ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 168/2024

HOTĂRÂRE
31.01.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 168/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursurilor și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare.", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 01.04.2022 pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Dolj, reclamanta S.C. A. - lider al asocierii S.C. A.-B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. -, a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Județean Dolj la aplicarea formulei de calcul prevăzute de art. 2 alin. (6) și (7) din O.G. nr. 15/2021, aprobată prin Legea nr. 281/2021, și de actul adițional nr. x/01.10.2021, precum și la plata sumei de 203.324,54 RON, reprezentând actualizare prețuri materiale, conform certificatului de plată nr. x/2021.

Prin sentința nr. 2/05.10.2022, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Dolj a respins excepțiile lipsei calității d-nei D., de reprezentant legal al societății reclamante, prematurității și inadmisibilității cererii de arbitrare, a admis în parte cererea și a obligat pârâtul la plata sumei de 141.027,44 RON, reprezentând actualizare preț materiale și a sumei de 12.860,89 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitrare.

Împotriva acestei sentințe arbitrale, a promovat acțiune în anulare S.C. A.; prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în anulare.

Prin sentința nr. 23/01.03.2023, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins atât excepția inadmisibilității, cât și acțiunea în anulare.

La 05.04.2023, S.C. A. a solicitat, în temeiul art. 442 C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua sentinței, cu privire la solicitarea sa de conceptare atât a Consiliului Județean Dolj, cât și a Unității Administrativ-Teritoriale Județul Dolj (în continuare, "U.A.T. Județul Dolj"), iar în temeiul art. 444 C. proc. civ., completarea sentinței cu dezlegarea dată motivului reglementat de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 31/11.04.2023, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins cererile de îndreptare a erorii materiale și de completare a sentinței nr. 23/01.03.2023.

Recurenta a invocat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; s-a prevalat, astfel, de ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, a arătat că, subsecvent admiterii în parte a cererii de arbitrare, a avut reprezentarea că lipsa capacității procesuale și a personalității juridice a Consiliului Județean Dolj va împiedica executarea hotărârii.

A afirmat că sentința recurată este nelegală și a contestat statuarea curții de apel, potrivit căreia motivul de ordine publică valorificat din perspectiva art. 56 alin. (3) C. proc. civ. nu poate fi circumscris art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 23.08.2023, Consiliul Județean Dolj a invocat excepția lipsei de interes în promovarea recursului, arătând că, la 13.04.2023, a fost achitată recurentei suma de 141.027,44 RON, la a cărei plată a fost obligat prin sentința nr. 23/01.03.2023. Totodată, a solicitat constatarea nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a inadmisibilității căii de atac, iar în subsidiar, a pretins respingerea ei ca nefondată.

Recurenta a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, dar și că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; s-a prevalat astfel, de cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivare, a arătat că, apreciind că s-a solicitat completarea sentinței arbitrale, prima instanță a interpretat greșit motivele cererii de completare.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 23.08.2023, intimatul a invocat nulitatea recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea lui ca nefondat.

La 08.09.2023, recurenta a răspuns la întâmpinare; a confirmat încasarea sumelor stabilite în favoarea sa prin sentința arbitrală, dar a solicitat respingerea excepției lipsei de interes, argumentând că finalitatea recursului o reprezintă casarea sentinței, admiterea cererii în anulare și rejudecarea pe fond a cauzei.

Astăzi, în ședință publică, instanța supremă a invocat din oficiu excepția lipsei de interes și a recursului declarat împotriva sentinței nr. 31/11.04.2023.

Analizând, în temeiul art. 248 raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția lipsei de interes a recursurilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Articolul 458 C. proc. civ. subordonează exercitarea căilor de atac interesului, condiție de exercițiu a acțiunii civile reglementată de art. 32 alin. (1) lit. d) din cod, ce reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmărește prin promovarea acțiunii judiciare, respectiv a căii de atac. El trebuie să fie, potrivit art. 33 C. proc. civ., determinat, legitim, personal, născut și actual, în sensul în care trebuie menținut pe întreaga perioadă a procedurii judiciare.

Condiția interesului este îndeplinită în exercitarea unei căi de atac atunci când titularului ei îi este defavorabilă dezlegarea dată prin hotărârea judecătorească contestată; în recurs, în mod specific, folosul practic urmărit este legitim și actual numai în măsura în care fundamentează motive de casare promovate în condițiile legii, astfel cum rezultă din art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Aceste considerente teoretice relevă că, pentru a statua asupra existenței interesului în calea de atac a recursului, se impune a verifica nu numai modul în care autorul lui a avut vocația de a ataca hotărârile pronunțate în fazele procesuale precedente, ci mai ales modul în care, exercitându-și acest drept, și-a conservat efectiv posibilitatea de a-și adjudeca scopul judecății.

Înalta Curte reține că, prin sentința nr. 2/05.10.2022, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Dolj a admis în parte cererea și a obligat pârâtul la plata unei câtimi din suma pretinsă cu titlu de actualizare preț materiale, 141.027,44 RON, față de pretenția totală de 203.324,54 RON.

Așadar, pe calea acțiunii în anulare, autoarea demersului judiciar avea aptitudinea de a urmări desființarea în parte a sentinței arbitrale, sub aspectul respingerii pretențiilor reprezentând actualizare preț materiale în cuantum de 62.297,1 RON și a cererii de aplicare a formulei de calcul prevăzute de art. 2 alin. (6) și (7) din O.G. nr. 15/2021.

