ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3758/2022

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 17.01.2018 și precizată la data de 25.01.2018, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea acestuia să le comunice informațiile financiar contabile privind drepturile salariale ale reclamantei A. pentru perioada 01.09.2008-31.05.2011, conform Legii nr. 85/2016, respectiv sumele exacte pentru fiecare lună, când trebuia să le primească și motivul pentru care nu le-a primit, să le plătească diferențele de drepturi salariale în sumă de 24.862 RON, salariu neîncasat aferent anilor 2014-2018 în sumă de 124.800 RON, actualizate cu rața inflației și dobândă penalizatoare, precum și acordarea despăgubirilor morale în cuantum de 1.000.000 RON.

Prin încheierea din data de 30.01.2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 07.02.2018 sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 4602/29.06.2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 187 din data de 24.06.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, pentru autoritate de lucru judecat;

A respins capătul 1 al acțiunii, privind comunicare informații de interes public, formulat în contradictoriu cu Ministerul Educației Naționale, ca neîntemeiat;

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile salariale solicitate de reclamantă pentru perioada 01.09.2008-31.05.2011 și a respins acest capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu Ministerul Educației Naționale, ca prescris;

A respins capătul de cerere cu privire la daunele materiale și morale solicitate de reclamantă pentru perioada 2014-2018, formulat în contradictoriu cu Ministerul Educației Naționale, ca neîntemeiat.

Împotriva sentinței civile nr. 187 din data de 24.06.2020, pronunțate de Curtea de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, au declarat recurs reclamanții A. și B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate.

În motivarea recursului arată că dispozițiile din legi și ordonanțe, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, iar competența acesteia nu poate fi contestată de nicio autoritate publică, respectiv nici de către Curtea de Apel București.

Mai arată că nu poate exista autoritate de lucru judecat contra Curții Constituționale.

În acest sens, invocă Decizia nr. 397/2013 a Curții Constituționale și critică împrejurarea că profesorii pensionari ocupă fără concurs posturi în învățământ, în vreme ce recurenta-reclamantă nu a putut obține un asemenea post.

Susține că cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale cuprinde toate elementele prevăzute de lege și nu poate fi condiționată de îndeplinirea procedurii prealabile.

Precizează că interesul său este determinat, legitim, personal, născut și actual și constă în reîncadrarea sa în muncă, în condițiile în care a solicitat cenzurarea refuzului Guvernului României, în calitate de autoritate publică centrală, de a emite o ordonanță de urgență pentru modificarea Legii nr. 1/2011, conform Deciziei nr. 397/2013 a Curții Constituționale.

Consideră că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât hotărârea atacată nu este semnată de către judecători și grefier, deși erau obligați să o semneze conform art. 425 alin. (3) C. proc. civ.. Mai arată că nu e semnată nici de președintele instanței, conform art. 426 alin. (4) C. proc. civ. și lipsește ștampila de pe prima pagină a hotărârii.

Intimatul-chemat în garanție Ministerul Educației și Cercetării a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, pentru motivul că recurenții-reclamanți nu aduc nicio critică pertinentă sentiței recurate, care să se încadreze în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca netemeinic și nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Cu privire la excepția nulității recursului, invocată de intimatul-chemat în garanție Ministerul Educației prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin cererea de recurs recurenții-reclamanți au invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prezentând argumentele în sprijinul punctului de vedere exprimat prin cererea de recurs, cum ar fi nelegalitatea hotărârii recurate pentru nesemnarea acesteia de către judecători și grefier ori reținerea autorității de lucru judecat în privința pretențiilor formulate în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Examinând argumentele din cererea de recurs, Înalta Curte constată că într-o primă critică, recurenții-reclamanți contestă reținerea de către instanța de fond a autorității de lucru judecat în raport cu acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, apreciind că nu poate exista autoritate de lucru judecat în raport cu Curtea Constituțională a României.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, având în vedere că autoritatea de lucru judecat avută în vedere de către instanța de fond a vizat pretențiile formulate de către recurenții-reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, care au fost soluționate în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, prin sentința civilă nr. 965/13.12.2019, și nu autoritatea de lucru judecat în raport cu decizia Curții Constituționale a României.

Astfel, Curtea Constituțională a României, în calitate de instanță de contencios constituțional, verifică respectarea normelor constituționale de către actele normative enumerate la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (legi, tratate internaționale, regulamentele Parlamentului și ordonanțele Guvernului) și soluționează excepțiile de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare.

În ceea ce privește critica conform căreia competența Curții Constituționale nu poate fi contestată de nicio autoritate publică, Înalta Curte constată că și aceasta este nefondată, în condițiile în care din considerentele sentinței de fond nu rezultă că ar fi contestat această competență, cu atât mai mult cu cât art. 3 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 prevede:

"Competența Curții Constituționale, stabilită potrivit alin. (2), nu poate fi contestată de nicio autoritate publică."

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenții au înțeles să critice faptul că hotărârea ce le-a fost comunicată nu conține semnăturile membrilor completului de judecată și a grefierului.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 426 alin. (6) C. proc. civ. "(6) Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței."

De asemenea, potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă (...)."

Având în vedere dispozițiile de mai sus, din care reiese faptul că singurele două exemplare originale ale hotărârilor se depun la dosarul cauzei și la mapa de hotărâri a instanței, rezultă că în mod corect le-a fost comunicată reclamanților o copie a acestei hotărâri.

Dincolo de aceste aspecte, instanța de recurs constată că recurenții-reclamanți nu au formulat nicio critică în privința soluțiilor instanței de fond referitoare la: respingerea primului capăt de cerere formulat în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Educației Naționale, pentru motivul că reclamanții nu au solicitat anularea sau emiterea de către Ministerul Educației Naționale a vreunui act administrativ; admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile salariale solicitate de reclamantă pentru perioada 01.09.2008-31.05.2011, având în vedere că acțiunea a fost formulată la data de 17.01.2018, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 171 alin. (1) din Codul muncii; respingerea capătului de cerere cu privire la daunele materiale și morale solicitate de reclamantă pentru perioada 2014-2018, reținând că din probatoriul administrat rezultă că în perioada 2014-2018, reclamanta nu a fost angajata unităților de învățământ indicate în cererea de chemare în judecată.

De altfel, analizând cererea de recurs, se constată că prin aceasta recurenții-reclamanți au combătut și unele susțineri din întâmpinarea depusă de către pârâtul Ministerul Educației Naționale în dosarul de fond.

Totodată, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți au formulat critici și cu privire la interesul lor în ceea ce privește litigiul de față, în condițiile în care acesta nu a fost contestat.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenții-reclamanți prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. și B. împotriva sentinței civile nr. 187 din 24 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A. și B. împotriva sentinței civile nr. 187 din 24 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București - veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 iunie 2022.