Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
19 noiembrie 2025

Decizia nr. 1743/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Deliberând asupra recursului de față și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au (...)", reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul să îi repare prejudiciul care i-a fost cauzat prin erorile judiciare produse în dosarul nr. x/2018.

Ca urmare a declinărilor reciproce de competență dintre Secțiile a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și a V-a Civilă ale Tribunalului București, Curtea de Apel București - secția a IV-a Civilă a pronunțat sentința civilă nr. 23F/19.02.2021, prin care a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea secției a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale. Prin sentința civilă nr. 4833/24.06.2021, prima instanță a respins cererea ca neîntemeiată, însă aceasta a fost atacată cu apel de către reclamant. Prin încheierea nr. 1288/24.05.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a strămutat judecata cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2021 la Curtea de Apel Ploiești.

Prin încheierea din 17.01.2023, Curtea de Apel Ploiești - secția I Civilă a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător B. și C., iar la 27.11.2024 a constatat că excepția necompetenței material-procesuale a Curții de Apel București -Secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale a rămas fără obiect și a reținut cauza în pronunțare; ulterior, prin decizia nr. 1628/05.12.2024, a respins ca nefondat apelul. A. a recurat încheierea din 17.01.2023; în motivare, a arătat că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, că, prin hotărârea dată, a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și că a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc.

civ. Recurentul a arătat că modalitatea în care a fost constituit completul de judecată care a soluționat cererile de recuzare încalcă art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 137/2015. A subliniat că, potrivit acestui regulament - aplicabil cererii de recuzare formulate într-un proces inițiat în anul 2020 - incidentul procedural trebuia soluționat de completul următor care judecă în aceeași materie, respectiv completul 24ACIV. A învederat că, din completul care a soluționat cererea, a făcut parte soțul uneia dintre doamnele judecător vizate de recuzare, domnul judecător D., a cărui cerere de abținere a fost respinsă.

Autorul recursului a arătat că în dispozitivul încheierii se menționează greșit că termenul de recurs este de 5 zile de la comunicare. Pe fondul cererii, a arătat că atât judecătorii completului recuzat, cât și judecătorul fondului sunt membri ai aceleiași asociații profesionale a magistraților, aspect de natură să ridice dubii cu privire la imparțialitatea instanței de apel. Prin memoriul de recurs depus la 01.03.2025, A. a recurat decizia instanței de apel, dar și încheierea din 27.11.2024. În motivarea căii de atac îndreptate împotriva deciziei, a susținut că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc.

civ. Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autorul recursului a reclamat încălcarea art. 476-479 C. proc. civ., susținând că instanța de prim control judiciar a ignorat efectul devolutiv al căii ordinare de atac și nu a procedat la rejudecarea în fond a cauzei, deși a fost sesizată cu 7 motive de apel. A învederat că instanța de apel nu a răspuns motivelor de apel, ci s-a limitat la a reproduce statuările tribunalului și a prelua considerente din dosarul nr. x/2018, care materializează o eroare judiciară în sensul art. 96 din Legea nr. 304/2004 și al deciziei Curții Constituționale nr. 417/2018. A evidențiat, totodată, omisiunea instanței de apel de a indica temeiul de drept al soluției adoptate.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autorul căii de atac a arătat că decizia atacată nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază și, astfel, contravine art. 425 C. proc. civ. Un set distinct de critici s-a referit la ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. în primul rând, recurentul a arătat că instanța de apel a ignorat decizia Curții Constituționale nr. 417/2018, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, dispozițiile art. 252 alin. (2) lit. b) din Codul muncii, art. 503-508 C. proc. civ., O.U.G. nr. 158/2005, ca și jurisprudența administrată.