Partea a vizat, însă, prin calea de atac numai admiterea în parte a pretențiilor - astfel încât celelalte dispoziții ale sentinței au rămas definitive și obligatorii -; cu acest prilej, reclamanta a invocat suplimentar și excepția lipsei capacității procesuale a pârâtului Consiliul Județean Dolj, urmărind atragerea în proces a U.A.T. Județul Dolj, care să execute în locul pârâtului obligația de plată.

Calea de atac a fost respinsă prin sentința recurată în temeiul a două considerente decizorii; pe de o parte, s-a arătat că actuala recurentă a asimilat greșit excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului cu motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., iar pe de altă parte, din perspectiva solicitării de anulare a sentinței arbitrale cu consecința admiterii în totalitate a cererii, s-a hotărât că afirmațiile privind modificarea, prin O.G. nr. 15/2021, a ajustării contractuale a prețului nu pot fi subsumate cazurilor reglementate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Acest din urmă considerent nu este criticat în recurs; toate susținerile recurentei - în legătură cu natura acțiunii în anulare, domeniul de aplicare a motivului reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. și pretinsa ignorare a prevederilor art. 22 din cod - combat exclusiv soluția dată lipsei capacității procesuale a pârâtului Consiliul Județean Dolj.

Așa fiind, trebuie conchis că recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței nr. 23/01.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ar avea exclusiv aptitudinea să determine, subsecvent unei ipotetice casări, rejudecarea acțiunii în anulare, însă în limita învestirii prin calea de atac, deci în privința dezlegării date lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliul Județean Dolj.

Folosul practic urmărit de reclamantă prin recursul astfel construit îl reprezenta îndeplinirea obligației de plată de U.A.T. Județul Dolj, în locul pârâtului din procesul arbitral, Consiliul Județean Dolj.

Consecutiv, Înalta Curte constată că acest folos practic - existent, în limitele conturate anterior, la momentul declarării recursului, la 09.04.2023 -, și-a pierdut caracterul actual la 13.04.2023, prin plata sumei de 141.027,44 RON, confirmată de autoarea demersului judiciar.

Pierderea interesului atrage respingerea căii de atac, câtă vreme această condiție trebuie să existe la declanșarea acțiunii civile și să subziste pe parcursul soluționării mijloacelor procesuale ce o compun, potrivit art. 29 C. proc. civ.

Instanța supremă înlătură susținerile prin care autoarea recursului a evidențiat subzistența interesului său procesual prin raportare la dispoziția de admitere în parte a cererii de arbitrare.

Astfel cum s-a arătat deja, prin nerecurare, considerentele prin care prima instanță a respins motivele îndreptate împotriva respingerii în parte a pretențiilor în instanța arbitrală au dobândit autoritate de lucru judecat, astfel încât atacarea lor nu poate legitima calea de atac, opunându-se art. 430 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca lipsit de interes recursul declarat împotriva sentinței nr. 23/01.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

În continuare, pășind la examinarea excepției lipsei de interes a căii de atac exercitate împotriva sentinței nr. 31/11.04.2023, reține că, prin aceasta, recurenta a criticat respingerea cererii de completare a sentinței nr. 23/01.03.2023 cu dezlegarea motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., prin mijlocirea căruia, în acțiunea în anulare, reclamanta invocase absența considerentelor care să justifice admiterea numai în parte a cererii de arbitrare.

Înalta Curte constată că epuizarea interesului ce a susținut declanșarea cererii de arbitrare, cauzat, pe de o parte, de îndeplinirea obligației stabilite definitiv și obligatoriu de arbitri și, pe de altă parte, de respingerea - cu autoritate de lucru judecat - a restului pretențiilor, determină și lipsirea de interes a cererii de completare, mijloc procesual inclus în acțiunea civilă, privită unitar.

Reiterează că, prin neatacarea lor, considerentele prin care Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a înlăturat motivele care vizau respingerea în parte a pretențiilor de către instanța arbitrală au dobândit autoritate de lucru judecat și, prin urmare, nu pot fi contrazise în procedura completării hotărârii.

Se impune, totodată, notat că omisiunea soluționării unui motiv al acțiunii în anulare putea fi criticată prin recurs și nu prin cererea reglementată de art. 444 C. proc. civ., remediu exclusiv pentru omisiunea pronunțării asupra unei cereri sau a unui capăt de cerere.

Așa fiind, excepția lipsei de interes apare fondată și în legătură cu recursul exercitat împotriva sentinței nr. 31/11.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., ca lipsite de interes ambele recursuri declarate.

Respinge ca lipsite de interes recursurile declarate de recurenta S.C. A. împotriva sentinței nr. 23/01.03.2023 și a sentinței nr. 31/11.04.2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 804/2024
Ședința publică din data de 11 aprilie 2024 Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 noiembrie 2022 pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Dolj, sub nr. x/2
ÎCCJ 2023-12-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2714/2023
Ședința publică din data de 14 decembrie 2023 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă la 20 noiembrie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în contradi
ÎCCJ 2022-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 303/2022
Ședința publică din data de 9 februarie 2022 Deliberând asupra recursului de față și subliniind, în prealabil, că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va
ÎCCJ 2024-11-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2040/2024
. 2 din 17 noiembrie 2023 pronunțată de Camera de Comerț și Industrie a Județului Dolj – Curtea de Arbitraj în dosarul nr. x/2022 a fost respinsă excepția caducității invocată de pârâtă drept nefondată. A fost respinsă excepția decăderii și
ÎCCJ 2024-05-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1200/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată p
Sursă