ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3638/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.05.2018, reclamanții A., B. și C. au solicitat:

- recalcularea indemnizației lunare prin includerea în cuantumul indemnizației brute de încadrare stabilită prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1475/C/24.05.2017 emis de către pârât (prin care s-a stabilit valoarea de referință sectorială de 405 RON) a procentului de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10%;

- obligarea pârâtului la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății, diferențelor bănești corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizațiilor cuvenite potrivit pct. 1, pe 3 ani în urmă în raport cu data introducerii acțiunii, diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor, diferențe în valoare actualizată și daune moratorii, precum și dobânda legală, până la data plății.

La data de 04.10.2018 a fost respinsă excepția conexității prezentei cauze la dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul aceleiași instanței, excepție invocată de pârât, în considerarea faptului că problema centrală în prezentul litigiu este sporul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, ce nu face obiectul celuilalt dosar.

Prin sentința civilă nr. 3930 din 4 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției ca nefondată; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și a obligat pârâtul la alocarea fondurilor necesare plății către reclamanți a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite ca urmare a recalculării cu utilizarea procentului de 4% prevăzute de O.G. nr. 13/2008 și neachitate, începând cu data de 27.04.2015 până la data plății efective, creanță ce va fi actualizată în raport cu rata inflației; a respins în rest acțiunea ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței civile nr. 3930 din 4 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât.

Recurentul - pârât Ministrul Justiției a susținut că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că reclamanții nu au solicitat direct obligarea pârâtului la plată, ci recalcularea, dar și plata, respectiv alocarea fondurilor necesare plății, reținând că pretenția reclamanților este una circumstanțiată, în sensul de obligare a pârâtului la recunoașterea dreptului pretins și la depunerea demersurilor necesare plății, concluzionând nefondat că există identitate între pârât, ca titular al actului administrativ contestat și subiectul pasiv al raportului juridic litigios.

În realitate, reclamanții au solicitat recalcularea dar și plata drepturilor, respectiv alocarea, lăsând la latitudinea instanței obligarea pârâtului la plată sau la alocarea fondurilor, de unde rezultă că identitatea între pârât și subiectul pasiv al raportului litigios se conturează numai în ce privește obligarea pârâtului ca titular al actului administrativ contestat, dar nu și obligarea acestuia la plata, respectiv alocare, cum greșit a circumstanțiat instanța de fond.

În ce privește obligația de alocare a fondurilor necesare plății, aceasta se subsumează noțiunii de asigurare a fondurilor, față de atribuția Ministerului Justiției prevăzută de art. 6, VII, pct. 3 din H.G. nr. 652/2009, republicată, potrivit căruia Ministerul Justiției asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora (..).

Totodată, atribuția de asigurare a fondurilor rezultă din calitatea de ordonator principal de credite a ministrului justiției, așa cum este definit rolul acestuia în Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, la art. 21, pct. 1, potrivit căruia, ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

În acest context, potrivit art. 132 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, curțile de apel și parchetele de pe lângă curțile de apel elaborează proiectele de buget anual pentru instanțe (..), iar proiectele de buget elaborate potrivit alin. (1) se transmit Ministerului Justiției (..), de unde rezultă că legitimitatea pentru a solicita alocarea fondurile necesare revine ordonatorilor secundari de credite, respectiv președinții curților de apel.

Din cele menționate se poate observa că reclamanții nu sunt implicați în raporturile financiare existente între ordonatorii de credite de la diferite niveluri, motiv pentru care nu sunt titulari de drepturi și obligații în plan financiar pentru a solicita îndeplinirea obligațiilor ce revin pârâtului ca autoritate publică.

Pe de altă parte, instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea Ministerului Justiției la alocarea fondurilor necesare plății dobânzii și actualizării, în condițiile în care nu fusese stabilită o obligație de plată a acestora în sarcina instanței unde funcționează reclamanții.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat, criticile referitoare la soluția data excepției lipsei calității sale procesuale pasive, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a invocat faptul că nu ar avea calitate procesuală pasivă, pentru a fi obligat la plata drepturilor salariale, derivate dintr-un raport de muncă, deși, această autoritate se interpune în lanțul administrativ care conduce, în final, la plata drepturilor salariale către intimații-reclamanți.

Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite, respectiv cel care împarte resursele financiare către Curțile de Apel (și acestea, mai departe, către Tribunalele arondate), resurse din care se plătesc salariile personalului din autoritatea judecătorească, Ministerul nefiind o autoritate care se rezumă doar la gândirea și realizarea strategiilor de politică a statului în domeniul justiției.

