Decizia nr. 1731/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Deliberând asupra recursului de față și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 12.10.2018 sub nr. x/2018, reclamanta Societatea Națională a Sării S.A. a chemat în judecată pe pârâții A., B., C. și D., solicitând ca aceștia să fie obligați să-i plătească suma de 118.558,37 RON, fără T.V.A., cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul pe care, în calitate de angajați, i l-au cauzat.

Prin cererea adițională din 22.03.2019, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a lui E. și obligarea acestuia la plata sumei de 32.919,63 RON, cu titlu de daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat societății, precum și obligarea tuturor pârâților la plata dobânzii legale, a actualizării cu indicele de inflație a sumei de 151.478 RON, până la data plății efective și a cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 2367/22.04.2019, Tribunalul București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a disjuns cererea privind pe pârâtul E., iar în dosarul nr. x/2019, astfel format, a admis, prin încheierea din 20.05.2018, excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civilă a aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1107/04.05.2023, Tribunalul București - secția a VI-a Civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe, Societatea Națională a Sării S.A. a promovat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1045/28.06.2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă; totodată, a fost aplicată autoarei căii de atac și o amendă judiciară în cuantum de 500 de RON, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Societatea Națională a Sării S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei. În motivarea recursului, printr-o primă critică, recurenta a invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2680/2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2019.

A arătat că prevederile art. 155 din Legea nr. 31/1990 trebuie interpretate în sensul că aprobarea adunării generale a acționarilor nu este necesară atunci când, la data depunerii cererii, mandatul directorilor chemați în judecată a încetat. O critică subsecventă s-a referit la sancțiunea amenzii judiciare, aplicată pentru formularea cu rea-credință a căii de atac. Autoarea căii de atac a susținut că ipoteza netemeiniciei vădite a căii de atac nu se regăsește în cauză, criticile aduse sentinței tribunalului referindu-se la interpretarea diferită a art. 155 din Legea nr. 31/1990. În final, recurenta a arătat că mențiunea definitivă, inserată în dispozitivul deciziei recurate este eronată, litigiul neîncadrându-se în excepțiile reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc.

civ., calea recursului fiind, astfel, deschisă. Examinând decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele: Preliminar, notează că mențiunea din dispozitiv privind caracterul definitiv al deciziei recurate, deși eronată, nu a prejudiciat recurenta, câtă vreme căile de atac sunt stabilite de lege și nu sunt conferite sau înlăturate de judecător, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. Pregătind dezlegarea celorlalte critici constată că, astfel cum rezultă din hotărârile instanțelor devolutive, disputa litigioasă derivă din executarea de către pârât - actualul intimat - a funcției de director general al reclamantei, în prezent recurentă, în baza contractului de mandat nr. x/18.06.2013.

Prin constatarea nr. 4 și măsura nr. 19 din decizia nr. 5/13.06.2016, emisă în temeiul raportului nr. x/13.05.2016, Curtea de Conturi a obligat Societatea Națională a Sării S.A. să verifice dacă tranzacțiile de vânzare de sare efectuate pe piața internă în perioada 2013-2015 au fost perfectate în pierdere și, în caz afirmativ, să recupereze prejudiciul. Prin constatarea nr. 15 și măsura nr. 25 din aceeași decizie, organismul de control a reținut că nu a fost justificată contractarea serviciului de consultanță de la S.C. F. S.R.L. Conformându-se obligațiilor trasate de Curtea de Conturi, comisia internă constituită de recurentă a întocmit raportul nr. x/20.09.2018, prin care - la punctul 2 - a stabilit că se impune demararea procedurilor legale privind recuperarea prejudiciului cauzat, inclusiv de pârât, prin încheierea contractului cu S.C.

F. S.R.L. În consecință, la 12.10.2018, reclamanta a depus la Tribunalul București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cererea nr. x/2018, pe care a completat-o la 22.04.2019, când a solicitat ca E. să fie obligat să îi achite suma de 32.919,63 RON, cu titlu de daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat; tribunalul a disjuns cererea față de acest pârât, formându-se prezentul dosar. Prin sentința sa, prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că reclamanta nu a dovedit existența unei hotărâri prin care adunarea generală a acționarilor a decis atragerea răspunderii pârâtului, în calitate de fost director - al cărui mandat de director general încetase -, precum și împuternicirea persoanei care să o exercite.

