ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 8 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 791/P din 25 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1243 din 25.10.2024 pronunțată de Judecătoria Constanța, secția penală în dosarul penal nr. x/2023, în baza art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

În baza art. 66 alin. (1) lit. n), art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară: să comunice cu persoana vătămată B.; să se apropie la distanță mai mică de 100 metri de persoana vătămată B., pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1), alin. (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. n) alin. (2) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie: să comunice cu persoana vătămată B.; să se apropie la distanță mai mică de 100 metri de persoana vătămată B., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

S-a constatat că infracțiunea a fost săvârșită în termenul de încercare al liberării condiționate dispusă prin sentința penală nr. 1925/21.10.2019 a Judecătoriei Bistrița, prin care inculpatul a fost eliberat cu un rest rămas de executat de 690 zile, din pedeapsa de 6 ani și 4 luni, dispusă prin sentința penală nr. 277/24.06.2016 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 38/20.01.2017 a Curții de Apel Constanța.

În baza art. 104 alin. (2) din C. pen., s-a revocat liberarea condiționată dispusă prin sentința penală nr. 1925/21.10.2019 a Judecătoriei Bistrița și s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 690 zile.

În baza art. 104 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen. s-a adăugat pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre la restul de pedeapsă de 690 zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani și 690 zile.

S-a dispus ca pedeapsa astfel stabilită să fie executată în regim de detenție, conform art. 60 din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor: să comunice cu persoana vătămată B. și să se apropie la distanță mai mică de 100 metri de persoana vătămată B., prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. (dispuse prin sentința penală nr. 277/24.06.2016 pronunțată de Tribunalul Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 38/20.01.2017 a Curții de Apel Constanța), pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor: să comunice cu persoana vătămată B. și să se apropie la distanță mai mică de 100 metri de persoana vătămată B., prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. (dispuse prin sentința penală nr. 277/24.06.2016 pronunțată de Tribunalul Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 38/20.01.2017 a Curții de Apel Constanța), de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 19 și art. 397 din C. proc. pen., respectiv art. 1357 din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 1.730 RON cu titlu de daune materiale și 7.000 RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 276 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata parțială către partea civilă a cheltuielilor judiciare în cuantum de 5.000 RON cu titlu de onorariu avocat.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 de RON (din care 1000 RON pentru faza de urmărire penală și 2000 RON pentru faza judecății) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 791/P din 25 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. l lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 1243 din 25 octombrie 2024 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul inculpat A. a fost obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În fapt, instanța de apel a reținut că, la data de 19.09.2020, în jurul orei 09:50, inculpatul A. a agresat-o pe persoana vătămată B., lovind-o cu pumnii și picioarele, în timp ce se afla în orașul Năvodari, pe strada x nr. 27, în apropierea magazinului S.C. C. S.R.L., ocazie cu care persoana vătămată a suferit leziuni pentru care a avut nevoie pentru vindecare de 3-4 zile îngrijiri medicale.

Împotriva deciziei penale nr. 791/P din 25 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A..

În cuprinsul cererii de recurs în casație au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 9 din C. proc. pen. și de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În motivarea cererii, recurentul a susținut că instanța de apel a respins în mod nejustificat apărările formulate, încălcându-i dreptul la un proces echitabil și la principiul egalității armelor, pronunțând o soluție de condamnare fără a reanaliza în mod efectiv fondul cauzei, respectiv poziția sa privind aplicarea procedurii recunoașterii învinuirii.

Recurentul a arătat că instanța de apel a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin raportare la coordonatele factuale eronate reținute în cauză. A invocat principiul in dubio pro reo, subliniind că hotărârile judecătorești nu pot fi întemeiate pe simple presupuneri, ci pe probe certe, complete și concludente, apte să reflecte realitatea obiectivă.

A mai susținut că forma agravată a infracțiunii de trafic de minori nu poate fi reținută, întrucât nu a fost dovedită, motiv pentru care pedeapsa aplicată depășește limitele prevăzute de lege. A arătat că se află în ipoteza prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., deoarece instanța de apel a dispus condamnarea pentru fapte pentru care fusese anterior achitat în primul ciclu procesual, aplicând astfel pedepse în alte limite decât cele legale.

