Decizia nr. 410/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 714/2024 a Tribunalului Constanța

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 26 octombrie 2023 sub nr. x/2023, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 213.827,78 RON, reprezentând contravaloare prejudiciu conform facturii nr. x și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a numitului B., prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumei de 213.827,78 RON, reprezentând prejudiciul material cauzat reclamantei ca urmare a accidentului din data de 12.04.2023, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 714 din 18 iunie 2024, Tribunalul Constanța - secția a II-a Civilă a respins cererea principală, formulată de către reclamantă, ca neîntemeiată și a anulat cererea de chemare în garanție, ca netimbrată.

Împotriva hotărârii primei instanțe, a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 214/LP din 14 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, a fost admis apelul, a fost schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume: 17.596,57 RON, reprezentând contravaloare reparații în regie proprie; 52.655,48 RON, cu T.V.A. inclus, reprezentând contravaloare reparații suplimentare conform facturii nr. x/20.07.2023; 40.159,92 RON, cu T.V.A. inclus, conform facturii nr. x/08.05.2023; 62.448,57 RON, cu T.V.A.

inclus, conform facturii nr. x/08.05.2023. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.562 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente fondului și a sumei de 2.281 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, invocând motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă. Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu cuprinde o motivare reală referitoare la respingerea celor două facturi, deși acestea reprezintă contravaloarea unor prestații efectuate și dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, iar în raport de această critică, redă argumente referitoare la temeinicia pretențiilor sale.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că înțelege să critice hotărârea instanței de apel prin prisma faptului că au fost interpretate și aplicate greșit normele de drept material, ignorându-se dispozițiile C. civ. care obligă debitorul să achite prestațiile. În dezvoltarea acestei critici, recurenta-reclamantă arată că facturile înlăturate de instanța de apel au legătură cu evenimentul produs, acestea reprezentând tractarea trenului de lucru și remorcarea locomotivei defecte, iar documentele menționate și depuse la dosarul cauzei au stat la baza închirierii de locomotive de la operatori privați, pentru continuarea lucrărilor la infrastructura feroviară, de pe raza S.R.C.F.

Constanța. Solicită a se constata, contrar argumentelor instanței de apel că cele două facturi nu s-ar încadra în perioada contractuală, că acțiunea dedusă judecății vizează răspunderea delictuală și că funcționarea locomotivei DHC 0496 era necesară pentru toate activitățile ce țin de realizarea obiectului său de activitate. Conchide recurenta-reclamantă în sensul că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale, conform art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, fiind încălcat principiul disponibilității și cel al rolului activ al judecătorului (art. 22 Cod procedură civilă), prin faptul că instanța nu a analizat în mod real probele administrate și, de asemenea, fiind aplicate eronat normele ce reglementează sarcina probei (art. 249 C. proc.

civ.), în condițiile în care a făcut dovada prestațiilor prin facturi fiscale, ordine de plată și corespondența dintre părți. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare. Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc.

civ. Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă. Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel cu privire la înlăturarea de la plată a două facturi, în condițiile în care acestea reprezintă contravaloarea unor prestații efectuate și dovedite cu înscrisurile depuse la dosar. În raport de criticile de nelegalitate redate în mod sintetic, Înalta Curte arată că, din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se circumscrie acestui motiv de casare nemotivarea hotărârii, motivarea sa contradictorie sau prezentarea, de către instanța a cărei hotărâre este recurată, numai a motivelor străine de natura pricinii.

Înalta Curte reține că argumentele expuse de recurenta-reclamantă în susținerea acestui motiv de casare reprezintă critici de netemeinicie, și nu de nelegalitate. În realitate, recurenta-reclamantă critică modalitatea în care instanța de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acțiunii. Or, temeinicia stării de fapt reținute de instanța devolutivă nu poate fi repusă în discuție în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât, pe această cale, se realizează exclusiv controlul de legalitate al hotărârilor instanțelor devolutive, astfel că stabilirea situației de fapt nu poate fi reevaluată și nu poate fi reconsiderată interpretarea probelor de către instanțele de fond.

Analizând criticile dezvoltate în susținerea motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu indică normele de drept material pretins a fi fost încălcate sau aplicate greșit, ci invocă încălcarea de către instanța de apel a art. 22 și a art. 249 C. proc. civ., critică ce se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte constată, însă, că toate argumentele dezvoltate vizează exclusiv starea de fapt, respectiv justețea pretențiilor sale și aprecierea mijloacelor de probă administrate în cauză.

Or, nemulțumirea recurentei-reclamante legată de soluția recurată, de modul în care instanța de apel a concluzionat asupra stării de fapt, considerând, în cele din urmă, asupra temeiniciei acțiunii nu poate fi examinată în recurs, cale excepțională de atac care urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, pentru considerentele ce preced și având în vedere că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A.

împotriva deciziei civile nr. 214LP din 14 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța - secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. împotriva deciziei civile nr. 214LP din 14 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța - secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2026.