- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 17 martie 2026
Decizia nr. 394/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 3012/2025 a Judecătoriei Pașcani
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la 24 noiembrie 2025 sub nr. dosar x/2025, petenta A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1605 din 01 iulie 2025, pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. x/2025, la cererea creditoarei B. S.A., privind obligația debitorului C. de plată a sumelor de 709,34 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,5 % pe zi, începând cu 22 iulie 2024 până la achitarea integrală a debitului, fără a depăși suma de 709,34 RON și 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în beneficiul creditoarei, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege.
În drept, a invocat art. 651 alin. (3) și art. 666 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 3012 din 28 noiembrie 2025, Judecătoria Pașcani a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț. Pentru a dispune astfel, a apreciat, în raport cu dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. și cele ale art. 87-88 C. civ., că noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sensul că reprezintă locuința unde se găsește în fapt persoana, respectiv că soluționarea cererii de încuviințare a executării silite revine judecătoriei în a cărei circumscripție debitorul își are domiciliul efectiv la data sesizării organului de executare silită.
Constatând, din verificările efectuate de către executorul judecătoresc, că debitorul are reședința în comuna Țibucani, sat Davideni, județ Neamț, iar aceasta prezintă relevanță în stabilirea instanței competente să soluționeze cererea dedusă judecății, a conchis că revine Judecătoriei Târgu Neamț competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite. 2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Neamț la 10 decembrie 2025 sub același număr. Prin sentința civilă nr. 61 din 19 ianuarie 2026, această instanță a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pașcani și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În considerentele acestei sentințe civile, instanța de conflict observând, în raport cu informațiile din înscrisul aflat la dosarul declinat, că debitorul figurează cu domiciliul în județul Iași, a reținut, în acord cu dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. și ale Hotărârii de Guvern nr. 1217/2023 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea, că Judecătoria Pașcani este instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite. 3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă la 02 februarie 2026 sub același număr.
Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece același proces, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț, pentru următoarele considerente: Conflictul de competență derivă din interpretarea diferită a instanțelor aflate în conflict a noțiunii de "domiciliu" cuprinsă în prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, făcând aplicarea normei de competență înscrisă în textul de lege menționat, Judecătoria Pașcani s-a raportat, în soluționarea excepției necompetenței teritoriale, la reședința debitorului notată în sistemul electronic de evidență a populației, în timp ce Judecătoria Târgu Neamț s-a raportat la domiciliul astfel înregistrat.
Întrucât obiectul cererii deduse judecății este reprezentat de cererea de încuviințare a executării silite formulată împotriva debitorului C., sub aspectul determinării competenței teritoriale sunt incidente dispozițiile art. 666 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Articolul 666 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare", iar art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". Cererea de încuviințare a executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum relevă textele de lege menționate, coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc.
civ. care prevăd că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe". Domiciliul reprezintă un atribut de identificare al persoanei fizice și este definit de art. 87 C. civ. ca fiind acolo unde aceasta declară că își are locuința principală. În același sens, al locuinței declarate ca locuință principală, este și art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români potrivit căruia "Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuința principală". În sens procesual, noțiunea de "domiciliu" vizează locuința pe care o persoană și-a stabilit-o în fapt, iar scopul urmărit de legiuitor, așa cum rezultă din dispozițiile art. 153 și următoarele C. proc.
civ., constând în asigurarea cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, poate fi atins numai prin stabilirea competenței în favoarea instanței în a cărei circumscripție debitorul își are reședința, proximitatea acesteia față de instanța de executare facilitând acestuia accesul efectiv la justiție și concurând la o eficientizare a măsurilor de executare silită față de bunurile sale mobile/imobile. Prin urmare, asocierea explicită pe care legiuitorul a făcut-o în definiția domiciliului din C. civ. cu locuința principală nu semnifică o îndepărtare de concepția domiciliului ca locuință "efectivă", ci, dimpotrivă, confirmă ideea de domiciliu ca situație de fapt, susceptibilă a fi probată prin orice mijloc de probă și lăsată la aprecierea instanței.
Astfel, în contextul analizei, se reține că mențiunile cu privire la domiciliu din actul de identitate au doar efect declarativ de evidență a persoanei, persoana fizică având domiciliul acolo unde are locuința sa statornică și principală, iar domiciliul persoanei fizice, astfel înțeles, interesează în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze litigiul. În speță, domiciliul în fapt al debitorului a fost înscris în evidențele autorității competente. Astfel, din verificările efectuate în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date reiese că, la data sesizării organului de executare, 12 noiembrie 2025, debitorul avea reședința stabilită în comuna Țibucani, sat Davideni, județ Neamț.
În consecință, se prezumă că la acea dată debitorul locuia în fapt în comuna Țibucani, sat Davideni, județ Neamț, împrejurare ce produce, în speță, efecte juridice în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale a instanței. Aceasta întrucât, pentru stabilirea competenței teritoriale, prezintă interes domiciliul, înțeles ca locuință efectivă, statornică, potrivit celor anterior expuse, pe care debitorul îl avea în momentul formulării cererii de executare silită.
Întrucât înscrisurile aflate la dosar atestă faptul că în perioada 24 septembrie 2025 - 15 iunie 2026, deci inclusiv la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului se afla în comuna Țibucani, sat Davideni, județ Neamț, localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Târgu Neamț, conform Hotărârii de Guvern nr. 1217/2023 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1102 din 07 decembrie 2023, Înalta Curte reține că aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza având ca obiect cerere de încuviințare a executării silite formulată de petenta A., la cererea creditoarei B. S.A.
împotriva debitorului C.. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2026.