ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 575/2025

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, Secția civilă la data de 25 noiembrie 2024, sub nr. x/303/2024, petentul B.E.J. A, la cererea creditoarei B S.R.L., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei C, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 52315 din data de 25 iunie 2020.

În drept, au fost invocate prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin încheierea de ședință din data de 5 decembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/303/2024, Judecătoria Sectorului 6 București, Secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 6 București, Secția civilă a făcut aplicarea art. 651 C. proc. civ., reținând că, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitoarei era în sat (...), com. Zănești, str. (...), jud. Neamț, conform verificărilor D.E.P.A.B.D. aflate la dosar, iar faptul că aceasta are reședința în sectorul 6, București este irelevant, din moment ce legea impune doar condiția domiciliului, și nu a reședinței sau a locului unde locuiește în fapt debitorul.

I.2.2. Prin încheierea de ședință nr. 748 din data de 30 ianuarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/303/2024, Judecătoria Piatra-Neamț a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Astfel, Judecătoria Piatra-Neamț, stabilind instanța competentă a soluționa cauza în raport cu prevederile art. 651 C. proc. civ., a avut în vedere că, la data sesizării organului de executare, respectiv 20 noiembrie 2024, domiciliul de fapt al debitoarei era în București, str. (...), sector 6.

Pentru a da eficiență domiciliului de fapt al debitoarei, Judecătoria Piatra Neamț, în raport cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia civilă nr. 2039 din data de 7 octombrie 2021, pronunțată în dosarul x/225/2021), a reținut că, în privința domiciliului, inclusiv în etapa executării silite a procesului, ceea ce interesează este nu atât locuința relevată de instituțiile cu atribuții de evidență a persoanei, ci mai curând locuința de fapt a debitorului, care a fost probată, în mod cert, prin verificările în baza de date D.E.P.A.B.D.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, competența de soluționare a cauzei a fost declinată reciproc între Judecătoria Sectorului 6 București, Secția civilă și Judecătoria Piatra Neamț, cele două instanțe apreciindu-se deopotrivă necompetente să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de aprecierile diferite ale acestora cu privire la interpretarea noțiunii de domiciliu din cuprinsul art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Prin prezentul demers judiciar petentul B.E.J. A, la cererea creditoarei B S.R.L., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei C, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 52315 din data de 25 iunie 2020.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale, față de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Încuviințarea executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Determinarea instanței competente să soluționeze cererea dedusă judecății trebuie făcută prin raportare la noțiunea de domiciliu, ca atribut de identificare al persoanei fizice, așa cum este definită de art. 87 C. civ., potrivit căruia „domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile este acolo unde aceasta declară că-și are locuința principală.”

Dispozițiile art. 89 din același act normativ prevăd că: „(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală. (3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt.”

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 87 și ale art. 89 C. civ., reiese că noțiunea de „domiciliu”, inserată în dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se referă la adresa unde persoana declară că își are locuința principală, locuința în fapt, un atare argument regăsindu-se în mod constant în doctrina și în practica judiciară, potrivit căreia „noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv.”

Din cuprinsul referatului întocmit la data de 28 noiembrie 2024 în urma verificărilor efectuate cu privire la debitoarea C în baza de date D.E.P.A.B.D. (fila 47 din dosarul Judecătoriei Sectorului 6 București), rezultă că acesta, la data sesizării organului de executare (20 noiembrie 2024), avea domiciliul în sat (...), comuna Zănești, județul Neamț și reședința în București, sectorul 6, împrejurare ce produce, în speță, efecte juridice în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale a instanței de executare.

Constatând că, la data sesizării de către creditoare a organului de executare, debitoarea avea reședința în București, sectorul 6, se reține că Judecătoria Sectorului 6 București, Secția civilă este instanța de executare competentă să judece cauza, în sensul dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere cele anterior arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, Secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, Secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2025.