Decizia nr. 497/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 800 a Tribunalului Ialomița

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița - secția Civilă, la 22 iulie 2025, sub nr. x/2025, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 688.001,5 RON, reprezentând debit neachitat de debitoarea principală C. S.R.L. și garantat de pârât, respectiv contravaloarea facturilor emise de reclamantă în baza contractului de vânzare din 7 martie 2022, a sumei de 3.360.888 RON, reprezentând penalități de întârziere, calculate conform art. 8.1 din contract, de la data scadenței facturilor până la data de 16 iulie 2025 și în continuare, până la data plății efective, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 800F din 4 noiembrie 2025, Tribunalul Ialomița - secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță sesizată a reținut că, deși prin art. 12.1 din contractul de vânzare-cumpărare s-a convenit ca instanța de la sediul vânzătorului să soluționeze litigiile derivate din contract, această clauză nu se aplică decât între părțile contractante (societăți comerciale), nu și fideiusorului, singurul chemat în judecată, care a semnat contractul în calitate de reprezentant legal al societății C. S.R.L., în absența încheierii unui contract special de garanție prin care acesta să își fi asumat conținutul clauzei atributive de competență.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău - secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal, instanță care, prin sentința nr. 160/2026 din 12 februarie 2026, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, a constatat ivit conflictul de negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. În considerentele acestei hotărâri, a doua instanță a reținut că, față de conținutul clauzei inserate la art. 9 pct. 9.4 din contractul de vânzare-cumpărare, semnătura aplicată pe contract de către administratorul societății C. S.R.L.

exprimă nu doar consimțământul cumpărătorului, ci și asumarea personală a obligației de garanție, așa încât aceeași voință contractuală exprimată în înscrisul unic produce efecte atât sub aspectul obligației principale, cât și sub aspect procedural, clauza atributivă de competență de la art. 12 din contract fiind opozabilă tuturor semnatarilor, inclusiv garantului administrator. 3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 3 martie 2026. Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița - secția Civilă, pentru următoarele considerente: Cauza are ca obiect cererea reclamantei A. S.R.L. privind obligarea pârâtului B. la plata sumelor solicitate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 7 martie 2022 încheiat între reclamantă și societatea C. S.R.L., pârâtul semnând contractul în calitate de reprezentant legal al cumpărătoarei. Reclamanta a susținut că obligația de garantare a fost asumată de fideiusor potrivit clauzei inserate la art. 9.4 din același contract. Dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

prevăd că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. Conform prevederilor art. 1203 C. civ., "clauzele standard (…) prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte". Interpretarea dispoziției legale impune concluzia că, din punct de vedere al dreptului substanțial, clauza atributivă de competență produce efecte dacă a fost acceptată expres, în scris, de partea căreia i se opune.

Prevederile art. 1203 C. civ. nu pretind obiectivarea consimțământului referitor la clauza atributivă într-un înscris separat de contract, ci impun instanței care analizează o clauză atributivă de competență să examineze, din perspectivă calitativă, consimțământul părții, pentru a se asigura că a fost manifestat clar și expres. Înalta Curte reține că prin art. 12.1 din contract, părțile au reglementat o clauză atributivă de competență, stabilind că orice litigiu apărut între acestea cu privire la încetarea, executarea și efectele încetării contractului va fi soluționat de către instanța de la sediul vânzătorului. În speță, vânzătorul, reclamanta din prezenta cauză, societatea A. S.R.L., are sediul situat în județul Ialomița, aflându-se în raza de competență a Tribunalului Ialomița.

În aceste condiții, sesizarea Tribunalului Ialomița a fost făcută în acord cu alegerea de competență a părților, stabilită prin clauza inserată la art. 12.1 din contract, care derogă de la regula de drept comun prevăzută de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. De altfel, privită prin prisma conținutului global al înscrisului sub semnătură privată care materializează convenția părților, acceptarea expresă și în scris de către fideiusor a clauzei atributive printr-un înscris distinct de contractul din care derivă disputa litigioasă ar fi excesivă. Pe cale de consecință, date fiind dispozițiile art. 126 alin. (1) și cele ale art. 116 C. proc. civ., rezultă că, prin sesizarea Tribunalului Ialomița, reclamanta și-a exercitat dreptul de alegere a instanței competente în baza clauzei de la art. 12.1 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 7 martie 2022. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița - secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița - secția Civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2026.