- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 19 noiembrie 2025
Decizia nr. 1733/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
Deliberând asupra recursului de față și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a VI-a Civilă la 04.02.2020, reclamanta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. ("Nuclearelectrica") a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Transport al A. S.A.
("A."), solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 1.290.533,156 RON, reprezentând contravaloarea dezechilibrului negativ pe piața de echilibrare în perioada 16.08.2018 intervalul 19:00 - 17.08.2018 intervalul 20:00, actualizată cu rata inflației pentru perioada cuprinsă între 27.09.2018 și data plății efective, dobânda legală penalizatoare în valoare de 182.251,94 RON, calculată începând cu 27.09.2018 și până la data plății efective a debitului principal, precum și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2698/22.12.2020, Tribunalul București - secția a VI-a Civilă a admis cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.290.533,156 RON, cu titlu de daune-interese compensatorii, a actualizării acestei sume cu rata inflației de la 27.09.2018 și până la data plății efective, a sumei de 182.251,94 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată de la 27.09.2018 și până la 31.01.2020, precum și a dobânzii legale penalizatoare în continuare, de la 01.02.2020 și până la data plății efective. De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 23.441,66 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, și a respins cererea pârâtei privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel. Prin decizia civilă nr. 1927/A/25.11.2021, Curtea de Apel București - secția a VI-a Civilă a admis calea de atac și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. A menținut dispoziția primei instanțe de respingere a cererii pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 20.591,66 cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Decizia curții a fost recurată de Nuclearelectrica, care a solicitat casarea ei și trimiterea cauzei instanței de apel, spre o nouă judecată, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.
Premergător expunerii criticilor, autoarea recursului a solicitat suspendarea judecării recursului până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, a susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Prevalându-se de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a depășit limitele învestirii, pronunțându-se asupra unei excepții de nelegalitate care nu a fost invocată.
Circumscris aceluiași motiv de recurs, a reclamat omisiunea curții de apel de a analiza aplicarea art. 1.351 alin. (1) și (1).518 C. civ. În măsura respingerii căii de atac pe care a promovat-o în dosarul nr. x/2020, autoarea recursului a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 12/2016, solicitând Înaltei Curți ca, în ipoteza admiterii excepției de nelegalitate, să caseze decizia recurată și să trimită cauza instanței de apel, căreia să îi traseze obligația de a soluționa litigiul cu ignorarea actului normativ.
Autoarea recursului a arătat că, inclusiv în ipoteza în care atât recursul declarat în dosarul nr. x/2020, cât și excepția de nelegalitate ar fi respinse, decizia atacată apare pronunțată cu încălcarea art. 1.355, coroborat cu art. 1.351 alin. (1) și art. 1.518 C. civ., care - cu încălcarea ierarhiei actelor juridice, a supremației legii și a principiilor statuate de Legea nr. 24/2000 - au fost înlăturate de la aplicare în favoarea unui act de rang secundar, Ordinul nr. 12/2016. A reliefat că ordinul amintit nu derogă de la prevederile C. civ., iar litigiul are drept cauză răspunderea contractuală și îi sunt aplicabile normele cuprinse în reglementarea primară. În sprijinul raționamentului expus în legătură cu ierarhia actelor normative, recurenta a citat considerentele oferite în decizia nr. 8/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Printr-un set distinct de critici, care s-a referit la cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată, autoarea căii de atac a subliniat că impunerea în sarcina sa a sumei de 20.591,66 RON este nelegală, de vreme ce taxa judiciară de timbru datorată în apel de pârâtă nu putea depăși 11.720,83 RON. Prin întâmpinare, intimata a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, arătând că Ordinul nr. 12/2016 are natura unui act normativ și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La 12.10.2022, judecata recursului a fost suspendată până la soluționarea dosarului nr. x/2020; la 28.05.2025, recurenta-reclamantă a solicitat redeschiderea judecății, cerere încuviințată la termenul de astăzi.
