Decizia nr. 1908/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția a II-a Civilă la 19.11.2021 sub nr. dosar x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia din urmă la plata: - sumei de 806.182,63 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate și facturate, conform facturilor fiscale emise în temeiul contractului de execuție de lucrări nr. x/14.07.2017; - penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței fiecărei facturi în parte și până la data achitării efective a debitului restant; - cheltuielilor de judecată.

Pe calea întâmpinării, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a S.C. A. S.R.L., iar, în situația respingerii excepției, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. La 08.03.2022, S.C. C. S.R.L. a formulat cerere de intervenție accesorie, prin care a învederat că înțelege să susțină poziția procesuală a reclamantei, iar, prin încheierea din 04.04.2022, instanța a încuviințat-o în principiu. Prin sentința civilă nr. 219/01.11.2022, prima instanță: - a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei; - a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată; - a respins ca nefondată cererea de intervenție accesorie; - a respins ca nefondate cererile reclamantei și a intervenientei accesorii privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, S.C. A. S.R.L. a declarat apel, iar S.C. C. S.R.L. apel incident.

Prin decizia civilă nr. 144/24.04.2024, Curtea de Apel Suceava - secția a II-a Civilă a admis apelul principal și apelul incident și a schimbat sentința apelată, în sensul că: - a admis în parte acțiunea; - a admis cererea de intervenție accesorie; - a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 801.267,93 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise în temeiul contractului de execuție lucrări nr. x/14.07.2017, neachitate; - a obligat pârâta la plata către reclamantă a penalităților contractuale în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, aferente sumelor ce compun debitul, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data plății efective a acestuia; - a obligat intimata-pârâtă la plată către apelanta-intervenientă accesorie a sumei de 40 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; - a respins ca nefondată cererea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei civile menționate, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată din toate fazele procesuale. În motivare, invocând teza finală a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu referire la art. 7 alin. (1) și art. 101 din Hotărârea nr. 3243/2022 a Plenului Consiliul Superior al Mgistraturii și la art. 19 și art. 214 C. proc.

civ., în legătură cu compunerea completului de judecată C2A COM aferentă termenelor de judecată stabilite la 09.03.2023, 27.04.2023, 11.05.2023, 08.06.2023, 14.09.2023, 09.11.2023, 14.12.2023, 11.01.2024, 08.02.2024, 14.03.2024 și 11.04.2024 a afirmat că, în faza procesuală a apelului, principiul continuității completului de judecată a fost încălcat, având în vedere că probele încuviințate nu au fost și administrate de către aceiași judecători, iar la dosar nu se regăsesc înscrisuri care să releve motive temeinice de înlocuire. Circumscris cazului de casare reglementat de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc.

civ., sub un prim aspect, a învederat că, deși a solicitat în mod expres comunicarea actelor de procedură prin poșta electronică, instanța de apel a procedat în acest sens doar o singură dată și, în raport cu cele decise prin decizia nr. 75/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv cu dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 192/2022, a susținut că este lovită de nulitate procedura de citare, respectiv de comunicare a actelor de procedură prin emiterea citației pentru toate termenele de judecată în forma letrică și nu prin poșta electronică, conform solicitărilor.

Sub un al doilea aspect, a invocat încălcarea normelor de procedură privind încuviințarea și administrarea mijloacelor de probă, cele referitoare la dreptul la apărare, la dreptul la un proces echitabil, la rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, respectiv la obligația de respectare a principiului contradictorialității, iar, în susținere, a redat considerente teoretice vizând probe.

Sub un al treilea aspect, tot din perspectiva acestui caz de casare, a invocat nemotivarea hotărârii, întrucât nu au fost analizate apărările formulate cu privire la nerespectarea principiului contradictorialității, prin nepunerea în discuția părților a solicitărilor formulate prin precizările depuse la termenele din 01.10.2024 și din 22.10.2024, prin eludarea pronunțării asupra concluziilor raportului de expertiză încuviințat și a înscrisurilor depuse - privind confirmarea nereală a prelungirii contractului nr. x/14.07.2017 printr-un înscris fals, nedepus în original, inexistent la dosarul de finanțare A.F.I.R. - respectiv prin lipsa de analiză a apărărilor invocate în justificarea nelegalității probelor avute în vedere de instanța de apel și corect respinse de prima instanță, prin refuzul de a lua în considerare înscrisurile depuse de aceasta.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a imputat instanței de apel faptul că nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți și nu a arătat în mod clar, explicit și transparent motivele care au fundamentat hotărârea. A mai susținut că, din parcurgerea considerentelor hotărării, se observă o reproducere a celor susținute de apelanta-reclamantă prin cererea de apel, astfel că motivarea nu îi conferă suficiente garanții că susținerile și apărările formulate de aceasta au fost serios examinate, ceea ce denotă necercetarea fondului cauzei, că, instanța a încălcat art. 22 alin. (6) C. proc.

