ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 871/2025

Ședința publică din data de 20 mai 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat anularea răspunsului la plângerea prealabilă, înregistrat sub nr. x/27.09.2021, comunicat reclamantului la 04.10.2021 și anularea ordinului de revocare nr. 2417/31.08.2021, repunerea sa în situația anterioară emiterii ordinului de revocare și plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca personal încadrat pe funcție de conducere, director general adjunct, conform reglementarilor legale privind funcția specifică MAE, conform contractului individual de muncă nr. x/19.01.2018, și obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru prejudiciul produs prin încălcarea securității datelor sale cu caracter personal divulgate fără consimțământul său în articolul de presa din 24.08.2021.

Prin sentința civilă nr. 3089 din 19 mai 2023, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiata acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Externe și B..

Prin cererea de apel, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 24.07.2023, sub nr. x/2021*, apelantul A. a criticat sentința civilă nr. 3089 din 19 mai 2023, precum și încheierile de ședință din data de 7 aprilie 2023 și 5 mai 2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

La termenul de judecată din 16 ianuarie 2024, apelantul A. a formulat oral cerere de recuzare împotriva domnilor judecători C. și D., membrii completului de judecată C17A/AS-LM, având în vedere că aceștia au soluționat, în recurs, cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2021, în care a fost invocată autoritatea de lucru judecat, prin încheierea din data de 5.05.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, cu privire la soluția pe care instanța de fond a pronunțat-o asupra excepției lipsei calității de reprezentant.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, instanța a înaintat dosarul către completul cu numărul imediat următor în vederea soluționării cererii de recuzare a membrilor completului de judecată C17A/AS-LM, fiind amânată cauza la data de 12 martie 2024, ora 15

00

.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de recuzare formulată de petentul A. împotriva domnilor judecători C. și D., membrii completului de judecată C17A/AS-LM, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2021, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că încheierea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor ar. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ. raportat la încheierea din 05.05.2023 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2021, prin care s-a admis lipsa dovezii calității de consilier juridic a lui E.. În acest sens, în conformitate cu art. 344 din TFUE și art. 280 din TFUE, recurentul invocă Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 3 iunie 2021, pronunțată în cauza C-624/19 prin care s-a dat interpretare art. 157 din TFUE privind aplicarea principiului egalității de remunerare pentru munca de aceeași valoare.

În esență, recurentul susține că lucrătorul E. este consilier diplomatic, conform dovezilor transmise de către angajatorul MAE, fiind remunerat exclusiv pentru acțiuni externe ce țin de calitatea de membru al corpului diplomatic și consular. Astfel, prin cererea de acces la documentele Comisiei Europene, activitățile ce revin membrilor corpului diplomatic și consular nu sunt recunoscute de către Statul Roman în conformitate cu art. 59 alin. (1) din Directiva 2005/36/CE, modificată prin Directiva 2013/55/UE, ca fiind activități de aceeași valoare cu activitățile notificate încă din 2008 pentru profesia de avocat și pentru profesia de consilier juridic.

Recurentul arată că atât în dosarul de recurs nr. x/2021, cât și în dosarul de apel nr. x/2021 (la termenul din 16.01.2024) a invocat cazul de incompatibilitate absolută raportat la autoritatea de lucru judecat, față de împrejurarea că prin încheierea din 5 mai 2023 s-a admis că salariatul E. face parte dintr-o altă categorie profesională, cea a corpului diplomatic și consular, profesie aflată în incompatibilitate absolută cu profesiile juridice de avocat și consilier juridic.

Susține că autoritatea de lucru judecat, invocată în raport de încheierea din 5 mai 2023 pronunțată de Tribunalul București în dosarul de fond x/2021 este independentă de obiectul dosarului nr. x/2024, în sensul dacă în interpretarea art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003, un consilier juridic este sau nu obligat să fie înscris in evidentele oficiale ale asociației profesionale.

