ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 303/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra recursului de față și subliniind, în prealabil, că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă la 19.09.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, reprezentată prin administrator special B., a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.148.446 RON, reprezentând debit principal, la care se adaugă T.V.A. și a sumei de 4.148.446 RON, reprezentând penalități de întârziere.

Prin sentința nr. 36/27.02.2018, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, iar prin decizia nr. 918/06.09.2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a admis apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.A. a declarat recurs, care a fost admis, prin decizia nr. 2392/19.12.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă; ca o consecință, decizia atacată a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de apel.

În rejudecare, prin decizia nr. 560/12.11.2020, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L., prin administrator special B., a declarat recurs, solicitând casarea ei și rejudecarea apelului; calea de atac astfel promovată a fost însușită de administratorul judiciar al recurentei, prin adresa nr. x/23.02.2021.

În motivare, recurenta a susținut interpretarea greșită de către Înalta Curți de Casație și Justiție, prin decizia pronunțată în recurs, a prevederilor art. 241

3

din Legea nr. 31/1990. În acest sens, a arătat că, în mod greșit, instanța de recurs a reținut că ipoteza prevăzută de art. 241

3

din Legea nr. 31/1990 are în vedere creanțele definite ca elemente de pasiv ale societății, întrucât creanța este un drept subiectiv, iar un drept este un element de activ din patrimoniul subiectului de drept. Recurenta a reclamat și aplicarea greșită, în apel, a dispozițiilor art. 241 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, afirmând că textul se referă la situația în care un creditor nu obține realizarea creanței sale de la societatea căreia i s-a repartizat elementul de pasiv. Ca atare, toate societățile participante la divizare răspund solidar pentru obligația în cauză, până la concurența valorii activelor nete care le-au fost repartizate, societatea căreia i s-a repartizat elementul de pasiv răspunzând nelimitat.

În continuare, recurenta a susținut că este lipsită de temei legal aprecierea instanței de apel că anterior acțiunii în răspundere solidară, recurenta ar fi trebuit să efectueze demersuri pentru recuperarea creanței sale.

În argumentare, a menționat că acest considerent preluat de instanța de apel din decizia nr. 2392/19.12.2020, potrivit căruia imposibilitatea obiectivă de realizare a creanței este subordonată unor demersuri concrete, reprezintă o "adăugare la lege", întrucât o astfel de condiție nu este prevăzută de lege.

Recurenta a subliniat că prin reglementarea art. 241 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990, legiuitorul a urmărit protejarea creditorilor care se află în imposibilitate de a-și recupera creanța de la societatea divizată, ulterior aprobării proiectului de divizare, prin instituirea răspunderii patrimoniale a societăților care au beneficiat prin divizare de activele transferate.

În concluzie, a arătat că lichidarea și radierea din registrului comerțului a S.C. D. S.A. constituiau un caz de imposibilitate obiectivă de realizare a creanței, întrucât niciun alt demers nu se mai putea realiza împotriva acestei societăți, care, la scurt timp după divizare, a dispărut ca subiect de drept.

La 02.04.2021, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului. În susținerea excepției, aceasta a arătat că prin cererea de recurs se aduc critici cu privire la decizia nr. 2392/19.12.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și nu cu privire la decizia apelată. Intimata a invocat și excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, susținând că aspectele invocate de recurentă prin memoriul de recurs reflectă nemulțumirea acesteia cu privire la decizia pronunțată de instanța supremă în primul ciclu procesual, care nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că au dreptul să depună puncte de vedere la raport; doar recurenta și-a expus punctul de vedere.

În ședința de la 07.04.2021, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a respins excepțiile invocate, a admis în principiu recursul și a dispus citarea părților pentru dezbateri.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Astfel cum a fost reținută în etapele anterioare ale procesului, situația de fapt ce a generat litigiul de față derivă din derularea, între recurentă și S.C. D. S.A., a unor relații comerciale, în baza cărora cea dintâi urma să presteze servicii de consultanță pentru elaborarea și realizarea unor proiecte de investiții finanțate din fonduri europene în beneficiul celei de-a doua, care urma a achita contravaloarea lor în maximum 5 zile calendaristice de la notificarea asupra deciziei de eligibilitate a proiectului sau de la data publicării proiectului în lista celor eligibile.

Instanțele de fond au reținut că prin hotărârea din 09.09.2015 a adunării generale extraordinare a acționarilor S.C. D. S.A., s-a hotărât divizarea parțială și transferul către S.C. C. S.A. a activelor și pasivelor, cu excepția celor aferente activităților vizând cofinanțarea proiectelor europene, hotărârea fiind înregistrată în registrul comerțului la 29.09.2015.

Întrucât pretențiile reclamantei (în prezent, recurentă) rezultă din contractele de cofinanțare proiecte europene, netransmise către S.C. C. S.A. cu ocazia divizării, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.

