Decizia nr. 395/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov - secția contencios administrativ și fiscal la 02 noiembrie 2022 sub nr. dosar x/2022, reclamantele A., căsătorită B. și C., în calitate de judecători - eliberați din funcție prin pensionare, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestora la emiterea unor noi ordine de încadrare, în care indemnizația, în raport cu competențele Ministrului Justiției, să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01 noiembrie 2015 și în continuare și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, până la momentul eliberării din funcția de judecător, ca urmare a pensionării, luând în considerare coeficientul de multiplicare stabilit de lit. A), pct. 13 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 27/2006. În drept, au invocat art. 8 alin. (1) teza a II-a și art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004. Prin sentința nr. 2/2023 din 11 ianuarie 2023, instanța sesizată, constatând că litigiul privește cenzurarea unui act administrativ asimilat, circumscriindu-se, astfel, sferei contenciosului administrativ, potrivit art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal la 6 februarie 2023 sub același număr. La termenul de judecată din 8 martie 2023, instanța a dispus introducerea în cauză a pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și unirea cu fondul cauzei a excepțiilor inadmisibilității acțiunii și prescripției dreptului material la acțiune, iar, la termenul de judecată din 5 aprilie 2023, a pus în discuție excepția necompetenței sale teritoriale, în raport cu obiectul acțiunii. Prin sentința nr. 61/2023 din 12 aprilie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal, apreciind că prin art. 7 alin. (1), Cap. VIII din Anexa V din Legea nr. 153/2017 s-a instituit o competență materială și teritorială exclusivă în favoarea Curții de Apel București, reținând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 09 mai 2023 sub același număr. Prin sentința civilă nr. 1393 din 18 septembrie 2023, această instanță, în raport cu dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Legea nr. 53/2003 dar și a celor înscrise în art. 132 și art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a statuat că litigiul este unul veritabil de muncă, de competența tribunalului în primă instanță și, față de împrejurarea că reclamantele au domiciliul în localitatea Alba, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba - secția a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență la 17 octombrie 2023 sub același număr. Prin sentința nr. 70/CAF/2024 din 27 februarie 2024, această instanță, constatând că litigiul a fost calificat drept conflict de muncă, respectiv că acesta este de competența secției I Civilă a Tribunalului Alba, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Alba - secția I Civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba - secția I Civilă la 11 martie 2024 sub nr. dosar x/2022, primul termen de judecată fiind stabilit la 1 octombrie 2024, termen la care reclamantele și-au precizat acțiunea, în sensul că au completat cererea inclusiv sub aspectul cadrului procesual pasiv, înțelegând să cheme în judecată și pe pârâții Tribunalul Alba și Casa Județeană de Pensii Alba. Reținând că reclamantele și-au modificat cererea înainte de primul termen de judecată stabilit în fața acestei instanței, în temeiul dispozițiilor art. 127 alin. (2 1 ) coroborat cu alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul Alba a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, instanță de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel Alba Iulia, în circumscripția căreia se găsește instanța care ar fi competentă, potrivit legii, pentru soluționare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj - secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale la 11 aprilie 2025 sub nr. dosar x/2022, iar, urmare a deciziei Președintelui Tribunalului Cluj nr. 147 din 29 decembrie 2025 - prin care s-a dispus înființarea unei noi secții, prin reorganizarea secției Mixte de contencios administrativ și fiscal, de litigii de muncă și asigurări sociale, în secția de contencios administrativ și fiscal și secția de litigii de muncă și asigurări sociale -, aceasta a fost înregistrată în cadrul secția de litigii de muncă și asigurări sociale sub nr. dosar x/2022 Prin sentința civilă nr. 4/2026 din 12 ianuarie 2026, Tribunalului Cluj - secția de litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de compenteță. În considerentele acestei sentințe civile, instanța de conflict a reținut, din perspectiva art. 269 Codul muncii, că Tribunalul Cluj nu își justifică competența teritorială, câtă vreme reclamantele nu au nici domiciliul, nici reședința și nici locul de muncă pe raza de competență a acestuia. De asemenea, constatând că reclamantele nu aveau, la data sesizării instanței, funcția de judecător, a statuat că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente, că cele ale alin. (2) nu pot fi invocate de către instanță din oficiu, respectiv că sunt aplicabile dispozițiile alin. (2) coroborate cu cele ale alin. (2 1 ) ale textului de lege menționat, având în vedere că cererea a fost introdusă împotriva instanței căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării acțiunii în fond, Tribunalului Alba.