Or, cererea de recuzare formulată la termenul din 16.01.2024 în dosarul de apel nr. x/2021 și apoi la 12.03.2024 în dosarul de apel nr. x/2021 vizează în esență o fraudă la lege, prin eludarea unor dispoziții legale imperative și prin încălcarea interdicțiilor discriminărilor din art. 157 din TFUE pentru care Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 3 iunie 2021, pronunțată în cauza C-395/19 a interpretat că se aplică direct în fata instanțelor naționale articolul 157 din TFUE care reglementează interdicția inclusiv pentru autoritățile publice cu privire la discriminare, în raport de remunerația pentru aceeași muncă, cea de consilier juridic, sau remunerația pentru munca de aceeași valoare juridică, ca cea de avocat.

Însă, cu privire la profesia de corp diplomatic și consular, arată că a depus răspunsul Comisiei Europene în sensul că Statul Român nu a notificat această profesie și nici activitățile care revin acestei profesii, activitățile reglementate pentru această profesie fiind cele indicate la art. 18 din Legea nr. 36/1995 completate cu cele din Legea nr. 269/2003.

În acest sens, susține că recursul ce face obiectul dosarelor nr. x/202l*/a2 și nr. x/2021*/a3 vizează următoarea chestiune esențială: dacă în România există instanțele independente și imparțiale care să sesizeze din oficiu frauda la lege în referire la modalitatea de remunerație pentru profesii reglementate, în contradicție cu remunerații pentru profesii cum este cea de corp diplomatic și consular conform celor din încheierea din 5 mai 2023 dosar de fond nr. x/2021, care nu sunt reglementate ca fiind cele care au activități ce țin de reprezentarea în justiție.

Apreciază recurentul că în judecarea recursului privind cererea de recuzare a completului C17A/AS-LM apel nu are incidență modul cum a interpretat în 22.04.2024 Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2024, atât art. 5, cât și art. 20 din Legea nr. 514/2003, atât timp cât normele imperative cu privire la exercitarea profesiei de consilier juridic se extind și la cele din statutul privind profesia de consilier juridic, pentru a fi publicat în Monitorul Oficial, în conformitate cu principiul constituțional din art. 78 din Constituție, după ce în prealabil a fost adoptată de către Parlament Legea organică nr. 514/2003, care reglementează raporturile de muncă cu referire la profesia de consilier juridic.

Or, profesia este distinctă de meserie și este distinctă de ocupație, sens în care a indicat art. 41 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia alegerea profesiei se face în mod liber și se completează cu reglementarea din articolul 2 litera (I) din Directiva 2005/29/CE în conformitate cu care "..profesie reglementată" înseamnă o activitate profesională sau un grup de activități profesionale în legătură cu care există acte cu putere de lege și acte administrative privind deținerea unor calificări profesionale determinate care reglementează accesul, desfășurarea sau una din modalitățile de exercitare ale acestor activități.

În consecință, recurentul solicită admiterea recursului ce vizează încheierea din 18 ianuarie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/202l*/a2 și, pe fond, să se constate că recuzarea a fost în mod greșit respinsă față de cazul de incompatibilitate absolută care a devenit cert exclusiv la data de 9 februarie 2024, odată cu comunicarea motivării deciziei nr. 76/14.11.2023, pronunțată în dosarul de recurs nr. x/2021 de către completul de recurs din care au făcut parte și membrii completului C17A/AS-LM apel. Totodată, solicită casarea hotărârii nr. 2901/23.04.2024 pronunțată în dosarul de apel nr. x/2021 și trimiterea cauzei nr. x/2021* spre rejudecare la instanța de apel.

În continuare, ca o chestiune prealabilă, recurentul prezintă aspecte legate de declararea și judecarea recursului formulat de A. în dosarul nr. x/2021 care vizează încheierea din 28 martie 2024 a aceleiași instanțe.

Având în vedere că ambele recursuri vizează cererea de recuzare a aceluiași complet de judecată, completul C17A/AS-LM apel, se invocă același motiv de recuzare, și anume cazul de incompatibilitate absolută reglementat în art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. prin raportare la încheierea din 5 mai 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, recursul a fost declarat de aceeași parte, și anume recurentul-reclamant A., cu referire la soluționarea cauzei în calea de atac a apelului, și anume dosarul nr. x/2021, recurentul a solicitat, conform art. 138 C. proc. civ., admiterea excepției litispendenței cu referire la dosarele nr. x/2021 și nr. y/2021, urmând ca recursul să fie soluționat sub număr unic de dosar nr. x/2021.

