ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2426/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă la 22 iunie 2017 sub dosar nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei în cuantum de 347.289,1 RON, reprezentând prejudiciul suferit de către societate ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor izvorâte din contractul de transport nr. 909 din 21 iunie 2016, cuantum care urmează a fi actualizat prin raportare la indicele de inflație; plata dobânzii legale aplicabile la suma reprezentând prejudiciu suferit de către societate ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor izvorâte din contractul de transport, cuantificat de societate la suma de 347.289,1 RON, de la data la care societatea a suferit prejudiciul până la plata efectivă a acestuia.

Prin cererea reconvenționala formulată, pârâta-reclamanta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea societății A. S.R.L. la plata sumei de 2.856.792,20 RON reprezentând contravaloarea parte a prețului contractului de transport nr. 909 din 21 iunie 2016; obligarea pârâtei la plata dobânzii penalizatoare prevăzute în art. 4 din Legea nr. 72/2013 raportată la art. 3 alin. (21) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 din valoarea soldului restant calculat de la data punerii în întârziere -15.12.2016 - până la achitarea în integralitate a debitului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 29 decembrie 2017, reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar cerere precizatoare prin care a majorat valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, solicitând în raport de probele administrate în cauză să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 461.006 RON reprezentând prejudiciul suferit de către societatea reclamantă ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor izvorâte din contractul de transport nr. 909 din 21 iunie 2016, cuantum care urmează a fi actualizat prin raportare la indicele de inflație; plata dobânzii legale aplicabile la suma reprezentând prejudiciau și plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 9/2020 din 15 ianuarie 2020 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei-reclamante S.C. B. S.R.L..

A fost admisă cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamanta S.C. B. S.R.L. și a fost obligată reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. către pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 2.664.198,60 RON reprezentând despăgubiri și la plata sumei de 635.922,3 RON reprezentând dobânda penalizatoare, totodată fiind obligată reclamanta-pârâtă către pârâta-reclamantă la plata sumei de 57.673 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierilor din data de 22 octombrie 2018 și din data de 14 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 617/2020 din 8 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 8/2020 din 15 ianuarie 2020 și a încheierilor din data de 22 octombrie 2018 și 14 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.R.L., fiind obligată apelanta la plata către intimat a sumei de 15.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8, 7 și 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Motivele de casare

În susținerea memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel, în analiza și soluționarea cauzei nu a respectat dispozițiile de drept substanțial ale art. 1266,1270,1350 și 1992 C. civ.

Astfel, dispozițiile art. 1350 C. civ. reglementează obligația executării contractului, iar coroborate cu dispozițiile art. 1270 C. civ., privind forța obligatorie a contractului, ilustrează importanța contractului, care reprezintă emanația voinței libere a părților, astfel că acesta trebuie respectat prin executarea cu bună-credință a tuturor prestațiilor la care părțile s-au obligat.

În acest sens, se susține că elementele constitutive ale răspunderii contractuale care se desprind din conținutul textului legal sunt săvârșirea de către debitor a unei fapte ilicite, constând în aceea că, fără vreo justificare, nu a executat integral sau doar parțial, ori nu a executat în mod corespunzător obligațiile asumate printr-un contract valabil încheiat, existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorului și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

În acest context, se arată că între părți a fost încheiat contractul de transport în temeiul căruia B. avea obligația esențială de a pune în mod permanent la dispoziția reclamantei 20 de autocamioane prin intermediul cărora să execute servicii de transport, iar transportatorul a încălcat dispozițiile contractuale și nu a executat sau a executat în mod defectuos obligația de a pune la dispoziție în mod permanent flota de 20 de autocamioane și de a efectua transporturile solicitate și obligația de a emite și transmite facturile conform prevederilor contractuale și însoțite de documente justificative.

Ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale, în patrimoniul recurentei a fost generat un prejudiciu rezultat din necesitatea încheierii unor raporturi contractuale cu alți transportatori pentru efectuarea transporturilor neonorate de către pârâtă, în condiții mai puțin avantajoase decât cele prevăzute în contract, în cuantum total de 293.697 RON. De asemenea, ca urmare a achitării cu bună-credință a unei facturi emise de către Transportator pentru servicii neefectuate, reclamanta a suferit daune în cuantum de 167.309 RON.

Prin analiza succintă și superficială a probelor aflate la dosarul cauzei, care au condus la greșita interpretare a clauzelor contractuale, precum și la greșita apreciere asupra probelor administrate, instanța de apel nu a respectat prevederile art. 1350 C. civ., pentru a stabili prejudiciul suferit de recurentă, ca urmare a neexecutării obligațiilor de către B..

Referitor la încheierea de ședință din 22 octombrie 2018, prima instanța a încuviințat proba cu expertiza contabilă prin care să se răspundă la obiectivele solicitate de către părți, intimata-pârâtă solicitând stabilirea a trei obiective, ce au făcut obiectul expertizei contabile judiciare administrate în dosarul nr. x/2017, obiective care nu erau utile soluționării cauzei și la care expertul desemnat C. a răspuns fără a avea în vedere aspectele stabilite cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2017.

Mai mult, răspunsurile formulate de către expertul desemnat de prima instanță cu privire la obiectivele B. nici nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, fiind în schimb reținute răspunsurile expertului parte B., care nu se subscriau obiectivelor încuviințate.

Cu referire la nelegalitatea încheierii de ședință din 14 octombrie 2019, se arată că instanța de judecată a respins cererea reclamantei de efectuare a unei noi expertize contabile de către un alt expert, fără a motiva această măsură. Iar, instanța de apel a menținut această decizie, fără a oferi motive care să completeze cele invocate de instanța de fond. În plus, netemeinicia respingerii acestei cereri este cu atât mai evidentă cu cât instanța de apel a respins apelul ca nefondat, considerând că nu s-a probat existența unui prejudiciu, acesta fiind chiar obiectivul solicitat de către A..

Mai mult, prin voința concordantă se înțelege voința reală sau internă a părților, prin disocierea ei de sensul literal al termenilor, iar instanța de apel în mod eronat nu a ținut cont de prevederile Clauzei 2.1. din Contractul de transport și a analizat în mod superficial prevederile Clauzei 2.2.

Voința părților poate fi analizată, potrivit art. 1266 alin. (2) C. civ., luând în considerare mai multe elemente precum "practicile statornicite între acestea" sau "comportamentul lor ulterior încheierii contractului". Astfel, faptul că unele comenzi de transport ale recurentei nu au fost transmise sau confirmate în scris nu poate echivala cu lipsa comenzilor de transport, ci cu faptul că modalitatea de plasare comenzii a fost interpretată diferit de părți pe parcursul relației contractuale.

De asemenea, modul superficial de analiză al instanței de apel reiese și din aplicarea netemeinică a art. 1992 C. civ., conform căruia "transportatorul răspunde și pentru paguba cauzată prin neefectuarea transportului sau prin depășirea termenului de transport".

Mai arată recurenta, că așa cum rezultă din probatoriul administrat, deși pârâta avea, prin contract, obligația de a pune permanent la dispoziția reclamantei un număr de 20 de autocamioane, au fost zile în care pârâta nu a putut pune la dispoziție mai mult de 15 camioane într-o singură zi și nenumărate zile în care nu a pus la dispoziție camioane deloc, iar pentru a acoperi comenzile neonorate de către B., A. a fost nevoită să apeleze la alți transportatori pentru transporturi pe parcursul a 51.945 km, la prețuri superioare celor stabilite prin Contract, distinct de comenzile plasate în mod obișnuit altor transportatori.

In susținerea neîndeplinirii condițiilor angajării răspunderii contractuale a transportatorului, instanța a apelat la un singur argument, anume faptul că documentele analizate nu dovedesc un prejudiciu efectiv suportat de A., analizând în mod superficial legătura între neexecutarea obligației transportatorului și prejudiciul suferit.

