ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 709/2025

Ședința publică din data de 8 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub număr de dosar x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat instanței anularea răspunsului la plângerea prealabilă înregistrat sub nr. x/27.09.2021, comunicat reclamantului la 4 octombrie 2021 și anularea ordinului de revocare nr. 2417/31.08.2021, repunerea sa în situația anterioară emiterii ordinului de revocare și plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca personal încadrat pe funcție de conducere, director general adjunct conform reglementarilor legale privind funcția specifică MAE, conform contractului individual de muncă nr. x/19.01.2018 și obligarea pârâților la plata despăgubirilor (prejudiciul de 150.000 Euro la cursul BNR din ziua plății) pentru prejudiciul produs prin încălcarea securității datelor sale cu caracter personal divulgate fără consimțământul său, în articolul de presă din 24 august 2021.

Prin sentința civilă nr. 3089 din 19 mai 2023, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A..

Reclamantul A. a declarat apel împotriva acestei sentințe, precum și împotriva încheierilor de ședință din 7 aprilie 2023 și 5 mai 2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub același număr de dosar.

Prin încheierea de ședință din 12 martie 2024, având în vedere cererea de recuzare formulată de apelantul A. împotriva doamnei judecător C. și a domnului judecător D., membrii completului de judecată C17A/AS-LM, învestit cu soluționarea apelului, s-a dispus înaintarea dosarului către completul de judecată cu numărul imediat următor, în vederea soluționării acestui incident procedural, conform art. 109 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/22.12.2022.

Prin cererea depusă 13 martie 2024, înregistrată sub nr. x/2021*/a3, petentul A., în temeiul art. 149 coroborat cu art. 47 C. proc. civ., a solicitat și în scris recuzarea doamnei judecător C., președinte al Completului S7 C.17A AS-LM din cadrul secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București, și retragerea doamnei judecător C. din Completul S7 C.17A AS-LM și îndepărtarea din dosar a tuturor actelor întocmite de doamna judecător.

A arătat faptul că menționata cerere de recuzare a fost formulată și verbal în ședința de judecată din 12 martie 2024, însă a înțeles să indice și în scris cazul de incompatibilitate și probele de care înțelege să se folosească în dovedirea temeiniciei cererii de recuzare.

La 26 martie 2024, petentul a depus, în temeiul art. 149 coroborat cu art. 47 C. proc. civ., cerere precizatoare, prin intermediul căreia a înțeles să precizeze cererea de recuzare, formulată verbal, în cadrul ședinței de judecată din 12 martie 2024, în dosarul nr. x/2021, cu privire la cel de-al doilea membru al Completului S7 C.17A AS-LM din cadrul secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel București - domnul judecător D..

Prin încheierea din 28 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind recuzare membrilor completului de judecată C11A AS/LM, respectiv a doamnei judecător C. și a domnului judecător D., în cauza privind apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 3089 din 19 mai 2023, precum și împotriva încheierilor de ședință din 7 aprilie 2023 și 5 mai 2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., petentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 28 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

În argumentarea recursului, a susținut, în esență, că încheierea atacată a fost dată cu aplicarea greșita a prevederilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 42 alin, 1 pct. 1 și ale art. 430 alin. (1) și (2) din același cod, raportat la încheierea din 5 mai 2023 pronunțată de Tribunalul București în dosarul de fond x/2021, prin care s-a admis lipsa dovezii calității de consilier juridic a lucrătorului E..