Motivând calea de atac declarată împotriva încheierii din 27.11.2024, autorul a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii și că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ. A învederat faptul că excepția necompetenței materiale-procesuale pe care a invocat-o s-a referit la Curtea de Apel Ploiești - secția I Civilă și nu la Curtea de Apel București; a subliniat că au fost încălcate dispozițiile art. 131, art. 224, art. 235, art. 248, art. 477-479 și art. 480 alin. (4) C. proc.

civ. Prin același memoriu, recurentul a reiterat motivele întemeiate pe cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ., îndreptate împotriva încheierii din 17.01.2023. Suplimentar, a învederat că, în compunerea completului de apel a intrat doamna judecător E., al cărei soț îndeplinea o funcție în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice, a cărui autoritate tutelară este pârâtul din cauza de față. Asupra recursului declarat împotriva încheierii pronunțate la 17.01.2023, Înalta Curte reține următoarele: Critica privind indicarea eronată a termenului de recurs va fi încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. deși fondată - căci recursul împotriva încheierii era deschis odată cu cel împotriva deciziei instanței de apel, conform art. 53 alin. (1) C. proc.

civ. - ea nu este aptă să atragă casarea hotărârii, întrucât, convergent art. 177 alin. (1) C. proc. civ., vătămarea produsă recurentului este înlăturată prin examinarea fondului căii de atac de către prezenta instanță. În continuare, reclamând nelegala constituire a completului de judecată învestit cu soluționarea cererii de recuzare, recurentul pretinde că a fost nesocotit art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015. Critica, analizată prin prisma cazurilor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., este nefondată.

Dispozițiile regulamentare amintite reprezintă norme de organizare judiciară și sunt de imediată aplicare, astfel că cererii de recuzare înregistrate la 10.01.2023 îi sunt aplicabile prevederile hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești (în continuare, "Regulamentul"), al cărei art. 2 abrogă hotărârea nr. 1375/2015 începând cu 27.12.2022. Constituirea completului care a soluționat cererea de suspendare reflectă justa aplicare a art. 109 alin. (1) din Regulament; cererea de recuzare a vizat întregul complet nr. 23ACIV, iar față de compunerea identică a completului imediat următor, C24ACIV - aspect necontestat de petent -, ea a fost, în mod justificat, repartizată formațiunii de judecată subsecvente, nr. 25ACIV.

Participarea domnului judecător D. în compunerea completului care a soluționat cererea de recuzare nu atrage nelegalitatea încheierii pronunțate, câtă vreme declarația de abținere formulată de acesta nu a fost încuviințată. Nici criticile cu privire la fondul încheierii nu sunt întemeiate. Susținerile privind pe doamna judecător E., în legătură cu care nu a fost formulată o cerere de recuzare, nu pot fi analizate. În continuare, recurentul afirmă că imparțialitatea doamnelor judecător B. și C. era afectată, prin prisma calității acestora de membre ale unei organizații profesionale conduse de magistratul care a pronunțat, în dosarul nr. x/2018, decizia prin care s-ar fi produs eroarea judiciară alegată; prin urmare, apreciază că era incident art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc.

civ. Evaluarea imparțialității instanței se realizează prin raportare la cele două fațete ale acestui concept: aspectul subiectiv - care se referă la convingerea personală a judecătorului - din perspectiva căruia imparțialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară și aspectul obiectiv care vizează modul în care imparțialitatea judecătorului este percepută din exterior de un observator rezonabil și avizat, persoană informată și de bună-credință. Suspiciunea invocată de recurent este raportată la criteriul obiectiv, însă, în sine, nu este aptă să răstoarne prezumția de imparțialitate, în condițiile în care conduita procesuală a judecătorilor nu relevă existența vreunei atitudini de părtinire în administrarea cauzei.

Cum astfel de elemente nu au fost probate de autorul recursului, critica apare nefondată și va fi înlăturată. Prin recursul declarat împotriva încheierii din 27.11.2024, recurentul contestă respingerea, ca lipsită de obiect, a excepției necompetenței materiale procesuale; aceste critici vor fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu au fost aduse argumente circumscrise ipotezei de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Excepția ridicată de apelant, în prezent recurent, nu rămânea lipsită de obiect, astfel cum a apreciat instanța de apel, întrucât teza ce o susținea - temerea părții că, dacă va fi pronunțată de o instanță specializată în materia litigiilor de muncă, decizia ce va soluționa apelul nu va fi recurabilă - rămânea valabilă și prin raportare la secția I Civilă a Curții de Apel Pitești.

Cu toate acestea, înlăturând vătămarea produsă recurentului, prezenta instanță va analiza fondul excepției și va constata că măsura adoptată este justă, câtă vreme competentă în soluționarea apelului era secția specializată în litigii de muncă a instanței superioare Tribunalului București - secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, iar, prin strămutare, aceasta a devenit Curtea de Apel Ploiești. Așadar, recursul declarat împotriva aceste încheieri va fi respins. În continuare, examinând decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele: În dosarul nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu S.C.

