectele de tipicitate limitativ prevăzute de lege).

S-a arătat că instituția plângerii prealabile este distinctă de instituția declarației, cât și de instituția plângerii, reglementată de partea specială, Titlul I, Cap. II, Secțiunea a II-a, art. 295 alin. (1) din C. pen., iar retragerea plângerii prealabile este reglementată de partea generală, Titlul VII, art. 158 din C. pen.

Așadar, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală se impune achitarea în temeiul art. 16 lit. b) din C. proc. pen.

S-a apreciat că nu avea cum persoana vătămată să dea o declarație prin care să-și retragă plângerea, întrucât o plângere nu se poate retrage printr-o declarație, fiind instituții distincte.

Totodată, în contradicție cu aprecierile curții de apel, legiuitorul în cadrul art. 272 alin. (1) din C. pen. incriminează retragerea declarațiilor și nu retragerea plângerii.

Pentru existența laturii obiective a infracțiunii de influențarea declarațiilor, elementul material se realizează prin următoarele modalități: să nu sesizeze organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase, să nu prezinte probe, comise prin corupere, constrângere sau comiterea unei fapte cu efect vădit intimidant.

În ceea ce privește motivul real al agresiunii persoanei vătămate, a fost menționată depoziția martorei D. care a indicat că a perceput în mod direct momentul agresiunii, auzindu-l pe B. că i se adresa cu "A., dă-mi drumul, promit că nu mai fac.." și că ar fi afirmat de două ori "A., nu mai da".

Or, aceasta confirmă susținerea sa în sensul că a început să lovească persoana vătămată în momentul când a început să-i jignească familia și la întrebarea dacă mai face altă dată astfel de remarci, i-a răspuns că nu mai face.

Așadar, a apreciat că nu poate fi reținută susținerea "nu mai fac" în sensul că își va retrage plângerea.

În concluzie, a solicitat să se constate că se impune admiterea recursului în casație, casarea hotărârii Curții de Apel Constanța și achitarea sa, în raport de infracțiunea de influențarea declarațiilor, fiind aplicabile dispozițiile art. 16, lit. b), teza I din C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub numărul de dosar x/2023

Prin încheierea din 05 iunie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 333/P din 02 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și trimisă cauza, în vederea judecării recursului în casație, la completul C3, în compunere de 3 judecători.

Înalta Curte a apreciat că, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casație, se constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește formal cerințele prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., fiind făcută precizarea că nu vor fi avute în vedere aspecte referitoare la încadrarea juridică, reevaluarea materialului probator ori reaprecierea asupra situației de fapt stabilită în mod definitiv de instanța de apel, care constituie chestiuni de temeinicie și nu de legalitate a hotărârii, pentru a putea fi încadrate într-un caz de casare.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 05 iunie 2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Așa cum s-a menționat și în încheierea de admitere în principiu, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, în raport de încadrarea juridică stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. vizează, în esență, achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor, prevăzute de art. 272 alin. (1) din C. pen.

În vederea dezlegării chestiunii invocate de recurentul-inculpat, respectiv că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 272 din C. pen., Înalta Curte are în vedere situația de fapt reținută, cu autoritate de lucru judecat, de instanța de apel, respectiv că: "În data de 03.11.2022, în jurul orelor 20:30, inculpatul A. l-a agresat fizic pe persoana vătămată B. în timp ce se aflau în cartierul E. din mun. Constanța, pe str. x, la intersecția parcărilor situate între blocurile B1, B2, B3 și B4, în sensul că l-a lovit cu un obiect ascuțit la nivelul capului, fiindu-i secționată urechea stângă. De asemenea, l-a lovit cu genunchiul în zona capului o singură dată și, în repetate rânduri, cu brațul stâng în zona spatelui și a capului, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale, încercând să îl determine pe B. să își retragă plângerea penală formulată într-o altă cauză penală."

Mai mult, instanța de apel a constatat că acțiunea inculpatului A. de a-l lovi pe numitul B. cu un obiect ascuțit la nivelul capului, secționându-i urechea stângă, și de a-l lovi cu genunchiul în zona capului și cu brațul stâng în zona spatelui și a capului, pentru a-l determina pe acesta să dea declarații mincinoase într-o altă cauză penală, corespunde modelului legal incriminat de legiuitor prin infracțiunea de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen.

Instanța supremă, analizând motivele invocate de inculpat în sensul că, a agresat-o pe persoana vătămată deoarece aceasta i-a jignit familia, astfel că nu urmărit retragerea plângerii de către numitul B., apreciază că, în realitate, nu se invocă neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracțiunii de influențare a declarațiilor, ci se contestă situația de fapt și încadrarea juridică a faptei.

Or, raportat la aceste critici, Înalta Curte constată că inculpatul pune în discuție stabilirea unei alte situații de fapt pe baza materialului probator administrat în cauză și reinterpretarea probelor cu privire la împrejurările în care a survenit fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În ceea ce privește prevederea faptei în legea penală și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte notează că, potrivit art. 272 din C. pen., constituie infracțiunea de influențarea declarațiilor: "Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârșită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară", infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

Din analiza elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 272 din C. pen., se constată că modalitatea de realizare a elementului material al laturii obiective constă în încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârșită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară.

Înalta Curte constată că instanța de apel, prin raportare la starea de fapt reținută și-a format convingerea, argumentată, că fapta inculpatului A. întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, art. 272 din C. pen., fiind realizată corespondența dintre fapta concret săvârșită și elementele de natură obiectivă stabilite de legiuitor în norma de incriminare.

În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte constată că acțiunea inculpatului A., care, în data de 03.11.2022, în jurul orelor 20:30, l-a agresat fizic pe numitul B. pentru a-l determina pe acesta să dea declarații mincinoase într-o altă cauză penală, prin care să arate că își retrage plângerea formulată cu privire la numitul F., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de influențarea declarațiilor, prevăzute de art. 272 din C. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 333/P din data de 02 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 333/P din data de 02 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2024.