Examinând decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele: Situația de fapt, astfel cum rezultă din hotărârile instanțelor devolutive și fiind evocată în măsura necesară soluționării recursului, relevă că reclamanta, actuala recurentă, beneficiar în contractul pentru prestarea serviciului de transport al energiei electrice și al serviciului de sistem nr. C470/20.12.2023, a solicitat obligarea intimatei-pârâte, în calitate de prestator, la repararea prejudiciului pretins a fi fost cauzat prin încălcarea unor obligații contractuale.
Fapta ilicită imputată pârâtei de autoarea demersului judiciar constă într-o manoperă eronată ce a condus la deconectarea unui întrerupător și a cauzat, la 16.08.2018, o întrerupere neplanificată, în sensul art. 6 alin. (2) lit. l) din Ordinul nr. 12/2016 al președintelui A.N.R.E., determinând, prin aruncare totală de sarcină electrică, pierderea căii de evacuare în sistemul energetic național a energiei produse de reclamantă. Tribunalul a apreciat că nu se poate exclude sau limita răspunderea pârâtei în temeiul Ordinului nr. 12/2016 și, constatând îndeplinite condițiile răspunderii contractuale, a admis acțiunea. În apelul pârâtei, deși a confirmat existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate și a culpei chematei în judecată, curtea de apel a reformat sentința, validând temeiul exonerator de răspundere.
A reținut că durata întreruperii neplanificate nu a depășit 12 ore și, deci, că reclamanta nu este îndreptățită la obținerea de despăgubiri, care ar fi fost, în orice caz, limitate la 2.000 RON, potrivit art. 13 din Ordinul nr. 12/2016 și anexei nr. 5 la același act. În cursul judecării prezentei cauze, printr-o acțiune distinctă - nr. x/2020 -, autoarea demersului judiciar a chemat în judecată A.N.R.E., solicitând instanței de contencios administrativ să anuleze Ordinul nr. 12/2016. Într-un prim ciclu procesual, statuarea primei instanțe, potrivit căreia ordinul reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual a fost reformată în recurs, stabilindu-se natura lui de act cu caracter normativ.
Prin decizia nr. 778/13.02.2025, respingând recursul Nuclearelectrica, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a confirmat respingerea definitivă a acțiunii și a reținut că dispozițiile cuprinse în anexa 5 pct. 1 a Ordinului nr. 12/2016 nu reglementează o cauză legală de exonerare de răspundere a operatorului de transport și de sistem ("OTS"), întrucât compensația se acordă doar pentru nerespectarea indicatorului de performanță respectiv, dacă OTS a întârziat repunerea sub tensiune mai mult de 12 ore, iar nu pentru dauna provocată de întreruperea respectivă. Clarificând învestirea sa, instanța supremă subliniază că nu va analiza argumentele grupate în secțiunile B.1, B.2 - cu excepția criticii circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.
civ., privind omisiunea examinării apărărilor întemeiate pe art. 1.351 alin. (1) și art. 1.518 C. civ. - și B.3, de vreme ce ipotezele pe care ele s-au întemeiat nu mai sunt de actualitate, întrucât Ordinul nr. 12/2016 a fost calificat drept act normativ, dar acțiunea în anulare a fost respinsă. Pe de altă parte, recurenta nu a mai susținut excepția de nelegalitate invocată prin memoriul de recurs. Va fi înlăturată critica subsumată art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv de nelegalitate care sancționează cazurile de motivare deficitară, ce afectează substanța silogismului judiciar și nu permit identificarea modului real în care judecătorul a examinat litigiul prin raportare la situația de fapt și la normele juridice incidente.