civ., prin nepronunțarea asupra unui motiv de nelegalitate cu privire la care a fost sesizată prin întâmpinare, note de concluzii ori prin alte înscrisuri depuse de aceasta și cu privire la care nu a învederat părților dacă le va lua sau nu în considerare, în acord cu art. 14 alin. (4) și (5) C. proc. civ. În altă ordine de idei, a precizat că instanța de apel nu a analizat mai multe înscrisuri, precum adresa A.F.I.R. nr. x/26.02.2020, cele depuse la termenele din 11.05.2023 și 14.12.2023 sau raportul de expertiză, faptul că sarcina probei a fost inversată, deși conform art. 249 C. proc. civ., reclamantei și intervenientei le revenea sarcina dovedirii obligațiilor contractuale, în acord cu clauzele înscrise în art. 12.5 lit. b), respectiv în art. 18.4 din contract.

După redarea unor fragmente din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea utilaje tehnologice administrate în faza procesuală a apelului, a susținerilor prezentate în fața instanței de apel, a cuprinsului adresei A.F.I.R. nr. x/26.02.2020 și a notelor de concluzii depuse la dosar la 30.10.2022 de către apelanta-reclamantă, a solicitat instanței de recurs să rețină că neregularitățile privind regimul probelor i-au produs o vătămare a dreptului substanțial care nu poate fi îndreptată decât prin casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Sub un ultim aspect, încadrat acestui motiv de recurs - art. 488 pct. 6 C. proc. civ. - cu referire la proba cu expertiza tehnică din perspectiva dispozițiilor art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2) și art. 470 C. proc.

civ., a precizat că aceasta nu era o probă nouă, propusă în apel, ci una solicitată în fața primei instanțe și la care reclamanta a renunțat, conform încheierilor din 24.05.2022 și 18.10.2022, astfel că se impunea să fie respinsă, obiectivele formulate neavând nicio legătură cu stabilirea existenței și montării utilajelor ulterior transmiterii adresei nr. x/22.07.2019 și după încheierea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/27-28.05.2019. Pe de altă parte, încadrat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., un prim set de critici vizează interpretarea greșită a dispozițiilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă susținând că, în mod eronat, instanța de apel a admis excepția tardivității formulării cererii de denunțare ca fals a actului adițional nr. x la contractul nr. x/14.07.2017.

În argumentare, după redarea conținutului încheierii din 14.03.2024 și reamintirea contextului în care a formulat cererea de înscriere în fals - cu referire la actul adițional nr. x la contractul nr. x/14.07.2017 depus de intervenientă la termenul din 08.02.2024 - a afirmat că excepția a fost greșit admisă, de vreme ce există două înscrisuri cu același conținut, unul depus la instanța de fond de reclamantă, aflat la fila x, volumul II al dosarului Tribunalului Suceava și unul depus în apel de intervenientă. De asemenea, a precizat că, astfel cum rezultă din adresa A.F.I.R. nr. x/26.02.2020, la dosarul privind implementarea contractului de finanțare, acest înscris, prin care se pretinde nereal că durata contractului de execuție lucrări și furnizare utilaje cu montaj s-a prelungit până la 30.09.2019, nu se regăsea.

Printr-un ultim set de critici, a reproșat instanței de apel greșita reținere a incidenței normelor de drept material înscrise în art. 1.270 alin. (1) C. civ. prin raportare la art. 18.4 alin. (1) din contract, în art. 1.350 și în art. 1.535 C. civ., susținând că raționamentul acesteia se bazează pe prezumții și nu pe evaluarea probatoriului, iar, în susținere, a redat considerente din hotărârea atacată apreciate ca fiind eronate, respectiv extrase din raportul de expertiză întocmit în cauză și din notele de concluzii depuse la dosar la 30.10.2022 de către apelanta-reclamantă. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