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă la 05 februarie 2026 sub același număr. Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., ivit între instanțele care și-au declinat succesiv competența să judece același proces, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov - secția I Civilă, pentru următoarele considerente: Cauza care a generat conflictul negativ de competență are ca obiect cererea reclamantelor, foști judecători în cadrul Tribunalului Alba, pensionate din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, de obligare a pârâților la emiterea unor noi ordine de încadrare, în care indemnizația să fie stabilită conform Legii nr. 71/2005 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01 noiembrie 2015 și în continuare și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, până la momentul eliberării din funcție ca urmare a pensionării, cu luarea în considerare a coeficientului 19. Prin sentința civilă nr. 1393 din 18 septembrie 2023 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată ca urmare a declinărilor succesive de la Curtea de Apel Brașov și Curtea de Apel Alba Iulia, s-a statuat că, în raport cu dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Legea nr. 53/2003 dar și a celor înscrise în art. 132 și art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., litigiul este unul de muncă, de competența tribunalului în primă instanță. Înalta Curte observă că prezentul conflict negativ de competență s-a ivit în contextul determinării instanței competente teritorial să soluționeze cauza, competența materială a tribunalului, ca instanță ce soluționează litigiile de muncă în primă instanță nefiind contestată. Totodată, niciuna din instanțele aflate în conflict nu au reținut incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că la data sesizării instanței reclamantele nu mai dețineau funcția de judecător, fiind pensionate. Conflictul de competență a apărut în contextul modificării acțiunii de către reclamante sub aspectul cadrului procesual pasiv, cererea de chemare în judecată fiind formulată și în contradictoriu cu Tribunalul Alba, pe rolul căruia se afla litigiul, ca urmare a declinărilor succesive. Potrivit art. 127 alin. (2) și alin. (2 1 ) C. proc. civ., în cazul cererii introduse împotriva unei instanțe, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.». Se deduce, astfel, că norma reglementează un drept de opțiune al reclamantului care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate. Așadar, în această situație, legea lasă la aprecierea reclamantului un drept de a alege în a se judeca fie la o instanță de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, atunci când apreciază că acea calitate a pârâtului (judecător sau instanță de judecată) ar putea împieta asupra imparițalității completului de judecată învestit, fie să sesizeze chiar instanța competentă potrivit legii, atunci când are încredere în obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor ce activează la această instanță și când apreciază că simpla calitate de judecător sau de instanță de judecată a pârâtului nu va avea nici o influență asupra completului de judecată care va soluționa litigiul. Constatând că reclamantele au învestit cu soluționarea litigiului Curtea de Apel Brașov, instanță care nu este competentă material potrivit dispozițiilor art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, Înalta Curte, în acord cu dispozițiile art. 127 alin. (2) coroborate cu cele de la alin. (2 1 ) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, care se regăsește în circumscripția Curții de Apel Brașov, instanță învecinată Curții de Apel Alba Iulia. De asemenea, Înalta Curte formulează observația potrivit căreia dispozițiile art. 133 pct. 2 și art. 135 C. proc. civ., expunând condițiile conflictului de competență, nu restrâng dreptul instanței care pronunță regulatorul de a identifica instanța competență potrivit legii; cu alte cuvinte, dispozițiile legale citate nu exclud desemnarea unei instanțe terțe pentru judecarea cauzei. În egală măsură, amintește finalitatea procedurii regulatorului de competență, aceea de a stabili instanța căreia legea îi conferă competențe de soluționare a unei pricini. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov - secția I Civilă.