Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
19 noiembrie 2025

Decizia nr. 1737/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Deliberând asupra recursului de față și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Olt - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C.

B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare nr. x/11.06.2020, să repună părțile în situația anterioară încheierii lui, să oblige pârâta să preia în proprietate instalația de aspirație fum, să-i restituie suma de 378.694 RON, achitată cu titlu de preț, să-i achite daune-interese în sumă de 26.554 RON, constând în dobânda legală calculată începând cu 11.06.2020 și până la data introducerii acțiunii, precum și în continuare, până la restituirea efectiva a prețului, precum și penalități contractuale de 0,5% din valoarea produsului nelivrat la timp, pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Prin întâmpinare, S.C. B. S.R.L.

a invocat excepția necompetenței teritoriale, materiale și generale a instanțelor, decăderea reclamantei în temeiul art. 2.550 C. civ., excepția lipsei de obiect a cererii și excepția inadmisibilității, potrivit art. 35 C. proc. civ. Prin sentința nr. 19/18.01.2022, instanța inițial sesizată a admis excepția necompetenței generale și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, unde a fost înregistrată sub nr. x/2022. Prin încheierea din 18.03.2024, tribunalul arbitral a pus în discuția părților eventuala incidență a nulității absolute a contractului nr. x/11.06.2020, raportat la informațiile furnizate de Agenția pentru Protecția Mediului, prin adresa nr. x/02.10.2023.

Prin notele de ședință din 03.07.2025, S.C. B. S.R.L. a invocat inadmisibilitatea ridicării din oficiu a nulității absolute a contractului și excepția inadmisibilității acțiunii și a solicitat, în subsidiar, conversia actului nul; la 29.07.2024, tribunalul arbitral a unit cu fondul aceste excepții. Reclamanta și-a modificat cererea, solicitând instanței arbitrale să constate nulitatea absolută a contractului - păstrând cererea în rezoluțiune, în subsidiar - și să repună părțile în situația anterioară.

Prin sentința arbitrală nr. 22/12.08.2024, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a respins atât excepția inadmisibilității invocării nulității absolute a contractului și a inadmisibilității demersului judiciar, cât și excepția tardivității modificării cererii de arbitrare, a admis în parte cererea astfel cum a fost modificată și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 378.695,75 RON, cu titlu de preț încasat în temeiul contractului și să plătească suma de 136.041,49 RON, cu titlu de dobândă legală aferentă debitului, corespunzătoare perioadei 08.10.2021-03.06.2024, suma de 105.959 RON, cu titlu de diferență actualizare cu indicele prețurilor de consum, aferentă perioadei octombrie 2021- aprilie 2024 și suma de 26.554 RON, cu titlu de dobândă legală aferentă debitului de 378.695,75 RON pentru perioada 11.06.2020-08.10.2021; a respins în rest cererea de arbitrare și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 42.293,25 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitrare parțiale, în temeiul art. 451 raportat la art. 453 alin. (2) C. proc.

civ. B. S.R.L. a formulat acțiune în anulare împotriva sentinței arbitrale, solicitând anularea ei și reținerea cauzei spre rejudecare; prin sentința civilă nr. 1/PI/16.01.2025, Curtea de Apel Timișoara - secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins cererea și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.002 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei sentințe, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel.

În motivarea căii de atac, a susținut că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și că instanța a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Un prim set de motive au fost circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În primul rând, recurenta a susținut că, încălcând art. 14 alin. (6) și art. 204 alin. (1) C. proc. civ., instanța arbitrală a rupt echilibrul procesual și a afectat egalitatea părților din procesul civil și imparțialitatea, întrucât nu a pus în discuție modificarea de acțiune prin care învestirea sa a fost extinsă și cu cererea de constatare a nulității absolute, deși termenul defipt legal în acest sens era depășit.

A învederat că dreptul instanței de a invoca nulitatea absolută pe calea excepției nu permite depășirea limitelor în care însăși partea poate formula apărări; astfel, a subliniat că, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat - la 06.06.2022 - rezoluțiunea contractului de vânzare, iar ca urmare a invocării, la 18.03.2024, de către tribunalul arbitral a excepției nulității absolute, reclamantă și-a însușit această excepție și și-a modificat acțiunea într-una în constatarea nulității absolute, cu încălcarea dispozițiilor procedurale. A reliefat că motivul de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., căruia i se circumscrie încălcarea art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

nu a primit o dezlegare din partea instanței de fond. Prevalându-se de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea recursului a arătat că premisa dezlegării acțiunii în anulare - fundamentarea ei pe critici de netemeinicie și nu de nelegalitate - este greșită, obiectivează nesocotirea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei, căci relevă inexistența justificării pentru înlăturarea motivelor de la art. 608 alin. (1) lit. f) și h) C. proc. civ. Un alt set de critici s-a referit la greșita aplicare a art. 1.247, art. 1.516 alin. (2) pct. 2 și art. 1.549 alin. (1) C. civ.