Răspunzând criticilor, în raport cu considerentele deciziilor nr. 52/2023 și nr. 75/2022, pronunțate de instanța supremă, constituită în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a solicitat respingerea primelor două motive de recurs și a învederat că presupusa neregularitate a procedurii de citare și de comunicare a actelor de procedură invocată nu este dovedită, recurenta fiind reprezentată la fiecare termen de judecată, iar dovezile de primire a actelor de procedură poartă semnătura acesteia. De asemenea, cu privire la celelalte motive de recurs invocate, a solicitat respingerea acestora, susținând, în esență, că instanța a examinat atent argumentele părților și a prezentat motivele de fapt și de drept care au fundamentat hotărârea pronunțată, că alegațiile prezentate în finalul memoriului de recurs vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, precum și că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc.

civ. Intimata-intervenientă, prin întâmpinare, a invocat excepția nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. În esență, a susținut că recurenta-pârâtă nu a arătat în ce constă nelegalitatea înlocuirii componenței completului C2A COM, faptul că nu a invocat, în cursul judecării apelului, nelegala compunere a completului, că nu menționează în ce constă, în concret, vătămarea suferită prin necomunicarea actelor de procedură prin poșta electronică. Totodată, a afirmat că motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii recurate a fost invocat formal, că, în mod corect, prin încheierea din 14.03.2024, instanța a admis excepția tardivității cererii de înscriere în fals, în acord cu art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., respectiv că celelalte argumente critice expuse prin memoriul de recurs vizează netemeinicia hotărârii atacate și nu nelegalitatea acesteia. Recurenta-pârâtă nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinări, însă a înaintat la dosar concluzii scrise în susținerea demersului procesual. Prin rezoluția din 28.05.2025 a fost fixat termen în ședință publică la 24.09.2025, cu citarea părților în vederea soluționării recursului. La acest termen de judecată, cauza a fost amânată și acordat termen de judecată la 10.12.2025, în vederea soluționării recursului. La termenul de judecată, Înalta Curte a respins excepțiile nulității recursului, argumentele avute în vedere în fundamentarea acestei soluții fiind consemnate în practica și a reținut cauza în pronunțare.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente de drept: Prin primul motiv de recurs, recurenta-pârâtă susține cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 teza finală C. proc. civ., afirmând că, în faza procesuală a apelului, principiul continuității completului de judecată a fost încălcat, având în vedere că probele încuviințate nu au fost și administrate de către aceiași judecători, iar la dosar nu se regăsesc înscrisuri care să releve motive temeinice de înlocuire a acestora pe parcursul soluționării apelului. Înalta Curte notează că motivul de nelegalitate reglementat de 488 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. se referă la ipoteza în care pronunțarea hotărârii recurate s-a făcut de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii. Acest motiv de casare protejează principiul continuității completului de judecată și principiul repartizării aleatorii a litigiilor, reglementat de art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, act normativ aplicabil litigiului în raport cu data cererii de chemare în judecată, care prevede că "activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective". Astfel cum a indicat și recurenta-pârâtă în memoriul de recurs, aceleași principii le regăsim și în art. 19 C. proc.

civ., intitulat "Continuitatea", ce prevede că "judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii", respectiv în cuprinsul art. 214 C. proc. civ., având denumirea marginală "Continuitatea instanței", conform căruia "(1) Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății. (2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii.

(3) Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părților, cauza se repune pe rol". Dispozițiile textelor de lege menționate, care permit schimbarea componenței completului de judecată pentru situații obiective, reflectă totuși un aspect esențial al principiului continuității și anume acela ca hotărârea să fie pronunțată de judecătorii care au participat la dezbaterea cauzei în fond. Analizând temeinicia motivului de casare, Înalta Curte constată, din verificarea actelor dosarului, că dezbaterile pe fondul apelului au avut loc la termenul de judecată din 11.04.2024, în fața completului de judecată C2A COM, alcătuit din președinte - D. și judecător - E., iar hotărârea atacată a fost pronunțată la 24.04.2024 de către aceiași judecători, după amânarea cauzei pentru ca părțile să depună concluzii scrise.

Așa fiind, infirmând susținerile recurentei-pârâte, reține că această condiție esențială a fost respectată de către instanța de apel, decizia atacată fiind pronunțată de cei doi judecători în fața cărora au fost formulate concluziile finale asupra apelului declarat în cauză. Cât privește criticile referitoare la schimbarea componenței completului pe parcursul soluționării apelului, Înalta Curte reamintește că, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

"motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor". În cauză, nu se poate susține cu temei că eventuala neregularitate - constând în pretinsa modificare nejustificată/nelegală a completului de judecată în cursul judecării apelului - nu se putea cunoaște și nu se putea invoca în cursul soluționării apelului, de vreme ce recurenta-pârâtă susține alternarea succesivă a 4 magistrați anterior termenului de judecată la care au avut loc dezbaterile pe fondul apelului. Totodată, Înalta Curte observă că intimata-pârâtă a fost prezentă, prin reprezentant convențional, la termenele de judecată din apel, același avocat care a asigurat reprezentarea și în fața instanței de recurs, fiind prezent și la termenele de judecată stabilite în apel, pentru perioada 27.04.2023-14.03.2024.