În acest sens invocă elementul nou care constituie izvor de drept în conformitate cu art. 344 din TFUE și art. 280 din TFUE și anume Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 3 iunie 2021 pronunțată în cauza C-624/19 prin care s-a dat interpretare art. 157 din TFUE, aplicarea principiului egalității de remunerare pentru muncă de aceeași valoare, în condițiile în care lucrătorul E. este consilier diplomatic, conform dovezilor transmise de către angajator MAE, fiind remunerat exclusiv pentru acțiuni externe ce țin de calitatea de membru al corpului diplomatic și consular, iar prin cererea de acces la documentele Comisiei Europene, activitățile ce revin membrilor corpului diplomatic și consular nu sunt recunoscute de către statul român în conformitate cu art. 59 alin. (1) din Directiva 2005/36/CF modificată prin Directiva 2013/55/UE ca fiind activități de aceeași valoare cu activitățile notificate încă din 2008 pentru profesia de avocat și pentru profesia de consilier juridic.

Precizează că a depus la 26 martie 2024 la dosarul de fond x/2021 comunicatul din 24 august 2022 al Inspecției Muncii care atestă, conform celor statuate și de către CJUE în hotărârea din 3 iunie 2021, reglementarea în mod colectiv în România, a muncii salariate de consilier juridic cu Cod COR în REVISAL 261103, care este diferit de codul COR 111201 în REVISAL pentru consilierul diplomatic E..

Acest lucrător față de care a invocat excepția lipsei calității de consilier juridic și în faza de judecată a apelului, inclusiv în mod distinct la termenul din 12 martie 2024, dosar x/2021, este remunerat din bugetul MAE pentru acțiuni externe.

Recursul de față dedus judecății în dosarul x/202l*/a3 vizează admiterea cererii de recuzare inclusiv pe cazul de incompatibilitate absolută cu referire la ședința din 12 martie 2024 dosar de apel x/2021 * și care decurge din împrejurarea că recurentul, anterior numirii în asistența umanitară internațională prin ordinul MAE nr. 183/19.01.2018, a obținut certificatul de calificare profesională pe piața muncii din România, în domeniul dreptului Uniunii Europene care include și asistența umanitară internațională reglementată în art. 214 din TFUE.

Certificatul de calificare profesională pe piața muncii, depus la motivele de recurs, l-a obținut în cadrul unui proiect de formare profesională finanțat din bugetul Uniunii, finanțarea a fost calificată ajutor de stat în sensul art. 107 din TFUE și art. 108 din TFUE.

Din perspectiva juridică a argumentelor invocate, în completarea cazului de incompatibilitate absolută ivit la termenul din 12 martie 2024, dosar de apel x/2021 * indică din înregistrarea audio a ședinței de judecată pasajul prin care președintele Completului 17 apel s-a antepronunțat cu privire la soluția în cauza x/2021* și îl sfătuiește pe consilierul diplomatic E. să susțină în numele intimatei pârâte MAE, în concluziile sale că nu se aplică nicio hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii precum cea indicată de petent prin cererea din 7 martie 2024 formulată în dosarul de apel x/2021

Președintele de complet 17 apel, la același termen de judecată din 12 martie 2024, a ignorat autoritatea de lucru judecat a încheierii din 5 mai 2023, dosar de fond x/202l*/al, deși nu a identificat la dosarul x/2021 că intimata-pârâtă MAE ar fi exercitat calea de atac cu privire la excepția lipsei dovezii calității de consilier juridic a lucrătorului E., în condițiile în care această cale de atac este reglementată distinct inclusiv în art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013:

"Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: hotărârile de anulare a cererii pentru lipsa calității de reprezentant".

Cazul de incompatibiliatte absolută invocat prin cererea de recuzare din 12 martie 2024 dosar de apel x/2021 decurge inclusiv din împrejurarea că președintele completului 17 apel l-a sfătuit în ședința publică pe consilierul diplomatic E. să susțină că nu este aplicabilă Hotărârea CJUE din 20.02.2024 pronunțată în cauza C-715/20, întrucât, astfel cum rezultă din motivarea hotărârii pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cererea de decizie preliminară a fost formulată de către o instanța națională din Polonia.