Înalta Curte reține că potrivit art. 5 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul are următoarele funcții principale: a) elaborează politicile publice, strategiile și planurile de acțiune în domeniul justiției, al prevenirii și combaterii corupției și formelor grave de criminalitate, inclusiv în concordanță cu obiectivele programului de guvernare; c) reglementează cadrul normativ și instituțional al sistemului judiciar și al înfăptuirii justiției ca serviciu public; d) coordonează și controlează aplicarea unitară și respectarea normelor legale privind organizarea și funcționarea instituțiilor care se află în subordinea sau în coordonarea sa; e) asigură autoritatea prevăzută la art. 132 alin. (1) din Constituția României, republicată, potrivit legilor de organizare a sistemului judiciar și a înfăptuirii justiției ca serviciu public; e^1) asigură resursele financiare necesare administrării justiției ca serviciu public; f) veghează la respectarea ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești, prin mijloacele și procedurile puse la dispoziție prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări; g) reprezintă statul sau Guvernul în domeniul de activitate și competență specifice stabilite prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări; h) este autoritate centrală în domeniul cooperării judiciare internaționale, potrivit tratatelor la care România este parte și instrumentelor juridice adoptate în cadrul Uniunii Europene; i) coordonează integrarea eforturilor de realizare a obiectivelor de referință specifice din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare instituit prin Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 și integrează informațiile solicitate autorităților în virtutea acestei funcții; reprezintă statul și guvernul în cooperarea cu Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare.

De asemenea, potrivit art. 6 din aceeași Hotărâre de Guvern, ministerul, printre multe alte atribuții principale, în cadrul atribuțiilor grupate la pct. VII al menționatului art. 6, punct intitulat "domeniul gestionării resurselor", deține pe aceea de a organiza și conduce contabilitatea, de a organiza activitatea de control financiar preventiv propriu, precum și pe aceea de a asigura salarizarea personalului și centralizarea situațiilor financiare.

Este de subliniat că această hotărâre de Guvern, emisă în anul 2009, prin care a fost organizată activitatea Ministerului Justiției a suferit modificări de mai multe ori de-a lungul timpului, iar, în anul 2016, prin H.G. nr. 328/2016 din 27 aprilie 2016 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, precum și pentru modificarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial nr. 361 din 11 mai 2016), a fost introdusă, în mod expres, această atribuție de a asigura salarizarea personalului.

Această atribuție, precizată în mod expres la nivelul anului 2016, se adaugă și explică, în chip concret, unul din scopurile funcției Ministerului care se regăsește enunțată în art. 5 lit. e) indice 1, și anume, de a asigura resursele financiare necesare administrării justiției ca serviciu public, această funcție fiind, de asemenea, introdusă, între funcțiile Ministerului, tot în anul 2016, prin aceeași H.G. nr. 328/2016 din 27 aprilie 2016 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției.

Prin urmare, de vreme ce, la nivelul anului 2016, s-a resimțit necesitatea legislativă de a fi modificat conținutul H.G. anterioare ce reglementa activitatea Ministerului Justiției cu prevederi exprese privind implicare directă și de netăgăduit a Ministerului în aspecte legate de salarizarea personalului din autoritatea judecătorească, pe cale de consecință acest pârât nu poate susține, cu temei, faptul că nu ar avea nicio legătură cu plata drepturilor salariale ale reclamanților, întrucât prevederile legale mai sus redate demonstrează contrariul și arată în ce fel situația de drept ce privește atribuțiile și funcțiile Ministerului Justiției este diferită de situația Ministerului de Interne, instituție avută în vedere de către Înalta Curte de Casație și Justiție în analiza corespunzătoare Deciziei nr. 13/13.06.2016, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2016.

Această decizie a Înaltei Curți are, într-adevăr, o valoare obligatorie, însă valoarea sa obligatorie se circumscrie situației de drept analizate care se referă la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Afacerilor Interne.

Înalta Curte observă că potrivit prevederilor punctului 49 din sus indicata decizie:

"În măsura în care pretențiile deduse judecății vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuție atribuțiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze".

Interpretând per a contrario sus indicatele dezlegări date problemei de drept în discuție, rezultă că ordonatorul principal de credite (în speța de față recurentul Ministrul Justiției) poate avea calitate procesuală pasivă în cauzele în care sunt puse în discuție atribuțiile legal reglementate ale unui astfel de ordonator de credite.

Or, prin soluția pronunțată, Curtea de Apel București a reținut în sarcina pârâtului Ministerul Justiției doar obligația de a aloca fondurilor necesare plății către reclamanți a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite ca urmare a recalculării cu utilizarea procentului de 4% prev. de O.G. nr. 13/2008 și neachitate, începând cu data de 27.04.2015 până la data plății efective, creanță ce va fi actualizată în raport cu rata inflației., iar nu și pe cea de realizare a unei plăti efective și directe către reclamanți, prima instanță analizând atribuțiile Ministerului Justiție drept parte a raportului juridic financiar, implicând ordonatorii de credite subordonați, iar nu raporturi de muncă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3930 din 4 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2021.