ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 751/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

Reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere precizatoare și modificatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 334.770,26 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 22 februarie 2019, precum și obligarea la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi ce vor curge în continuare până la data achitării integrale a debitului principal.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat:

1) respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată;

2) obligarea reclamantei-pârâte la plata:

- sumei de 664.148,10 RON, reprezentând despăgubiri pentru întârzierea transporturilor, precum și a sumei de 172.907,00 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate cu depozitarea structurilor metalice;

3) obligarea la plata cheltuielilor de judecată;

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 1718 din 1 octombrie 2020, a respins cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.R.L., astfel cum a fost modificată și precizată, ca neîntemeiată; a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1254 din 29 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1718 din 1 octombrie 2020 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.; s-a anulat, în parte, sentința apelată și, evocând fondul, s-a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată; s-a păstrat restul dispozitivului sentinței.

Împotriva acestei decizii, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 21 octombrie 2021.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul București pentru o nouă judecată în fond. De asemenea, a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Instanța de apel a analizat și a reținut o parte din argumentele invocate în susținerea apelului.

Astfel, recurenta a arătat, pe de o parte, că hotărârea nu a fost motivată ("în considerentele sentinței apelate nu se regăsesc motivele care au fundamentat aceasta concluzie" - pagina 6 din hotărâre) iar, pe de altă parte, instanța de apel a reținut că nu a fost "lămurită natura juridică a raporturilor dintre părți" (pagina 6 din hotărâre).

În acest sens, instanța a concluzionat că solicitarea apelantei-pârâte a fost întemeiată în drept pe dispozițiile din materia contractului de transport și pe cele din materia contractului de expediție, dar și că "reclamanta a acționat în calitate de expeditor, iar din întregul probatoriu administrat în cauză reiese că reclamanta a luat asupra sa și obligația executării transportului, în condițiile art. 2070 C. civ., în acest sens utilizându-se mijloacele de transport ale unei alte societăți, C." (pagina 7 din hotărâre).

Cu toate acestea, instanța de judecată a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată, având în vedere că nu s-ar fi făcut dovada faptului că prejudiciul este cert, reținându-se, totodată, imposibilitatea evaluării acestuia.

Pe de o parte, trebuie observat că deși pârâta a solicitat administrarea probei cu expertiză contabilă în scopul determinării cuantumului total al prejudiciului cauzat de întârzierea efectuării transporturilor, instanța a respins această probă, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei. În același timp, instanța de apel a concluzionat în sensul că nu a fost posibilă evaluarea prejudiciului.

Pe de altă parte, instanța a reținut, în mod greșit, că nu ar exista dovada achitării sumei respective de către pârâtă către beneficiarul transporturilor, cu toate că la dosarul cauzei au fost depuse facturile la care chiar instanța face referire ("factura în valoare de 195.172,46 Euro emisă la 28.09.2019 nefiind însoțită de dovada plății - f. x apel").

Având în vedere concluzia instanței de judecată, recurenta-pârâtă a depus, în completarea documentelor înregistrate la dosarul cauzei, înscrisul care face dovada faptului că beneficiarul transporturilor a reținut suma de 119.894 Euro din suma totală care trebuia să fie achitată pârâtei.

Mai mult, pârâta a arătat modul de calcul al sumelor solicitate la plată și faptul că suma de 172.907 RON ce reprezintă costuri cu depozitarea structurilor metalice, având natura unor costuri operaționale, poate fi determinată și confirmată doar prin intermediul unei expertize contabile, însă instanța de judecată a reținut, în mod eronat, că pârâta nu ar fi adus niciun fel de lămuriri cu privire la suma de 172.907 RON.

În opinia recurentei-pârâte, lipsa analizei în fond a cererii reconvenționale a condus la o vătămare gravă a intereselor sale, deoarece nu își poate recupera sumele care i se cuvin.

Motivarea instanțelor cu privire la netemeinicia cererii reconvenționale este una extrem de sumară și superficială.

Decizia recurată a fost pronunțată cu ignorarea apărărilor formulate de pârâtă în legătură cu temeinicia cererii reconvenționale.

Recurenta-pârâtă apreciază că există o lipsă clară a motivării hotărârii în ceea ce privește fapta ilicită a reclamantei constând în neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractul de expediție încheiat în formă simplificată, stabilirea caracterului cert și a întinderii prejudiciului, precum și a răspunderii societății reclamante.

În acest sens, a solicitat să se observe concluzia instanței:

"Curtea apreciază că cererea reconvențională formulată de pârâtă este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare fără a se mai analiza existența celorlalte condiții necesare pentru atragerea răspunderii contractuale, o astfel de analiză devenind superfluă" (pagina 7 din hotărâre).

În mod greșit, instanța de apel a reținut că:

"din tabelul depus de parte în scopul lămuririi instanței cu privire la prejudiciul pretins nu rezultă nici care au fost transporturile care au generat astfel de cheltuieli, dintre cele care nu au respectat timpul de tranzit/de încărcare", precum și faptul că "nu a fost administrată nicio dovadă care să ateste legătura dintre costurile menționate în înscrisurile de la filele x tribunal și transporturile organizate de reclamantă".

Societatea pârâtă a depus la dosarul cauzei tabelul nr. 1 care cuprinde informații în legătură cu transporturile efectuate sau numărul de zile de întârziere și tabelul nr. 2 privind doar transporturile care au fost efectuate cu întârziere, informațiile respective fiind confirmate de corespondența părților.