În susținerea memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta arată că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești pronunțate în cadrul dosarului nr. x/2017 și prin care a fost soluționată definitiv cererea B. de obligare a A. la plata sumei de 423.406,4 RON, reprezentând contravaloarea unor facturi neachitate, fiind dispusă admiterea în parte a acestei cereri.

Așadar, deși este adevărat că nu există identitate de obiect în ceea ce privește dosarul nr. x/2017 și prezenta cauză, prima vizând contravaloarea a 3 facturi emise pentru servicii de transport, în timp ce prezenta cauză vizează prejudiciul produs prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor intimatei-pârâte și contravaloarea unor servicii neefectuate, anumite aspecte asupra cărora s-au pronunțat instanțele de judecată au fost ignorate și încălcate în cuprinsul deciziei.

Astfel, în ceea ce privește obiectivele raportului de expertiză judiciară contabilă solicitate de către B., comune cu cele încuviințate și la care s-a răspuns în cadrul dosarului nr. x/2017, nu pot fi contrazise concluziile validate de către instanța de judecată în cauza deja soluționată definitiv.

Astfel, în cuprinsul deciziei nr. 1156/14.11.2018 pronunțate în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Craiova a reținut că nu există temei pentru plata kilometrilor neefectuați, iar modul de calcul al expertului parte al A., validat de către ambele instanțe, limitat la kilometri efectuați corespunde intenției părților și clauzelor contractuale referitoare la plata contravalorii transporturilor efectiv prestate.

În susținerea memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că decizia instanței de apel este nemotivată, având în vedere că instanța de apel a ales să țină cont de anumite precizări cuprinse în raportul de expertiză, însă fără a motiva de ce nu ține cont de concluziile expertului parte A. sau ale raportului independent face ca, condiția motivării hotărârii să nu fie îndeplinită. De asemenea, în practica judiciară s-a decis că motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În esență, superficialitatea instanței de apel se observă din modul de analiză a relației contractuale a părților, luând în considerare elementele pe care s-a bazat instanța de fond și fără a face referire la orice alte concluzii menționate de ceilalți experți.

Mai mult decât atât, motivul lipsei unor analize economice suplimentare a condus la încălcarea dreptului la un proces echitabil al A., care include și dreptul de a beneficia de administrarea unei expertize emise de specialiști neutri, competenți de a face o analiză științifică.

În situația dată, forța probantă a expertizei contabile nu ar putea fi înlăturată decât printr-un alt mijloc de probă cu o valoare științifică cel puțin egală și, în niciun caz, doar prin interpretările proprii instanței de judecată, întrucât: "pentru a putea exercita controlul judiciar, indiferent că primește sau nu concluziile expertului, este necesar ca soluția instanței în această privință să fie motivată, mai ales atunci când, ajungând la alte concluzii pe baza celorlalte probe administrate în cauză, instanța înlătură raportul de expertiză ca fiind neconvingător".

În acest context, se arată că în practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

Pentru toate aceste motive, recurenta consideră că decizia recurată este superficial și insuficient motivată, ceea ce atrage necesitatea casării acesteia de către instanța de recurs.

Prin întâmpinarea depusă la data de 28 aprilie 2021, intimata S.C. B. S.R.L. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 26 mai 2021, recurenta a solicitat înlăturarea susținerilor intimatei ca fiind neîntemeiate.

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 1 iulie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, pentru neîndeplinirea cerinței motivării căii de atac, deoarece, nerespectarea acestei condiții imperative atrage sancțiunea nulității și exclude cercetarea oricăror alte aspecte, Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze recursul, având în vedere următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea cererii, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. Criticile privind dezacordul față de soluția pronunțată nu sunt suficiente, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

În speță, se constată că recursul, deși întemeiat în drept pe prevederile pct. 6, 7 și pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ., nu conține critici care să poată fi încadrate în textele legale invocate, și nici în alte motive de recurs din cele de la art. 488 alin. .(1) C. proc. civ. aceasta, în condițiile în care, recurenta-reclamantă reiterează, în calea extraordinară de atac, aspectele sesizate în apel ori în cererea de chemare în judecată formulată, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc decizia recurată.

