ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2264/2021

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1.270 alin. (1) C. civ. raportate la dispozițiile Contractului de prestări de servicii seria x nr. x din 03.04.2018 încheiat între părți și cu precădere la cele prevăzute la art. II, pct. 2.1. lit. l) și art. IX lit. d), precum și art. 1.530 și urm. și art. 1.547 C. civ.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat o cerere de completare a acțiunii, prin care și-a majorat pretențiile împotriva pârâtei cu suma de 68.884,78 RON, solicitând obligarea și la plata acestor despăgubiri pentru mărfurile depozitate și dispărute.

Prin sentința civilă nr. 3795 din 19 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea formulată de reclamantă, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată și a fost obligată la plata sumei de 11.800 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 165 A din 29 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a respins apelul reclamantei ca nefondat și a fost obligată la plata sumei de 5.800,54 RON către intimată, reprezentând cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1.270 alin. (1) C. civ. raportate la dispozițiile Contractului de prestări de servicii nr. x din 03.04.2018 dintre părți și cu precădere la cele prevăzute de art. II, pct. 2.1. lit. l), art. IX lit. d) și art. IV, a dispozițiilor art. 4 din Convenția CMR din data de 19 mai 1956 la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972, precum și a prevederilor art. 1 alin. (5) și art. 1.530 și urm. C. civ.

Recurenta menționează că în conformitate cu prevederile art. 4 din Convenția CMR din data de 19 mai 1956 la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972, proba contractului de transport se face prin scrisoarea de trăsură, iar absența, neregularitatea sau pierderea acesteia nu afectează nici existența și nici valabilitatea contractului de transport. Împrejurarea că pe scrisoarea de trăsură în cauză nu se regăsește și semnătura prepusului pârâtei care a preluat mărfurile în cauză, nu afectează nici validitatea contractului de transport, și nici pe cea a scrisorii de trăsură CMR.

Potrivit recurentei, instanța de apel a reținut în mod greșit că nesemnarea și nedatarea scrisorii de trăsură CMR de către un reprezentant al pârâtei nu ar dovedi recepția mărfii, întrucât a fost aplicat sigiliul pârâtei fără altă mențiune temporală, din care rezultă că marfa, constând în 18 paleți în valoare de 207.957,26 RON aferentă transportului nr. x, a fost livrată în termenul defipt în CMR, respectiv la 28.08.2018.

Recurenta invocă și uzanța părților în sensul prevăzut de art. 1 C. civ., menționând că au mai existat scrisori de trăsură aferente unor alte transporturi efectuate între părți, care nu au fost semnate de pârâtă.

Mai arată recurenta că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. IV din contractul încheiat între părți raportat la art. 1270 C. civ., reținând că nu s-a respectat la recepția mărfurilor procedura operațională standard, întrucât prevederile contractuale menționate reglementează o procedură de inventariere generală și bianuală a stocurilor și nicidecum recepția mărfurilor.

Recurenta precizează că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra pretențiilor în cuantum de 68.884,78 RON, potrivit facturii nr. x din 14.02.2019, emisă de clientul C., indicate prin cererea completatoare, privind mărfurile constatate lipsă din depozitul pârâtei și imputate reclamantei.

La 18 mai 2021 intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului având în vedere că nu sunt indicate critici de nelegalitate a hotărârii atacate, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă B. S.R.L., Înalta Curte o va respinge întrucât recurenta prin calea de atac declarată a formulat critici de nelegalitate a hotărârii atacate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte urmează a-l respinge ca nefondat.

Critica recurentei privind nemotivarea hotărârii referitoare la pretențiile indicate prin cererea completatoare se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și este nefondată.

Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a prezentat argumentele pentru care a respins criticile apelantei privind mărfurile lipsă a căror contravaloare a fost solicitată prin cererea completatoare, reținând că reclamanta nu a făcut dovada că marfa declarată lipsă a fost efectiv predată la depozitul intimatei pârâtei, nefiind recepționată potrivit procedurii prevăzute de art. IV raportat la Anexa nr. 2 din contractul de prestări servicii nr. x din 03.04.2018, neexistând avize de expediție în acest sens sau alte înscrisuri din care să rezulte contrariul.

Prin urmare, se constată că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se motivele pentru care s-au înlăturat criticile părților, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat de recurentă, este nefondat.

Criticile recurentei privind validitatea contractului de transport și recepția mărfii de către pârâta, interpretarea declarației martorului D. și lipsa obligativității avizelor de însoțire pentru transportul reclamat având în vedere uzanțele dintre părți, în sensul că recepția mărfurilor se realiza fără ca vreun prepus al pârâtei să semneze scrisoarea de trăsură ci doar prin ștampilarea documentului CMR, pe de o parte, sunt reluate din calea de atac a apelului, iar, pe de altă parte, privesc aspecte ce tind la restabilirea situației de fapt în ceea ce privește recepția mărfurilor lipsă, prin reaprecierea probatoriului administrat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că aceste critici nu pot constitui obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Criticile recurentei privind aplicarea greșită de către instanța de apel a art. IV din contractul încheiat între părți raportat la art. 1270 C. civ., întrucât aceste prevederi reglementează o procedură de inventariere generală și bianuală a stocurilor și nu pentru fiecare transport în parte, sunt nefondate.

Având în vedere contractul de prestări servicii logistice și procedura operațională standard, raportat la prevederile art. 1270 C. civ., care stabilesc forța obligatorie a contractului, instanța de prim control judiciar în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor contractuale la situația de fapt, respectiv a art. IV din contract și a procedurii operaționale standard, dispoziții care stabilesc procedura de preluare a bunurilor în depozitul intimatei, precum și procedura de inventariere a acestora.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel în mod just a reținut că procedura de recepție conform art. IV raportat la anexa 2 la contract era respectată la fiecare recepție, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză.

În consecință, această procedură nu era una generală care se efectua de două ori pe an, astfel cum invocă recurenta, ci dimpotrivă era respectată la fiecare transport efectuat în locația intimatei-pârâte și presupunea, printre altele, verificarea avizelor de expediție a mărfurilor sau facturilor cu alertele anterior trimise de către client.

De altfel, se constată că reclamanta este în culpă pentru eventuala predare a mărfii întrucât nu a întocmit documentele prevăzute în contract și nici nu a dovedit că aceast stoc declarat lipsă a fost efectiv predat la depozitul intimatei pârâte.

De asemenea, celelalte critici privind inventarul, referitoare la raportul de gestiune aferent facturii emise de C. S.R.L. și la raportul de stoc emis de intimata-pârâtă, vizează aspecte de fapt privind recepția mărfurilor lipsă care nu pot constitui obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 165 A din 29 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă B. S.R.L.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 165 A din 29 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2021.