ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 680 din data de 12.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, de Judecătoria Sectorului 4 București, în baza art. 285 alin. (1), (3) lit. c) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evadare la o pedeapsă de 8 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

S-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.

În baza art. 193 alin. (1), (2), (21) lit. d) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) (dreptul de a comunica cu victima B.) din C. pen.

S-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) (dreptul de a comunica cu victima B.) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracțiunile din prezenta sentință sunt concurente cu infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpat prin sentința penala nr. 1232/15.10.2024 a Tribunalului București, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1686/30.12.2024 a Curții de Apel București, secția I penală.

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani, 5 luni și 10 zile închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 1232/15.10.2024 a Tribunalului București, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1686/30.12.2024 a Curții de Apel București, secția I penală.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani, 5 luni și 10 zile închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 1232/15.10.2024 a Tribunalului București, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1686/30.12.2024 a Curții de Apel București, secția I penală în pedepsele componente:

- 2 ani închisoare,

- 1 an și 4 luni închisoare,

- sporul de 5 luni și 10 zile închisoare.

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 39 alin. (1)()lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință cu pedepsele aplicate prin sentința penala nr. 1232/15.10.2024 a Tribunalului București, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1686/30.12.2024 a a Curții de Apel București, secția I penală și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din restul pedepselor, respectiv un spor de 14 luni închisoare, inculpatul urmând să execute, în final o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) (dreptul de a comunica cu victima B.) din C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) (dreptul de a comunica cu victima B.) din C. pen., ce se va executa până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menținut măsura preventivă a arestului preventiv dispusă față de inculpatul A. prin încheierea nr. 90/DL/25.09.2024 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2024, MAP nr. 87/DL/25.09.2024, dar nu mai mult de 60 de zile de la data pronunțării prezentei.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.:

- perioada de la data de 03.04.2024 până la data de 15.10.2024 în care a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu în baza sentinței penale nr. 1232/15.10.2024 a Tribunalului București, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1686/30.12.2024 a Curții de Apel București, secția I penală și

- perioada în care acesta a fost reținut si arestat preventiv în prezenta cauză, și anume de la data de 24.09.2024 la zi.

În baza art. 112 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 600 RON reprezentând contravaloarea bunului folosit la săvârșirea faptei de lovire sau alte violențe, respectiv a pistolului cu bile de tip airsoft care nu a fost găsit.

S-au menținut măsurile de siguranță luate prin sentința penală nr. 1232/15.10.2024 a Tribunalului București, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1686/30.12.2024 a Curții de Apel București, secția I penală.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 958/A din data de 18 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 680 din data de 12.03.2025 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București, secția penală în dosarul nr. x/2024.

În esență, instanța de apel și-a însușit în totalitate argumentele primei instanțe care au stat la baza condamnării inculpatului astfel cum această posibilitate este conferită de practica Curții Europene a Drepturilor Omului și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (Helle împotriva Finlandei; hotărârea nr. 4/2005 - o instanță de control judiciar își poate însuși argumentele instanței ierarhic inferioare, precizând acest aspect, în măsura în care constată și menționează că nu a identificat vreun argument nou pentru a respinge această motivare; hotărârea din 21 ianuarie 1999).

În ceea ce privește motivele de apel formulate de inculpatul A., Curtea a constatat că acesta a solicitat să se constate că, din probele administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, nu rezultă, dincolo de orice dubiu rezonabil, faptul că este vinovat de săvârșirea infracțiunilor de evadare și lovirea sau alte violențe. Curtea a reținut că, la data de 24.09.2024, în jurul orei 13:30, A., în timp ce se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, conform încheierii pronunțate în dosarul nr. x/2024.1 din 27.05.2024 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin necontestare la data de 29.05.2024, a încălcat obligația de a nu părăsi imobilul în care locuiește efectiv, situat în Mun. București, str. x, decât între orele în care îi fusese încuviințat acest lucru în dosarul nr. x/2024.2, astfel cum a rezultat din înregistrările captate de camerele de supraveghere video, de unde se observă faptul că la data de 24.09.2024, ora 13:23:16 (ora reală 13:38:16), anterior sosirii persoanei vătămate, inculpatul A. părăsește incinta imobilului în care locuiește împreună cu numitul C., revenind împreună cu acesta la adresa la care locuiește la ora 14:00, astfel că acestea se coroborează cu declarația persoanei vătămate conform căreia inculpatul nu se afla la imobil la momentul sosirii sale, fiind primit în interior de de martora D., concubina inculpatului A., care i-a menționat că inculpatul nu se află în locuință.

Din relațiile comunicate de către MAI - Agenția Antidrog a reieșit că inculpatul A. s-a prezentat la sediul C.A.I.A. pentru tratamentul antidrog la ora 13:40, interval care corespunde cu perioada în care acesta a părăsit imobilul în care locuia, contrar afirmațiilor sale anterioare făcute în cursul procesului penal, referitoare la alte intervale orare.

Totodată, instanța de apel a constatat că în cauză nu au existat motive temeinice pentru acțiunea inculpatului de a părăsi locuința unde executa măsura preventivă a arestului la domiciliu în afara intervalului orar permis, acesta părăsind cu intenție locul de executare a măsurii arestului la domiciliu, fără a exista un caz urgent. De altfel, s-a constatat că inculpatul nu a anunțat telefonic organul de supraveghere pentru a-i aduce la cunoștință ori pentru a-i cere permisiunea de a părăsi imobilul în afara programului stabilit, astfel cum a rezultat din procesul-verbal încheiat la data de 25.09.2024 de agentul șef de poliție E. din cadrul D.G.P.M.B. Poliția Sector 4, secția 15 Poliție, Biroul de Investigații Criminale, Compartimentul Supravegheri Judiciare.