Recurenta a relevat că, într-o acțiune în reziliere sau rezoluțiune - care presupune, axiomatic, un contract valabil încheiat - pârâtul nu are posibilitatea să invoce un motiv de nulitate a contractului și, în consecință, acest drept nu îl are nici instanța, deoarece apărările prin care se contestă valabilitatea actului juridic înfrâng legătura ce trebui să existe între pretenție și apărările ce i se opun; prin urmare, a conchis că o atare abilitare intervine numai în situațiile în care se cere executarea obligației. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că, în raport cu dispoziția art. 33 din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, modificarea putea surveni și ulterior primului termen de arbitraj, astfel că invocarea art. 204 alin. (1) C. proc.

civ. contravine art. 619 alin. (2) și (3) C. proc. civ. A mai subliniat că a învederat, prin întâmpinare, în fața Curții de Apel Timișoara, încălcarea de către petent a art. 1.225 alin. (2) și art. 1.235, prin raportare la art. 1.238 alin. (2) C. proc. civ. Examinând sentința atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele: Pregătind dezlegarea criticilor circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., notează că, prin acțiunea în anulare, pârâta din litigiul arbitral, în prezent recurentă, a imputat tribunalului arbitral, din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., încălcarea art. 14 alin. (6) C. proc. civ., întrucât nu a pus în dezbaterea contradictorie a părților pretinsa modificare de acțiune prin care, cu depășirea termenului imperativ de la art. 204 alin. (1) C. proc.

civ., a fost învestit de reclamanta arbitrală cu cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare nr. x/11.06.2020 ("contractul de vânzare"). Distinct, a contestat dreptul instanței de a invoca nulitatea absolută a contractului, într-o acțiune în executarea actului juridic. Circumscris motivului de la 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., a susținut că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra cererii de constatare a nulității absolute a contractului, lucru care nu a fost cerut.

Examenul sentinței recurate relevă că decisivă pentru înlăturarea acestor critici de către curtea de apel a fost împrejurarea că, ulterior invocării din oficiu, cu respectarea art. 1.247 alin. (3) C. civ., a excepției nulității absolute, reclamanta arbitrală și-a modificat și precizat acțiunea - astfel cum s-a reținut prin încheierea din 13.05.2024 -, în sensul că a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare, transformând în cerere subsidiară capătul de cerere inițial, de rezoluțiune a contractului. Totodată, a relevat că amendarea acțiunii a fost pusă în dezbaterea părților, din moment ce titulara cererii în anulare s-a opus atât ridicării excepției, cât și modificării actului sesizator.

Întrucât motivarea curții răspunde criticilor esențiale expuse în acțiunea în anulare, argumentele subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate și vor fi înlăturate. Circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se reclamă greșita dezlegare a motivului de anulare de la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., prin care s-a invocat încălcarea art. 14 alin. (6) și art. 204 alin. (1) C. proc. civ. Aprecierea tribunalului arbitral în privința aptitudinii pozițiilor procesuale ale reclamantei de a obiectiva intenția acesteia de modificare a acțiunii nu materializează aplicarea unei norme imperative și excedează obiectul cenzurii pe care instanța de anulare o poate face în temeiul art. 608 C. proc.

civ. Distinct de această carență procedurală, susținerile în sens contrar ale recurentei sunt infirmate de dosarul arbitral, din care rezultă că, subsecvent ședinței din 18.03.2024, în care a fost pusă în discuția părților incidența nulității absolute a contractului, prin notele depuse la 22.03.2024, 13.05.2024 și 14.06.2024, actuala intimată a solicitat în mod expres constatarea nulității absolute, manifestându-și voința de a-și modifica acțiunea, prin formularea unui nou capăt principal de cerere și menținerea, cu titlu subsidiar, a cererii inițiale de rezoluțiune. Că însăși recurenta a decelat în mod just manifestarea de voință a intimatei reiese din conduita sa procesuală, în cadrul căreia, întemeindu-și susținerile pe art. 204 C. proc.

civ., a invocat inadmisibilitatea ridicării nulității absolute, fie din oficiu, fie de către reclamantă, dar și tardivitatea modificării cererii de arbitrare. În aceste condiții, art. 14 alin. (6) C. proc. civ. nu a fost încălcat, întrucât părților li s-a asigurat posibilitatea de a dezbate modificarea acțiunii de către reclamantă, începând cu 22.03.2024, când aceasta a fost formulată. În continuare, Înalta Curte notează că este esențial de clarificat, în primul rând, dacă instanța arbitrală a pronunțat rezoluțiunea contractului de vânzare admițând acțiunea modificată de reclamantă; în acest caz, subsecvent, se impune a dezlega dacă pronunțarea asupra actului sesizator reconfigurat a încălcat dispoziții imperative ale legii.