Această corespondență a părților nu a fost analizată, deși pârâta a solicitat acest lucru atât primei instanțe, cât și instanței de apel.

Recurenta-pârâtă consideră că reclamanta este în culpă atât cu privire la alegerea transportatorului, cât și cu privire la executarea expediției, astfel că este eronată concluzia la care a ajuns instanța de apel, potrivit căreia este nefondată cererea reconvențională.

În finalul cererii de recurs, a solicitat Înaltei Curți să aibă în vedere faptul că decizia Curții de Apel București nu respectă rigorile procesuale în ceea ce privește obligația esențială a motivării soluției date cererii reconvenționale, instanța ignorând apărările formulate de pârâtă, de natură a conduce la admiterea cererii reconvenționale.

Pe de o parte, există o contradicție clară între considerente iar, pe de altă parte, lipsește total motivarea dezlegării instanței cu privire la chestiunile de fapt la care s-a făcut referire.

Mai mult, recurenta-pârâtă apreciază că decizia instanței de respingere a solicitării de administrare a probei cu expertiza contabilă este greșită și lipsită de orice logică.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, fără a face dovada existenței și întinderii lor.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor intimatei-reclamante și admiterea recursului.

Prin rezoluția din 11 ianuarie 2022 s-a fixat termen la data de 10 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

La termenul de judecată din 10 martie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru a da posibilitatea recurentei-pârâte B. S.R.L. să depună la dosar concluzii scrise cu privire la excepția nulității recursului, la solicitarea apărătorului ales al acesteia și, față de poziția procesuală a intimatei-reclamante A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 31 martie 2022, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alineatul (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel încât autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege.

Recurenta-pârâtă din prezenta cauză a indicat, în mod expres, motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând, în esență, că hotărârea recurată nu este motivată în ceea ce privește fapta ilicită a reclamantei constând în neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractul de expediție încheiat în formă simplificată, stabilirea caracterului cert și a întinderii prejudiciului, precum și a răspunderii societății reclamante.

Înalta Curte reține că se circumscrie motivului de recurs invocat nemotivarea hotărârii, motivarea sa contradictorie sau prezentarea, de către instanța a cărei hotărâre este recurată, numai a motivelor străine de natura pricinii.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi subsumate cazului de casare invocat, recurenta-pârâtă urmărind să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor solicitate, pe calea cererii reconvenționale, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

În realitate, recurenta-pârâtă critică modalitatea în care instanța de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă, deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei cererii reconvenționale.

Așadar, recurenta nu arată care sunt viciile de nelegalitate a hotărârii atacate, ci impută instanței de apel o motivare insuficientă, criticabilă din punctul de vedere al situației de fapt statuate. Aceste elemente, însă nu se circumscriu motivului de recurs invocat, ci tind să repună în dezbatere starea de fapt ca rezultat al evaluării probelor sau să sublinieze că instanța de apel nu a dat un răspuns exhaustiv argumentelor părții.

De altfel, nu se poate subscrie criticii de nemotivare a hotărârii faptul că dezlegarea dată de instanța de prim control judiciar nu corespunde opiniei părții.

Înalta Curte subliniază că, pentru a răspunde exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., contradicția la care se referă textul de lege trebuie să se regăsească fie între considerente și dispozitiv (ceea ce nu este cazul, în speță), fie să se manifeste în cadrul considerentelor, însă de o asemenea manieră încât hotărârea să poată fi apreciată ca fiind, practic, nemotivată ori să cuprindă contradicții în termeni (situații care, de asemenea, nu se regăsesc în cauză).

În cazul de față, autoarea recursului a susținut, pe de o parte, faptul că există o contradicție clară între considerentele hotărârii iar, pe de altă parte, că lipsește total motivarea dezlegării instanței cu privire la chestiunile de fapt la care s-a făcut referire.

Toate aceste afirmații, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt critici de netemeinicie, prin prisma cărora recurenta tinde fie la o nouă evaluare a situației de fapt, fie la interpretarea probatoriului care să conducă la concluzia că reclamanta este în culpă atât cu privire la alegerea transportatorului, cât și cu privire la executarea expediției.

Or, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, deoarece aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive, nefiind incident motivul de recurs invocat.

În ceea ce privește critica referitoare la respingerea solicitării pârâtei de administrare a probei cu expertiză contabilă în scopul determinării cuantumului total al prejudiciului cauzat de întârzierea efectuării transporturilor, instanța supremă reține că aceasta nu vizează legalitatea măsurii de respingere a probelor, ci chestiuni de fapt în materie de probatorii.

Aprecierea instanței de apel cu privire la pertinența, concludența și utilitatea probelor ce îi sunt solicitate nu poate fi cenzurată de instanța de recurs, controlul judiciar efectuat în această cale de atac fiind exclusiv unul de legalitate pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., normă de ordine publică.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.R.L., de obligare a părții potrivnice la plata cheltuielilor de judecată, formulată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că nu poate fi admisă.

În acest sens, reține că potrivit dispozițiilor art. 452 din C. proc. civ., partea care pretinde astfel de cheltuieli trebuie să facă dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor, obligație neîndeplinită de intimata-reclamantă.

Față de considerentele expuse, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1254 din 29 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2022.