Decizia nr. 320/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 792 din 14 mai 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a admis excepția nulității și a anulat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1268A din 24 octombrie 2024 a Curții de Apel București - secția a V-a Civilă. Împotriva acestei hotărâri, recurenta A. a promovat contestație în anulare, în cuprinsul căreia a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Prin decizia nr. 140 din 28 ianuarie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a respins ca inadmisibilă contestația în anulare, iar prin încheierea din 28 ianuarie 2026, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2025, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc.

civ. Împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, petenta A. a declarat recurs la 29 ianuarie 2026, iar la 16 februarie 2026, a depus motivele de recurs. În susținere, a arătat, în esență, că prin respingerea cererii sale, instanța a încălcat accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (1)-(3) din Constituția României, întrucât sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. este excesivă, recurentei fiindu-i restrâns dreptul la un recurs efectiv. A mai afirmat că textul de lege criticat are o strânsă legătură cu soluționarea cauzei și produce efecte juridice directe asupra căii de atac exercitate de recurentă, în măsura în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs ca urmare a admiterii excepției nulității, iar pe calea contestației în anulare s-a solicitat anularea acestei decizii.

În consecință, a apreciat că admiterea excepției de neconstituționalitate va avea ca efect înlăturarea sancțiunii nulității, împrejurare ce va permite examinarea criticilor de recurs. De asemenea, a precizat că instanța supremă a interpretat restrictiv cerința privind existența unei legături cu judecata procesului, fapt ce a determinat limitarea accesului la controlul constituțional și că analiza realizată a depășit prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța apreciind și asupra temeiniciei argumentelor sale. În final, a expus motivele de neconstituționalitate a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. La 25 februarie 2025, intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A.

a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și pe fond, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată la aceeași dată, intimata Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Asupra excepției nulității recursului, Înalta Curte s-a pronunțat la termenul de astăzi, 26 februarie 2026, în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele expuse în partea introductivă a deciziei. Analizând încheierea atacată prin prisma normelor legale incidente și în raport cu actele dosarului, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce succed.

Obiectul recursului îl constituie încheierea prin care a fost respinsă cererea recurentei de față de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează sancțiunea nulității recursului, (...)în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Excepția a fost ridicată în cadrul contestației în anulare promovate de aceeași parte împotriva deciziei nr. 792 din 14 mai 2025, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a anulat recursul exercitat de A., în temeiul normei legale sus-menționate.

În etapa procesuală anterioară, în verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța a reținut că în cauză nu este întrunită cerința legăturii textului de lege criticat cu judecarea cauzei, întrucât, față de obiectul pricinii - contestație în anulare, deschisă exclusiv pentru cazurile prevăzute de art. 503 C. proc. civ.-, și de faptul că acesta vizează chestiuni ce țin de judecata recursului, prevederile legale contestate nu sunt aplicabile cauzei. Autoarea căii de atac consideră această soluție ca fiind nelegală, întrucât, contrar instanței, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite, prevederile legale criticate fiind incidente în speță.

Excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident ivit în cursul judecății unui proces, pentru admisibilitatea căruia, în cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, legiuitorul a impus mai multe condiții și anume: excepția să aibă ca obiect o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care să aibă legătură cu soluționarea procesului, excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești ori arbitrale la cererea uneia din părți, din oficiu ori de către procuror, în cauzele în care participă, iar prevederile atacate să nu fi fost declarate anterior ca neconstituționale printr-o decizie a Curții Constituționale.

Sub aspectul legăturii normei legale cu judecata litigiului, cerință dedusă verificării în această etapă procesuală, Înalta Curte notează că aceasta reflectă interesul procesual al părții în invocarea excepției de neconstituționalitate, ceea ce presupune că partea trebuie să justifice efectul util și direct pe care eventuala admitere a excepției ar avea-o asupra cursului procesului, verificarea legăturii dintre excepția de neconstituționalitate și soluționarea litigiului neputând fi limitată numai la chestiunea incidenței prevederilor legale contestate în litigiul aflat pe rol. Transpunând aceste considerente în cauză, Înalta Curte constată că cerința disputată nu se confirmă, întrucât, în raport de obiectul pricinii, contestație în anulare, și de cadrul legislativ ce guvernează această cale extraordinară de atac de retractare, norma legală pretins neconstituțională nu este aplicabilă.