Romaero S.A., anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. x/11.06.2018 și repunerea părților în situația anterioară; în apel, Curtea de Apel București - secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat decizia civilă nr. 925/18.02.2019 ("decizia civilă nr. 925/18.02.2019"), prin care a respins apelul reclamantului, l-a admis pe cel al pârâtei, a schimbat în tot sentința atacată și a respins contestația. În cauza de față, A. a solicitat repararea prejudiciului cauzat în dosarul nr. x/2018, afirmând că, mai ales prin decizia pronunțată în apel, s-a produs o eroare judiciară. Prima instanță a respins cererea de despăgubire cu motivarea că reclamantul nu a probat pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive contrară legii sau situației de fapt, dar nici a prejudiciului moral sau material suferit.

Această concluzie s-a fundamentat pe analiza extinsă a motivelor expuse de autorul demersului judiciar, care va fi sintetizată în continuare, pentru a pregăti dezlegarea criticilor aduse prin recurs. Tribunalul a constatat că omisiunea cercetării motivului de apel referitor la încălcarea de către angajatorul S.C. Romaero S.A., cu prilejul emiterii deciziei de sancționare disciplinară, a art. 252 alin. (2) lit. b) din Codul muncii putea și a fost valorificat prin contestație în anulare. A notat, totodată, că, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de revizuire prin care actualul recurent a susținut că decizia civilă nr. 925/18.02.2019 s-a întemeiat pe înscrisuri noi, depuse de pârâtă, dar care nu i-au fost comunicate.

A infirmat pretinsa omisiune a descrierii abaterii disciplinare, reținând că dispozițiile art. 252 alin. (2) lit. a) din Codul muncii au fost respectate. A observat că, neavând caracter decisiv în soluția instanței de apel, nu sunt vătămătoare pentru reclamant considerentele prin care, în decizia civilă nr. 925/18.02.2019, se reține că S.C. Romaero S.A. a pus în executare decizia nr. 640/13.02.2018 a Curții de Apel București, emițând decizia nr. 47 de reînființare a postului.

A constatat că statuarea potrivit căreia reclamantul a acceptat reintegrarea începând cu 14.02.2018 este susținută de comunicările prin care acesta a comunicat angajatorului că se află în incapacitate temporară de a se prezenta la serviciu, din motive medicale, în perioada februarie - martie 2018. A reținut că salariatul nu putea condiționa momentul la care își reia atribuțiile postului, independent de faptul că, în urma constatării nulității deciziei de concediere nr. 132/S.R.U.S/11.06.2018, măsura încetării raporturilor de muncă a fost desființată cu efect retroactiv și situația anterioară a fost restabilită. Apelând această sentință, actualul recurent a expus șapte motive de apel, asupra cărora afirmă prin recurs că instanța de prim control judiciar nu a statuat.

Prin cel dintâi, a contestat reținerea unei jurisprudențe inactuale a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene pentru Drepturile Omului. A reclamat apoi caracterul pretins necorespunzător al analizei susținerilor prin care contestase considerentele deciziei civile nr. 925/18.02.2019 referitoare la încălcarea art. 252 alin. (2) lit. b) din Codul muncii și la determinarea datei reintegrării. De asemenea, a afirmat că tribunalul a omis să se pronunțe asupra chestiunii efectelor actului unilateral, precum și în legătură cu aspectele învederate la paginile 8-10 din acțiune. Dezlegând apelul, curtea a conchis că eroarea judiciară nu a fost probată în condițiile art. 249 C. proc.

civ., nefiind dovedită evidenta încălcare a dispozițiilor de drept material și procesual sau reținerea unei situații de fapt contrare probelor administrate în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 A subliniat că actualul recurent a promovat contestație în anulare, prin care a invocat existența unei erori materiale în motivarea deciziei instanței de apel, legată de indicarea eronată a abaterii disciplinare; a notat că aceasta constă în absențele nemotivate de la serviciu în perioada 01.03.2018 - 31.03.2018. A observat că determinarea datei de 14.02.2018 ca moment la care salariatul a acceptat reintegrarea pe post s-a făcut nu prin valorificarea sentinței civile nr. 6124/19.09.2017 a Tribunalului București sau a deciziei angajatorului de reînființare a postului, ci a manifestărilor de voință ale părților, în condițiile art. 1.326 C. civ.

