Decizia nr. 540/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 964/2023 a Tribunalului Dâmbovița

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița - secția I Civilă la 19 ianuarie 2023 cu nr. x/2023, reclamanta A. împreună cu alți reclamanți, au chemat în judecată pe pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să le plătească drepturile salariale incluzând sporurile și indemnizațiile aferente, prin plata unei sume compensatorii, conform art. 38 alin. (6 1 ) din Legea nr. 153/2017, reprezentând diferența dintre venitul lunar la care sunt îndreptățiți în urma recalculării indemnizației de încadrare prin raportarea la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON și venitul lunar plătit efectiv, pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată și pentru viitor, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, până la o nouă modificare legislativă, actualizată cu rata inflației la data plății efective, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor salariale restante, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 964 din 11 mai 2023, Tribunalul Dâmbovița - secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București. În motivarea acestei soluții, a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ci dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, coroborate cu cele ale art. 94-95 C. proc. civ., în virtutea cărora reclamanții puteau alege între tribunalele în circumscripția cărora își aveau domiciliul sau reședința, însă niciunul dintre ei nu a dovedit o astfel de legătură cu circumscripția Tribunalului Dâmbovița.

Astfel învestit, prin încheierea din 10 octombrie 2023, Tribunalul București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus disjungerea cauzei cu privire la reclamanții care nu aveau domiciliul/reședința în București și formarea unor dosare noi, context în care cererea privind pe reclamanta A. a fost înregistrată cu nr. x/2023 pe rolul aceluiași tribunal. Prin sentința civilă nr. 14 din 09 ianuarie 2024, Tribunalul București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Mureș. Pentru a pronunța această sentință, a reținut incidența dispozițiilor art. 95 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., coroborate cu cele ale art. 269 din Codul muncii, în forma în vigoare la data învestirii instanței, precum și faptul că domiciliul reclamantei este în județul Mureș și nu s-a probat o reședință a acesteia în circumscripția Tribunalului București. La rândul său, Tribunalul Mureș - secția de litigii de muncă și asigurări sociale a pronunțat sentința civilă nr. 2203 din 01 august 2025, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea acestei sentințe, a evocat dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în forma în vigoare la 19 ianuarie 2023, reținând că noțiunea de "domiciliu", în materia competenței teritoriale în conflictele de muncă, trebuie interpretată în sens material, ca locuință efectivă și stabilă a salariatului, iar nu exclusiv în sens formal, al mențiunii din actul de identitate, aspect față de care atât locul de muncă, cât și locuința efectivă a reclamantei se aflau în raza teritorială a Tribunalului București. În atare condiții, s-a constatat că, la data sesizării, competența teritorială exclusivă aparținea Tribunalului București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, iar nu Tribunalului Mureș.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reține următoarele: Statuările divergente ale instanțelor aflate în conflict vizează exclusiv competența teritorială, fiind necontestată competența materială a tribunalului în soluționarea cererii. În speță, reclamanta a învestit Tribunalul Dâmbovița cu o acțiune comună, formulată împreună cu alți reclamanți, îndeplinind funcția de personal auxiliar (grefieri) și conex la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală la data sesizării instanței, litigiu asimilat conflictelor de muncă . Potrivit criteriilor enunțate, în cauză, competența revine Tribunalului Mureș, în raport cu domiciliul reclamantei.

Astfel, se reține că reclamanta nu își desfășoară activitatea de grefier la o instanță de judecată, ci în cadrul unei unități de parchet, respectiv la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, aspect față de care competența teritorială nu poate fi stabilită prin raportare la dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. privind desfășurarea activității la parchetul de pe lângă instanța de competența căreia este pricina dedusă judecății sau la un parchet de pe lângă instanța superioară acesteia. De asemenea, competența nu poate fi determinată nici conform art. 127 alin. (2 1 ) C. proc. civ., întrucât acțiunea nu a fost formulată în contradictoriu cu o instanță de judecată, ci cu o unitate de parchet, respectiv Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită în cauză conform dreptului comun, respectiv, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, forma în vigoare la data demarării procesului, și ar reveni instanței de la domiciliul sau reședința reclamantei. În litigiul de față, la data sesizării instanței, reclamanta avea domiciliu în raza teritorială a Tribunalului Mureș și nu a făcut dovada unei reședințe în raza teritorială a Tribunalului București. Pe cale de consecință, în aplicarea art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2026.