Totodată, în opinia recurentului, cazul de incompatibilitate absolută decurge din împrejurarea că atât în ședința publică din 14 noiembrie 2023 dosar x/202 l*/al, față de care înțelege să depună la motivele de recurs pe suport CD înregistrarea ședinței de judecată din 14 noiembrie 2023, cât și înregistrarea ședinței de judecată din 12 martie 2024, care a început la orele 14:55, anterior orei fixate prin citație și citativ, în dosar x/2021, petentul a invocat excepția lipsei dovezii calității de consilier juridic prin raportare la încheierea din 5 mai 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021 * al Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă.

Or, această excepție, precizează recurentul, a fost ignorată de membrii completului 17 apel atât în hotărârea nr. 76 din 14 noiembrie 2023 dosar x/202 l*/al, cât și la termenul din 12 martie 2024 dosar de apel x/2021

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 28 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021 și trimiterea dosarului nr. x/2021 spre rejudecare instanței de apel.

Subliniază că în dosarul nr. x/2021 a solicitat: 1)soluționarea cu prioritate a cererii formulate în conformitate cu art. 519 C. proc. civ. în vederea dezlegării chestiunii de drept din art. 207 alin. (1) C. civ. 2) soluționarea cu prioritate a motivului de apel ce vizează anularea sancțiunii decăderii apelantului reclamant din dreptul de a-si modifica acțiunea și de a depune cererea adițională din 27 aprilie 2022, anularea măsurii privind scoaterea din citativ a Guvernului României, transmiterea cererii din 27 aprilie 2022 ce vizează acțiunea în anularea H.G. nr. 1006/2016 la registratura Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal pentru a fi repartizată aleatoriu ca acțiune distinctă; 3) soluționarea cu prioritate a cererii de suspendare a ordinului MAE 2417/31.08.2021 până la soluționarea definitivă a dosarului x/2021

Menționează că acțiunea dedusă judecății în dosarul de apel x/2021 are două capete principale de cerere, capăt principal de cerere ce vizează concedierea nelegală, în sensul celor interpretate prin Hotărârea CJUE din 20 februarie 2024 Cauza C-715/20 și în sensul celor interpretare prin Hotărârea CJUE din 14 septembrie 2016 pronunțată în cauza C-16/15, precum și capăt principal de cerere ce vizează anularea unui act administrativ cu caracter individual.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 26 august 2024 a transmis "completare motive de casare", în cuprinsul cărora a formulat și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei "numai" din art. 84 alin. (1) C. proc. civ.

La dosarul cauzei au fost transmise note scrise de către consilierul juridic F., prin care aceasta a invocat nelegala citare a intimatului B.; a solicitat conexarea prezentului dosar la dosarul nr. x/2021; a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și cerere de intervenție accesorie în favoarea recurentului.

În argumentarea cererii de sesizarea a Curții de Justiție a Uniunii Europene, se arată, în esență, că interesul în promovarea acestei cereri de către Cabinet Consilier Juridic F., prin titularul acestuia consilier juridic F., vizează sancțiunea din art. 107 alin. (3) coroborat cu art. 25 alin. (4) din Lgea nr. 51/1995.

Cererea sesizarea a Curții de Justiție a Uniunii Europene are ca punct de plecare reprezentarea în justiție, art. 335 din TFUE, în sensul că persoane care nu sunt autorizate în profesia de consilier juridic în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 514/2003 și art. 22 din Statutul profesiei de consilier juridic au întocmit și au semnat acte cu caracter juridic, întâmpinare/apărări în dosarul de fond x/2021 *, dosar de recurs x/2021 */al, dosar de apel x/202 1*, distinct de atribuțiile reprezentantului legal al unei persoane juridice de drept public.

În plus, actele cu caracter juridic întocmite de către persoane care nu sunt autorizate în profesia din grupa de bază avocați, 2611, sunt supuse sancțiunii nulității de drept.

Se menționează că întrebarea cu titlu preliminar vizează pronunțarea unei decizii preliminare spre a fi dată interpretare autentică a prevederilor art. 19 alin. (1) paragraf 2 din TFUE și art. 47 paragraf 2 din CDFUE, art. 335 din TFUE.