Tot ca o chestiune prealabilă, recurentul susține că hotărârea nr. 209/23.04.2O24 pronunțată în dosarul nr. x/2021 nu este definitivă.

A mai arătat că încheierea din 18.01.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2021 și încheierea din 28.03.2024 pronunțată în dosarul nr. x/202l*/a3 s-au raportat la regulatorul de competență, respectiv decizia nr. 4058/20.09.2022, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ si Fiscal în dosarul inițial nr. x/2021, prin care instanța supremă a stabilit competența, cu referire la toate cele trei capete principale de cerere deduse judecății în dosarul nr. x/2021, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, litigii de muncă, așa cum fusese inițial înregistrată și acțiunea din dosarul nr. x/2021, la data de 5.11.2021.

Apelul declarat și motivat în 19 iulie 2023 în dosarul de fond nr. x/2021 s-a raportat la art. 461 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia partea din hotărâre care poate fi atacată este dispozitivul hotărârii.

Recurentul arată că acțiunea dedusă judecății în dosarul de apel nr. x/2021 are două capete principale de cerere, capăt principal de cerere ce vizează concedierea nelegală, în sensul celor interpretate prin Hotărârea CJUE din 20.02.2024 Cauza C-715/20 și în sensul celor interpretare prin Hotărârea C.IUE din 14 septembrie 2016 pronunțată în cauza C-16/15, precum si capăt principal de cerere ce vizează anularea unui act administrativ cu caracter individual.

Cele două capete principale de cerere deduse judecății în dosarul nr. x/2021 au titlu comun, și anume CIM nr. 3/19.01.2018 Ordin MAE nr. 183/19.01.2018 de numire în funcția de director general adjunct prin care s-a născut raportul de serviciu între operatorul MAE, pe de o parte, și reclamantul A., pe de altă parte, ordinul MAE nr. 2417/31. O8.2021 prin care a încetat raportul de serviciu între operatorul MAE, pe de o parte, și reclamantul A., pe de altă parte.

Al treilea capăt principal de cerere dedus judecății în acțiunea inițială nr. x/2021 a fost disjuns de către Tribunalul București anterior pronunțării regulatorului de competență, face obiectul dosarului nr. x/2022 al Tribunalul București, secția a IV-a civilă și vizează prelucrarea în mod ilegal a datelor personale care a operat în contextul ocupării unui loc de muncă conform art. 88 din Regulamentul Uniunii nr. 679/27.014.2016, regulament invocat în acțiunea inițială dedusă judecății în 5.11.2021 și înregistrată sub număr de dosar x/2021

La 26 august 2024, recurentul-reclamant a depus completare la motivele de recurs, prin care a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României, în conformitate cu art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "numai" din art. 84 alin. (1) C. proc. civ., față de interpretarea dată prin Decizia nr. 9/04.04.2016, publicată în M.O. nr. 400/26.05.2016, interpretare care a devenit în același timp și caducă și ilegală chiar de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.

Totodată, a solicitat refacerea procedurii de citare pentru dosarul de apel nr. x/2021 cu intimatul-pârât B., în conformitate cu art. 155 alin. (1) pct. 12 C. proc. civ., în sensul ca acesta să fie citat la locul de muncă, respectiv la grefa Curții Internaționale de Justiție, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, pentru toate actele și cererile pe care recurentul le-a depus la dosarul de apel nr. x/2021 în intervalul 6 februarie 2024 -12 martie 2024.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

La acest termen de judecată, instanța supremă a rămas în pronunțare asupra excepției nulității căii extraordinare de atac, invocată din oficiu.

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate, a cărei analiză este prioritară oricăror altor excepții sau cereri, în raport de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Așadar, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile părții ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii atacate, care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Astfel, verificând ansamblul susținerilor din memoriul de recurs, se constată că recurentul-reclamant, deși invocă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu aduce critici concrete, de nelegalitate, încheierii atacate, care să poată fi subsumate motivului de casare prevăzute de lege.

Recurentul se rezumă să invoce încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., întrucât membrii completului de judecată C17A/AS-LM au soluționat în recurs dosarul nr. x/2021, în care a fost invocată autoritatea de lucru judecat a încheierii din 5 mai 2023, pronunțată în dosarul x/2021, cu privire la soluția privind excepția lipsei calității de reprezentant, fără să evidențieze modalitatea în care instanța de apel a încălcat regulile de procedură invocate.