Mai mult, prin cererea de recurs nu se aduce nicio critică (de legalitate) deciziei recurate; dimpotrivă, se reiau, amplu, aspecte în ce privește istoricul cauzei, față de care solicită să se constate nelegalitatea hotărârii instanței de apel raportat la situația de fapt anterior descrisă.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă pretinsa încălcare a dispozițiilor de drept substanțial, cu trimitere la greșeli materiale reproșate instanței de apel, însă se observă că recurenta nu critică raționamentul acesteia, ci reia susținerile privind neexecutarea obligațiilor contractuale de către pârâtă, analiza succintă și superficială a probelor aflate la dosarul cauzei, concluziile probei cu expertiză contabilă judiciară, respingerea probei solicitată de reclamantă pentru efectuarea în apel a unei noi expertize contabile de către un alt expert.

Față de pretinsa interpretare a clauzelor contractuale și trimiterea la regulile de interpretare a contractelor, se constată că recurenta citează textele legale cu trimitere la mecanismul de plasare a comenzilor, care în opinia sa demonstrează culpa evidentă a pârâtei și impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Aceste critici exprimă nemulțumirea sub aspectul modului de stabilire a situației de fapt a cauzei prin raportare la probele administrate, raționamentul instanței în interpretarea probatoriului, a criteriilor de interpretare a clauzelor contractuale, iar trimiterile la anumite dispozițiile legale au fost făcute pentru a fi reevaluată situația de fapt a cauzei; or, dezvoltarea acestora nu permite încadrarea și analizarea din perspectiva motivelor de recurs invocate, motiv pentru care nu pot fi reținute ca și critici de nelegalitate.

În raport de motivul de casare reprezentat de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 430 C. proc. civ. și apreciază că sunt incidente aceste dispoziții față de aspectele dezlegate prin concluziile raportului de expertiză în dosarul nr. x/2017.

Prin acest motiv de casare, recurenta-reclamantă critică și cuantumul penalităților de întârziere solicitate în prezenta cauză.

Reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt, ori a probatoriului și modalității de administrare și apreciere a acestuia, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. a fost argumentat prin nemotivarea concluziilor expertului parte A. sau ale raportului independent, ceea ce face, în opinia recurentei, să nu fie îndeplinite cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. De asemenea, se susține că superficialitatea de analiză a instanței de apel, se observă din modul de analiză a relației contractuale a părților.

Prin recurs, ar fi trebuit să fie dezvoltate argumente prin care, să se tindă a se demonstra, din perspectiva motivului de recurs invocat, sub ce aspect este nemotivată hotărârea, însă recurenta nu a invocat asemenea critici, ci doar argumente vizând reținerile instanței de apel privind situația de fapt a cauzei prin raportare la probatoriul administrat, ori cel solicitat, argumente ce reprezintă aspecte de netemeinicie și care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală. Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deși au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6, 7 și pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, fără a fi formulate critici concrete împotriva deciziei din apel.

Față de criticile deduse judecății în calea de atac a recursului, cât și prin raportare la considerentele instanței de apel, Înalta Curte constată, astfel, că recurenta-reclamantă readuce spre analiză instanței de control judiciar probleme asupra cărora instanța anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, fără a combate, însă, dezlegările punctuale cuprinse în decizie, ceea ce pune problema imposibilității încadrării susținerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absența unor critici împotriva dezlegărilor deciziei din apel, soluția acestei instanțe.

Astfel, prezentarea din cererea de recurs de față nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C .proc.civ, iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității deciziei recurate.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 617/2020 din 08 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.