Prin urmare, în situația în care partea, prin avocatul care a reprezentat-o, ar fi avut vreo nelămurire cu privire la legala compunere a completului de judecată C2A COM pentru unul dintre termene aferente perioadei menționate, ar fi putut invoca eventualele neregularități (precizate în cuprinsul memoriului de recurs) fie la acel termen, fie la următorul termen de judecată. Or, din cercetarea încheierilor pronunțate de instanța de apel nu reiese vreo obiecție a acestuia cu privire la componența completului de judecată învestit cu soluționarea cererii de apel și nici prin dezvoltarea motivului de recurs nu se susține că către recurentă că ar fi ridicat obiecții privind legala compunere a completului de judecată, la diferite termen de judecată din apel.

În atare context, se reține că aceste pretinse neregularități nu au fost invocate în cursul judecării apelului, deși partea putea să le invoce. Pasivitatea părții în această privință sugerează faptul că nu a perceput vreo vătămare procesuală în cursul judecății în apel, de vreme ce nu a formulat obiecții cu privire la compunerea completului de judecată. Prin urmare, o astfel de pretinsă neregularitate nu mai poate fi ulterior invocată pe calea recursului, atât timp cât putea și trebuia să fie invocată în cursul soluționării apelului, întrucât dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. împiedică invocarea unor motive de recurs vizând neregularități procedurale ce puteau fi invocate în cursul soluționării apelului.

Cum motivul care a fundamentat cazul de casare analizat nu a fost invocat în condiții de regularitate procedurală în etapa anterioară și nu există un text care să prevadă că această neregularitate procesuală poate fi invocată direct în fața instanței de recurs, cu ignorarea exigențelor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte concluzionează în sensul că motivul de recurs vizând pretinsa încălcare a principiului continuității completului de judecată în apel nu poate fi primit și nici analizat. Circumscris celui de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, întemeiat pe dispozițiile de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, sub un prim aspect, încălcarea normelor de procedură referitoare la obligativitatea citării părților și comunicării actelor de procedură în modalitatea indicată prin cererile formulate.

Nici această critică nu poate fi primită pentru considerente ce succed. Dispozițiile art. 154 C. proc. civ. prevăd care sunt modalitățile de comunicare a citațiilor și a altor acte de procedură în procesul civil, acestea fiind reglementate după cum urmează: prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe, în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul; prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în plic închis, la care se atașează dovada de primire/procesul-verbal și înștiințarea prevăzută de lege; prin executori judecătorești, la solicitarea părții și pe cheltuiala acesteia; prin servicii de curierat rapid și prin telefax, poștă electronică, dacă partea a indicat datele corespunzătoare în acest scop, sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea actului și confirmarea primirii acestuia.

Toate aceste modalități de comunicare a actelor de procedură sunt variante principale de înștiințare a părților și pot fi utilizate alternativ, întrucât utilizarea oricăreia dintre formele de comunicare reglementate de textul de lege menționat produce același efect juridic cu privire la înștiințarea părților despre existența procesului civil. Prin decizia nr. 75/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "Efectuarea procedurii de citare, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (6) din C. proc.

civ., dacă partea a solicitat și a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, fără a fi condiționată de efectuarea procedurii în format letric, conform dispozițiilor art. 154 alin. (1) din același act normativ". În considerentul 119 s-a reținut că alegerea de către instanță a modalității de comunicare a actelor de procedură cu ignorarea opțiunii exprimate de parte poate avea ca efect lipsirea acesteia de posibilitatea de a participa efectiv la desfășurarea procesului, chestiune de natură să afecteze în substanța sa dreptul la apărare, garantat părților în procesul civil prin art. 13 alin. (1) C. proc. civ., precum și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenție, în componenta sa privind liberul acces la o instanță din perspectiva efectivității citării părții în procesul civil.