Soluția a fost menținută și în apel, prin decizia care face obiectul recursului. Având drept punct de pornire aceeași decizie nr. 5/2016 a Curții de Conturi, raportat la măsura nr. 19, comisia internă a întocmit raportul nr. x/09.05.2019, prin care a propus recuperarea sumei de 45.177,95 RON de la E.. În consecință, la 13.06.2019, prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 la Tribunalul București - secția a VI-a Civilă, Societatea Națională a Sării S.A. a solicitat ca E. să fie obligat să îi plătească suma de 45.177,95 RON. În primă instanță, prin sentința civilă nr. 3085/09.12.2022, Tribunalul București - secția a VI-a Civilă a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a anulat cererea, constatând că adunarea generală a acționarilor a decis să nu pornească acțiunea în răspundere contra foștilor membri ai directoratului; apelul reclamantei a fost respins.

Recursul promovat de reclamantă a fost admis de Înalta Curte, care a pronunțat decizia nr. 2680/2023, în considerentele căreia a statuat că, din interpretarea sistematică a întregului articol, rezultă că sfera de aplicare a dispoziției art. 155 din Legea nr. 31/1990 include exclusiv administratorii și directorii în funcție la data adunării. În consecință, a casat hotărârile instanțelor de fond și a trimis cauza spre rejudecare tribunalului. Autoarea recursului invocă încălcarea autorității de lucru judecat a acestei decizii prin decizia nr. 1045/28.06.2024, recurată în cauza de față. Punând în discuție ignorarea modului în care, anterior, au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, critica va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., întrucât alegă încălcarea normelor de drept procesual care reglementează efectele hotărârii judecătorești, cuprinse în art. 430 alin. (2) C. proc. civ. Astfel cum rezultă din analiza comparativă realizată în precedent, la momentul inițierii ambelor procese, contractul nr. x/18.06.2013 - în temeiul căruia intimatul și-a exercitat mandatul de director general al recurentei - încetase, iar cauza litigiilor, comună, este executarea acestui contract, despre care se afirmă că a fost încălcat prin acțiuni sau omisiuni constatate de un unic act de control al Curții de Conturi, decizia nr. 5/2016. În ambele dosare, anterior dezlegării fondului, instanțele s-au pronunțat asupra condiționării exercițiului acțiunii în răspundere de aprobarea demersului de către adunarea generală a acționarilor societății reclamante.

Chestiunea litigioasă definitiv dezlegată este, așadar, identică în cele două procese și privește subordonarea promovării acțiunii în răspundere împotriva foștilor directori de adoptarea unei hotărâri a adunării generale, în temeiul art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990; forma procesuală sub care această problemă a fost examinată - inadmisibilitate, respectiv lipsa dovezii calității de reprezentant - nu afectează identitatea dezlegării date anterior. Prin decizia nr. 2680/2023, s-a statuat, iar această decizie se opune în condițiile art. 430 și art. 431 alin. (2) C. proc. civ. asupra chiar chestiunilor litigioase repuse în dezbatere în litigiul pendinte, că sfera de aplicare a art. 155 din Legea nr. 31/1990 include numai administratorii/directorii în funcție la data adunării.

Din acest punct de vedere, instanța de apel nu putea hotărî diferit asupra chestiunilor de drept tranșate, iar menținerea deciziei atacate ar conduce la încălcarea ordinii de drept și la anularea principiului securității juridice; prin urmare, cazul de casare analizat este fondat. Prin urmare, reținând că art. 432 C. proc. civ. permite invocarea excepției autorității de lucru judecat direct în recurs, Înalta Curte va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe de apel, care va soluționa calea ordinară de atac pornind de la lucrul judecat în precedent. Solicitarea autoarei recursului, de trimitere a cauzei primei instanțe nu va fi primită, constatându-se că o atare cerere nu a fost formulată prin apel, potrivit art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc.

civ., astfel încât, potrivit regulii reglementate de teza I a aceluiași articol, instanța de prim control judiciar are obligația de a anula hotărârea primei instanțe și a judeca procesul, evocând fondul. Criticile privind încălcarea art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. nu vor fi analizate, de vreme ce măsura amenzii poate fi cenzurată numai pe calea cererii de reexaminare, după cum rezultă din art. 191 C. proc. civ., iar nu prin recurs. De altfel, recurenta s-a prevalat de acest remediu, iar prin încheierea nr. 57/05.09.2024, instanța de apel a revenit asupra măsurii și a scutit petenta de la plata amenzii. Față de considerentele ce precedă, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Națională a Sării S.A. împotriva deciziei civile nr. 1045/28.06.2024, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2025.