Decizia nr. 538/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 72/2025 a Tribunalului Dolj

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - secția a II a Civilă, la 19 iunie 2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea pârâtului la restituirea unui număr de 35 de aparate de cafea, conform listei de inventariere anexate pe care acesta și le-a însușit în mod nelegal, obligarea la plata sumei de 330.000 RON, reprezentând daune-interese rezultate din lipsa dreptului de folosință pentru cele 35 de aparate de cafea reținute fără drept de pârât, sumă pe care a cuantificat-o în raport de veniturile ce se puteau realiza anual de un singur aparat de cafea.

Prin sentința nr. 72/2025 din 26 mai 2025, Tribunalul Dolj - secția a II-a Civilă a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. având ca obiect obligarea la restituirea unui număr de 35 aparate de cafea, ca rămasă fără obiect, a respins cererea având ca obiect obligarea la plata sumei de 330.000 RON, reprezentând lipsă de folosință, ca neîntemeiată, a compensat cheltuielile de judecată și a obligat reclamantul la plata către pârât a diferenței de 1.476 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în măsura respingerii cererii de chemare in judecată.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj - secția a II-a Civilă, au declarat apel, în termen legal, reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii privind obligarea pârâtului la plata sumei de 330.000 RON pentru lipsa dreptului de folosință, precum și pârâtul B., criticând sentința sub aspectul cheltuielilor de judecată. Prin decizia nr. 418/2025 din 18 noiembrie 2025, Curtea de Apel Craiova - secția a II-a Civilă a respins apelurile declarate de pârâtul B. și de reclamanta A. S.R.L., ca nefondate. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs reclamanta A. S.R.L, solicitând casarea deciziei recurate și, în rejudecare, admiterea apelului cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

Invocând în primul rând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea recurată este nemotivată, iar motivele identificate sunt străine de natura pricinii și chiar contrare. A susținut că instanța de apel a reținut faptul că aparatele depozitate de societate ar fi nefuncționale, fără să existe dovezi în acest sens. La fel, a susținut aceasta, că instanța de apel în mod contradictoriu a reținut că înlăturarea declarației de martor a numitului C. de către prima instanță, nu i-ar fi adus vreo vătămare, în condițiile în care acesta a arătat că aparatele erau funcționale. A învederat aceasta că, susținerea instanței de apel în sensul că nu era necesară analiza prejudiciului, deși reține că nu s-a probat existența acestuia, reprezintă o contrarietate de motive care nu are legătură cu actele dosarului.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a susținut încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1349 și 1357 C. civ. În opinia acesteia, s-a reținut în mod greșit că în cauză nu intervine răspunderea civilă delictuală a pârâtului, în condițiile în care s-a arătat existența prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu prin înscrisurile prezentate. În continuarea expunerii motivelor de recurs s-a susținut nelegalitatea motivării făcute de instanța de apel cu privire la depozitarea bunurilor, fapta și vina pârâtului în obstrucționarea folosirii aparatelor de cafea, existența dovezilor cu privire la funcționalitatea sau nefuncționalitatea aparatelor.

Recurenta a adus de asemenea critici și cu privire la modul în care s-a calculat lipsa dreptului de folosință asupra bunurilor. Astfel, aceasta a considerat că prin apărările făcute a dovedit existența faptei, culpei și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și prejudiciul ce i s-a adus, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului. La dosarul cauzei intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului declarat, motivând că acesta nu identifică veritabile motive de nelegalitate, în sensul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., precizând că sub aparența unor critici de nelegalitate se încearcă o reapreciere a situației de fapt și a probelor administrate, demers inadmisibil în această fază procesuală.

În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică. Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale invocate și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată, cu prioritate, că excepția nulității recursului, astfel cum a fost invocată de intimatul-pârât, este întemeiată sens în care urmează a o admite pentru următoarele considerente: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, nemotivarea recursului atrage sancțiunea nulității. Totodată, în conformitate cu art. 488 alin. (1) C. proc.

civ., motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, recursul fiind o cale extraordinară de atac prin care instanța exercită exclusiv un control de legalitate, fără a putea proceda la reaprecierea situației de fapt sau a probatoriului administrat. În cauză, deși recurenta a indicat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile formulate nu se circumscriu, în realitate, acestor ipoteze legale, fiind așadar, formal evocate. În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea recurată ar fi nemotivată, invocând existența unor motive pretins contradictorii sau străine de natura pricinii.

Înalta Curte reține însă că aceste critici nu relevă o veritabilă nemotivare a hotărârii, în sensul textului legal invocat, ci exprimă nemulțumirea recurentei față de modul în care instanța de apel a analizat materialul probator și a stabilit situația de fapt. Astfel, susținerile referitoare la caracterul funcțional sau nefuncțional al aparatelor depozitate, la pretinsa înlăturare nejustificată a declarației martorului C. ori la existența unor contradicții în analiza instanței de apel privind prejudiciul nu pun în discuție lipsa ori insuficiența motivării, ci vizează aprecierea probelor și concluziile instanței asupra acestora. Or, simpla critică a modului în care instanța a interpretat și valorificat probatoriul administrat nu echivalează cu incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ. În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentei se circumscriu, în realitate, unor critici de netemeinicie. Astfel, invocarea pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ., în sensul existenței răspunderii civile delictuale a pârâtului, precum și susținerile privind existența prejudiciului, a faptei ilicite, a culpei și a legăturii de cauzalitate, nu evidențiază o aplicare greșită a normelor de drept material, ci tind la o reapreciere a situației de fapt stabilite de instanța de apel.

De asemenea, criticile referitoare la modul de analiză al depozitării bunurilor, a conduitei pârâtului în pretinsa obstrucționare a folosirii aparatelor, a funcționalității acestora ori a modalității de calcul a lipsei de folosință a bunurilor, reprezintă aspecte ce țin de evaluarea probelor și de stabilirea întinderii prejudiciului, neputând fi cenzurate în recurs. Simpla enumerare a unor dispoziții legale pretins încălcate nu este aptă, prin urmare, să atragă incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în absența unor critici concrete care să evidențieze în ce constă eroarea de drept imputată instanței de apel. În realitate, sub aparența unor critici de nelegalitate, recurenta urmărește reaprecierea situației de fapt și a probelor administrate, demers inadmisibil în această fază procesuală.

În consecință, Înalta Curte constată că motivele invocate nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul fiind, în realitate, nemotivat în sensul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod. Față de cele prezentate, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de recurenta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite excepția nulității. Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 418/2025 din 18 noiembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Cabinet Avocat D. în numele și pentru B.. Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2026.