De asemenea, dispozițiile art. 160 C. proc. civ. prevăd că "(1) Dacă partea prezentă în instanță, personal sau prin reprezentant, nu a primit citația sau a primit-o într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la art. 159 ori există o altă cauză de nulitate privind citația sau procedura de înmânare a acesteia, procesul se amână, la cererea părții interesate. (2) Orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luată în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amânarea procesului, precum și în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă sau legal citată". În cazul concret dedus judecății se constată că intimata-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea de apel prin Cabinet de Avocat F. și a indicat adresa de sediu a acesteia, respectiv municipiul Suceava, județul Suceava.

Ulterior, la 13.01.2023, prin adresa înaintată instanței de apel, prin intermediul poștei electronice, a formulat cerere de accesare a dosarului în format electronic, prin care a solicitat, în mod expres, ca actele de procedură să îi fie comunicate la adresa de e-mail indicată în cuprinsul acesteia. Citația pentru primul termen de judecată, stabilit la 09.03.2023, a fost comunicată intimatei-pârâte la adresa de sediu a acesteia. La acest termen de judecată, astfel cum relevă cele consemnate în încheierea întocmită pentru acest termen, intimata-pârâtă a fost reprezentată de avocat F., care nu a formulat nicio obiecție cu privire la modalitatea de citare a părții pe care o reprezintă pentru acel termen de judecată, respectiv la sediul acesteia.

Este real că citațiile aferente celorlalte termene de judecată stabilite în cauză, cu excepția celei comunicate pentru termenul din 21.09.2023, au fost transmise intimatei-pârâte la adresa de sediu și nu pe adresa de e-mail a reprezentantului convențional, conform solitărilor. Cu toate acestea, este la fel de adevărat faptul că avocatul părții, prezent la majoritatea termenelor de judecată, exceptând cel stabilit la 27.04.2023, nu a semnalat instanței de apel faptul că procedura de citare nu s-ar fi realizat conform solicitărilor din cererea de acces la dosarul electronic înaintată la 13.01.2023.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că, atât timp cât niciun înscris aflat la dosarul instanței de apel nu relevă că intimata-pârâtă a stăruit pe tot parcursul cercetării judecătorești asupra cererii sale de alegere a modalității de citare prin poșta electronică, corelat cu faptul că reprezentantul convențional al acesteia a fost prezent la majoritatea termenelor de judecată fără a invoca vreo neregularitate cu privire la procedura de citare, părții i-a fost asigurat respectarea dreptului la apărare și principiul contradictorialității, nefiindu-i adusă vreo vătămare care să justifice anularea citațiilor emise în format letric și, implicit, a deciziei atacate. Sunt pe deplin aplicabile așadar prevederile art. 160 alin. (2) din C. proc.

civ. conform cărora "orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luată în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amânarea procesului, precum și în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă sau legal citată. Aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație concretă a principiului consacrat de art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

referitor la regimul juridic de invocare a nulității relative, conform căruia nulitatea relativă trebuie invocată "pentru neregularitățile săvârșite în cursul judecății, la termenul la care s-a săvârșit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor și înainte de a pune concluzii pe fond". Așadar, constatând că partea nu a invocat, în cursul judecării apelului, nicio neregularitate referitoare la procedura de citare ori de comunicare a actelor de procedură, și nici nu a susținut existența vreunei vătămări procesuale cauzată de modalitatea concretă de citare și de comunicare a actelor de procedură utilizată de instanța de apel, Înalta Curte conchide că instanța de apel a procedat la judecata cererii de apel cu respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, motiv pentru care va înlătura criticile analizate din această perspectivă ca fiind neîntemeiate.

În egală măsură sunt incidente, pentru aceleași considerente, și prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora motivele de nelegalitate ce pot fi circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 488 alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Or, Înalta Curte constată că aspectul referitor la modalitatea de citare sau de comunicare a actelor de procedură utilizată de instanța de apel nu a fost invocat în fața instanței de apel, astfel că dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. împiedică formularea unei astfel de critici directe în recurs, de vreme ce pretinsa neregularitate putea fi semnalată în cursul judecării apelului.

Alegațiile prin care se afirmă încălcarea normelor de procedură privind încuviințarea și administrarea mijloacelor de probă, cele referitoare la dreptul la apărare, la dreptul la un proces echitabil, respectiv la rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului nu vor fi analizate de către instanța de recurs având în vedere faptul că nu sunt însoțite de o argumentație juridică propriu-zisă și nu deduc judecății veritabile critici de nelegalitate cu privire la decizia atacată, câtă vreme aspectele reliefate nu evidențiază eventuale încălcări ale regulilor de procedură, apte a genera incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Susținerile prin care se reproșează instanței de apel neanalizarea apărărilor formulate prin precizările depuse la termenele de judecată din 01.10.2024 și din 22.10.2024 vor fi înlăturate.