De asemenea, recurentul a criticat modul de individualizare a pedepsei, susținând că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 74 din C. pen., prin respingerea cererii sale de reindividualizare, fără o analiză completă a circumstanțelor reale și personale, aplicând pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pentru aceste motive, recurentul A. a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație, iar pe fond a solicitat casarea deciziei atacate și în consecință trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța. Totodată, în temeiul art. 411 și art. 448 alin. (4) din C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării deciziei și punerea sa în liberate până la soluționarea definitivă a recursului în casație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 22 august 2025, sub nr. x/2023.

La dosar a fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 9 din C. proc. pen. nu va putea fi analizat fiind abrogat. În ceea ce privește celelalte motive invocate s-a arătat că acestea se circumscriu doar formal cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 791/P din 25 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că recurentul A. a formulat recurs în casație la 23 iulie 2025 împotriva deciziei penale nr. 791/P din 25 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate la data de 3 iulie 2025, prin afișarea înștiințării (la adresa din loc. Năvodari, jud. Constanța, din dosar curte), conform art. 435 din C. proc. pen.. Decizia atacată a fost comunicată la data de 04.07.2025 și la adresa Năvodari, jud. Constanța, dosar curte, iar după încarcerarea recurentului, la data de 24.07.2025, decizia a fost recomunicată acestuia prin adresă, la Penitenciarul Constanța - Spital Poarta Albă.

Decizia penală nr. 791/P din 25 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casație, se reține că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat.

Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. sunt menționate: numele, prenumele și domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 791/P din 25 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie), iar cererea poartă semnătura recurentului, fiind atașată și împuternicirea avocațială seria x nr. x .

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casație au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 9 și pct. 12 din C. proc. pen.

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reține că, din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Se constată că potrivit art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., punctele 2 - 6, 9, 10, 13 și 14 ale art. 438 alin. (1) au fost abrogate.

Astfel, în ceea ce privește motivul de recurs în casare formulate de recurentul A. prev. de art. 438 alin. (1) pct. 9 din C. proc. pen., care de altfel nu a fost motivat, se constată că acesta nu mai este prevăzut de dispozițiile C. proc. pen. și nu va putea fi analizat.

În ceea ce privește criticile formulate de recurentul A. cu privire la pedeapsa aplicată, acestea nu pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât acest temei vizează exclusiv ipoteza în care s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, nu o eventuală nelegalitate derivată din individualizarea pedepsei.

Se constată că inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

Ca urmare a revocării liberării condiționate dispuse prin sentința penală nr. 1925/21.10.2019 a Judecătoriei Bistrița, s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 690 zile, rest care a fost adăugat la pedeapsa aplicată în cauză, astfel încât, în baza art. 104 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen. s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 690 zile închisoare, în regim de detenție.

Potrivit art. 193 alin. (2) din C. pen., fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amendă.

Rezultă, așadar, că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată recurentului se încadrează în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa. Simpla nemulțumire a acestuia față de cuantumul pedepsei aplicate nu poate constitui un motiv de casare, întrucât aspectele privind individualizarea pedepsei țin de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea acesteia.

Totodată, susținerile referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, a principiului egalității armelor sau la reanalizarea apărărilor formulate în fața instanței de apel nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

De asemenea, se constată că referirea la infracțiunea de trafic de minori privește o faptă pentru care inculpatul nu a fost cercetat în prezenta cauză. Tot astfel, susținerea potrivit căreia instanța de apel ar fi dispus condamnarea după o presupusă achitare pronunțată de prima instanță nu se confirmă din analiza actelor dosarului. Prin urmare, aceste critici nu au legătură cu obiectul cauzei și nu pot fi valorificate în cadrul recursului în casație.

La nivel teoretic se precizează că, invocarea unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, întrucât criticile formulate vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii și nu nelegalitatea acesteia, motivele invocate nu pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În ceea ce privește solicitarea de suspendare a deciziei atacate, se constată că dispozițiile art. 441 din C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completului care judecă recursul în casație să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 791/P din data de 25 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 791/P din data de 25 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 octombrie 2025.