Dimpotrivă, numai dacă admiterea cererii s-a întemeiat pe primirea excepției invocate din oficiu, devine relevantă analiza criticii circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care autoarea recursului susține că tribunalul a încălcat art. 1.247 C. civ. Răspunsul la aceste chestiuni se obține prin simpla lecturare a dispozitivului sentinței, care reflectă inechivoc că tribunalul arbitral a admis în parte "cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta (...) și modificată", iar nu excepția invocată din oficiu.

Consecutiv, instanța supremă notează că, prin clauza 14.3 din contractul de vânzare, părțile litigante au atribuit soluționarea oricărei dispute derivând din convenție arbitrajului instituționalizat organizat de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în conformitate cu regulile sale de procedură arbitrală ("Regulile de procedură arbitrală"). Principiile fundamentale ale procesului civil se opun și jurisdicției private - art. 575 alin. (2) C. proc. civ. -, însă litigiul arbitral se supune imperativ regulilor arbitrajului instituționalizat, astfel cum rezultă din art. 576 alin. (2) și art. 619 alin. (1) C. proc. civ., iar în situația caracterului lor incomplet, reglementărilor Cărții a IV-a (Despre arbitraj) a Codului, potrivit art. 576 alin. (1) teza a doua C. proc.

civ. Această ultimă ipoteză nu este însă incidentă în chestiunea modificării cererii de arbitrare, căci Regulile de procedură o normează prin art. 33, stipulând că "După primul termen de arbitrare, niciuna dintre părți nu va putea modifica sau formula noi pretenții, excepții sau cereri, decât cu aprobarea prealabilă a tribunalului arbitral, care va putea fi dată după luarea în considerare a naturii noilor pretenții, excepții sau cereri, stadiul procedurii arbitrale, prejudiciile aduse celeilalte părți prin întârzierea procedurilor, precum și alte circumstanțe relevante". Așadar, art. 204 C. proc. civ. nu era incident, iar tribunalul arbitral, curtea de apel și recurenta i-au dat în mod greșit eficiență.

Cu toate acestea, instanța de recurs constată că dezlegarea dată tardivității modificării acțiunii nu relevă nesocotirea procedurii de judecată în arbitraj și nici încălcarea unei dispoziții imperative a legii. La paginile 24 și 25 din sentință, tribunalul arbitral a evaluat condițiile în care reclamantul își poate modifica cererea de arbitrare, chiar dacă s-a raportat în mod greșit la art. 204 C. proc. civ. și nu la art. 33 din Regulile de procedură arbitrală, incidente în condițiile art. 619 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, aprobarea tribunalului arbitral pentru amendarea actului sesizator inițial, deși neexplicitată formal, rezultă implicit din admiterea dezbaterii cererii în configurația procesuală astfel modificată, dar și din respingerea excepției tardivității modificării cererii de arbitrare.

Natura noilor pretenții a fost considerată convergentă finalității urmărite inițial de reclamantă prin acțiune, respectiv restituirea prestațiilor de către pârâtă. Mai mult, argumentând acceptarea modificării cererii, tribunalul a subliniat și împrejurarea că fundamentul cauzei de nulitate este imputabil pârâtei. Prin urmare, Înalta Curte înlătură motivul de recurs analizat, impunând concluzia că instanța arbitrală a permis reclamantei să își exercite drepturile procesuale în legătură cu modificarea acțiunii. Prin motivul subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se afirmă, în esență, că raportat la cauza cererii cu care a fost învestit, tribunalul arbitral nu era abilitat să invoce nulitatea absolută.

Articolul 1.247 alin. (3) C. civ. nu atribuie judecătorului calea ofensivă a acțiunii, astfel încât exercitarea dreptului de a invoca excepția nulității absolute este subordonată convergenței ei cu cadrul procesual configurat de părți, adică respectării art. 22 alin. (6) și art. 9 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, în condițiile sesizării sale cu o acțiune în rezoluțiune, construită pe premisa existenței unui contract valabil, instanța arbitrală nu era abilitată să ridice excepția nulității absolute, novând cadrul procesual cu ipoteza diametral opusă, a nesocotirii, la încheierea convenției, a unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general. Însă, astfel cum s-a arătat anterior, tribunalul arbitral nu a dat eficiență excepției puse în discuție din oficiu, ci acțiunii legal modificate, astfel încât depășirea limitelor art. 1.247 alin. (3) C. civ.

nu este de natură să atragă nelegalitatea sentinței atacate. Față de ansamblul considerentelor anterioare, reținând că motivele de nelegalitate invocate nu atrag casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul. Totodată, stabilind culpa procesuală a recurentei-reclamante în declanșarea prezentului demers judiciar, o va obliga, în temeiul art. 453 C. proc. civ., să plătească intimatei-pârâte S.C. A. S.R.L. suma de 1.999,51 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite în condițiile art. 452 C. proc. civ.

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1/PI/16.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi. Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a sumei de 1.999,51 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2025.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.