În privința acestei critici, Înalta Curte constată că la datele indicate pentru judecarea apelului în memoriul de recurs, nu au fost stabilite termene de judecată, atât dezbaterile asupra fondului apelului, cât și pronunțarea instanței de apel având loc anterior acestor date. Pe de altă parte, apreciind că este vorba despre o simplă eroare materială iar datele corecte sunt cele relevate în concluziile orale - 08.02.2024, respectiv din 14.03.2024 - instanța supremă constată că recurenta nu identifică în concret care anume elemente de fapt ori de drept, esențiale în economia procesului, nu ar fi fost puse în discuția contradictorie a părților, dar ar fi fost valorificate de către instanța de apel în raționamentul care a fundamentat soluția pronunțată, surprinzând în acest fel partea.

Din analiza încheierii din data de 8 februarie 2024 rezultă că părțile au dezbătut în contradictoriu asupra aspectelor de fapt rezultate din răspunsul comunicat instanței prin adresa AFIR dar și asupra altor aspecte procedurale ori legate de fondul litigiului, iar pentru termenul din 14 martie 2024 intimata B. a depus note de concluzii. Pe de altă parte, în cuprinsul deciziei atacate, instanța de apel s-a preocupat să examineze starea de fapt din perspectiva comunicărilor AFIR, a precizărilor ulterioare precum și a susținerilor contradictorii ale părților (pag. 28 din decizia atacată, paragrafele 2-8), indicând care sunt argumentele pentru care susținerile intimatei B. sunt neîntemeiate (pag.

29 din decizie), astfel că nu se poate primi critica conform căreia instanța de apel nu ar fi examinat apărările formulate prin precizările și notele depuse la dosar. Criticile, subsumate de către recurenta-pârâtă aceluiași motiv de nelegalitate, prin care se impută instanței devolutive de control nepronunțarea asupra concluziilor raportului de expertiză încuviințat și a înscrisurilor depuse de aceasta, lipsa de analiză a apărărilor invocate în justificarea nelegalității probelor avute în vedere de instanța de apel și corect respinse de prima instanță, precum și refuzul de a lua în considerare înscrisurile depuse de aceasta, vor fi avute în vedere la analiza cazului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât se pretinde un viciu de nemotivare al hotărârii atacate. Înalta Curte constată, din examinarea considerentelor hotărârii atacate, că aceste afirmații nu se confirmă, instanța de apel reținând în procesul deliberativ atât concluziile înscrise în raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea utilaje tehnice depus în apel, cât și a celor consemnate în raportul de expertiză contabilă efectuat în primă instanță. De asemenea, instanța supremă remarcă faptul că recurenta-pârâtă nu precizează în concret care sunt apărările decisive invocate și neanalizate de către instanța de apel, în ce constă nelegalitatea probelor, respectiv care sunt înscrisurile depuse de aceasta și pe care instanța a refuzat să le aibă în vedere.

Formularea unor susțineri cu titlu general și care nu respectă cerința esențială de a se raporta la dezlegările concrete și la raționamentele utilizate de curtea de apel, nu are aptitudinea de constitui critici de nelegalitate și nici de a învesti legal instanța de recurs cu analiza acestora. În ceea ce privește criticile încadrate de către recurenta-pârâtă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși se pretinde că hotărârea atacată este, pe de o parte, nemotivată, iar, pe de altă parte, ar cuprinde o motivare străină, acestea nu pot fi încadrate într-un veritabil motiv de nelegalitate, atât timp cât reflectă nemulțumirea părții față de modul în care instanța de apel a analizat și valorificat probatoriul administrat în cauză, cu consecința infirmării soluției pronunțate de prima instanță.

Astfel, se observă că recurenta-pârâtă se prevalează, în primul rând, de lipsa motivării, situație care, din ipoteza normei invocate, înglobează insuficienta stabilire și analiză a situației de fapt prin raportare la probele administrate, lipsa examinării efective a argumentelor esențiale prezentate de părți în apel, motivarea formală, lipsită de elemente concrete, sau achiesarea totală la hotărârea instanței de fond, dar fără o analiză proprie a instanței de apel; în al doilea rând, se invocă ipoteza motivelor străine, care, în cazul de casare evocat, încorporează numai ipoteza în care hotărârea cuprinde exclusiv motive străine de natura cauzei.