În ceea ce privește poziția de nerecunoaștere a infracțiunii de lovire sau alte violențe față de persoana vătămată B., instanța de apel a constatat că afirmațiile inculpatului sunt lipsite de bază faptică, neexistând niciun alt mijloc de probă din care să rezulte că împrejurările relatate în declarațiile date corespund adevărului, susținerile acestuia fiind combătute de probele administrate în cauză, respectiv declarația persoanei vătămate, care se coroborează cu declarațiile martorului F., raportul de expertiză medico-legală eliberat de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici nr. A1/14178/2024 din 01.10.2024, procese-verbale de investigații.

Din perspectiva individualizării judiciare a felului și cuantumului pedepsei aplicate, Curtea a apreciat că instanța de fond a efectuat o justă individualizare atât a felului, cât și a cuantumului pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, subliniind îndrăzneala infracțională a inculpatului, prin aceea că acesta a părăsit domiciliul în care executa măsura preventivă privativă de libertate, producând o stare de pericol cu privire la înfăptuirea eficientă a justiției, care implică obligația subiecților cărora li se adresează hotărârile judecătorești de a respecta starea legală de arestare dispusă prin acestea, lezarea relațiilor sociale privind înfăptuirea justiției fiind o consecință inevitabilă a părăsirii domiciliului, în contextul în care inculpatul cunoștea că se afla în stare legală de arest la domiciliu și faptul că avea obligația de a respecta această măsură.

În privința gravității infracțiunii la nivel abstract, instanța de apel a reținut că infracțiunea de evadare implică, prin natura ei, o periculozitate sporită, având în vedere situația premisă care presupune că persoana care săvârșește această faptă a fost, în mod legal, izolată de societate prin aplicarea unei măsuri preventive privative de libertate. Totodată, s-a avut în vedere și că, prin împușcarea persoanei vătămate cu un pistol cu bile, inculpatul a provocat acesteia suferințe fizice, care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, aspect ce denotă un grad ridicat de periculozitate, dând dovadă de lipsă de respect pentru valorile sociale protejate de norma penală, respectiv viața și integritatea fizică a persoanei și conviețuirea socială.

În același timp, în raport cu circumstanțele personale ale inculpatului, Curtea a avut în vedere vârsta de 28 de ani a acestuia, necăsătorit, studii medii, fără loc de muncă și că nu a avut o atitudine sinceră, nerecunoscând săvârșirea faptelor.

A apreciat instanța de apel că pedeapsa stabilită a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege și asigură un just raport de proporționalitate între cuantumul pedepsei aplicate și necesitatea garantării scopului pedepsei și a creării convingerii instanței că inculpatul va conștientiza însemnătatea deosebită a valorilor sociale ocrotite de legea penală pe care le-a periclitat.

Totodată, Curtea a reținut că în mod corect prima instanță a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 1232/15.10.2024 a Tribunalului București, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1686/30.12.2024 a Curții de Apel București, secția I penală.

Împotriva deciziei penale nr. 958/A din data de 18.06.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, a declarat recurs în casație la data de 17.09.2025 recurentul A..

Prin cererea de recurs în casație recurentul a arătat că nici prima instanță și nici instanța de apel nu au luat în calcul probele în circumstanțiere depuse la dosar tocmai pentru nu a putea beneficia de o pedeapsă a cărei executare să poată fi suspendată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 20.10.2025, când s-a stabilit termen la data de 18.11.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează că potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Din examinarea cererii de recurs în casație rezultă și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., fiind formulată de recurentul inculpat A., care a formulat și apel în cauză, precum și pe cele prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele, domiciliul, dar și hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 958/A din data de 18.06.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024), deopotrivă, cererea fiind semnată de recurent.

Cererea nu îndeplinește însă și condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. întrucât nu se indică, în concret, cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. pe care se întemeiază și argumentele pentru care, cel puțin formal, criticile enunțate se circumscriu acestor cazuri.

Se reține că recurentul nu a indicat niciun caz de casare, iar, prin conținutul lor, criticile expuse de către recurent nu aduc în discuție aspecte de legalitate care s-ar putea circumscrie, măcar formal vreunui caz de recurs în casație din cele prevăzute expres și limitativ de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Or, indicarea concretă a unuia dintre cazurile de casare prevăzut de lege constituie o condiție de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea căii de atac extraordinare.

Mai mult, nemulțumirile recurentului excedează cenzurii pe calea recursului în casație al cărui scop este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea oricăror pretinse nelegalități, ci exclusiv examinarea hotărârii atacate prin prisma celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., respectiv, încălcarea competenței după materie sau după calitatea persoanei, fapta pentru care s-a dispus condamnarea nu este prevăzută de legea penală, dispunerea eronată a încetării procesului penal, constatarea greșită sau omisiunea de a constata grațierea și aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. În speță, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casație către parchet și către celelalte părți din dosar, la consumabilele folosite de instanță (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum și cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casație de la instanța de apel la instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 958/A din data de 18.06.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 958/A din data de 18.06.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2025.