Reținând aceste coordonate ale judecății derulate în fața instanțelor de fond, Înalta Curte va analiza, în primul rând, critica circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Ipoteza de casare sancționează cazurile de motivare deficitară, care afectează substanța raționamentului judiciar și nu permit identificarea modului real în care judecătorul a examinat litigiul prin raportare la situația de fapt și la normele juridice incidente. Critica nu este fondată, întrucât este construită de recurent pe o greșită înțelegere a sferei judecății în procesul de față, care privește doar evaluarea modului în care justiția a funcționat în soluționarea situației litigioase în dosarul nr. x/2018, fără a permite reevaluarea dezlegării date cauzei.

Judecata instanțelor de fond se plasează în interiorul limitelor stabilite pentru astfel de cauze, concordant deciziei Curții Constituționale nr. 417/2018, iar hotărârea recurată reflectă că motivelor de apel formulate li s-a răspuns în mod efectiv, astfel cum a fost expus în precedent. Nici susținerile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate. Împrejurarea că instanța de apel nu a indicat în mod expres dispozițiile art. 466-482 C. proc. civ. nu atrage, prin ea însăși, nelegalitatea hotărârii, iar cum autorul căii de atac nu a invocat o vătămare produsă prin această omisiune, critica nu poate fi analizată. Hotărârea nu reflectă nici nesocotirea de către instanța de apel a art. 476-479 C. proc.

civ., efectul devolutiv al apelului presupunând rejudecarea fondului, în limitele stabilite de apelant prin calea de atac exercitată, care au fost respectate. Invocând încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că prevederile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 nu au fost efectiv analizate în decizie. Înlăturând critica, Înalta Curte va reține că legala motivare a recursului impunea nu numai indicarea dispoziției pretins a fi fost nesocotită, dar și expunerea unui raționament prin care autorul căii de atac, enunțând modul în care apreciază că prevederea se interpretează sau aplică în mod legal, să argumenteze defectuozitatea judecății instanței de control devolutiv.

Propria analiză permite instanței de recurs concluzia că decizia atacată relevă o judicioasă aplicare a normelor de drept material, întrucât investighează elementele cărora le este subordonată constatarea erorii judiciare și conchide că ele nu se regăsesc în cauză. Enumerarea, cu titlu exemplificativ, de către recurent a unor aspecte pretins neanalizate nu este aptă să imprime deciziei atacate un viciu de nelegalitate; simpla indicare a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene și a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 nu permite instanței de recurs să își exercite rolul reglementat de art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Tot astfel, nici analiza expusă de instanța de prim control judiciar în examenul motivelor 2 și 7 de apel nu este criticată din perspectiva legalității.

Nu sunt fondate susținerile privind lipsa răspunsului la motivele 4-6 - care pun în discuție incidența art. 274 din Codul muncii -, inexistența argumentației privind executorialitatea sentinței civile nr. 6124/19.09.2017 și ignorarea jurisprudenței propuse de reclamant. Decizia atacată reflectă că analiza argumentelor evocate - propuse pentru decelarea datei reintegrării în muncă - nu era relevantă, câtă vreme, prin decizia civilă nr. 925/18.02.2019, stabilirea acestui moment s-a realizat prin valorificarea comunicărilor prin care actualul recurent a transmis angajatorului că se află în incapacitate temporară de muncă, iar acesta din urmă a efectuat plata sumelor aferente concediului medical.

Înalta Curte reține, opus susținerilor autorului recursului, că decizia civilă nr. 925/18.02.2019 nu contrazice teza potrivit căreia reintegrarea în funcție a salariatului al cărui loc de muncă a fost desființat presupune în prealabil reînființarea postului; mai mult, simplul fapt că o instanță își însușește una dintre orientările existente cu privire la o chestiune de drept nu echivalează cu producerea unei erori judiciare. Față de ansamblul considerentelor anterioare, reținând că motivele de nelegalitate invocate nu atrag casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1628/05.12.2024 și a încheierilor din 17.01.2023 și 27.11.2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești - secția I Civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2025.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.