Or, în condițiile în care recurenta-pârâtă, prin memoriul de recurs, nu argumentează nici ipoteza lipsei motivelor hotărârii, nici cea a motivării care să constea exclusiv în motive străine de natura cauzei, ci, dimpotrivă, sesizează existența unui raționament ce fundamentează decizia instanței de control judiciar, dar este nemulțumită de modalitatea de valorificare a probelor de către aceasta, Înalta Curte reține caracterul formal al invocării acestui caz de casare, examinarea deciziei atacate permițând să se constate că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care respectă cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Simpla împrejurare că instanța de apel nu a acordat unor înscrisuri depuse de parte relevanța probatorie pe care o dorea aceasta, prin raportare la întregul material probator administrat în cauză, nu constituie un viciu de nelegalitate a motivării hotărârii deoarece judecătorul este liber să aprecieze concludența probelor administrate în acord cu principiul înscris în art. 264 alin. (2) C. proc. civ. conform căruia în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare. Așa fiind, susținerile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ. nu pot fi primite deoarece ele nu configurează un viciu de nelegalitate ci vizează temeinicia hotărârii, neputând fi încadrate nici într-un alt caz de casare. Cu privire la critica referitoare la respingerea probei cu expertiza, întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele care însoțesc această critică pun în evidență o pretinsă nelegalitate procedurală a soluției astfel dispuse, iar nu o lipsă de motivare deficitară din partea instanței de apel, ceea ce impune examinarea acestei critici din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Deși argumentele dezvoltate în susținerea acestui motiv de recurs sunt confuze (recurenta se referă la respingerea probei cu expertiza tehnică, deși această probă a fost admisă), instanța supremă identifică nemulțumirea recurentei în aceea că această probă nu mai putea fi încuviințată, în condițiile art. 478 - 479 C. proc.

civ. deoarece nu era o probă nouă propusă în apel, ci o probă a cărei administrare s-a solicitat în fața primei instanțe iar ulterior partea a renunțat la ea. Critica nu poate fi primită. Astfel, prin Decizia nr. 9/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 470, art. 478 alin. (2) și a art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., prin raportare la art. 254 alin. (1) și (2) din C. proc.

civ., în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ atât probele propuse în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât și acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea". Este adevărat că dezlegarea oferită de instanța supremă nu se referă punctual la ipoteza în care una din părți renunță, din considerente de strategie procesuală, la administrarea unei probe solicitate inițial primei instanțe. Însă argumentele care fundamentează decizia interpretativă a instanței supreme sunt suficient de elocvente pentru a susține legalitatea solicitării și încuviințării în apel a unor probe a căror administrare nu a mai fost realizată la prima instanță deoarece partea a renunțat la ele.

Astfel, în cuprinsul paragrafelor 65, 67 și 74 din decizia antemenționată, Înalta Curte a subliniat că: "65. Ca atare, în noțiunea de dovezi noi din cadrul art. 476 alin. (2) din C. proc. civ. intră orice probă care nu a fost administrată și analizată de către prima instanță și nicidecum doar probele care au fost propuse în termen procedural, dar care au fost respinse pentru nerespectarea condițiilor ce decurg din dispozițiile art. 255 și art. 258 din C. proc. civ., așa cum se susține în cadrul opiniei minoritare prezentată în cadrul sesizării. (...) 67. Probele "noi" cerute în fața instanței de apel sunt, în realitate, probele necesare analizării motivelor de apel și a apărărilor formulate în legătură cu acestea, motive și apărări pe care părțile, în mod evident, nu le puteau anticipa la momentul formulării cererii de chemare în judecată ori al întâmpinării la prima instanță.

(…) 74. Rezultă deci că instanța de apel poate administra orice probe noi, indiferent dacă au fost sau nu solicitate în fața primei instanțe, cerința impusă de către legiuitor pentru etapa procesuală a apelului fiind ca acestea să se fi propus în condiții procedurale prin cererea de apel sau prin întâmpinare, iar instanța de apel să aprecieze că sunt necesare soluționării cauzei". Or, în considerarea acestor argumente, desprinse din jurisprudența obligatorie a instanței supreme, corelate cu constatarea că proba cu expertiză a fost solicitată cu respectarea exigențelor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., adică prin cererea de apel, Înalta Curte nu identifică niciun viciu de nelegalitate în privința încuviințării acestei probe în apel, fiind irelevant aspectul indicat de recurentă, respectiv că partea adversă a renunțat la administrarea aceleași probe în fața primei instanțe.

