ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2516/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la 15.03.2022, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 457.203,67 RON, reprezentând prejudiciu, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2024/07.06.2022, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă din cadrul aceluiași tribunal.

Prin sentința civilă nr. 1293/15.11.2022, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 83/17.05.2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În motivare, recurenta a argumentat că termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă de la data când titularul dreptului a cunoscut nașterea lui. În acest sens, a indicat că momentul relevant este cel al emiterii actului de control, respectiv data de 19.06.2019, și că nu există identitate între data nașterii dreptului la acțiune și data efectuării plăților.

De altfel, a subliniat că nu poate fi vorba de "producerea pagubei" până la data întocmirii actului de control, argumentând că nu exista reprezentarea caracterului nelegal al plății și, prin urmare, paguba în sine nu exista înainte de această dată.

În concluzie, recurenta a evidențiat că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 15.03.2022 și că nu s-a împlinit termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani, afirmând că acțiunea a fost depusă în termen. De asemenea, a subliniat că faptul cauzator de prejudiciu este stabilit de organul de control și reprezintă o condiție esențială a dreptului la despăgubire.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 și 482 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În cauză, calea de atac exercitată este neprevăzută de lege, astfel cum se va arăta în continuare.

Reclamanta a învestit, la 15.03.2022, instanțele cu un litigiu generat de executarea unor contracte administrative, și anume Acordurile cadru de lucrări nr. x/27.11.2009 și nr. y/01.07.2011, în subsecvența cărora au fost încheiate mai multe contracte: nr. x/04.03.2011, nr. 277/01.07.2011, nr. 368/03.10.2011, nr. 1/03.01.2012, nr. 282/03.07.2012, nr. 2/04.01.2013 și nr. 146/15.04.2013, atribuite printr-o procedură de achiziție publică în temeiul O.U.G. nr. 34/2006.

În forma în vigoare la data sesizării instanței sesizate, 15.03.2022, art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 dispunea că "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul". De asemenea, dispozițiile art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016 au recunoscut calea de atac a apelului, ca unic remediu posibil a fi exercitat împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative.

Raportând aceste repere la dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța supremă constată că decizia civilă nr. 83/17.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți este definitivă, fiind o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs.

Cum potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, Înalta Curte constată că recurenta a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficiență textelor de lege enunțate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța împotriva deciziei civile nr. 83/17.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2023.