Se mai susține că dreptul Uniunii Europene se opune unei legislații naționale cum este cea din art. 51 alin. (1) C. proc. civ. și cum este cea din art. 42 alin. (1) din același cod.

Întrebarea cu titlu preliminar este următoarea:

"În litigiile de orice natură civilă, administrative, penale același complet de judecată care pe de o parte s-a pronunțat asupra aceleiași cereri incidentale ce vizează reprezentarea în justitie în două cauze distincte, dar cu aceleași părți și pe de altă parte anterior pronunțării pe fondul celei de-a doua cauze cu aceleași părți, același complet de judecată a impus o pozitie juridică obligatorie distinctă, în referire la aceiași cerere incidentală ce vizează reprezentarea în justiție, care fusese deja solutionată în condiții de contradictorialitate și față de care nu a fost exercitată calea de atac reglementată de lege și față de care este opus principiul securitatii juridice, devine incompatibil să solutioneze cea de a doua cauză în care urmează să se pronunte inclusiv asupra aceleiași cereri incidentale care vizează reprezentarea în justitie în contradictoriu cu aceleași părți."

Prin încheierea din 8 aprilie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul x/2021, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei "numai" din art. 84 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Potrivit dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii. În cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, instanța este obligată să sesizeze Curtea.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare, prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene poate fi declanșată numai în situația în care, în cursul unui litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării dreptului Uniunii sau a validității actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, instanța națională fiind cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea litigiului aflat pe rol și dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

În ceea ce privește întrebarea care se poate adresa de către instanța națională, aceasta vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar care sunt relevante pentru soluționarea litigiului, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

Din modalitatea de formulare a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se constată că petenta nu a invocat o problemă de interpretare în legătură cu aplicarea uniformă a dreptului Uniunii Europene sau să conteste validitatea normelor comunitare care să aibă legătură cu soluționarea prezentului recurs având ca obiect încheierea prin care Curtea de Apel București a respins o cerere de recuzare, ci a invocat aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății, respectiv aspecte vizând reglementarea profesiilor.

Or, cele susținute în cuprinsul cererii nu pot forma obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, deoarece ar însemna să se solicite acesteia să aplice ea însăși normele juridice în litigiul pendinte, ceea ce excedează rolului avut de această instanță în cadrul procedurii preliminare, reglementate de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Nu în ultimul rând, Competența Curții de a se pronunța cu titlu preliminar cu privire la interpretarea sau la validitatea dreptului Uniunii se exercită la inițiativa exclusivă a instanțelor naționale, indiferent de împrejurarea dacă părțile din litigiul principal și-au exprimat sau nu dorința cu privire la o sesizare a Curții. Astfel, întrucât este chemată să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată, instanța națională sesizată cu soluționarea unui litigiu - și numai ea - este cea care are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile fiecărei cauze, atât necesitatea unei cereri de decizie preliminară pentru a fi în măsură să pronunțe propria decizie, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu se impune sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Examinând încheierea recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:

Preliminar, deși recurentul a invocat în drept motivul de recurs instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reține că anumite susțineri din cuprinsul cererii de recurs pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă, în cauză, acest motiv de recurs nu-și găsește incidența, întrucât instanța a dat o corectă eficiență normelor procedurale incidente speței.

Conform prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., temei de drept pe care petentul și-a întemeiat cererea de recuzare, judecătorul este incompatibil de a judeca în situația când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Așadar, cazul de incompatibilitate enunțat vizează antepronunțarea și devine incident atunci când judecătorul își exprimă opinia în legătură cu soluția ce poate fi pronunțată în pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare și pronunțare.

Înalta Curte subliniază că respingerea unei anumite cereri sau excepții inclusiv neîncuviințarea administrării unei anumite probe sau decăderea din administrarea acesteia sunt măsuri procedurale ce pot fi dispuse în condiții legale, fără a induce vreunei părți concluzia că judecătorul și-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluționa în final cauza.

