ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 140/2026

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2026

Asupra contestației în anulare, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 05.07.2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 1.000.000 euro, echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale, în temeiul art. 1.391 alin. (1) C. civ.

Prin încheierea din 02.07.2020, prima instanță a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A.

Prin sentința civilă nr. 3251/20.12.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamantul B., a admis în parte cererea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 48.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, cu titlu de daune morale, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., ca neîntemeiată, a obligat reclamanta să plătească pârâtei Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. suma de 4.750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert și a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii, A. și Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1268A/24.09.2024, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanta A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 792/14.05.2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat recursul.

Împotriva deciziei instanței supreme, A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 17.10.2025, sub nr. x/2025.

Prin cererea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs I.2 vizând respingerea apelului său cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată și nu le-a analizat nici pe cele de la pct. I.1 și II din memoriul de recurs, considerând eronat că vizează netemeinicia deciziei atacate și nemulțumirea sa cu privire la soluția de fond, deși a criticat hotărârea instanței de apel pentru nemotivare, iar în subsidiar, pentru încălcarea principiilor care guvernează procesul civil.

Intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Tot pe calea întâmpinării, intimata Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a solicita respingerea, ca nefondată, a contestației în anulare și, ca inadmisibilă, a cererii contestatoarei de anulare a hotărârii pronunțate de instanța de recurs și de trimitere a cauzei spre rejudecare.

Luând în analiză, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 508 alin. (1) și art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității contestației în anulare, Înalta Curte reține următoarele:

Consacrat în art. 129 din Constituție și reglementat în art. 457 C. proc. civ., principiul legalității căilor de atac, regulă fundamentală a procesului civil, presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac legale și în condițiile prevăzute de actele normative care le reglementează.

Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, nedevolutivă, ce poate fi declarată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de normele de drept imperative ce o instituie.

Articolul 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe care titulara contestației și-a fundamentat demersul, vizează un motiv de contestație în anulare specială, respectiv ipoteza în care instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate în termen.

În speță, recursul declarat de reclamanta A. a fost anulat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum rezultă din decizia nr. 792/14.05.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Totodată, se constată că, prin contestația în anulare supusă examinării, contestatoarea a arătat, în esență, că, în mod nelegal, instanța supremă a aplicat sancțiunea nulității recursului său, care a vizat nemotivarea deciziei de către instanța de apel și încălcarea principiilor procesului civil.

Înalta Curte apreciază că ipoteza sesizată de contestatoare nu se încadrează în motivul de contestație în anulare indicat, întrucât, așa cum s-a reținut mai sus, textul de lege evocat are în vedere numai situațiile în care respingându-se sau admițându-se în parte recursul, neanalizarea tuturor motivelor de recurs invocate este rezultatul unei omisiuni săvârșite de instanță.

Or, în cauză, recursul a fost anulat, iar sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. a fost aplicată ca urmare a verificării argumentelor de fapt și de drept expuse de autoarea căii de atac în justificarea nelegalității deciziei instanței de apel, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs reținând că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în ipotezele acestei norme de drept și că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 au fost invocate formal.

În realitate, contestatoarea își manifestă nemulțumirea cu privire la modul în care instanța supremă a statuat asupra criticilor sale din recurs, prin demersul judiciar de față urmărind reexaminarea acestora, aspect incompatibil cu calea extraordinară de atac fundamentată pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestația în anulare poate fi admisă pe acest temei numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv de casare dintre cele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și cu care a fost învestită în termenul legal, iar o atare situație nu este incidentă în cauză, unde neexaminarea motivelor de recurs nu a fost involuntară, ci deliberată și justificată prin aplicarea art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, se cuvine subliniat că, fiind o cale de atac de retractare, contestația în anulare formulată pentru remedierea unor erori de judecată, respectiv pentru modul în care au fost evaluate criticile în recurs, nu poate fi primită, legea neurmărind să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță.

Având în vedere că situația sesizată de contestatoare nu poate fi circumscrisă ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., față de toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 508 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 792/14.05.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2026.