Or, întrucât obiectul recursului îl constituie încheierea din 18 ianuarie 2024, prin care curtea de apel a respins cererea de recuzare a completului învestit cu soluționarea apelului, prin eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., recurentul ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea măsurii dispuse prin încheierea recurată și să combată cele reținute de instanță, iar nu să invoce aspecte de fapt și dispoziții legale care nu au nicio legătură cu obiectul recursului declarat.

Prin memoriul de recurs, deși se prevalează de dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul nu aduce nicio critică concretă încheierii recurate.

Instanța de apel a apreciat că cererea de recuzare este neîntemeiată în contextul în care, pe de o parte, nu a fost întemeiată în drept, iar, pe de altă parte, în speță nu este incident niciunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, instanța reținând că membrii completului de judecată C17A/AS-LM nu au soluționat cauza în fond sau într-o altă cale de atac. Totodată, completul de judecată recuzat a soluționat dosarul nr. x/2021 având ca obiect recursul împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (1) teza finală, dosar cu un alt obiect față de prezentul dosar.

Raportat la considerentele reținute de instanța de apel, se constată că simpla susținere a recurentului referitoare la încălcarea dispozițiilor 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nu este suficientă, întrucât invocarea motivului de casare privind încălcarea normelor de procedură prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu se poate face abstract, ci recurentul trebuia să formuleze critici de nelegalitate care să privească considerentele instanței de apel referitoare la circumstanțele în care a fost pronunțată încheierea recurată, critici în lipsa cărora instanța de recurs nu poate realiza un control de conformitate a încheierii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În același registru se înscriu și susținerile recurentului referitoare la încălcarea de către Curtea de Apel București, potrivit art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a autorității de lucru judecat a încheierii din 5 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de aceeași instanță, prin care s-a admis lipsa dovezii calității de consilier juridic a lui E., făcând trimitere la art. 280 și art. 344 din TFUE, Hotărârea CJUE din 3 iunie 2021, pronunțată în cauza C-624/19, prin care s-a interpretat art. 157 din TFUE, art. 5 alin. (1) din Directiva 2005/36/CE, respectiv Directiva 2013/55/UE.

Deși această critică poate fi încadrată formal în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nu în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurent, întrucât încheierea menționată nu soluționează fondul unui litigiu, fiind vorba de încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor de procedură privind soluționarea excepției lipsei calității de reprezentant, Înalta Curte constată că nici aceasta critică nu vine să combată raționamentul instanței de apel privind modalitatea de soluționare a cererii de recuzare.

Prin urmare, susținerea recurentului privitoare la incidența autorității de lucru judecat cu privire la aspectele indicate în cuprinsul cererii de recurs este una inadecvată raportat la soluția care face obiectul controlului de legalitate în recurs.

În ceea ce privește celelalte motive de recurs dezvoltate de recurent, instanța de recurs constată că acestea excedează obiectului prezentului recurs, ce este reprezentat de încheierea prin care Curtea de Apel București a respins cererea de recuzare.

În concluzie, deși memoriul de recurs se întinde pe un număr considerabil de pagini, în conținutul său nu se identifică susțineri care să reliefeze aspecte de nelegalitate a încheierii recurate.

Or, lipsa argumentelor relevante în condițiile normelor de procedură anterior menționate are drept consecință imposibilitatea cenzurării încheierii atacate sub aspectul legalității în cadrul dat de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, cum criticile formulate de recurent prin cererea de recurs dedusă judecății nu se grefează pe considerentele încheierii atacate, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și nici nu se pot reține motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Totodată, având în vedere că efectele admiterii excepției nulității căii de atac se răsfrâng asupra întregului proces, inclusiv asupra excepțiilor, incidentelor procedurale sau altor cereri formulate de părți și au drept consecință excluderea lor din analiză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că examinarea cererii de intervenție accesorie formulată de Cabinet consilier juridic F. în favoarea recurentului, precum și a cererilor recurentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "numai" din art. 84 alin. (1) C. proc. civ. și de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară mai sus evocată, nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 mai 2025.