Pe parcursul procesului civil și până a se ajunge la tranșarea litigiului, instanța de judecată trebuie să soluționeze mai multe aspecte pe care le pune în discuția contradictorie a părților cum ar fi: excepțiile invocate de părți, cererile în probațiune, orice alte cereri ale părților.

Din coroborarea art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. cu art. 14 alin. (4), (5) din același act normativ rezultă că prin rezolvarea acestor aspecte judecătorul nu devine incompatibil din cauza faptului că s-ar antepronunța în această modalitate.

Aplicând metoda reducerii la absurd, în ipoteza contrară, judecătorul cauzei nu ar mai ajunge aproape în nicio situație să soluționeze fondul cauzei, având în vedere că în mod frecvent părțile invocă în cauzele lor excepții, formulează cereri în probațiune sau alte solicitări, ceea ce nu poate fi admis.

Se impune precizarea că instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare nu are competența de a cenzura motivarea instanței de apel, care s-a pronunțat asupra unor excepții sau cereri, ci doar să verifice dacă, din dosarul cauzei, rezultă elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor indicați în cererea de recuzare, așa încât vor fi înlăturate susținerile recurentului referitoare la desfășurarea ședinței de judecată, precum și la măsurile dispuse de completul de judecată recuzat.

Înalta Curte subliniază că în lumina textului de lege menționat, recuzarea este incidentă ori de câte ori se referă la obiectul concret al cauzei deduse judecății.

Pornind de la cadrul legal instituit de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curtea de Apel București a arătat cu justețe că împrejurarea în sensul că instanța a soluționat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant ulterior punerii concluziilor asupra acesteia de către reprezentantului intimatului pârât, deși anterior adusese la cunoștință că urma a se pronunța asupra tuturor excepțiilor și cererilor împreună cu apelul, nu reprezintă o antepronunțare asupra excepției respective.

Totodată, s-a reținut în mod legal, că aspectele vizând soluționarea excepției nelegalei citări a intimatului pârât B. anterior orei fixate pentru dosarul x/2021 excedează cazului de recuzare reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., neavând semnificația unei antepronunțări, fiind de asemenea nerelavant sub aspectul încălcării interdicției de antepronunțare faptul că instanța ar fi încuviințat probele depuse în susținerea respectivului incident procedural ulterior soluționării acestuia, nedovedit de altfel în cauză.

Nu în ultimul rând, se reține că nu există motiv de incompatibilitate nici atunci când judecătorul a soluționat anterior o cauză similară, în care s-a pus în discuție aceeași problemă de drept sau când judecătorul și-a exprimat punctul de vedere cu privire la o problemă de drept înrudită cu cea din speță, aspectele invocate prin cererea de recuzare neputând fi, așadar, asimilate cazului de incompatibilitate prevăzut la art. 41 C. proc. civ.

Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că simplul fapt pentru un judecător de a fi luat o anumită decizie înaintea procesului nu poate fi considerată întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de imparțialitate în privința sa. Ceea ce trebuie avute în vedere sunt întinderea și importanța acestei măsuri. De asemenea, cunoașterea aprofundată a dosarului de către judecător nu implică nicio prejudecată cu privire la imparțialitatea sa la momentul judecării lui pe fond. În sfârșit, aprecierea preliminară a datelor disponibile din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influențeze aprecierea finală. Ceea ce interesează este ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (Hotărârea din 6 iunie 2000, în Cauza Morel împotriva Franței).

Înalta Curte reține că judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale încheierii recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive noi, de care se prevalează petentul, nepropuse prin cererea de recuzare, nu sunt permise.

Pentru rațiunile înfățișate, apreciind că în cauză nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu există nicio încălcare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., încheierea recurată fiind legală, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recurentul A. împotriva încheierii din 28 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 28 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2025.