Cât privește criticile referitoare la o pretinsă lipsă de legătură între specialitatea expertului desemnat și obiectivele expertizei stabilite prin încheierea din 8 iunie 2023, instanța supremă constată, din examinarea încheierilor din 11 mai 2023 și 8 iunie 2023, că recurenta nu s-a opus numirii în cauză a expertului G., nu s-a opus obiectivelor solicitate de partea adversă și a propus, la rândul ei, mai multe obiective dintre care unele au fost încuviințate de instanța de apel. Or, în acest context, ținând seama și de exigențele art. 488 alin. (2) C. proc. civ., de vreme ce aceste critici puteau fi invocate și susținute în fața instanței de apel care a încuviințat proba, însă partea a rămas în pasivitate procesuală, ele nu pot fi invocate și nici analizate pentru prima dată în recurs.

Abordând analiza celui de al șaselea motiv de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, sub pretinsa greșită interpretare a dispozițiilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă urmărește reexaminarea de către instanța de recurs a soluției pronunțate prin încheierea din 14.03.2024 cu privire la excepția tardivității formulării cererii de denunț a actului adițional nr. x la contractul nr. x/14.07.2017. Dintr-o primă perspectivă, Înalta Curte observă că această critică nu aduce în discuție vreo nesocotire a unei norme de drept material, ci o pretinsă încălcare a regulilor de procedură instituite de art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., astfel că această critică se cuvine a fi examinată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În acord cu prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. "dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părți declară că acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină". Regula instituită de cod urmărește disciplinarea părților litigante și conformarea lor principiului înscris în art. 10 C. proc. civ.

conform căruia "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia". Pe cale de consecință, defăimarea unui înscris ca fals nu poate fi realizată oricând pe parcursul procesului ci numai în termenul prevăzut de lege, sub sancțiunea decăderii instituite de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel (...)". Or, recurenta însăși recunoaște, prin memoriul de recurs, că o copie a înscrisului defăimat ca fals în apel a fost depusă și la prima instanță, fără ca la acel moment procesual pârâta-recurentă să invoce, în termenul indicat de art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., caracterul său fals. În acest context, Înalta Curte validează raționamentul instanței de apel, din cuprinsul încheierii din 14 martie 2024, conform căruia denunțarea ca fals a înscrisului cu pricina (actul adițional nr. 10) a fost realizată tardiv prin raportare la termenul de decădere prevăzut de art. 304 alin. (1) C. proc. civ. și la împrejurarea că înscrisul a fost depus la prima instanță fără a fi defăimat ca fals în fața acesteia. Cât privește ultimul set de critici, vizând greșita reținere a incidenței în cauză a dispozițiilor art. 1.270 alin. (1), art. 1.350 și art. 1.535 C. civ., va fi înlăturat întrucât este grefat pe chestiuni de temeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate.

Astfel, se observă că recurenta-pârâtă, față de considerentele enunțate de instanța de apel în cuprinsul hotărârii atacate, nu combate cu argumente care să fie încadrabile în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, recurenta se limitează la a evoca dispozițiile legale a căror incidență se pretinde că a fost reținută în mod greșit, respectiv să precizeze, în dreptul considerentelor inserate în memoriul de recurs, că sunt neîntemeiate sau prezumate, să facă trimitere la adresa A.F.I.R. nr. x/26.02.2020, la răspunsul formulat de expert la obietivul nr. 4, or la notele de concluzii depuse de apelanta-reclamantă sau la situația de fapt.

Prin urmare, nu numai că nu este evidențiată nicio nelegalitate pretins săvârșită de către instanța de apel, dar recurenta-pârâtă se raportează în mod constant și repetitiv la înscrisurile aflate la dosar și la concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea utilaje tehnologice întocmit în cauză. Or, starea de fapt și probele care o conturează au format obiect al cercetării judecătorești al instanțelor devolutive, atributul exclusiv al instanței de recurs fiind analizarea legalității celor statuate prin decizia atacată, respectiv a conformității considerentelor hotărârii pronunțate cu normele de drept incidente. În raport cu rațiunile înfățișate, constatând legalitatea deciziei atacate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc.

civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul. Față de soluția ce se va pronunța, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. reprezintă "parte care pierde procesul" conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și, întrucât intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, pe care l-a și dovedit cu factura seria x nr. x/20.02.2025 și extrasul de cont emis la 14.02.2025 de către H., aflate la dosar, urmează să admită această cerere și să o oblige la achitarea cheltuielilor de judecată în valoare de 8.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 144/24.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția a II-a Civilă. Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 8.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2025.