Această ipoteză nu se regăsește în decizia recurată, deoarece, printr-un raționament inteligibil, neechivoc și transparent, curtea a constatat întrunite condițiile răspunderii civile contractuale, dar a admis apelul și a schimbat sentința tribunalului, arătând că art. 13 din Ordinul nr. 12/2016 și anexa nr. 5 la acesta exonerează de răspundere apelanta. A reținut că A.N.R.E. a fost abilitată să emită actul administrativ normativ printr-o lege organică, astfel încât limitarea răspunderii OTS, reglementată prin derogare de la C. civ., este legală. Cum art. 1.351 alin. (1) și (1).518 C. civ. s-au invocat în construcția argumentului prin care apelanta combătea învestirea reglementărilor A.N.R.E.
cu efect exonerator asupra răspunderii OTS, motivând că ea contravine ierarhiei actelor normative, iar acestor susțineri li s-a răspuns prin decizia atacată, trebuie conchis că omisiunea indicării exprese a celor două articole în analiza curții de apel nu nesocotește obligația prescrisă de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Sunt însă fondate criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care autoarea recursului a invocat greșita aplicare a art. 1.355, coroborat cu art. 1.351 alin. (1) și art. 1.518 alin. (2) C. civ. În prealabil, Înalta Curte notează că nu vor fi analizate obiecțiile care supun deliberării înlăturarea din cauză a Ordinului nr. 12/2016, din perspectiva ierarhiei actelor normative, față de considerentele deciziei nr. 778/13.02.2025, de care recurenta s-a prevalat în prezenta cale extraordinară de atac.
În motivarea hotărârii amintite, contrar deciziei recurate, instanța de contencios administrativ a reținut că Anexa 5 pct. 1 din ordin nu reglementează o cauză legală de exonerare de răspundere a OTS, deci a intimatei, potrivit art. 1.350 alin. (2) și art. 1.580 C. civ., întrucât compensația prevăzută de ordin sancționează nerespectarea indicatorului de performanță respectiv, dar nu constituie o reparație pentru prejudiciul cauzat prin întrerupere. Din poziția de colitigant, recurenta urmărește să opună autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în litigiul administrativ intimatei, terț față de amintitul proces, însă incongruența cadrului procesual subiectiv împiedică activarea acestui efect al actului jurisdicțional - fie el negativ sau pozitiv - astfel cum rezultă din art. 431 C. proc.
civ. Desigur, hotărârea instanței supreme s-ar fi putut bucura de efect obligatoriu în temeiul art. 23 din Legea nr. 554/2004, dacă ar fi anulat în tot sau în parte actul administrativ cu caracter normativ, ipoteză ce nu se verifică. Totuși, relativitatea autorității de lucru judecat nu permite ignorarea actului jurisdicțional de către cei care nu au participat la elaborarea lui și, astfel, partea este abilitată de art. 435 alin. (2) C. proc. civ. să se prevaleze de el și în raport cu terții. În aceste condiții, statuarea jurisdicției administrative asupra valenței exoneratoare de răspundere a Anexei 5 pct. 1 la Ordinul nr. 12/2016 este opozabilă în cauza de față, imprimă caracter fondat recursului și impune casarea hotărârii atacate.
Rejudecarea căii ordinare de atac este necesară pentru ca analiza răspunderii contractuale a pârâtei să se facă înlăturând limitarea activată în precedent de curtea de apel prin prisma actului normativ, contrazisă la acest moment, în mod definitiv, de actul jurisdicțional emis în acțiunea întemeiată pe Legea nr. 554/2004. În noua judecată, contrar susținerilor intimatei, nu vor putea fi avute în vedere nici dispozițiile Ordinului nr. 17/2007, similare celor analizate în litigiul precedent. În dezbateri, recurenta a solicitat, consecutiv casării, reținerea cauzei de către instanța de recurs pentru evocarea fondului, context în care Înalta Curte notează că, în forma sa modificată prin Legea nr. 310/2018, art. 497 C. proc.
civ. îi permite să procedeze astfel numai subsecvent unei prime casări, când nu ar fi pusă în situația să analizeze starea de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului. Casarea deciziei atacate afectează și dispozițiile privind cheltuielile de judecată, astfel încât criticile privind cuantumul lor rămân fără obiect și nu vor mai fi analizate. De aceea, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza instanței de apel, spre o nouă judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Națională NUCLEARELECTRICA S.A. împotriva deciziei civile nr. 1927/A/25.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VI-a Civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza instanței de apel spre o nouă judecată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2025.