Hotărârea tribunalului a fost anulată prin decizia pronunțată în apel în primul ciclu procesual, reținându-se că atât timp cât în descrierea patrimoniului desprins de la S.C. D. S.A. și transferat către intimata S.C. C. S.A. s-a consemnat că nu fac obiectul transferului activitățile privind cofinanțarea proiectelor europene, este inaplicabil art. 241

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată ce vizează elementele de pasiv care nu au fost repartizate, dar, în condițiile radierii S.C. D. S.A., este incident art. 241

1

alin. (3) din aceeași lege.

Recursul declarat împotriva hotărârii curții de apel a fost admis, Înalta Curte statuând, în considerentele deciziei nr. 2392/19.12.2019, asupra necesității ca, în rejudecare, instanța de apel să verifice dacă este întrunită cerința imposibilității de obținere a creanței, prevăzută de art. 241

1

alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

În al doilea ciclu procesual, apelul a fost respins prin decizia care formează obiect al recursului de față, reținându-se că autoarea căii de atac nu a făcut vreun demers concret, în vederea obținerii creanței sale.

Această dezlegare reflectă greșita aplicare a prevederilor art. 36 C. proc. civ. și a art. 241

1

alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare.

După cum rezultă din art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală pasivă rezultă din identitatea dintre pârât și subiectul pasiv al raportului juridic litigios.

Pe de altă parte, potrivit art. 241

1

alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată, "Dacă un creditor nu a obținut realizarea creanței sale de la societatea căreia îi este repartizată creanța prin divizare, toate societățile participante la divizare răspund pentru obligația în cauză, până la concurența valorii activelor nete care le-au fost repartizate prin divizare, cu excepția societății căreia i-a fost repartizată obligația respectivă, care răspunde nelimitat".

Ca măsură specială de protecție a creditorilor societăților care își încetează existența, legea instituie așadar obligația tuturor societăților participante la divizare de a răspunde pentru obligația în cauză, până la concurența valorii activelor nete ce le-au fost repartizate prin divizare, dacă un creditor nu a obținut realizarea creanței sale de la societatea căreia i-a fost repartizată creanța prin divizare.

Instanțele anterioare au observat în mod just că societății intimate nu i-a fost repartizată obligația dezbătută în procesul de față, aceasta rămânând în patrimoniul S.C. D. S.A.

Cu toate acestea, calitatea procesuală pasivă este conferită de art. 241

1

alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, citat anterior, în măsura în care probatoriul administrat a condus instanțele devolutive la concluzia că recurenta nu a obținut de la S.C. D. S.A. realizarea creanței sale.

În primul ciclu procesual, pronunțând o decizie de casare cu trimitere spre o nouă judecată, Înalta Curte a impus instanței de apel să verifice dacă este întrunită cerința imposibilității de obținere a creanței - aspect pe care recurenta nu îl mai poate combate -, dar în rejudecare, s-a apreciat că doar menționarea în bilanțul de lichidare al S.C. D. S.A. la rubrica datorii a sumelor care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an (1.035.237 RON), nu constituie un element în sine suficient și că autoarea căii de atac nu a probat efectuarea unor demersuri efective în vederea recuperării creanței sale de la societatea divizată D. S.A.

Procedând astfel, curtea de apel nu a verificat îndeplinirea cerinței legii, care constă în neobținerea, de către creditor, a creanței sale, prin prisma dezlegării date prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, sens în care ar fi trebuit să observe că la data la care a încetat personalitatea juridică a S.C. D. S.A. (în al cărei patrimoniu rămăsese creanța nerepartizată), recurenta nu fusese în măsură să-și valorifice creanța, în ciuda demersurilor pe care le efectuase, care, în concret, au constat în purtarea unei corespondențe - aspect necontestat de intimată - și să dea acestei împrejurări semnificația că recurenta se află în imposibilitate de obținere a creanței de la entitatea radiată.

În concluzie, apreciind că recurenta a demonstrat incidența dispozițiilor art. 241

1

alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, Înalta Curte impune părților concluzia că intimata are calitate procesuală pasivă.

Cum până în etapa procesuală de față, cauza a fost dezlegată, în mod contrar prevederii legale evocate, ca efect al constatării lipsei uneia din condițiile de admisibilitate a acțiunii judiciare, fără să fi fost evocat fondul pretențiilor, luând act de solicitarea intimatei, făcută în cadrul întâmpinării depuse în apel, ca în cazul admiterii căii ordinare de atac, pricina să fie trimisă primei instanțe, spre o nouă judecată, Înalta Curte, în baza art. 496 și 497, rap. la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa atât decizia atacată, cât și sentința nr. 36/27.02.2018 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă și va trimite cauza, spre o nouă judecată, primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. și prin administrator judiciar E.., împotriva deciziei nr. 560/12.11.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și sentința nr. 36/27.02.2018 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă și trimite cauza primei instanțe spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2022.