Art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nemotivării recursului în acord cu exigențele impuse de art. 488 alin. (1) prin raportare la alin. (3) al aceluiași articol din C. proc. civ., aceste norme legale fiind atașate procesului de judecată al căii extraordinare de atac a recursului, care nu pot face obiectul verificărilor în contestația în anulare deschisă numai pentru remedierea erorilor materiale produse în judecarea recursului sau a apelului. În cauză, motivul principal al contestației în anulare l-a constituit omisiunea instanței de recurs de a analiza motivele de recurs justificat de faptul că prin acestea s-a invocat nelegalitatea deciziei, și nu netemeinicia ei, cum a apreciat instanța.

Invocarea neconstituționalității art. 489 alin. (2) C. proc. civ. s-a realizat în considerarea caracterului excesiv al sancțiunii prevăzute de acest text de lege ce îngrădește accesul la justiție, și nu în susținerea ipotezei sesizate în temeiul art. 503 din același cod - neanalizarea criticilor de recurs. Prin urmare, demersul recurentei într-un cadru procesual limitat la eventuale erori materiale, fără o analiză a raționamentului instanței, susține concluzia că prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. nu au niciun impact asupra soluției din calea extraordinară de atac a contestației în anulare. Constatarea dispozițiilor legale pretins neconstituționale nu este de natură să influențeze soluția asupra contestației în anulare, deoarece analiza și hotărârea instanței învestite în condițiile art. 503 C. proc.

civ. privesc verificările efectuate de instanța de recurs strict din punct de vedere formal, nu și pe fondul cauzei, în sensul evaluării modului de aplicare a art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Nu poate fi primită teza recurentei potrivit căreia înlăturarea sancțiunii nulității recursului în condițiile declarării neconstituționalității normei legale ar determina o analiză pe fond a recursului, întrucât aceasta omite cadrul procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate -contestația în anulare-, care exclude de la verificare temeinicia sancțiunii nulității recursului, precum și statuările instanței de control judiciar în fundamentarea aplicării ei - neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc.

civ. Ca atare, în lipsa unor critici de legalitate, chiar și în ipoteza înlăturării sancțiunii nulității, controlul de conformitate al hotărârii recurate cu prevederile legale nu ar putea fi generat. Distinct de cele expuse anterior, se constată că recurenta, sub pretextul existenței unui dezechilibru constituțional, apelează la remediul pus la dispoziție de legiuitor prin art. 29 din Legea nr. 47/1992 cu scopul de a înlătura de la aplicare norma legală contestată. Or, din această perspectivă, argumentele recurentei nu pot fi integrate unei excepții de neconstituționalitate, întrucât, pe de o parte, nu relevă un eventual conflict între norma legală contestată și textele constituționale, iar, pe de altă parte, vizează nemulțumirea părții față de modalitatea în care instanța de recurs a evaluat criticile sale de recurs și a apreciat asupra incidenței textului de lege, aspect care, potrivit instanței de contencios constituțional, nu intră în sfera sa de competență.

Deopotrivă, se observă că prin decizia nr. 33/2022 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 270 din 21 martie 2022, în motivarea soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) și ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Curtea a statuat în sensul că "dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., care prevăd sancțiunea nemotivării recursului, se circumscriu cerințelor prevederilor constituționale invocate referitoare la exercitarea căilor de atac în condițiile legii. Prin reglementarea instituției nulității, ca sancțiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de recurs care nu a fost motivată cu respectarea cerințelor impuse de lege, nu este încălcat accesul liber la justiție și nici dreptul la un recurs efectiv.

Accesul liber la justiție poate fi supus unor condiționări, iar exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 423 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 septembrie 2014)". Astfel, având în vedere că dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată impun îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate a sesizării, iar în speță nu se poate stabili legătura pe care textul de lege criticat o are cu judecata contestației în anulare, Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanța supremă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

De aceea, reținând că încheierea atacată este legală, pentru toate considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat. Referitor la cererea intimatei Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte, constatând că în cauză nu s-au depus dovezi care să ateste existența și întinderea lor, conform art. 452 C. proc. civ., urmează să o respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 28 ianuarie 2026, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2025, în contradictoriu cu intimații B., Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. și Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. Respinge cererea intimatei Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2026.